S-a născut la data de 6 decembrie1852, în comuna Pecica, jud. Arad. La botez a primit numele de Romul Nicolae.[3]:p. 67
Familia
Familia sa are origini din Ociu, o comună din ținutul Hălmagiului, de pe vremea când corevoluționarii lui Horea au fost aduși pe cale administrativă din munți și colonizați ca iobagi pe câmpia Aradului și Banatului. Bunicul său, Ioan Ciorogariu, s-a născut în Ociu, iar bunica sa era din familia Șiclovan de la Pecica, descendentă din familia Nicoară de la Giulia. Tatăl său, Dimitrie, proprietar mic în Pecica română, a fost pentru o perioadă îndelungată primar al acestei comune. [3]:p. 67
Educația
Cursurile ciclului primar le-a făcut la școala din comuna natală, unde l-a avut drept profesor pe Ioan Ardeleanu[4], iar cele ale ciclului secundar la liceele ungurești din Arad, Pojon (Bratislava și Hódmezővásárhely, aici dând și promovând și examenul de bacalaureat. În anul școlar 1873-1874 se înscrie la Academia de Drept din Oradea, petrece însă timpul mai mult în casa primpretorului DavidNicoară din Aletea, ca institutor particular și cancelist.[3]:p. 67
În toamna anului 1874 își începe serviciul militar și face stagiul de voluntar în faimosul regimentul românesc de infanterie No. 50 din Alba-Iulia. În anul următor este primit ca student la Institutul teologic din Arad. După finalizarea cursurilor teologice la sfârșitul anului școlar 1876-1877, Consistoriul Diecezan din Arad îi oferă oportunitatea de a pleca în străinătate cu bursă pentru a se specializa ca profesor de teologie. [3]:p. 67
S-a înscris la Universitatea din Lipsca (Leipzig), cu specializarea Pedagogie și Psihologie[3]. Aici audiază cursurile de filosofie ale înemeietorul psiho-fizicei profesorului Wilhelm Wundt, ale lui reprezentantul pedagogiei herbartianeMoritz Wilhelm Drobisch, ale lui reprezentantul școalei protestante-ortodoxe Christoph Ernst Luthardt, și ale lui exeget și ebraist Franz Delitzsch. În anul următor studiază la Bonn Filosofia și Teologia. [5] Aici participă la cursurile profesorilor de filosofie Iurgen, Bonna și Mayer și ale profesorilor de teologie catolică veche Reusch, Langen și Knoth. [3]:p. 68
Activitatea sa până la Marea Unire
După finalizarea cursurilor universitare s-a întors la Arad. Acolo a fost instituit în scurt timp în serviciul Consistoriului Diecezan al Episcopiei Aradului, mai întâi ca practicant de birou, apoi, din 1880, ca arhivar. Tot în 1880 a fost numit și profesor suplinitor la Preparandia Română din Arad. În această perioadă a avut un conflict cu episcopul Ioan Mețianu, ceea ce a dus la demisia sa temporară în anul 1889. Ulterior, este rechemat tot de episcopul Ioan Mețianu în anul 1891 cu titlu definitiv. Însă este din nou suspendat de la plată de două ori de către guvernul maghiar. Prima suspendare are loc cu ocazia participării lui Roman Ciorogariu la Congresul Naționalităților din Budapesta din anul 1895, iar a doua oară împreună cu secretarul consistorial Vasile Goldiș, fiind acuzați de autoritățile maghiare de faptul că purtarea lor era împotriva intereselor statului. [3]:p. 67
Pe lângă catedra de profesor la Teologie în 1900 Roman Ciorogariu este însărcinat de către episcopul Iosif Goldiș cu conducerea provizorie a secției școlare de la Consistoriul Eparhial. Tot în același an Adunarea Eparhială îl alege în funcția de consilier referent al acelei secții. Pentru bunele servicii aduse bisericii și școalei în această calitate, Adunarea Eparhială îi exprimă mulțumirea prin conclus din ședință. [3]:p. 68
