Instanța nu poate judeca cauze retroactive ci numai cazuri provenite după 1 iulie2002.
Până în mai 2004, 94 de țări au ratificat statutul tribunalului, printre care și România. Tratatul nu a fost nici semnat nici ratificat de câteva țări importante precum Statele Unite, Rusia, China, Israel și Irak. De fapt, Statele Unite și Israelul au semnat inițial tratatul însă au anunțat ulterior că își retrag semnătura.
Prin statutul ei, Curtea Penală Internațională are două competențe: materială și personală. Competența materială presupune posibilitatea Curții de a judeca și pedepsi persoanele fizice vinovate de comiterea unor infracțiuni deosebit de grave, care aduc atingere intereselor de ansamblu ale comunității internaționale, respectiv:
Crima de genocid definită drept "orice acte comise cu intenția de a distruge, în totalitate sau în parte, un grup național, etnic, rasial sau religios prin: uciderea membrilor grupului; atingerea gravă a integrității fizice și psihice a membrilor grupului; supunerea intenționată a grupului la condiții de existență care să conducă la distrugerea sa fizică totală sau parțială; măsuri vizând împiedicarea nașterilor în cadrul grupului; transferul forțat de copii de la un grup la altul".
Crime contra umanității, care includ actele comise în cadrul unui atac generalizat sau lansat sistematic asupra populației civile: ucidere, exterminare, sclavaj, deportare sau transfer forțat de populație, condamnarea la închisoare, sau alte forme de privare gravă de libertate, tortură, viol, sclavie sexuală, prostituție forțată, sarcină sau sterilizare forțată, sau orice altă formă de violență sexuală de gravitate comparabilă, persecutarea unui grup pentru motive de ordin politic, rasial, național, etnic, cultural, religios sau bazat pe sex, sau în funcție de alte criterii universal recunoscute ca inadmisibile în dreptul internațional, crimă de apartid și alte acte inumane cu un caracter similar, cauzatoare de suferințe puternice și care aduc atingere gravă integrității fizice sau mentale.
Crimele de război, în special cele care se înscriu în cadrul unui plan sau al unei politici elaborate, potrivit Convențiilor de la Geneva din 1949 privind dreptul umanitar și a altor convenții și cutume internaționale: omuciderea intenționată; tortura sau tratamentele inumane, inclusiv experiențele biologice; provocarea cu intenție a unor suferințe puternice sau a unor atingeri grave a integrității fizice; distrugerea și însușirea de bunuri, nejustificată de necesități militare și executată pe o scară largă, în mod ilicit; constrângerea unui prizonier de război să servească interesele unei armate străine; privarea intenționată a unui prizonier de război de dreptul la un proces echitabil; deportarea sau arestarea ilegală; luarea de ostatici; lansarea de atacuri deliberate împotriva populației civile și a bunurilor acesteia; lansarea de atacuri deliberate împotriva misiunilor umanitare și de menținere a păcii; lansarea unui atac deliberat atunci când este evident că acesta va produce pierderi de vieți și pagube materiale în rândul populației civile; uciderea sau rănirea combatanților inamici după ce aceștia s-au predat; portul unor însemne militare sau a uniformei inamice, atunci când are drept urmare pierderea de vieți sau rănirea gravă a adversarului; stabilirea de către puterea ocupantă a unei părți din populația sa în teritoriul ocupat, precum și transferul în interiorul acestui teritoriu sau în afara lui a unei părți sau a totalității populației băștinașe; lansarea de atacuri deliberate împotriva construcțiilor destinate uzului religios, educativ, artistic, științific sau caritabil, precum și împotriva monumentelor istorice și a spitalelor, atunci când acestea nu sunt obiective militare; supunerea prizonierilor la experiențe medicale și științifice; distrugerea sau confiscarea bunurilor inamice, atunci când nu sunt impuse de necesități militare; obligarea naționalilor părții adverse la participarea la operațiuni de război îndreptate împotriva propriei țări; jefuirea localităților ocupate; utilizarea otrăvurilor, a gazelor asfixiante, precum și a armelor de natură să provoace inamicului suferințe inutile; atingerea demnității persoanei, prin tratamente umilitoare și degradante; violul, sclavia sexuală, prostituția forțată, sterilizarea forțată; utilizarea ostaticilor civili pentru a proteja zone sau forțe militare; atacurile deliberate împotriva clădirilor, materialelor, unităților și mijloacelor de transport sanitare care utilizează semnele distinctive prevăzute prin Convențiile de la Geneva; înfometarea deliberată a civililor; înrolarea tinerilor sub 15 ani.
Competența personală se referă la posibilitatea Curții de a judeca și pedepsi persoanele fizice vinovate de comiterea infracțiunilor precizate mai sus, dacă au împlinit vârsta de 18 ani. Calitatea oficială de șef de stat sau de guvern, de președinte de parlament, de demnitar sau funcționar public nu exonerează pe autorul faptei de răspundere penală în fața Curții și nici nu constituie un motiv de reducere a pedepsei. Imunitățile sau regulile de procedură speciale care însoțesc calitatea oficială a unei persoane nu împiedică Curtea să își exercite competența față de persoana în cauza. Răspunderea penală a persoanelor fizice, este o răspundere individuală. Nu se admite răspunderea colectivă a acestora.
Finanțe
CPI este finanțat din contribuțiile statelor părți. Suma plătibilă de fiecare stat parte este determinată folosind aceeași metodă ca și Organizația Națiunilor Unite:[4] contribuția fiecărui stat se bazează pe capacitatea de plată a țării, ceea ce reflectă factori precum venitul național și populația. Suma maximă pe care o singură țară o poate plăti în orice an este limitată la 22% din bugetul Curții; Japonia a plătit această sumă în 2008.
În 2007, Curtea a cheltuit 80,5 milioane de euro.[5] Adunarea statelor părți a aprobat un buget de 90,4 milioane EUR pentru 2008,[4]101,2 milioane EUR pentru 2009,[6] și 141,6 milioane EUR pentru anul 2017.[7] Începând cu aprilie 2017, personalul ICC a constat din 800 de persoane din aproximativ 100 de state.[7]
^The legal relationship between the ICC and the Netherlands is governed by a headquarters agreement, which entered into force on 1 March 2008. (See International Criminal Court, 2008: Format:PDFWayback. Retrieved 1 June 2008.)
^ ab„Resolution ICC-ASP/6/Res.4”(PDF). Part III – Resolutions and recommendations adopted by the Assembly of States Parties. International Criminal Court. . Arhivat din original(PDF, 323 KB) la . Accesat în . Programme budget for 2008, the Working Capital Fund for 2008, scale of assessments for the apportionment of expenses of the International Criminal Court and financing appropriations for the year 2008
^Programme budget for 2009, the Contingency Fund, the Working Capital Fund for 2009, scale of assessments for the apportionment of expenses of the International Criminal Court and financing appropriations for the year 2009:
Assembly of States Parties (). „Resolution ICC-ASP/7/Res.1”(PDF). Part III – Resolutions adopted by the Assembly of States Parties. International Criminal Court. Arhivat din original(PDF) la . Accesat în .
^ ab„The Court Today”(PDF). International Criminal Court. . Arhivat(PDF) din originalul de la . Accesat în .
