Iepure alb

Nu confundați cu Lepus arcticus sau Lepus americanus.
Iepure alb
Fosilă: Pleistocenul târziu până în prezent
Exemplar cu blană de vară
Exemplar cu blană de iarnă fotografiat la Volgograd, Rusia
Stare de conservare

Risc scăzut (LC)  (IUCN 3.1)[1]
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Mammalia
Ordin: Lagomorpha
Familie: Leporidae
Gen: Lepus
Specie: L. timidus
Nume binomial
Lepus timidus
(Linnaeus, 1758)[2]
Subspecii

Vezi textul

Arealul iepurelui alb (verde – nativ, roșu – introdus)
Modifică text Consultați documentația formatului

Iepurele alb[3][4][5][6] (Lepus timidus), numit și iepure de munte,[7] iepure albastru,[7] iepure al Alpilor,[8] iepure polar,[5][9][8] iepure al zăpezilor,[10] iepure siberian[11] sau iepure de zăpadă,[12] este o specie de iepure palearctic ce se găsește în Europa și Asia, adaptată la condițiile din zonele montane și cele cu climă rece.

Evoluție

Iepurele alb a apărut în timpul Pleistocenului târziu; există dovezi că arealul său s-a extins în timpul glaciațiilor în sudul Europei, cu populații de Lepus granatensis, iepure de câmp (Lepus europaeus) și Lepus castroviejoi în nordul Iberiei purtând haplotip⁠(en)[traduceți] mitocondrial de la iepurele alb.[13] În timpul Pleistocenului târziu până în Holocenul timpuriu⁠(en)[traduceți], populații de iepuri albi din Rusia au crescut cu cel puțin 10 % mai mari față de oricare populație vie de astăzi. Această populație a fost clasificată ca una a unei specii distincte, Lepus tanaiticus, dar acum este în general considerată a fi un morfotip preistoric al iepurilor albi vii.[14]

Taxonomie

Două specii nord-americane, iepurele arctic (Lepus othus; întâlnit în Peninsula Alaska) și iepurele polar (Lepus arcticus; întâlnit în Groenlanda și Canada), au fost odinioară clasificate drept subspecii ale iepurelui alb, dar acum sunt considerate drept specii distincte. Specia Lepus timidus a fost descrisă de Carl Linnaeus în anul 1758. Face parte din subgenul Lepus. A treia ediție a Mammal Species of the World listează următoarele 15 subspecii pentru Lepus timidus:[2]

  • Lepus timidus timidus (Linnaeus, 1758)
  • L. t. ainu (Barrett-Hamilton, 1900)
  • L. t. begitschevi (Koljuschev, 1936)
  • L. t. gichiganus (J. Allen, 1903)
  • L. t. hibernicus (Bell, 1837)
  • L. t. kamtschaticus (Dybowski, 1922)
  • L. t. kolymensis (Ognev, 1923)
  • L. t. kozhevnikovi (Ognev, 1929)
  • L. t. lugubris (Kastschenko, 1899)
  • L. t. mordeni (Goodwin, 1933)
  • L. t. orii (Kuroda, 1928)
  • L. t. scoticus (Hilzheimer, 1906)
  • L. t. sibiricorum (Johanssen, 1923)
  • L. t. transbaicalicus (Ognev, 1929)
  • L. t. varronis (Miller, 1901)

Răspândire și habitat

Această specie este răspândită din Fennoscandia până în estul Siberiei; în plus, populații montane izolate se găsesc în Alpi, Scoția, Statele baltice, nord-estul Poloniei și Hokkaidō. În Irlanda, iepurilor din subspecia L. t. hibernicus nu le capătă blana culoare albă în timpul iernii, au mărime mai mică și trăiesc pe pășuni situate la altitudini joase, pajiști costale și în anumite zone smârcoase⁠(en)[traduceți], deci acești iepuri nu trăiesc exclusiv în munți. Iepurii albi a fost de asemenea introduși în Islanda, Shetland, Orkney, Insula Man, Districtul Peak⁠(en)[traduceți], Svalbard, Insulele Kerguelen, Insulele Crozet și Insulele Feroe.[15][16][17] În Alpi, iepurii albi se găsesc de la altitudini de 700 m până la 3.800 m, în funcție de regiunea geografică și de anotimp.[18] Dacă se întâmplă ca iepurii de câmp să se găsească în aceeași zonă cu iepurii albi, iepurii albi se duc la altitudini mai mari.[1]