De asemenea, s-a implicat și în multe activități de interes public. Spre exemplu, a participat la sprijinirea inițiativei episcopului Ioan Mețianu de a construi o clădire pentru Institutul Teologic Pedagogic al eparhiei din contribuțiilor parohiilor care făceau parte. Astfel, Roman Ciorogariu a reușit să strângă din comuna natală 1500 florini, în condițiile în care episcopul îi încredințase o listă de subscripție prin care să strângă cel puțin 500 de florini. Dat fiind succesul din Pecica, acesta se ocupă de colecte și în comunele Șiclău și Pil, unde reusește să strângă din fiecare câte 1 000 de florini. În urma tuturor colectelor, care luaseră avânt, episcopul a reușit să strângă 54 000 de florini față de 20 000, suma prevăzută de acesta inițial. S-ar reușindu-se astfel să se adune suficiente fonduri pentru construirea clădirii Institutului pedagogic-teologic din Arad. [6]:p. 11
Din 1880 Roman Ciorogariu participă la lucrările „Asociației Naționale” din Arad, ca notar membru în direcțiune și, din 1909, ca vice-președinte. De asemenea, ajunge membru activ în toate corporațiunile bisericești: în Sinod și Consistoriul eparhial, ulterior în Consistoriul Mitropolitan și Congresul Național Bisericesc, în Delegațiunea Congresuală pentru despărțirea ierarhică, în Comitetul Fundației Elena Ghiba Birta, în Comisia pentru examinarea candidaților la preoție și încă alte câteva funcții onorifice din partea Consistoriului Eparhial și a episcopului diecezan.[3]:p. 69
În anul 1900 intră în cinul monahal. La tunderea monahală din 10 martie, care s-a oficiat în Mănăstirea Hodoș-Bodrog de către Augustin Hamza, arhimandritul stareț al acesteia, primește numele Roman. La scurt timp este hirotonit ierodiacon, iar în Duminica Tomei din 1901 ieromonah.[6]:p. 11
Tot în anul 1901 este investit în funcția de director al Institutului Pedagogic-Teologic din Arad, în locul arhimandritului Augustin Hamza, care se retrage la Mănăstirea Hodoș-Bodrog ca egumen. Rămâne în postul de profesor și director al Institutului Pedagogic-Teologic până în 1916. Drept recunoaștere pentru activitatea sa, este distins de către episcopul Ioan Papp în anul 1903 cu brâu roșu și în 1904, cu ocazia sfințirii bisericii din Șimand, este înaintat la demnitatea de protosincel.[3]:p. 70
Tot în perioada cât a stat la Arad s-a implicat în mișcările naționale-politice, bisericești și culturale. A colaborat activ la ziarul Tribuna din Sibiu, a întemeiat și sprijinit alături de Vasile Mangra și Russu Șirianu, Nicolae Oncu, Aurel Suciu și M. Velici Tribuna poporului, mai apoi devenită Tribuna. Din 1 ianuarie1900 și până la 1 octombrie1917 s-a ocupat de redactarea organului oficial al eparhiei Arad, Biserica și Școala, prin care dorea să continue educația elevilor săi din Seminarul Teologic, ajunși acum preoți. [3]:p. 70
În anul 1917 a fost ales cu unanimitate de către Adunarea Eparhială în funcția de vicar episcopesc la Oradea. Guvernul Tisza a refuzat însă să aprobe cererea din cauză că a fost singurul dintre demnitarii bisericești greco-catolici și ortodocși care nu a iscălit protestul plănuit de guvernul maghiar împotriva încorporării Transilvaniei în granițele României. În cele din urmă este admis pe poziție interimară de către contele Aponyi în data de 3 octombrie1917, sub rezerva revenirii la definitivare după limpezirea punctului autonomic al bisericii.[6]:p. 11
Pe parcursul anilor 1917-1919 întreține o atmosferă de propagandă pro-românească în Bihor. După izbucnirea revoluției din 1919, este ridicat din propria casă de o patrulă de soldați secui și condamnat la moarte, însă scapă nevătămat.[6]:p. 11
Activitatea episcopală
