Virginalul are, de regulă, formă paralelipipedică și se utilizează așezat pe o masă. Diferă de spinetă prin numărul și poziția coardelor:[3]
- La virginal, pentru fiecare notă există o coardă, spre deosebire de spinetă, unde fiecărei note îi este alocată o pereche de coarde apropiate.
- La virginal, coardele sunt paralele cu peretele din față, care poartă claviatura, adică perpendiculare pe clape, în timp ce la spinetă sunt în prelungirea clapelor.
- La virginal, coarda pentru sunetul cel mai grav este cea mai apropiată de claviatură, în timp ce la spinetă este cea mai depărtată.[4]
Claviatura poate fi așezată spre stânga, central sau spre dreapta peretelui frontal. În acest din urmă caz se numește muselar, virginalul emițând un sunet distinctiv de flaut.[5] Aceasta deoarece, prin această poziționare a clapelor, coardele sunt ciupite exact la mijloc, ceea ce îi conferă un sunet fundamental puternic.[6]
Virginal flamand tip muselar, cu claviatura “îngropată” în partea dreaptă a panoului frontal
Utilizare
Spre deosebire de spinetă, destinată în special sălilor de concerte, virginalul este destinat utilizării personale, într-o încăpere mică.[7]
Perioada de înflorire a virginalului a fost între a doua jumătate a secolului al XVI-lea până spre sfârșitul secolului al XVII-lea până la apogeul perioadei baroce.[8]