Descriere

Iepure de câmp (deasupra) comparat cu un iepure alb
Iepure alb îndesat, prezentând coloritul de iarnă al blănii

Iepurele alb are dimensiuni mari, dar este totuși ceva mai mic decât iepurele de câmp. Crește până la o lungime de 45–65 cm, cu o coadă de 4–8 cm și o greutate de 2–5,3 kg, femelele fiind ceva mai grele decât masculii. Poate trăi până la vârsta 12 ani.[19][20] Vara, la toate populațiile de iepuri albi, coloritul blănii este de diferite nuanțe de maro. Pentru a se pregăti pentru iarna, cele mai multe populații năpârlesc ajungând la o culoare albă (sau în mare parte albă) a blănii. Coada rămâne în întregime albă de-a lungul întregului an, ceea ce deosebește iepurele alb de iepurele de câmp, care partea superioară a cozii o are neagră.[19]

În Insulele Feroe, iepurilor albi li se schimbă culoarea blănii în timpul iernii în cenușiu în loc de alb.[21]

Comportament și ecologie

Ilustrația „Mountain, Irish Hare” din „British Mammals” de către A. Thorburn, 1920
Reprezentare de schelet de iepure alb

Dieta iepurelui alb variază de la regiune la regiune. Pare se fie oarecum dependent de habitatul particular în care trăiește populația în cauză. De exemplu, în nordul Scandinaviei, unde zăpada poate acoperi solul vreme de multe luni, se poate ca iepurii să se hrănească cu crenguțe și scoarță. În zonele unde ninsorile sunt rare, precum Irlanda, gramineele pot constitui cea mai mare parte din dietă. Când au de ales, iepurii albi din Scoția și Irlanda par să prefere păscutul (hrănirea cu graminee). La iepurii albi din medii formate din pajiști costale în Irlanda, gramineele constituiau peste 90 % din dieta lor. Asta era mai mare decât procentajul de graminee din dieta iepurilor de vizuină (Oryctolagus cuniculus), care se găseau în același mediu. Iepurii albi sunt la nivel regional prada preferată a acvilelor de munte și pot fi adițional vânați și de buhe mari și vulpi roșii. Hermelinele pot vâna iepuri tineri.[20] Deși vara în timpul zilei îi crește perioada de activitate, iepurele alb rămâne nocturn. Domenii vitale de minim 10 ha au fost observate în Scoția, dar de maxim 305 ha în Finlanda. 80 % este mortalitatea naturală la juvenili, iar 58 % la adulți.[1]

Reproducere

Sezonul de reproducere al iepurelui alb este februarie-august. Un rând de pui de iepuri albi constă în 2–6 pui, iar perioada de gestație a acestora este de 47–55 de zile. Iepurii albi s-au hibridat cu succes cu iepurii de câmp în locurile unde iepurii de câmp au fost introduși.[1]

Impact cauzat de oameni

În Alpi, iepurii albi trăiesc la altitudini de la 700 m până la 3.800 m, în funcție de regiunea biografică și de anotimp. Dezvoltarea turismului alpin de iarnă a crescut în intensitate încă din ultimele câteva decenii ale secolului al XX-lea, rezultând în extinderea stațiunilor de ski, creșterea numărului de vizitatori și într-o creștere enormă în frecvența tuturor formele de activități sportive de iarnă. Un studiu din 2013 cu privire la consecințele stresante și reacțiile asupra iepurilor albi la perturbare a concluzionat că iepurii ce trăiesc în zone cu activități recreative de iarnă intense au prezentat schimbări în fiziologie și comportament care au necesitat surse de energie adițională pe o vreme când accesul la resursele de hrană era restricționat de zăpadă. A recomandat ca pădurile locuite de iepurii albi să fie ferite de dezvoltarea turistică și ca noile zone de ski să fie interzise în habitatul iepurilor albi, precum și ca amplasamentele existente să nu fie extinse.[22]

