Ultima reformă administrativ-teritorială majoră din România a avut loc în anul 1968 când s-a trecut de la împărțirea pe regiuni și raioane (având ca model împărțirea teritoriului Uniunii Sovietice) la reîmpărțirea pe județe (care fuseseră desființate de autoritățile comuniste în 1951, reforma din 1968 înființând însă județe mai mari și mai puțin numeroase).
Din anul 1968, teritoriul României a fost împărțit în 39 de județe, plus municipiulBucurești care, deși este reședința județului Ilfov, este administrat separat ca municipiu cu statut de județ, care nu face parte din Ilfov, județul înconjurător.[1] În 1981 s-au înființat încă două județe, județul Giurgiu și județul Călărași, și județul Ilfov a devenit Sectorul agricol Ilfov în subordinea municipiului București.[2] În 1997, legea nr. 50/97 a reînființat județul Ilfov.[3]
Suprafața medie a județelor este de 5.809 km2, județul Timiș (8.697 km2) fiind cel mai mare, iar județul Ilfov (1.583 km2), cel mai mic.
Potrivit datelor recensământului din 2021, ale Institutului Național de Statistică, populația medie a celor 41 de județe ale României este de 422.850, județul Iași fiind cel mai populat (760.774), iar județul Tulcea (193.355), cel mai puțin. Municipiul București, care are același nivel administrativ ca un județ, este mai populat și mai mic decât orice județ, cu 1.716.961 de oameni și 228 km2.[4]
Județul cu densitatea populației cea mai ridicată este Ilfov (340 loc/km²). La extrema opusă, Tulcea are o densitate de doar 23 loc/km².
.svg)
.svg)