Roman Ciorogariu a ajuns în fruntea conducerii Eparhiei de Oradea în 1917, ca vicar episcopesc. Eparhia din Oradea nu mai avusese un episcop încă de la moartea lui Efrem Veniamin în 1695. Aceasta s-a aflat până în secolul al XX-lea sub egida episcopilor de la Arad, ea fiind condusă de către un consistoriu eparhial, al cărui președinte era vicarul episcopesc. Astfel, dată fiind îndelungata absență a unui episcop, ajuns în funcția de vicar, Roman Ciorogariu a luptat de pe această poziție în primul rând pentru restaurarea episcopiei de Oradea. Astfel, chiar cu ocazia sosirii perechii regale în Oradea, în mai 1919, obține promisiunea regelui Ferdinand I în această privință. Acțiunea se concretizează la scurt timp prin decretarea de către Parlament a înființării acesteia. Cel dintâi Sinod Eparhial al noii episcopii s-a întrunit la 16 octombrie1920, în cadrul acesteia Roman Ciorogariu fiind ales în unanimitate în funcția de Episcop al Oradiei. În același an este ridicat și la rangul de arhimandrit, însă din cauza unui atentat la Senat, ceremonia este amânată. În cadrul acestui atentat este rănit la mâna dreaptă.[3]:p. 70
Roman Ciorogariu s-a implicat activ în reorganizarea noii episcopii, aducându-și drept colaboratori oameni cunoscuți din școală și din viața bisericească. În februarie 1931, cu ajutor din partea Statului, cumpără actualul palat episcopesc și imediat după promulgarea legii pentru reforma agrară, intervine personal pentru împroprietărirea episcopiei și a tuturor parohiilor din eparhie. [6]:p. 18-19
În 1923 a militat pentru înființarea Academiei Teologice Ortodoxe orădene pe lângă prim-ministrul I. I. C. Brătianu, dat fiind faptul că în Oradea nu existau decât insituții de învățământ superior dedicate studiului teologiei romano-catolice și greco-catolice. A reușit în cele din urmă să pună bazele acesteia, obținând totodată și un local propriu pentru aceasta, dat fiind faptul că inițial aceasta funcționase în clădirea Academiei de Drept. [8] În 6 decembrie1924 inaugurează și Internatul Teologic.[9]:p. 28
Pe lângă episcopie, academie și internat, a mai înființat și sprijinit diverse instituții, așezăminte de cultură, fonduri și asociații, precum:
o școală de cântăreți bisericești/cantori, înființată între 1920-1930[9]:p. 28
Societatea religioasă „Altarul” pentru femei, în 1925[10]
o tipografie dieceziană în 1925, unde avea să fie tipărit și organul oficial al Episcopiei Oradiei, Legea Românească[9]:p. 29
Mănăstirea Izbuc, ridicată la marginea satului Călugări, sființită de către arhiereul Andrei Magieru la 15 august1932 sub hramul Adormirii Maicii Domnului (Roman Ciorogariu nu a putut fi prezent la ceremonia de sființire din cauza vârstei înaintate, după spusele arhiereului Andrei Magieru)[9]:p. 28
Fundația Jubiliară Episcopul Roman Ciorogariu, destinată ajutorării văduvelor și orfanilor de preoți, precum și preoții bolnavi, înființată la 6 decembrie1927 din suma (de 250 mii de lei) primită cu ocazia zilei sale de naștere din partea eparhiei, pe care o completează cu încă 50 mii lei din propriile fonduri etc.[10][9]:p. 29-30
membru de onoare al Societății Studențești a Scriitorilor României[9]:p. 43
membru de onoare al Societății Studențești „Academia Ortodoxă” de la Facultatea de Teologie din Cernăuți[9]:p. 43
gradul de „Ofițer al Academiei Franceze”, pentru răspândirea culturii franceze [9]:p. 43
Sfârșitul vieții
Se stinge din viață pe 21 ianuarie1936 din cauza că era bătrân și bolnav[4], trupul său fiind depus în firida cavoului din naosul Bisericii cu Lună din Oradea. Înainte de a muri însă a dat câteva dispoziții de înmormântare cu privire la punerea în sicriu și îmbălsămarea sa:
„1. Să fiu înmormântat în odăjdii albe arhierești, inclusiv mitra.
