Timbru (muzică)

Acest articol se referă la o însușire a sunetelor muzicale. Pentru alte sensuri, vedeți Timbru.

Timbrul se referă la una dintre calitățile de bază ale sunetului muzical, anume complexul de însușiri care permit diferențierea unor surse sonore mai mult sau mai puțin asemănătoare, precum vocile omenești sau instrumentele muzicale. Timbrul este considerat ca fiind de o însemnătate la fel de mare pentru caracterizarea sunetului, cu acelea ale înălțimii, desfășurării în timp (duratei) și a intensității sonore. Timbrul muzical defineste stiluri pe care le poți atinge si in ce categorie de cântec te incadrezi. Cel mai adesea, timbrul este delimitat după sursa sonoră, în timbru vocal și timbru instrumental.

Modelare fizică

Timbrul se justifică acustic printr-un număr de parametri, unii dintre cei cu un grad mai mare de subtilitate nefiind încă echivalați prin modele științifice. Însă cei mai importanți dintre ei, sesizați încă din momentul inventării primelor instrumente de suflat (dar studiați în mod empiric în lumea antică), sunt spectrul sonor și atacul.

Spectrul sonor

Spectrul reprezintă descompunerea oricărui sunet complex (cu alte cuvinte, sunet desprins dintr-un context real) în elemente simple, indivizibile (oscilatori sinusoidali) și descrierea pregnanței fiecăreia în parte față de cea cu frecvența cea mai joasă (sunetul cel mai grav), numită fundamentală. De regulă (dar există și excepții), celelalte frecvențe vor echivala numeric cu multiplii întregi ai frecvenței fundamentale, primind numele de armonice superioare. Ele se numerotează după multiplul ales, spre exemplu, dublul fundamentalei se va numi „armonicul doi”, dar și fundamentala însăși va primi numele (mai rar întrebuințat) de „armonicul întâi” (unu fiind element neutru al operației de înmulțire).

Procesele tranzitorii

În schimb, procesele tranzitorii reprezintă începutul unui sunet muzical, intervalul scurt de timp în care se declanșează mecanismele necesare producerii sale. De pildă, la vioară sau alte instrumente cu arcuș, înseamnă intervalul în care arcușul trece de la frecare statică către punerea coardei în mișcare la viteză constantă. Deși greu perceptibile dacă sunt căutate anume, asemenea zgomote inițiale sprijină de multe ori informația oferită de spectrul sonor. În cazul viorii, fără a auzi „începutul” sunetului riscăm să o confundăm cu sunetul unei trompete, din care s-a eliminat, de asemenea, atacul. (Explicația oferită în acest caz este că vioara și trompeta au un spectru similar.)

Timbrul instrumental

Sonoritatea unui instrument poate fi studiată pe mai multe nivele. Se poate porni de la asemănarea (sau dimpotrivă, contrastul) între aspecte diverse:

  • modul de execuție (instrumente cu coarde, de suflat ș.a.)
  • analiza spectrului (pentru exemplul anterior, echivalarea unei viori cu o trompetă în anumite condiții, deși execuția este foarte diferită pe cele două instrumente)
  • analiza atacului (de exemplu, căutarea unui instrument cu atac foarte percusiv, scurt poate alege între un instrument cu coarde la care se cântă în manieră pizzicato sau unul de percuție acordabil, precum xilofonul sau marimbafonul)

Cea mai răspândită variantă este prima, căreia i se subordonează catalogarea după construcția instrumentului (de unde pornesc familiile de instrumente, concept refuzat de unii teoreticieni). Astfel, cornul englez și oboiul sunt privite ca mult mai înrudite între ele, față de clarinet.

La un nivel mai intim, instrumentele construite pentru a avea aceleași posibilități tehnice (și purtând același nume, de exemplu: două tube în si bemol) se diferențiază prin calitatea construcției, materialele folosite, asamblarea lor de către roboți industriali sau manual ș.a.m.d. Cele două tube pot aparține de constructori diferiți sau unui singur producător; în acest caz, ele se pot diferenția prin seria de producție (tube pentru profesioniști, tube mai reduse ca dimensiuni pentru elevi). Bineînțeles, compararea timbrului poate merge până la a confrunta două instrumente din aceeași serie, identice ca aspect, dar tot cu mici diferențe de sonoritate (pentru cei mai mulți, insesizabile).

