România se află pe locul zece în lume în ceea ce privește diversitatea mineralelor produse în țară, în România fiind extrase și prelucrate aproximativ 80 de tipuri de resurse minerale, de la alabastru, ape geotermale și naturale, până la minereuri auro-argentifere, cuarț, lignit și minereuri de molibden sau de uraniu[3][4].
— frontieră externă a UE: 2.070 km (1.845 km frontieră terestră și 225 km frontieră maritimă, aproximativ 16% din totalul frontierei externe a UE)[6][7].
Clima României Poziția României pe glob, la jumătatea distanței dintre Ecuator și Polul Nord, determină existența în țară a unui climat temperat-continental cu influențe oceanice în regiunile vestice și centrale, mediteraneene în sud-vest, continental-excesive în est, scandinavo-baltice în nord-est și pontice în sud-est[1].
În România au fost înființate 8 regiuni de dezvoltare, denumite (cu excepția regiunii de dezvoltare București-Ilfov) după poziția geografică pe teritoriul țării:
Prim-ministrul însărcinat să formeze guvernul este desemnat de președinte, în urma consultării partidului sau alianței care are majoritate absolută în Parlament
Guvernul României este alcătuit din miniștri și condus de un șef de guvern numit de președinte, după ce a obținut votul de încredere al Parlamentului, pe baza programului de guvernare și a componenței nominale
Puterea legislativă
Parlamentul României – bicameral, organ reprezentativ suprem și unică autoritate legiuitoare a țării, format din Camera Deputaților și Senat, cu un mandat de 4 ani
Asociația pentru Integrare din America Latină (Latin American Integration Association / Asociación Latinoamericana de Integración / Associação Latino-Americana de Integração - LAIA / ALADI)[i] (observator)
Agenția de Garantare Multilaterală a Investițiilor (Multilateral Investment Guarantee Agency - MIGA)[j]
Grupul furnizorilor nucleari (Nuclear Suppliers Group - NSG)[k]
Industria României În 2021, industria concentra 1,31 milioane de salariați și avea o contribuție de 20,5% la Produsul intern brut. Printre cele mai importante ramuri, atractive și pentru investițiile străine, sunt industria alimentară, industria extractivă, industria textilă și a confecțiilor, industria metalurgică, industria construcțiilor de mașini, industria petrochimică și cea de prelucrare a lemnului. Industria tehnologiei și comunicațiilor este în continuă dezvoltare, fiind avantajată de calitatea resurselor umane și de nivelul ridicat de pregătire profesională[1].
Sectorul IT în România Potrivit unui raport realizat de International Trade Administration, o agenție guvernamentală a Statelor Unite, România este lider în Europa și pe locul șase în lume în ceea ce privește numărul de specialiști IT certificați la 1.000 de locuitori, mai mare decât în SUA sau Rusia[12]. La momentul introducerii serviciilor 5G, România se clasa pe locul 2 în ceea ce privește viteza de descărcare și pe locul 1 în ceea ce privește viteza de încărcare[12].
Turismul în România Potențialul turistic al României se caracterizează printr-o mare diversitate, ca urmare a existenței unor condiții naturale variate, precum și a unor resurse culturale de mare valoare. Potențialul natural este completat de resursele turistice antropice, mai ales cultural-istorice, precum existența unor situri arheologice, vestigii de cetăți dacice, romane și medievale, biserici și mănăstiri, edificii arhitectonice (palate și castele), muzee, bogăția și diversitatea remarcabilă a tradițiilor etno-folclorice și arhitectura populară. Fluxurile turistice sunt în creștere, ajungând în 2021 la peste 9,37 milioane de turiști, din care 842.823 au fost turiști străini[1].