2. Stiharul de pânză alb confecționat de sora mea.
3. Epigonatul de brocat cu iconița brodată a Maicii Domnului.
4. Crucea de lemn adusă de la Ierusalim.
5. Evanghelia mea legată în piele roșie, care se află în capelă.
6. Metaniile negre de la Ierusalim.
7. Liturghierul meu din capelă.
8 Encolpiul de scoică pictat.
9. Basorelieful de Agnes Pastor.
10. Un exemplar din Zile trăite.
11. Biografia scrisă cu mâna.
12. Acoperământ alb pe față.
13. Până la prohodul ce se va face în biserica catedrală, voi fi privegheat în Capelă, după rânduială”.[6]:p. 21-22
Înmormântarea are loc pe data de 23 ianuarie1936, la aceasta participând numeroase personalități: mitropolitul Nicolae al Ardealului, Episcopul Vasile al Caransebeșului, Episcopul Andrei al Aradului, arhimandriți, protopopi, profesori de la Academiile Teologice din Sibiu, Arad, Caransebeș, Oradea, consilieri eparhiali, preoți din parohie, prefectul județului Bihor, I. P. Băncilă, primarul municipiului Oradea, Vasile Bledea, deputatul Nerva Cosma, precum și reprezentantul regelui Carol al II-lea, maiorul Teofil Sidorovici și Avram Imbroane, reprezentantul guvernului și Secretar de Stat de la Ministerul Cultelor. Serviciul religios de înmormântare a fost oficiat de înalte fețe bisericești în sobor de preoți în frunte cu mitropolitul Nicolae Bălan de la Sibiu.[9]:p. 43
Activitatea scriitoricească
Mai întâi a colaborat în calitate de corespondent extern pentru Tribuna din Sibiu, de la apariția ei, în anul 1884, până la încetarea activității sale, în anul 1903. După sistarea activității aceteia, a întemeiat împreună cu Vasile Mangra bisăptămânalul Tribuna Poporului din Arad, sub direcția lui Russu Șirianu. Ulterior, aceasta își ia denumirea de Tribuna din Arad, în jurul căreia s-a grupat gruparea condusă de Octavian Goga. Despre activitatea sa tribunistă vorbește într-o publicație din 1911, intitulată Spre prăpastie, și în Tribuna și Tribuniștii, publicată în 1935.[3]:p. 72-73
Din 1900 până în 1917 a redactat revista teologică-pedagogică Biserica și Școala din Arad. În 1919, în timpul revoluției, înființează împreună cu Gheorghe Tulbure Tribuna poporului din Oradea, în care scrie diverse articole contra comuniștilor care vreau să pună stăpânire pe Budapesta. Pentru propaganda sa anticomunistă este internat și apoi surghiunit. Este eliberat de armata română la 20 aprilie1919.[3]:p. 73
În 1924 înființează revista culturală Legea Românească din Oradea. Doi ani mai târziu, în 1926, tipărește Zile trăite, care cuprinde memoriile sale împărțite pe patru mari capitole: „Războiul mondial”, „Revoluția”, „Sub imperiul român” și „Pagini din război și pace”. În 1931 publică o broșură pe care o pregătise de mai mult timp despre revoluția lui Horea și Cloșca. De asemenea, a realizat numeroase pastorale și a ținut diverse discursuri către diferite personalități. [3]:p. 73 A mai colaborat și la revista Cele Trei Crișuri, la Anuarele Institutului Teologic-Pedagogic din Arad în perioada cât a fost director [5], la Speranța-Lumina-Biserica și Școala-Tribuna’’. [7]:p. 224
Activitatea politică