Timbrul vocal

Deși încadrat, de asemenea, într-un număr de categorii fixe, timbrul vocal este mult mai particularizat pentru fiecare individ. Acest fapt se explică printr-un control mai precis al intonației, articulației ș.a.m.d., vocea fiind ghidată nemijlocit de starea organismului, în vreme ce expresia este redată pe un instrument muzical prin intermediul tehnicii specifice.

Vocile omenești se divid mai întâi după sex, în voci bărbătești și voci femeiești. Cele bărbătești sunt, în marea lor majoritate, mai grave și mai bogate în armonice superioare. În cântul coral, se permit distanțe mai mari între vocile bărbătești, tocmai pentru că sonoritatea este mai „plină”. Bărbații dispun de falset sau „voce de cap”, o tehnică prin care ambitusul poate fi crescut aproximativ cu o octavă în acut, cu un timbru caracteristic, mult mai slab și sărac în armonice decât cel specific. Vocile femeiești sunt mai slabe ca intensitate și mai puțin bogate în armonice decât cele bărbătești; de aceea, conducerea lor în cadrul unui cor va fi mai strictă.

Pornind de la timbrul cel mai grav și profund până la cel mai acut, vocile se succed astfel:

În cazul cântăreților cu o pregătire de tip clasic, timbrele se împart la rândul lor în subcategorii, corespunzătoare altor trăsături ale vocii și capabile să personifice roluri de operă sau altele asemenea din diverse genuri vocale sau vocal-simfonice.

Bibliografie

  • Alexandrescu, Dragoș (1997). Teoria muzicii, vol. I, Editura Kitti, București
  • Dănceanu, Liviu (2005). Anotimpurile muzicii. O istorie eliptică și didactică a muzicii savante, vol. I, Editura Corgal Press, Bacău. ISBN 973-7922-37-9
  • Lupu, Olguța (2006-7). Cursuri de teoria muzicii, susținute la Conservatorul bucureștean (anul I)
  • Vodă-Nuțeanu, Diana (2006). Armonie, vol. I, Editura Muzicală, București. ISBN (10) 973-42-0438-6, (13) 978-973-42-0438-0


Read other articles:

Artikel ini sebatang kara, artinya tidak ada artikel lain yang memiliki pranala balik ke halaman ini.Bantulah menambah pranala ke artikel ini dari artikel yang berhubungan atau coba peralatan pencari pranala.Tag ini diberikan pada Januari 2023. Patsapong Amsam-AngInformasi pribadiLahir2 Oktober 1997 (umur 26)Ratchaburi, ThailandTinggi169 m (554 ft 6 in)[1]Berat64 kg (141 pon) OlahragaOlahragaAtletikLombaLompat galah Patsapong Amsam-Ang (lahir 2 Oktober 19...

 

2011 song by Death Grips GuillotineSingle by Death Gripsfrom the album Exmilitary ReleasedAugust 3, 2011Recorded2011GenreIndustrial hip hoprap rockexperimentalLength3:43LabelSelf-releasedSongwriter(s)Andy MorinStefan BurnettZach HillProducer(s)Andy MorinZach HillDeath Grips singles chronology Live from Death Valley (2011) Guillotine (2011) Blackjack (2012) Music videoMusic video for Guillotine on YouTube Guillotine (It Goes Yah) is a song by American experimental hip-hop group Death Grips, re...

 

Partai Politik Seluruh Rusia Rodina Ketua umumAleksey ZhuravlyovDibentuk14 Agustus 2003; 20 tahun lalu (2003-08-14) (Sebagai Persatuan Patriot Nasional Rodina)29 September 2012; 11 tahun lalu (2012-09-29) (refoundation)Digabungkan dari Congress of Russian Communities People's Will Party of Russian Regions For a Decent Life United Socialist Party Kantor pusatMoskwa, RusiaSayap pemudaTigers of RodinaIdeologiUltranasionalisme[1][2]Nasionalisme Rusia[3]Konse...

Polish commercial television network Television channel TVNTVN HQ in Warsaw, PolandCountryPolandBroadcast areaNationwideHeadquartersMedia Business CentreWarsaw, PolandProgrammingLanguage(s)PolishPicture format1080i HDTV(downscaled to 576i for the SD feed)Timeshift serviceTVN +1OwnershipOwnerTVN Warner Bros. DiscoveryParentTVN GroupKey peopleKatarzyna Kieli (CEO)Sister channels TVN International TVN International Extra TVN24 TVN24 BiS TVN Fabuła TVN Style TVN Turbo TVN 7 TTV Cartoon Network D...