În august 2016, organizația caritabilă scoțiană pentru bunăstarea animalelor OneKind⁠(en)[traduceți] a lansat o campanie în numele iepurelui alb, ca un mod de a crește gradul de conștientizare a uciderii selective a iepurilor albi ce au loc de-a lungul Scoției și de a aduna sprijin public pentru problemă. Iepurii albi sunt în mod regulat împușcați în Scottish Highlands⁠(en)[traduceți], atât în cadrul unor „tururi” de vânătoare plătite, cât și de vânători profesioniști ce gestionează populațiile de potârnici scoțiene⁠(en)[traduceți] (care cred că iepurii albi pot fi vectori de boli care afectează păsările). O mare parte din această activitate este discretă,[23] dar investigații au dezvăluit că zeci de mii de iepuri sunt uciși selectiv în fiecare an.[24] Campania, care îndeamnă oamenii să proclame, „We Care For The Mountain Hare” („Avem grijă de iepurele de munte”), a culminat cu caritatea care îndemna Guvernul Scoției⁠(en)[traduceți] să legifereze împotriva vânării comerciale și uciderii selective a speciei simbolice a Scoției. Campania a dezvăluit sprijin public răspândit la nivel larg pentru o interzicere a vânării acestor iepuri în Scoția. Pe 17 mai 2020, membrii Parlamentului Scoției⁠(en)[traduceți] au votat să se interzică uciderea selectivă nelicențiată a iepurilor albi și să li se asigure statut de specie protejată pe teritoriul Scoției după ce o petiție începută de membrul Parlamentului Scoției Alison Johnstone⁠(en)[traduceți] din Scottish Greens⁠(en)[traduceți] a adunat peste 22.000 de semnături.[25]

În 2021, People's Trust for Endangered Species⁠(en)[traduceți] a creat un sondaj despre populațiile de iepuri albi din Districtul Peak al Regatului Unit după îngrijorări legate de viabilitatea populației izolate, crezându-se că constă cel mai puțin în 2.500 de indivizi. Aceasta crede că schimbarea climatului reprezintă o amenințare pentru supraviețuirea pe termen lung a populației din Districtul Peak, care a fost introdusă zonei în anii 1870.[26]

Stare de conservare

Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii a clasificat specia Lepus timidus ca fiind neamenințată cu dispariția. Per total, populația de iepuri albi pare stabilă, adică numărul de iepuri al populației globale aparent nu este în creștere sau în scădere. Circa 12 % din arealul iepurilor albi din Mongolia cuprinde arii protejate.[1]