Înainte de 1918 a fost membru al Partidului Național Român. Odată cu constituirea Consiliului Național din Bihor sub președinția lui Aurel Lazăr, Roman Ciorogariu este numit în funcția de vicepreședinte. De asemenea, tot în această perioadă a fost și membru al Comitetului executiv al Partidului Național Român. [9]:p. 20
În primul parlament al României Mari a reprezentat în calitate de senator ales în circumscripția Aleșd din Bihor. Ulterior, a primit calitatea de senator de drept, prin alegerea și înaintarea la funcția de episcop. La 15 martie1923 ține primul discurs cu privire la dezbaterile asupra Constituției. În 18 noiembrie1923 participă la discuția Mesajului Regal, unde aduce în dezbatere politica de stat a României, cazuistica în politică, democrația, centralizarea și decentralizarea. La 10 iunie1924 participă la dezbaterile pentru legea învățământului primar. La 31 octombrie1927 ține un discurs de dimensiuni ample despre marea criză morală, pentru care a fost foarte apreciat de presă. Un ultim discurs îl are în data de 17 martie1928, la începutul dezbaterilor despre legea cultelor.[3]:p. 74
Recunoaștere
A fost distins cu:
„Coroana României, Marea cruce cu cordon”, decorații oferite de regele Ferdinand I[9]:p. 42
„Răsplata Muncii pentru Biserică, clasa I”, înaintată la Oradea de Alexandru Lepădatu, Ministrul Cultelor [9]:p. 42
^ abIoan I. Șerban (coord.), Dicționarul personalităților Unirii. Trimișii românilor transilvăneni la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia, 2003
Neamțu, Gelu, Vaida-Voevod, Mircea, 1 decembrie 1918. Mărturii ale participanților, vol. II, Editura Academiei Române, București, 2005.
Rusu, Dorina N.,Dicționarul Membrilor Academiei Române (1866-2010), ediția a IV-a, București, Editura Enciclopedică, 2010.
Șerban, Ioan I., Giurgiu, Dorin, Mircea, Ionela, Josan, Nicolae, Dicționarul personalităților Unirii. Trimișii românilor transilvăneni la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia, 2003.
Lectură suplimentară
Borș, Silviu, Tatu, Alexiu, Andriescu, Bogdan (coord.), Participanți din localități sibiene la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, Editura Armanis, Sibiu, 2015.
Pape Souaré Informasi pribadiNama lengkap Pape N'Diaye SouaréTanggal lahir 6 Juni 1990 (umur 33)Tempat lahir Mbao, SenegalTinggi 1,78 m (5 ft 10 in)Posisi bermain Left DefenderInformasi klubKlub saat ini Crystal PalaceNomor 40Karier senior*Tahun Tim Tampil (Gol)2007–2008 Diambars 2008–2012 Lille II 56 (7)2008–2015 Lille 56 (3)2012–2013 → Reims (pinjaman) 23 (0)2015– Crystal Palace 1 (0)Tim nasional‡2012 Olimpiade 4 (0)2012– Senegal 13 (0) * Penampilan da...
Dassault MercureDassault MercureTipejet airlinerTerbang perdana28 May 1971Dipensiunkan29 April 1995Pengguna utamaAir InterTahun produksi1971-1975Jumlah produksi12 Dassault Mercure adalah pesawat bertenaga jet sayap rendah (low wing) Prancis bermesin kembar. Saat itu diusulkan pada tahun 1967, Penerbangan produksi pertama pada tahun 1973 dan terakhir terbang pada tahun 1995. Pengembangan Pada tahun 1960an, Marcel Dassault, pendiri dan pemilik Dassault bersama dengan Direktorat Jenderal Penerba...
