Pronolagus saundersiae

Pronolagus saundersiae
Stare de conservare

Risc scăzut (LC)  (IUCN 3.1)[1]
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Mammalia
Ordin: Lagomorpha
Familie: Leporidae
Gen: Pronolagus
Specie: P. saundersiae
Nume binomial
Pronolagus saundersiae
(Hewitt, 1927)[2]
Arealul speciei Pronolagus saundersiae

Pronolagus saundersiae este o specie de mamifere din familia iepurilor, Leporidae.[2] Se găsește în Africa de Sud (Limpopo, Eastern Cape, KwaZulu-Natal, Western Cape, Free State, Northern Cape, Mpumalanga), Eswatini și Lesotho.[1] Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii a clasificat această specie ca fiind neamenințată cu dispariția.[1]

Taxonomie

Această specie a fost numită de John Hewitt (n. 1880 – d. 1961), care era directorul Muzeului Albany din Africa de Sud.[3] Hewitt a descris original acest taxon ca o subspecie a iepurelui roșu cu coada groasă (Pronolagus crassicaudatus) în descrierea sa din anul 1927.[4] Locația specimenului tip era Grahamstown.[5][6] A descris acest taxon pe baza craniilor din districtul Albany, colectate de Enid Saunders și Frank Bowker; specia este numită după Saunders.[7]

A fost mai târziu clasificată ca o subspecie a iepurelui roșu al lui Smith (Pronolagus rupestris) de diverși zoologi,[8] printre care Ellerman, Morrison-Scott și Hayman,[5] precum și Hoffman și Smith pentru a treia ediție a Mammal Species of the World.[2] Este acum considerată drept specie separată datorită diferențelor genetice, morfologice și a celor din ARNr 12S și citocromul b.[9] Lucrări care o listează ca specie distinctă includ: Lista roșie a IUCN,[1] Mammals of Africa[4] și ghidul de identificare a mamiferelor din Africa al lui Jonathan Kingdon.[10]

Descriere

Un iepure din specia Pronolagus saundersiae are lungimea capului și a corpului de 38–53,5 cm,[1][10] iar a cozii de 5–11,5 cm.[10] Cântărește 1,35–2,05 kg. Coada sa este nisipie sau de o nuanță roșcată, membrele din față și ele de o nuanță roșcată și obrajii cenușii-pali. Capul este mic, iar urechile sunt relativ scurte.[10]

Răspândire și habitat

Pronolagus saundersiae se găsește în Africa de Sud (Limpopo, Eastern Cape, KwaZulu-Natal, Western Cape, Free State, Northern Cape, Mpumalanga), Eswatini și Lesotho, la altitudini de 2.700–3.800 m.[1] Habitatul său este similar cu cel al altor specii de iepuri roșii: aflorimente și coaste de deal stâncoase,[1] abrupte.[10] Este prezentă la altitudini mai mari în zone cu crăpături și bolovani mai puțini și precipitații mai intense acolo unde arealul său se suprapune cu cel al speciei Pronolagus randensis.[1]

Reproducere

Se cunosc puține despre reproducerea sa, dar este posibil să fie asemănătoare cu cea a altor specii de iepuri roșii. Este limitată la lunile mai calde. În timpul unui sezon, o femelă poate naște 3–4 rânduri de pui, fiecare constând în 1–2 pui.[1]

Stare de conservare

Răspândirea speciei Pronolagus saundersiae este largă. Este presupus că populația sa este mare. Populația a fost estimată la peste 10.000 de iepuri maturi și este improbabil ca aceasta să scadă la un nivel suficient de rapid pentru a justifica includerea speciei într-o categorie amenințată. Acești iepuri sunt vânați de către oameni, pentru carne cât și ca activitate sportivă. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii a clasificat această specie ca fiind neamenințată cu dispariția.[1]

Note

  1. ^ a b c d e f g h i j Robinson, T.J., Child, M.F. & Matthee, C.M. Pronolagus saundersiae. Lista roșie a speciilor periclitate IUCN. Versiunea 3.1. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii. .  Downloaded on 07 May 2021.
  2. ^ a b c Hoffman, R.S.; Smith, A.T. (). „Species Pronolagus rupestris saundersiae. În Wilson, D.E.; Reeder, D.M. Mammal Species of the World: A Taxonomic and Geographic Reference (ed. 3rd). Johns Hopkins University Press. p. 207. ISBN 978-0-8018-8221-0. OCLC 62265494. 
  3. ^ Beolens, Bo; Watkins, Michael; Grayson, Michael, ed. (). „Hewitt”Necesită abonament cu plată. The Eponym Dictionary of Mammals. Baltimore: Johns Hopkins University Press. p. 188. ISBN 9780801895333. 
  4. ^ a b Happold, D. C. D. (). „Pronolagus saundersiae Hewitt's Red Rock-hare”. În Happold, David C. D. Rodents, Hares and Rabbits. Mammals of Africa. 3. London: Bloomsbury. p. 717. ISBN 978-1-4081-8992-4. 
  5. ^ a b Ellerman, J. R.; Morrison-Scott, T. C. S.; Hayman, R. W. (). „Lagomorpha — Leporidae”. Southern African Mammals 1758 to 1951: A Reclassification. London: Tonbridge. p. 221. 
  6. ^ Meester, J. A. J.; Rautenbach, I. L.; Dippenaar, N. J.; Baker, C. M. (). „Order Lagomorpha”. Classification of Southern African Mammals. Transvaal Museum Monographs. 5. Transvaal Museum. pp. 298–307. hdl:10520/AJA090799001_112Accesibil gratuit. ISBN 0907990061. 
  7. ^ Hewitt 1927, pp. 434–435.
  8. ^ Duthie, A. G.; Robinson, T. J. (). „The African Rabbits”. În Chapman, Joseph A.; Flux, John E. C. Rabbits, Hares, and Pikas: Status Survey and Conservation Action Plan. Gland, Switzerland: International Union for Conservation of Nature and Natural Resources. pp. 121–127. ISBN 2-8317-0019-1. 
  9. ^ Robinson, T. J.; Matthee, C. A. (). „Phylogeny and evolutionary origins of the Leporidae: a review of cytogenetics, molecular analyses and a supermatrix analysis”. Mammal Review. 35 (3–4): 241. doi:10.1111/j.1365-2907.2005.00073.x. 
  10. ^ a b c d e Kingdon, Jonathan (). „Hewitt's Red Rock-Hare”. The Kingdon Field Guide to African Mammals (ed. 2nd). London: Bloomsbury. p. 305. ISBN 978-1-4729-1236-7. 

Bibliografie

  • Hewitt, John (). „On several new Rodents in the Albany Museum”. Records of the Albany Museum. 3 (5): 430–440; Plates 26, 27. 

Lectură suplimentară

  • en Matthee, Conrad A.; Robinson, Terence J. (). „Mitochondrial DNA differentiation among geographical populations of Pronolagus rupestris, Smith's red rock rabbit (Mammalia: Lagomorpha)”. Heredity. 76 (5): 514–523. doi:10.1038/hdy.1996.74Accesibil gratuit. PMID 8666547. 
  • en Collins, K. (). „Order Lagomorpha”. În Skinner, John D.; Chimimba, Christian T. The Mammals of the Southern African Subregion (ed. 3rd). Cambridge University Press. p. 73. doi:10.1017/CBO9781107340992.013. ISBN 9780521844185. 

Legături externe