^Grupul Australia (Australia Group[en]) este un regim multilateral de control al exporturilor și un grup informal de țări (care au aderat sub egida Comisiei Europene) înființat în 1985 (după utilizarea armelor chimice de către Irak în 1984) pentru a ajuta țările membre să identifice acele exporturi care trebuie controlate pentru a nu contribui la răspândirea armelor chimice și biologice
^Confederația Industriei Europene a Hârtiei (Confederation of European Paper Industries - CEPI)[en] este asociația paneuropeană care reprezintă industria celulozei și hârtiei. Prin cele 18 asociații naționale, CEPI reunește 495 de companii care operează peste 900 de fabrici de celuloză și hârtie din întreaga Europă care produc hârtie, carton, celuloză și alte produse pe bază organică. CEPI este membru al Consiliului Internațional al Asociațiilor Pădurilor și Hârtiei (International Council of Forest and Paper Associations - ICFPA)
^Grupul celor nouă (Group of 9 - G9)[en] a fost o alianță de state europene care se întruneau ocazional pentru a discuta chestiuni de interes paneuropean. Alianța s-a format în 1965, când cele nouă țări au prezentat un studiu de caz la Națiunile Unite, co-sponsorizând Rezoluția 2129 care promova cooperarea Est-Vest în Europa, adoptată în unanimitate de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în decembrie 1965. Alianța a devenit Grupul celor zece când Țările de Jos s-au alăturat prin decizie parlamentară în 1967. În urma invaziei Cehoslovaciei din 1968, grupul a încercat să-și concilieze diferențele în cadrul unei reuniuni organizate la Organizația Națiunilor Unite în octombrie 1969, dar a eșuat și ulterior s-a dizolvat. Toate statele membre, cu excepția Iugoslaviei care s-a dizolvat, fac acum parte din Uniunea Europeană
^Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (International Bank for Reconstruction and Development - IBRD)[en] este o instituție financiară internațională cu sediul în Washington, Statele Unite și înființată în 1944, componenta de creditare a Grupului Băncii Mondiale. BIRD oferă împrumuturi țărilor în curs de dezvoltare cu venituri medii. Este prima dintre cele cinci instituții membre care compun Grupul Băncii Mondiale. Misiunea inițială a BIRD, în 1944, a fost de a finanța reconstrucția națiunilor europene devastate de al Doilea Război Mondial. BIRD și ramura sa de împrumut concesional, Asociația Internațională de Dezvoltare (International Development Association - IDA), sunt cunoscute în mod colectiv sub numele de Banca Mondială, deoarece au aceeași conducere și personal
^International Finance Corporation[en] (IFC) este o instituție financiară internațională care asigură servicii de investiții, consiliere și gestionare a activelor pentru a încuraja dezvoltarea sectorului privat în țările mai puțin dezvoltate. IFC este membru al Grupului Băncii Mondiale și are sediul la Washington, în Statele Unite. A fost înființată în 1956, ca ramură a sectorului privat al Grupului Băncii Mondiale, pentru a promova dezvoltarea economică prin investiții în proiecte comerciale și pentru obținerea de profit pentru reducerea sărăciei și promovarea dezvoltării
^Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă (International Fund for Agricultural Development - IFAD)[en] este o instituție financiară internațională și o agenție specializată a Națiunilor Unite cu sediul la Roma, care lucrează pentru combaterea sărăciei și a foametei în zonele rurale din țările în curs de dezvoltare. Este singura organizație multilaterală de dezvoltare care se concentrează exclusiv pe economiile rurale și securitatea alimentară
^Organizația Internațională pentru Migrație (International Organization for Migration - OIM)[en] este o organizație asociată Națiunilor Unite care lucrează în domeniul migrației. Organizația, cu sediul la Geneva, implementează programe de asistență operațională pentru migranți, inclusiv pentru persoane strămutate în interior, refugiați și lucrători migranți
^Confederația Internațională a Sindicatelor (International Trade Union Confederation - ITUC)[en] este cea mai mare federație sindicală din lume. Federația a fost formată la 1 noiembrie 2006 în urma fuziunii dintre Confederația Internațională a Sindicatelor Libere (ICFTU) și Confederația Mondială a Muncii (CMT). ITUC reprezintă 207 milioane de lucrători prin cele 331 organizații afiliate din 163 de țări și teritorii