Note

  1. ^ a b c d e Smith, A.T. & Johnston, C.H. „Lepus timidus”. Lista roșie a speciilor periclitate IUCN. Versiunea 3.1. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii. .  Accessed on 06 January 2022.
  2. ^ a b Hoffman, R.S.; Smith, A.T. (). „Species Lepus (Lepus) timidus”. În Wilson, D.E.; Reeder, D.M. Mammal Species of the World: A Taxonomic and Geographic Reference (ed. 3rd). Johns Hopkins University Press. pp. 185–211. ISBN 978-0-8018-8221-0. OCLC 62265494. 
  3. ^ Bavaru, Adrian; Godeanu, Stoica; Butnaru, Gallia; Bogdan, Alexandru (). Biodiversitatea și ocrotirea naturii. București: Editura Academiei Române. pp. 403, 407. ISBN 978-973-27-1569-7. 
  4. ^ Lozan, Mina (1971). Enciclopedia Sovietică Moldovenească. Vol. II. Redacția principală a Enciclopediei Sovietice Moldovenești. p. 476, art. Iepure.
  5. ^ a b Pop, Victor (). Zoologia Vertebratelor. Vol. II. Fasc. 2, Mamiferele. București: Editura Didactică și Pedagogică. p. 115. 
  6. ^ Naumov, S. P. (). Zoologia vertebratelor. București: Editura Agro-silvică de Stat. p. 350. 
  7. ^ a b Dumitru Murariu (). Din lumea mamiferelor. Volumul I - Mamifere terestre. București: Editura Academiei Republicii Socialiste Române. p. 126. ISBN 973-27-0151-X. 
  8. ^ a b „[Zoologia vertebratelor] Lepus timidus”. Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”. Accesat în . 
  9. ^ Feider, Z.; Gyurko, Șt.; Grossu, Al. V.; Pop, Victor (). Zoologia vertebratelor (ed. a treia revizuită). București: Editura Didactică și Pedagogică. p. 367. 
  10. ^ Bogoescu, Constantin; Dabija, Alexandru; Sanielevici, Emil (). Atlas zoologic. Editura Didactică și Pedagogică, București. p. 191. 
  11. ^ Lumea animalelor după Brehm. Prelucrată după ediția a II-a a lucrării „Viața animalelor” de către: Prof. Dr. Rietschel, Dr. Hauke, Dr. Lotz, Dr. Merkel, Dr. Modes. București: Editura Științifică. . p. 847. 
  12. ^ Anuța, Ionescu Andrei (). Atlas Zoologic. București: Editura Vox. p. 262. ISBN 973-97848-2-8. 
  13. ^ Melo-Ferreira, J.; Boursot, P.; Randi, E.; Krykov, A.; Suchentrunk, F.; Ferrand, N.; Alves, P.C. (). „The rise and fall of the mountain hare (Lepus timidus) during Pleistocene glaciations: expansion and retreat with hybridization in the Iberian Peninsula” (PDF). Molecular Ecology. 16 (3): 605–618. Bibcode:2007MolEc..16..605M. doi:10.1111/j.1365-294X.2006.03166.x. PMID 17257116. 
  14. ^ Prost, S.; Knapp, M.; Flemmig, J.; Hufthammer, A.K.; Kosintsev, P.; Stiller, M.; Hofreiter, M. (). „A phantom extinction? New insights into extinction dynamics of the Don-hare Lepus tanaiticus”. Journal of Evolutionary Biology. 23 (9): 2022–2029. doi:10.1111/j.1420-9101.2010.02062.x Accesibil gratuit. PMID 20695962. 
  15. ^ Long, John L. (2003). Introduced Mammals of the World: Their History, Distribution and Influence. Cabi Publishing (ISBN: 9780851997483)
  16. ^ www.divinefrog.co.uk, Divine Frog Web Services. „Hare Preservation Trust”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  17. ^ „Mammals of the Faroes – Wild world - Nature, conservation and wildlife holidays”. Accesat în . 
  18. ^ Rehnus, M.: Der Schneehase in den Alpen. Ein Überlebenskünstler mit ungewisser Zukunft, Haupt Verlag, Bern 2013, ISBN: 978-3-258-07846-5, p. 21
  19. ^ a b „Mountain Hare”. ARKive. Arhivat din original la . Accesat în . 
  20. ^ a b Macdonald, D.W.; Barrett, P. (). Mammals of EuropeNecesită înregistrare gratuită. New Jersey: Princeton University Press. ISBN 978-0-691-09160-0. 
  21. ^ Giska, Iwona; Farelo, Liliana; Pimenta, João; Seixas, Fernando A.; Ferreira, Mafalda S.; Marques, João P.; Miranda, Inês; Letty, Jérôme; Jenny, Hannes; Hackländer, Klaus; Magnussen, Eyðfinn; Melo-Ferreira, José (). „Introgression drives repeated evolution of winter coat colour polymorphism in hares”. Proceedings of the National Academy of Sciences. 116 (48): 24150–24156. Bibcode:2019PNAS..11624150G. doi:10.1073/pnas.1910471116 Accesibil gratuit. PMC 6883779 Accesibil gratuit. PMID 31712446. 
  22. ^ Rehnus, M., Wehrle, M., Palme, R. (2013). "Mountain hares Lepus timidus and tourism: stress events and reactions." Journal of Applied Ecology 50(1):6–12. http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/1365-2664.12174/abstract
  23. ^ https://theferret.scot/outrage-mass-killing-mountain-hares/ Outrage over mass killing of mountain hares, The Ferret, Rob Edwards, 14 March 2016
  24. ^ https://theferret.scot/38000-mountain-hares-killed/ Nearly 38,000 mountain hares killed in one season, new data reveal, The Ferret, Billy Briggs, 18 May 2018
  25. ^ „MSPs ban unlicensed culling of mountain hares”. BBC News. . Accesat în . 
  26. ^ Hare, Simon (). „Peak District's last surviving mountain hares 'at risk'”. BBC News (în engleză). Accesat în . 

Legături externe