 

1994 studio album by MinaCanarino mannaroStudio album by MinaReleased21 October 1994 (1994-10-21)[1]Recorded1994StudioStudi PDU, LuganoWolfi Studio, Le Rughe, Rome[2]GenrePoprock[3]jazzblues[4]Length99:48LanguageItalianEnglishNeapolitan[5]LabelPDUMina chronology Mazzini canta Battisti(1994) Canarino mannaro(1994) Pappa di latte(1995) Canarino mannaro is a double studio album by Italian singer Mina, released on 21 October 1994 by P...

 

German singer-songwriter and musician (born 1988) Max GiesingerGiesinger in 2021Background informationBorn (1988-10-03) 3 October 1988 (age 35)Waldbronn, West GermanyGenresPoppop rockOccupation(s)Singer-songwritermusicianInstrument(s)VocalsguitarYears active2012–presentLabelsBMGWebsitemaxgiesinger.deMusical artist Max Giesinger (born 3 October 1988) is a German singer-songwriter and musician. He first gained widespread popularity with his single 80 Millionen, placing as high as second ...

Coups d'état executed by the military in Pakistan Part of a series on the History of Pakistan Timeline Ancient Palaeolithic Soanian culture, c. 500,000 – 250,000 BCE Neolithic Mehrgarh, c. 7000 – c. 3000 BCE Indus Valley Civilisation, c. 3300 – c. 1700 BCE Vedic Civilization, c. 1500 – c. 500 BCE Achaemenid Empire, c. 550 – c. 330 BCE Gedrosia, c. 542 – c. 330 BCE Gandhara, c. 518 – c. 330 BCE Arachosia, c. 518 – c. 330 BCE Hindush, c. 517 – c. 330 BCE Sattagydia, c. 516 ...

 

Pour les articles homonymes, voir Arakawa (homonymie). Toden ArakawaTramway de Tokyo Rame moderne de la série 8800 Terminus Minowabashi - Waseda Communes desservies 4 Histoire Mise en service 1911-1926 Dernière modification 1974 Exploitant Toei Infrastructure Conduite (système) Conduite manuelle Exploitation Matériel utilisé Tramway Points d’arrêt 30 Longueur 12.2 km Temps de parcours 48 min Distance moyenne entre points d’arrêt 400 m Jours de fonctionnement L, ...

 

التهاب الأصبع التهاب الأصابع الزهريالتهاب الأصابع الزهري معلومات عامة من أنواع التهاب  تعديل مصدري - تعديل   صورة بالأشعة لالتهاب الأصبع في التهاب المفصل في الصدفية. التهاب الأصبع[1] أو التهاب الأصابع (بالإنجليزية: dactylitis)‏ أو الأصبع السجقية[1] (بالإنجليزية: sausa...

Fort Moore County Chattahoochee, Georgia (93%) & Russell County, Alabama (7%)737 km² Lokasi Fort Moore di Georgia Jenis Pangkalan angkatan darat Dibangun Oktober 1918 Digunakan 1918 – sekarang Pengawas  Angkatan Darat Amerika Serikat Fort Moore adalah pangkalan militer Angkatan Darat Amerika Serikat yang terletak di luar daerah Columbus, Georgia. Fort Moore mendukung lebih dari 120.000 anggota militer aktif, anggota keluarga mereka, tentara komponen cadangan, pe...

 

This article needs additional citations for verification. Please help improve this article by adding citations to reliable sources. Unsourced material may be challenged and removed.Find sources: The Jetsons comics – news · newspapers · books · scholar · JSTOR (July 2018) (Learn how and when to remove this message) The JetsonsIssue #1 coverPublication informationPublisherDC ComicsScheduleMonthlyFormatOngoing seriesGenre Science fiction Main charact...

 

Legislative district in Washington Washington's 16th legislative district map Washington's 16th legislative district is one of forty-nine districts in Washington state for representation in the state legislature. The district includes Walla Walla counties, most of southern Benton County, and Pasco.[1] This largely rural district is represented by state senator Perry Dozier and state representatives Mark Klicker (position 1) and Skyler Rude (position 2), all Republicans. See also Washi...

British engineer and architect Sir Owen WilliamsOwen Williams, circa 1960sBornEvan Owen Williams20 March 1890Tottenham, London, EnglandDied23 May 1969(1969-05-23) (aged 79)Hemel Hempstead, Hertfordshire, EnglandOccupationEngineerChildrenOwen Tudor WilliamsEngineering careerDisciplineArchitecture, engineeringInstitutionsUniversity of LondonPractice nameSir Owen Williams & PartnersProjectsGravelly Hill Interchange, BirminghamSignificant designDaily Express Building, ManchesterBoots Fac...

