Gureev a plasat în anul 1964 speciaLepus callotis în subgenulProeulagus, iar Averianov în subgenul Macrotolagus, în anul 1998.[2] Există două subspecii recunoscute ale speciei Lepus callotis: Lepus callotis callotis (Wagler, 1830) și Lepus callotis gaillardi (Mearns, 1896).[1][2] Totuși, s-ar putea ca acestea să fie de fapt două specii diferite, luând în considerare diferențele între fiziologie, habitat și comportament. Este de asemenea posibil să existe și o a treia subspecie be baza analizei ADN-ului, Lepus callotis altimarae, care a fost apoi descrisă drept Lepus californicus altimirae.[1] O analiză genetică din 2019 a concluzionat că L. c. altamirae este de fapt o specie distinctă, Lepus altamirae.[4][5]
Descriere
Iepurii Lepus callotis cântăresc aproximativ 2,7 kg. Coastele și partea ventrală sunt albe și partea de sus a cozii neagră. Crupa este gri, partea dorsală de nuanță închisă, iar ceafa este de culoare maro până la negricioasă. Lungimea labelor picioarelor din spate este circa 12,6 cm, iar a urechilor, a căror vârf nu este negru, este cam 13,8 cm.[3]
Răspândire și habitat
Lepus callotis se găsește în Mexic și SUA.[3][1] Este alopatrică cu iepurele mare antilopă (Lepus alleni).[2] Viețuiește la altitudini pornind de la 750 m până la 2.550 m.[1] Printre tipurile de habitat în care trăiește se numără pajiști deschise,[3] pășuni, savane tropice-subropice și zone cultivate.[1]Spațiile vitale se suprapun.[3]
Lepus callotis este aparent relativ rară[3] și este răspândită la nivel larg în Mexic, dar populația sa este per total în scădere, aceasta experimentând un declin în numărul de iepuri, care în anul 1976 a fost estimat la 12.950, iar în anul 2010 la 2.101,5. Numărul de indivizi doar din SUA a fost estimat la 58 în anul 2010 (în 1976 a fost estimat la 400). Acești iepuri sunt vânați de către oameni, ca activitate sportivă și pentru carne, cât și de carnivore originare zonei.[1] Habitatul său este pășunat excesiv, ceea ce a dus la înlocuirea speciei L. callotis de Lepus californicus în anumite zone, din cauza faptului că numărul arbuștilor crește și cel al gramineelor scade, lucru preferat de L. californicus.[1][3] Nu este cunoscută nicio arie protejată în care să se găsească. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii a clasificat-o ca fiind în stare vulnerabilă.[1]