Lepus callotis

Lepus callotis
Stare de conservare

Vulnerabil  (IUCN 3.1)[1]
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Mammalia
Ordin: Lagomorpha
Familie: Leporidae
Gen: Lepus
Specie: L. callotis
Nume binomial
Lepus callotis
(Wagler, 1830)[2]
Arealul speciei Lepus callotis
Modifică text Consultați documentația formatului

Lepus callotis este o specie de mamifere din familia iepurilor, Leporidae.[2] Se găsește în Mexic și SUA.[3] Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii a clasificat această specie ca fiind în stare vulnerabilă.[1]

Taxonomie

Gureev a plasat în anul 1964 specia Lepus callotis în subgenul Proeulagus, iar Averianov în subgenul Macrotolagus, în anul 1998.[2] Există două subspecii recunoscute ale speciei Lepus callotis: Lepus callotis callotis (Wagler, 1830) și Lepus callotis gaillardi (Mearns, 1896).[1][2] Totuși, s-ar putea ca acestea să fie de fapt două specii diferite, luând în considerare diferențele între fiziologie, habitat și comportament. Este de asemenea posibil să existe și o a treia subspecie be baza analizei ADN-ului, Lepus callotis altimarae, care a fost apoi descrisă drept Lepus californicus altimirae.[1] O analiză genetică din 2019 a concluzionat că L. c. altamirae este de fapt o specie distinctă, Lepus altamirae.[4][5]

Descriere

Iepurii Lepus callotis cântăresc aproximativ 2,7 kg. Coastele și partea ventrală sunt albe și partea de sus a cozii neagră. Crupa este gri, partea dorsală de nuanță închisă, iar ceafa este de culoare maro până la negricioasă. Lungimea labelor picioarelor din spate este circa 12,6 cm, iar a urechilor, a căror vârf nu este negru, este cam 13,8 cm.[3]

Răspândire și habitat

Lepus callotis se găsește în Mexic și SUA.[3][1] Este alopatrică cu iepurele mare antilopă (Lepus alleni).[2] Viețuiește la altitudini pornind de la 750 m până la 2.550 m.[1] Printre tipurile de habitat în care trăiește se numără pajiști deschise,[3] pășuni, savane tropice-subropice și zone cultivate.[1] Spațiile vitale se suprapun.[3]

Comportament și ecologie

Iepurii din specia Lepus callotis sunt nocturni[1] și par să fie astfel mai mult decât iepurii mari antilope și iepurii de California (Lepus californicus).[3] Dieta lor este erbivoră, incluzând în principal graminee,[1][3] precum plante din speciile Bouteloua dactyloides, Bouteloua gracilis, Hilaria mutica, Muhlenbergia torreyi și Panicum obtusum.[3] În timpul sezonului cald[3] poate cuprinde și rădăcini[1] de Cyperus rotundus.[3] Reproducerea are loc cel puțin din mijlocul lunii aprilie[1] până în mijlocul[3] lunii august.[1][3] Pe baza datelor adunate de la zece femele,[3] un rând de pui constă în 1–4 pui, în medie în 2,2.[1][3] O femelă poate naște și 3 rânduri de pui pe an.[1][3]

Stare de conservare

Lepus callotis este aparent relativ rară[3] și este răspândită la nivel larg în Mexic, dar populația sa este per total în scădere, aceasta experimentând un declin în numărul de iepuri, care în anul 1976 a fost estimat la 12.950, iar în anul 2010 la 2.101,5. Numărul de indivizi doar din SUA a fost estimat la 58 în anul 2010 (în 1976 a fost estimat la 400). Acești iepuri sunt vânați de către oameni, ca activitate sportivă și pentru carne, cât și de carnivore originare zonei.[1] Habitatul său este pășunat excesiv, ceea ce a dus la înlocuirea speciei L. callotis de Lepus californicus în anumite zone, din cauza faptului că numărul arbuștilor crește și cel al gramineelor scade, lucru preferat de L. californicus.[1][3] Nu este cunoscută nicio arie protejată în care să se găsească. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii a clasificat-o ca fiind în stare vulnerabilă.[1]

Note

  1. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q Brown, D.E. & Smith, A.T. „Lepus callotis”. Lista roșie a speciilor periclitate IUCN. Versiunea 3.1. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii. .  Downloaded on 22 April 2021.
  2. ^ a b c d e Hoffman, R.S.; Smith, A.T. (). „Species Lepus (? [see comments under species]) callotis”. În Wilson, D.E.; Reeder, D.M. Mammal Species of the World: A Taxonomic and Geographic Reference (ed. 3rd). Johns Hopkins University Press. pp. 185–211. ISBN 978-0-8018-8221-0. OCLC 62265494. 
  3. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q Joseph A. Chapman, John E. C. Flux, IUCN/SSC Lagomorph Specialist Group (). Rabbits, Hares and Pikas: Status Survey and Conservation Action Plan. p. 72. ISBN 2831700191. 
  4. ^ „Explore the Database”. www.mammaldiversity.org. American Society of Mammalogists. Accesat în . 
  5. ^ Vargas, Karla; Brown, David; Wisely, Eldridge; Culver, Melanie (). „Reinstatement of the Tamaulipas white-sided jackrabbit, Lepus altamirae, based on DNA sequence data”. Revista Mexicana de Biodiversidad (în engleză). 90. doi:10.22201/ib.20078706e.2019.90.2520. ISSN 2007-8706. 

Legături externe