 

Stadio di Antonino PioCiviltàCiviltà romana UtilizzoStadio Epocaprima metà del II secolo LocalizzazioneStato Italia ComunePozzuoli ScaviData scopertaottobre 2008 AmministrazioneEnteParco archeologico dei Campi Flegrei Sito webwww.pafleg.it/ Mappa di localizzazione Modifica dati su Wikidata · Manuale Lo stadio di Antonino Pio di Pozzuoli, portato alla luce nel 2008, può essere considerato di particolare importanza per la rarità di questa tipologia di edificio nell'impero romano...

 

Bucket ListAlbum mini karya Big NaughtyDirilis25 Februari 2021 (2021-02-25)GenreHip-hopDurasi23:09BahasaKoreaLabelH1ghr MusicSingel dalam album Bucket List Girl at the Coffee ShopDirilis: 2 Februari 2021 Bucket List adalah album mini pertama dari penyanyi rap Korea Selatan Big Naughty. Album ini dirilis pada tanggal 25 Februari 2021 oleh H1ghr Music. Singel Girl at the Coffee Shop telah dirilis sebelumnya pada tanggal 2 Februari 2021. Lagu ini berada di peringkat 67 di Gaon Download ...

Neubrunn. Neubrunn adalah kota yang terletak di distrik Würzburg di Bayern, Jerman. Kota Neubrunn memiliki luas sebesar 26.56 km². Neubrunn pada tahun 2006, memiliki penduduk sebanyak 2.295 jiwa. lbsKota dan kotamadya di Würzburg Altertheim Aub Bergtheim Bieberehren Bütthard Eibelstadt Eisenheim Eisingen Erlabrunn Estenfeld Frickenhausen am Main Gaukönigshofen Gelchsheim Gerbrunn Geroldshausen Giebelstadt Greußenheim Güntersleben Hausen bei Würzburg Helmstadt Hettstadt Höchberg ...

 

Parlamento della GroenlandiaStemma della Groenlandia Nome originale(KL) Inatsisartut(DA) Landsting Stato Regno di Danimarca    Groenlandia TipoMonocamerale Istituito1º maggio 1979 PredecessoreGreenland Provincial Council Presidente dell'InatsisarutElly Hauge Pedersen (S)[1] Vicepresidenti dell'Inatsisarut Mimi Karlsen (IA)[2] Simigaq Heilmann (D)[2] Nikkulaat Jeremiassen (S)[2] Peter Olsen (IA)[2] Ultima elezione6 aprile 2021 P...

 

Younky SoewarnoLahir(1956-05-15)15 Mei 1956Klaten, Jawa Tengah, IndonesiaMeninggal10 Februari 2022(2022-02-10) (umur 65)Jakarta, IndonesiaInstrumenKeyboard, Piano, Composer, Producer, ArrangerTahun aktif1981-2022Artis terkaitKrisdayantiIta PurnamasariRossaAB ThreePoppy MercuryFariz RMDeddy DhukunJakarta Rhythm SectionTito Soemarsono Gregorius Younky Soewarno (15 Mei 1956 – 10 Februari 2022) adalah seorang musisi dan komponis pada era 80 dan 90-an. Perjalanan Karir Di awal...

Cet article concerne un événement en cours. Ces informations peuvent manquer de recul, changer à mesure que l’événement progresse ou ne pas prendre en compte des développements récents. Le titre lui-même peut être provisoire. N’hésitez pas à l’améliorer en veillant à citer vos sources.La dernière modification de cette page a été faite le 8 février 2024 à 00:53. Le différend gazier entre la Russie et l'Union européenne de 2022 a lieu depuis mars 2022 à la suite de l...

 

Untuk kegunaan lain, lihat Kehidupan di Mars (disambiguasi). Mikroskop eletkron mendeteksi struktur yang mirip bakteri pada meteorit ALH84001. Ilmuwan sudah lama menspekulasikan mengenai kemungkinan adanya kehidupan di Mars karena kemiripan planet ini dengan Bumi. Masih menjadi pertanyakan apakah kehidupan eksis di Mars kini, atau pada masa lalu. NASA berencana untuk meluncurkan Astrobiology Field Laboratory tahun 2016, untuk membantu menjawab pertanyaan mengenai kehidupan di Mars. The Mars E...