^Asociația pentru Integrare din America Latină (Latin American Integration Association / Asociación Latinoamericana de Integración / Associação Latino-Americana de Integração - LAIA / ALADI)[en] este o organizație internațională și regională. A fost creată la 12 august 1980 prin Tratatul de la Montevideo, înlocuind Asociația Latino-Americană de Liber Schimb (LAFTA/ALALC). În prezent, are 13 țări membre, iar oricare dintre statele din America Latină poate solicita aderarea
^Agenția de Garantare Multilaterală a Investițiilor (Multilateral Investment Guarantee Agency - MIGA)[en] este o instituție financiară internațională care oferă asigurări de risc politic și garanții de consolidare a creditului. Aceste garanții ajută investitorii să protejeze investițiile străine directe împotriva riscurilor politice și necomerciale din țările în curs de dezvoltare. MIGA este membru al Grupului Băncii Mondiale și are sediul în Washington, Statele Unite. MIGA a fost înființată în 1988 ca o facilitate de asigurare a investițiilor pentru a încuraja investițiile în țările în curs de dezvoltare
^Grupul furnizorilor nucleari (Nuclear Suppliers Group - NSG)[en] este un regim multilateral de control al exporturilor și un grup de țări furnizori nucleare care încearcă să contribuie la neproliferarea armelor nucleare prin implementarea a două seturi de Orientări pentru exporturile nucleare și exporturile legate de nucleare
^Curtea Permanentă de Arbitraj (Permanent Court of Arbitration - PCA)[en] este o organizație interguvernamentală cu sediul la Haga, Țările de Jos. Spre deosebire de o instanță judiciară în sensul tradițional, PCA oferă suport administrativ în arbitrajele internaționale care implică diverse combinații de state, entități de stat, organizații internaționale și părți private. Cazurile acoperă o serie de probleme juridice care implică granițele teritoriale și maritime, suveranitatea, drepturile omului, investițiile internaționale, comerțul internațional și regional. PCA este constituită prin două convenții multilaterale separate, cu un număr de membri format din 124 de părți contractante. PCA nu este o agenție a Națiunilor Unite, dar a devenit observator ONU în 1993
^Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (United Nations Industrial Development Organization - UNIDO)[en] este o agenție specializată a Națiunilor Unite care ajută țările în dezvoltarea economică și industrială. Are sediul la Biroul ONU din Viena, Austria și o prezență permanentă în peste 60 de țări. Începând cu 4 octombrie 2024, UNIDO cuprinde 173 de state membre, care stabilesc politicile, programele și principiile organizației prin Conferința generală bianală. UNIDO a fost înființată în 1966 de Adunarea Generală a ONU pentru a promova și accelera industrializarea țărilor în curs de dezvoltare, care ieșeau din decolonizare în număr record și cu o bază industrială redusă sau deloc. În 1979 a devenit una dintre cele 15 agenții specializate ale ONU, noul său act constitutiv intrând în vigoare în 1985. De la înființare, organizația s-a restructurat și reformat de mai multe ori, iar ca urmare a adoptării Declarației de la Lima din 2013 și-a extins misiunea pentru a include promovarea „dezvoltării industriale incluzive și durabile” (ISID), definită ca fiind benefică pentru un număr mai mare de oameni și protejând în același timp mediul. UNIDO este membru al Grupului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, o coaliție de entități ale ONU care vizează îndeplinirea Obiectivelor de dezvoltare durabilă
^Misiunea Națiunilor Unite în Liberia (United Nations Mission in Liberia - UNMIL)[en] a fost o operațiune de menținere a păcii a Națiunilor Unite înființată în septembrie 2003 pentru a monitoriza acordul de încetare a focului în Liberia, după demisia președintelui Charles Taylor și încheierea celui de-al doilea război civil liberian (1999-2003)
^Misiunea Națiunilor Unite în Sudan (United Nations Mission in Sudan - UNMIS)[en] a fost înființată de Consiliul de Securitate al ONU în temeiul Rezoluției 1590 din 24 martie 2005, ca răspuns la semnarea Acordului de pace între guvernul Sudanului și Mișcarea de Eliberare a Poporului Sudanului, la 9 ianuarie 2005