Pirate who operates along a river The USS Panay, a United States Navy river gunboat, part of the brown-water navy, which served on the Yangtze Patrol, hunting for river pirates and Chinese insurgents, on the Yangtze River, in China. The Imperial Japanese Army ultimately sunk the Panay in 1937, known as the Panay Incident. A river pirate is a pirate who operates along a river. The term has been used to describe many different kinds of pirate groups who carry out riverine attacks in Asia, Afric...
Ford Verona/Volkswagen ApolloInformasiProdusenFordJuga disebutVolkswagen ApolloFord OrionMasa produksi1989-1992 and 1993-1996Bodi & rangkaKelasCompactTata letakMesin depan, penggerak roda depanKronologiPendahuluFord Del ReyPenerussedan Ford Escort Ford Verona dan Volkswagen Apollo adalah mobil keluarga kecil yang diproduksi di Brasil oleh Autolatina, joint ventura antara Ford dan Volkswagen. Diproduksi tahun 1989 sampai 1992 dan 1993 sampai 1996, awalnya sebagai pengganti Ford Del Re...
Untuk pesepak bola Ghana, lihat Mohammed Anas. Kelasi DuaMuhammed Anas YahiyaAnas pada Kejuaraan Asia 2017Informasi pribadiLahir17 September 1994 (umur 29)Nilamel, Kerala, India[1][2]PendidikanIlmu komputerAlma materSree Krishna College, GuruvayurTinggi177 cm (5 ft 10 in)[1]Berat70 kg (154 pon) Karier militerPengabdian IndiaDinas/cabang Angkatan Laut IndiaPangkatKelasi Dua OlahragaOlahragaTrek dan lapanganLomba200 meter, 400 mete...
علم الأحياء البنيويصنف فرعي من علم الأحياء جزء من علم الأحياء الجزيئي يمتهنه structural biologist (en) تعديل - تعديل مصدري - تعديل ويكي بيانات علم الأحياء البنيوي أو البيولوجيا البنيوية هي فرع من فروع علم الأحياء الجزيئي والكيمياء الحيوية والفيزياء الحيوية والتي تهتم بدراسة البني...
Gempa bumi dan tsunami Jawa 2006Pantai Pangandaran wilayah yang paling terdampak tsunami 2006JakartaPangandaranPameungpeukWaktu UTC2006-07-17 08:19:26ISC10699442USGS-ANSSComCatTanggal setempat17 Juli 2006 (2006-07-17)Waktu setempat15:19:26 WIBKekuatan7.7 Mw[1]Kedalaman16 km (9,9 mi)SesarSunda MegathrustJenisThurstWilayah bencanaIndonesia Jawa Barat Jawa Tengah Daerah Istimewa YogyakartaIntensitas maks.V (Sedang)TsunamiYa, setinggi 8–10 m (26–33...
Election for the governorship of the U.S. state of Nebraska 1914 Nebraska gubernatorial election ← 1912 November 3, 1914 1916 → Nominee John H. Morehead Robert B. Howell Party Democratic Republican Alliance Populist Popular vote 120,206 101,229 Percentage 50.36% 42.41% Governor before election John H. Morehead Democratic Elected Governor John H. Morehead Democratic Elections in Nebraska Federal offices Presidential elections 1868 1872 1876 1880 1884 1888 1892...
У этого термина существуют и другие значения, см. Западный округ. Западный внутригородской округ город Краснодар Дата основания 1936 год Дата упразднения 1994 Прежние имена Кагановичский, Ленинский районы Микрорайоны Дубинка, Черёмушки, Покровка Площадь 22[1] км² Насе...
هذه المقالة يتيمة إذ تصل إليها مقالات أخرى قليلة جدًا. فضلًا، ساعد بإضافة وصلة إليها في مقالات متعلقة بها. (ديسمبر 2017) الدكتورة نجاح الساعاتي نجاح أديب الساعاتي معلومات شخصية مكان الميلاد حمص مكان الوفاة حمص سبب الوفاة وفاة طبيعية مكان الدفن حمص الإقامة حمص الجنسية سوريا ا�...
