Licențiat în drept și doctor în științe economice al Universității din Leipzig, Pătrășcanu era o figură rară printre puținii comuniști din România. A fost reprezentant al ilegaliștilor români la Comintern și în alianța politică ce a declarat scoaterea țării din alianța hitleristă în august 1944. Lucrețiu Pătrășcanu a fost primul comunist care a devenit ministru și a deținut portofoliul Justiției.
Biografie
Primii ani
Lucrețiu Pătrășcanu s-a născut la Bacău într-o familie de intelectuali. Tatăl său a fost istoricul Dumitru D. Pătrășcanu, mama sa, Lucreția Pătrășcanu, provenea dintr-o familie boierească.
În tinerețe devine adept al marxismului, astfel că în 1919 se înscrie în Partidul Socialist Român din acel timp și lucrează ca editor al ziarului acestuia, Socialismul. În 1922 absolvă Facultatea de Drept a Universității București iar în 1925 obține doctoratul la Universitatea din Leipzig, cu o teză despre reforma agrară din România din 1918-1921.
„Acolo am văzut și am ascultat pe Lenin și am trăit din plin atmosfera Marii Revoluții.”
La întoarcere a fost arestat și încarcerat la închisoarea Jilava, în 1924 (an în care PCdR era declarat ilegal). Acolo intră în greva foamei până când este transferat la spitalul penitenciarului.
La congresul de la Harkov din 1928, unde a fost prezent cu numele conspirativ Mironov, a susținut, împotriva poziției oficiale, că basarabenii sunt tot români, deoarece în congres se afirmase că România Mare ar fi fost un stat imperialist.
„Moldovenii nu sunt o națiune separată, și din punct de vedere istoric și geografic moldovenii sunt aceiași români așa cum sunt românii în Moldova. Astfel, cred că un asemenea punct fals face ca rezoluția însăși să fie falsă.”
Pătrășcanu a continuat să reprezinte PCdR la Comintern (Internaționala Comunistă) în 1933 și în 1934, după care a rămas la Moscova până în 1935. În acest timp ar fi fost bănuit de îndoieli în privința stalinismului. În 1936 a primit sarcina de a-i apăra pe membrii PCdR în procesul de la Craiova, dar, fiind denunțat ca membru al PCdR, a fost înlocuit de avocatul (de asemenea comunist) Ion Gheorghe Maurer.
A avut o intensă activitate publicistică și editorială în principalele oficioase ale formațiunilor de stânga: Apărătorul proletar (1925-1931), Curentul liber, Cuvântul liber, Deșteptarea (1931), Era nouă, Facla, Flacăra (1948), Frontul (1933), Înainte, Independența economică, Lumea românească, Manifest, Momentul, Reporter, Scântei, Socialismul, Tineretul socialist, Viața românească, Cititorul social etc.[4]
Al Doilea Război Mondial
În vara anului 1940, a fost mobilizat ca sublocotenent de rezervă în Divizia a VI-a Infanterie din Miercurea Ciuc. După venirea legionarilor la putere a fost demobilizat și internat în Lagărul de la Miercurea Ciuc. În ziua de 7 octombrie 1940 a fost eliberat din lagăr și i s-a fixat domiciliu obligatoriu la Poiana Țapului, în vila părinților lui. După mutarea lagărului de la Miercurea Ciuc la Caracal a fost un timp internat și la Caracal de unde ulterior a fost eliberat fixandu-i-se domiciliu obligatoriu tot la Poiana Țapului.
În anii 1943-1944 a fost internat în Lagărul de “Internați Politici” Târgu Jiu în Grupa a 2-a a internaților comuniști/antifasciști, refuzând să stea la Grupa I, deși internații de acolo aveau condiții superioare. Pe întreaga perioada a internării in Lagărul de la Târgu Jiu a făcut parte din organele de conducere politica ale Grupei a 2-a.
Este unul dintre reprezentanții României la semnarea armistițiului dintre România și URSS, la 12 septembrie 1944. Prezent la Moscova, i-a contactat pe membrii facțiunii moscovite, Ana Pauker și Vasile Luca, prin supraveghetorul lor Andrei Vîșinski, restabilind astfel comunicarea dintre aripile PCR, cea aflată în exil în URSS și cea aflată în România.