^Misiunea de observare a Națiunilor Unite în Georgia (United Nations Observer Mission in Georgia - UNOMIG)[en] a fost înființată prin Rezoluția 858 a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite la 24 august 1993 pentru a verifica respectarea acordului de încetare a focului din 27 iulie 1993 între Georgia și forțele din Abhazia, acordând o atenție specială situației din orașul Suhumi. De asemenea, trebuia să investigheze rapoartele privind încălcările de încetare a focului, să încerce să rezolve astfel de incidente cu părțile implicate și să raporteze Secretarului General al Națiunilor Unite cu privire la punerea în aplicare a mandatului său. 88 de consilieri militari au fost dislocați în regiune. Misiunea s-a încheiat la 15 iunie 2009, când Rusia a respins prelungirea acesteia. Ultimii observatori au părăsit regiunea la 15 iulie 2009
^Operațiunea Națiunilor Unite în Coasta de Fildeș (United Nations Operation in Côte d'Ivoire - ONUCI)[en] a fost o misiune de menținere a păcii ONU-NATO în Coasta de Fildeș al cărei obiectiv era „de a facilita implementarea de către părțile ivoriene a acordului de pace semnat de acestea în ianuarie 2003” (care avea drept scop să pună capăt Războiul civil din Coasta de Fildeș). Cele două partide principale ivoriene au fost forțele guvernamentale ivoriane care controlau sudul țării și Forțele Noi (foști rebeli), care controlau nordul. Misiunea ONUCI și-a propus să controleze o „zonă de încredere” în centrul țării, care separă cele două părți și s-a încheiat oficial pe 30 iunie 2017
^Misiunea de Stabilizare a Organizației Națiunilor Unite în Republica Democratică Congo (United Nations Organization Stabilization Mission in the Democratic Republic of the Congo)[en] sau MONUSCO (acronim bazat pe numele francez Mission de l'Organisation des Nations Unies pour la stabilisation en République démocratique du Congo) este o forță de menținere a păcii a Organizației Națiunilor Unite în Republica Democratică Congo instituită de Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite prin rezoluțiile 1279 (1999) și 1291 (2000) pentru a monitoriza procesul de pace al celui de-al Doilea Război din Congo, deși o mare parte din atenția sa s-a îndreptat ulterior către confruntările din provinciile congoleze Ituri, Kivu și Dongo. România a contribuit cu personal militar și de poliție
^Confederația Mondială a Muncii (World Confederation of Labour - WCL)[en] a fost o organizație internațională a muncii fondată în 1920, cu sediul în Europa. Guvernele fasciste din anii 1930 au reprimat federația și i-au închis pe mulți dintre liderii ei, limitând operațiunile până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. În 2006 a devenit parte a Confederației Internaționale a Sindicatelor (International Trade Union Confederation - ITUC), încheindu-și existența ca organizație independentă
^Federația Mondială a Sindicatelor (World Federation of Trade Unions - WFTU)[en] este o federație internațională a sindicatelor înființată în 1945, imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, ca o structură unică pentru sindicatele din întreaga lume. Odată cu apariția Războiului Rece la sfârșitul anilor 1940, WFTU s-a divizat, majoritatea sindicatelor din țările aliniate cu Occidentul părăsind organizația și creând Confederația Internațională a Sindicatelor Libere (ICFTU) în 1949. Pe tot parcursul războiului rece, WFTU era alcătuită în principal din sindicate din țările blocului răsăritean și nealiniate. Cu toate acestea, au existat excepții notabile de la aceasta, cum ar fi sindicatele iugoslave și chineze, care au plecat în urma diviziunilor Tito-Stalin și, respectiv, chino-sovietice, sau sindicatele franceze CGT și italiene CGIL, care erau membri. Odată cu sfârșitul Războiului Rece și dizolvarea Uniunii Sovietice, WFTU a pierdut cea mai mare parte a membrilor și a sprijinului financiar. De la începutul anilor 2000, organizația și-a mutat sediul la Atena și a recrutat noi membri, susținând că a crescut de la 48 de milioane de muncitori în 2005 la 105 milioane în 2022
.svg)
.png)