يفتقر محتوى هذه المقالة إلى الاستشهاد بمصادر. فضلاً، ساهم في تطوير هذه المقالة من خلال إضافة مصادر موثوق بها. أي معلومات غير موثقة يمكن التشكيك بها وإزالتها. (فبراير 2019) هذه المقالة بها مشكلات متعدِّدة. فضلًا ساعد في تحسينها أو ناقش هذه المشكلات في صفحة النقاش. تحتوي هذه الم�...
Tong MarimbunKelurahanKantor Kelurahan Tong MarimbunPeta lokasi Kelurahan Tong MarimbunNegara IndonesiaProvinsiSumatera UtaraKotaPematangsiantarKecamatanSiantar MarimbunKode Kemendagri12.72.08.1002 Kode BPS1273011004 Luaskm²Kepadatan- Tong Marimbun adalah salah satu kelurahan di Kecamatan Siantar Marimbun, Pematangsiantar, Sumatera Utara, Indonesia. Galeri Gapura selamat datang di Kelurahan Tong Marimbun Gereja GKPI Siantar Sawah di Kelurahan Tong Marimbun Gereja HKBP Siantar Sawah di K...
County in Minnesota, United States County in MinnesotaMower CountyCountyMower County Courthouse in AustinLocation within the U.S. state of MinnesotaMinnesota's location within the U.S.Coordinates: 43°40′N 92°45′W / 43.67°N 92.75°W / 43.67; -92.75Country United StatesState MinnesotaFoundedFebruary 20, 1855 (created)March 1, 1856 (organized)Named forJohn Edward MowerSeatAustinLargest cityAustinArea • Total711.5 sq mi (1,843 km...
British long-distance runner Emil Voigt Emil Voigt Medal record Men’s athletics Representing Great Britain Olympic Games 1908 London 5 miles Emil Robert Voigt (31 January 1883 – 16 October 1973) was a British athlete, winner of the Olympic 5 miles race in 1908 representing Great Britain.[1] Biography Born in Manchester to German parents, Voigt won the 1908 Amateur Athletic Association (AAA) championship in the 4 miles,[2] making him one of the favourites for the 5 mi...
Athletics at the 1954 BritishEmpire andCommonwealth GamesTrack events100 ydmenwomen220 ydmenwomen440 ydmen880 ydmen1 milemen3 milesmen6 milesmen80 m hurdleswomen120 yd hurdlesmen440 yd hurdlesmen4 × 110 yd relaymenwomen4 × 440 yd relaymenRoad eventsMarathonmenField eventsHigh jumpmenwomenPole vaultmenLong jumpmenwomenTriple jumpmenShot putmenwomenDiscus throwmenwomenHammer throwmenJavelin throwmenwomenvte The men's 880 yards event at the 1954 British Empire and Commonwealth Games was held ...
Tour de Luxembourg 2020 GénéralitésCourse80e Tour de LuxembourgCompétitionUCI ProSeries 2020 2.ProÉtapes5Dates15 – 19 septembre 2020Distance716,5 kmPays LuxembourgLieu de départLuxembourgLieu d'arrivéeLuxembourgÉquipes23Vitesse moyenne43,308 km/hSite officielSite officielRésultatsVainqueur Diego Ulissi (UAE Team Emirates)Deuxième Markus Hoelgaard (Uno-X Pro Cycling Team)Troisième Aimé De Gendt (Circus-Wanty Gobert)Classement par points Diego Ulissi (UAE Team Emirates)Meilleur gr...
Place in West Coast, New ZealandDennistonDennistonCoordinates: 41°43′53″S 171°47′22″E / 41.73139°S 171.78944°E / -41.73139; 171.78944CountryNew ZealandRegionWest CoastDistrictBuller DistrictElectoratesWest Coast-TasmanTe Tai Tonga Denniston is a small settlement, 15 kilometres (9 miles) east of Westport, on the West Coast of the South Island of New Zealand. It is situated on the Denniston Plateau, 600 metres (2,000 ft) above sea level in the Papahaua ...