Ohotonă roșie

Ohotonă roșie
Stare de conservare

risc minim de dispariție[1]
Clasificare științifică
SupradomeniuBiota
SupraregnEukaryota
RegnAnimalia
SubregnEumetazoa
ÎncrengăturăChordata
SubîncrengăturăVertebrata
InfraîncrengăturăGnathostomata
SupraclasăSarcopterygii
ClasăMammalia
SubclasăTetrapodomorpha
InfraclasăElpistostegalia
SupraordinEuarchontoglires
OrdinLagomorpha
MagnordinBoreoeutheria
FamilieOchotonidae
GenOchotona
SubgenConothoa
Nume binomial
Ochotona rutila[2][3][4]
Sévertsov, 1873
Areal de răspândire

Ohotona roșie[5] (Ochotona rutila) este un mamifer din familia Ochotonidae a ordinului lagomorfelor, fiind astfel înrudită cu iepurii.

Descriere

Ohotona roșie măsoară în lungime 19,6–23 cm, din care 9,6–11 cm reprezintă coada; și cântărește 220–320 g.[6] Blana pe spate este vara roșcată și iarna maro-deschis. Blana în partea inferioară a corpului este albă sau de culoarea ocrei. Urechile și membrele posterioare sunt în comparație cu iepurii relativ scurte, măsurând 2,7–2,9 cm, și, respectiv, 3,6–3,9 cm.[7]

Răspândire și habitat

Această specie trăiește în regiunea Turkestan, situată în Asia Centrală între deșertul Gobi și Marea Caspică, și cuprinzând Xinjiang, Kazahstan, Uzbekistan, Kârgâzstan, Tadjikistan și Turkmenistan.[8] Ohotona poate fi întâlnită în munții Xinjiangului de Vest în China[6] și sporadic în munții Asiei Centrale, precum Pamir și Tian-Șan.[7]

Habitatul obișnuit sunt grohotișurile (îngrămădiri de bucăți de rocă colțuroase, de dimensiuni variabile, rezultate din dezagregarea mecanică a unor abrupturi stâncoase). Poate fi găsită la altitudini sub 3000 m.[7]

Comportament și ecologie

Ohotona roșie este o specie diurnă și este mai activă în zori de zi decât la căderea serii.[9] Trăiește în familii care constau dintr-un mascul, o femelă și, în perioada de reproducere, puii lor. Populația tinde să rămână constantă de-a lungul anilor. Densitatea acesteia se ridică la 12–20 indivizi, sau 3–3,5 familii, la hectar.[10] Ca și alte specii de ohotone este un ierbivor generalist, care depozitează hrana sub forma unor grămezi de vegetație (iarbă, legume, alte plante erbacee).[11]

Femela are în general două fătări pe an cu câte 2–6 (în medie 4,2) pui. Progenitura nu este activă reproductiv în anul nașterii, trăind împreună cu părinții.[6]

Hermina este un prădător major. În 19 % din fecalele acesteia a fost descoperită blană de ohotonă.[7]

Statut și protecție

Nu se cunosc amenințări majore pentru această specie, deși densitatea joasă a populației și fertilitatea joasă ar putea fi prilejuri de îngrijorare. Odinioară a fost vânată pentru blană, dar aceasta nu se mai practică. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii clasifică această specie drept neamenințată cu dispariția.[9]

Note

  1. ^ The IUCN Red List of Threatened Species 2022.2[*][[The IUCN Red List of Threatened Species 2022.2 |​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor);
  2. ^ Mammal Species of the World[*]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor);
  3. ^ A Guide to the Mammals of China[*][[A Guide to the Mammals of China (book by Andrew T. Smith)|​]], p. 286  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  4. ^ Integrated Taxonomic Information System, , accesat în  
  5. ^ Lozan, Mina (1975). Enciclopedia Sovietică Moldovenească, vol. V. Redacția principală a Enciclopediei Sovietice Moldovenești. p. 520, art. Rozătoare.
  6. ^ a b c Smith, A.T.; Xie, Y.; Hoffmann, R.S.; Lunde, D.; MacKinnon, J.; Wilson, D.E.; Wozencraft, C.W. (2010). A Guide to the Mammals of China. Princeton University Press. p. 286. ISBN 140-083411-2.
  7. ^ a b c d Chapman, J.A.; Flux, J.E.C. (1990). Rabbits, Hares and Pikas: Status Survey and Conservation Action Plan. IUCN. p. 50. ISBN 978-283-170019-9. https://books.google.com/books?id=Q994k86i0zYC&pg=PA50
  8. ^ „Turkestan | Definition of Turkestan in English by Oxford Dictionaries”. Oxford Dictionaries | English. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  9. ^ a b Smith, A.T. & Lissovsky, A. (2016) Ochotona argentata. Lista roșie a speciilor periclitate IUCN. Versiunea 3.1. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii. .  Downloaded on 01 November 2020.
  10. ^ Chapman, J.A.; Flux, J.E.C. (). Rabbits, Hares and Pikas: Status Survey and Conservation Action Plan. IUCN. p. 50. ISBN 978-283-170019-9. 
  11. ^ Smith, A.T.; Xie, Y.; Hoffmann, R.S.; Lunde, D.; MacKinnon, J.; Wilson, D.E.; Wozencraft, C.W. (). A Guide to the Mammals of China. Princeton University Press. p. 286. ISBN 140-083411-2.