Un an mai târziu este membru în Comitetul Central, iar în 1947 este unul din reprezentanții României la Tratatele de pace de la Paris.
Începutul conflictelor cu alți membri ai partidului și marginalizarea
Spre sfârșitul anilor '40, Pătrășcanu începe totuși să fie învinuit de opoziție față de politicile staliniste. Este de asemenea criticat pentru o abordare prea intelectuală a socialismului. Gheorghe Apostol, colaborator al lui Gheorghiu-Dej, avea să declare despre Pătrășcanu:
„Era un intelectual de bază al partidului. Dar era și un om foarte îngâmfat, orgolios, intolerant și necomunicativ cu tovarășii de partid. Totuși, Dej îl prețuia. Între '46-'48, Pătrășcanu s-a schimbat foarte mult.”
La 22 octombrie1945, în cadrul Plenarei Comitetului Central al PMR, indignat de lipsa de încredere pe care Dej și membrii grupului său i-o ofereau, Pătrășcanu va blufa, cerând să fie înlăturat din toate funcțiile pe care le deținea și să fie redirecționat la "munca de jos".[5]
În 1946, la Cluj, la un miting ținut în fața studenților greviști, își începe discursul cu cuvintele Înainte de a fi comunist, sunt român. Aceste cuvinte nu ar fi convenit colegilor de partid, care l-au catalogat ca naționalist.[6][7][8] Tot în discursul rostit la Cluj a condamnat revizionismul maghiar și a afirmat că "Transilvania a aparținut și va aparține statului român în întregime".
În noaptea de 16 spre 17 aprilie 1954, Lucrețiu Pătrășcanu și Remus Koffler au fost executați prin împușcare la închisoarea Jilava.
Reabilitarea
Lucrețiu Pătrășcanu a fost reabilitat post-mortem în aprilie 1968 din inițiativa secretarului general al PCR, Nicolae Ceaușescu. Din același lot de reabilitați au făcut parte Ștefan Foriș, Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu. Martor în ancheta de reabilitare a fost Belu Zilber. Remus Koffler nu a fost însă reabilitat.
La Plenara CC al PCR din acel an, Nicolae Ceaușescu a folosit cazul Lucrețiu Pătrășcanu pentru a ilustra influența negativă pe care o avuseseră în România Alexandru Drăghici și Iosif Chișinevschi.
După 89'
După 1989, numele lui Pătrășcanu a fost dat unui bulevard din sectorul 3 București[9]. Presa a scris mult și favorabil despre acesta, el fiind văzut ca un element mai bun din partid în opoziție cu restul, care erau considerați drept aserviți Moscovei.[necesită citare]
Viața privată
Pătrășcanu a fost căsătorit, din 1938, cu Elena Pătrășcanu (Herta Schwamen, n. 1910), de origine evreiască[10], de profesie decorator scenograf la Teatrul Țăndărică din București, unde era colegă cu Lena Constante. O cunoscuse atunci când o apărase într-un proces pentru activități comuniste, ea fiind tot militantă a PCdR.
La acea vreme căsătoriile dintre români și evrei erau interzise de guvernul condus de Octavian Goga. De aceea a trebuit să fie botezată în religia ortodoxă. Cel care a botezat-o a fost preotul ortodox cu convingeri socialiste Gala Galaction.
Soții Pătrășcanu nu au avut copii.
Lucrețiu Pătrășcanu în artă
În 1971, Titus Popovici a scris o piesă de teatru, Puterea și adevărul, în care un inginer pe nume Petrescu (inspirat de figura lui Pătrășcanu) este persecutat de secretarul de partid Pavel Stoian (inspirat din Gheorghiu-Dej). Petrescu este sprijinit de tânărul secretar Mihail Duma (care ar fi Ceaușescu), dar cu toate acestea este arestat și apoi reabilitat. În același an, după piesa lui Popovici a fost realizat un film cu același titlu, în regia lui Manole Marcus, cu Amza Pellea în rolul lui Petrescu, Mircea Albulescu în rolul lui Stoian și Ion Besoiu în rolul lui Duma.