Lactarius trivialis

Lactarius trivialis
Râșcovi de munte
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Russulales
Familie: Russulaceae
Gen: Lactarius
Specie: L. trivialis
Nume binomial
Lactarius trvialis
(Fr.) Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus trivialis Fr. (1815)
  • Galorrheus trivialis (Fr.) P.Kumm. (1871)
  • Lactarius trivialis var. maculatus Peck (1885)
  • Lactifluus trivialis (Fr..) O.Kuntze (1891)
  • Lactarius trivialis var. viridilactis Kauffman (1918)
Modifică text Consultați documentația formatului

Lactarius trivialis (Elias Magnus Fries, 1815 ex Elias Magnus Fries, 1838), din încrengătura Basidiomycota în familia Russulaceae și de genul Lactarius,[1][2] este o specie de ciuperci necomestibile denumită în popor râșcov de munte[3] sau râșcov obișnuit.[4] Acest burete destul de răspândit coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor) cu specii de arbori de lemn moale. La noi crește preponderent în zonele submontane și montane ale Munților Carpați[5] în grupuri nu prea mari, numai pe sol acru și sărac în nutrienți, în păduri umede de foioase preferat sub mesteacăn, și în cele de conifere în simbioză cu molidul, dar de asemenea prin turbării. Timpul apariției este din iulie până în octombrie (noiembrie).[6][7]

Epitetul se trage din cuvântul latin (latină trivialis=obișnuit).[8]

Taxonomie

Numele binomial a fost determinat de către marele savant suedez Elias Magnus Fries sub denumirea Agaricus trivialis în volumul 1 al lucrării sale Observationes mycologicae din 1815.[9] El însuși a transferat specia la genul Lactarius sub păstrarea epitetului, de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum din 1838.[10] Acest taxon este valabil până în prezent (2019).

Celelalte încercări de redenumire mai noi (vezi în infocasetă) nu au fost folosite niciodată și sunt de acea neglijabile.

Descriere

Bres.: Lactarius trivialis
  • Pălăria: are un diametru de 6–15 (20) cm, este cărnoasă, inițial boltită cu marginea răsfrântă spre picior, devenind apoi din ce în ce mai aplatizată, adâncită în centru, uneori chiar în formă de pâlnie, cu marginea goală și ascuțită. Cuticula este netedă, pe vreme uscată lucioasă și lipicioasă, dar la umezeală unsuroasă, aproape mucoasă. Prezintă câteva pete orânduite zonare, brune și foarte vage, în principiu pete de apă. Coloritul variază de la gri-gălbui până la diverse nuanțe de lila-gri-maroniu, devenind la bătrânețe din ce în ce mai brun.
  • Lamelele: sunt destul de aglomerate, sunt subțiri, inegale, dar nu bifurcate, arcuite, fiind inițial mai degrabă aderate larg la picior, lungindu-se în vârstă și devenind decurente de-a lungul lui. Coloritul este inițial albicios, apoi crem sau ocru-gălbui. Scurt timp după o leziune apar pete palid albastru-verzuie, pricinuite de laptele uscând.
  • Piciorul: cu o înălțime de 4-11 cm și o lățime de 1,5-3 cm nu mereu mai lung ca diametrul pălăriei, este cilindric până ușor bombat, iar spre bază puțin subțiat, neted până slab reticulat longitudinal, ceva lipicios pe vreme uscată și vâscos la umezeală. Inițial plin, devine la bătrânele gol pe dinăuntru. Coloritul este pentru mai mult timp crem-albicios, în vârstă însă de un ocru murdar.
  • Carnea: este destul de cărnoasă, albicioasă, colorându-se uneori după o secțiune longitudinală la marginea pălăriei precum la bază maroniu. Mirosul este fructuos, dar gustul, deși în primul moment plăcut, devine repede destul de amar, în special însă foarte iute și zgâriind în gât.
  • Laptele: este și el în primul moment plăcut, devenind repede foarte iute și zgâriind în gât. Imediat după tăiere este de culoare albă, dar schimbă după uscare în gri-verziu sau galben sulfureu.[6][7]
  • Caracteristici microscopice: are spori globuloși până slab ovoidali cu o mărime de 7-8 x 6-8 microni, ușor amiloizi (ce înseamnă colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod), hialini (translucizi), suprafața fiind presărată de negi mici. Pulberea lor este gălbuie. Basidiile cu 2-4 sterigme fiecare sunt clavate și măsoară 40-45 x 7-8 microni. Cestoidele (celule de obicei izbitoare și sterile care pot apărea între basidii și himen, stratul fructifer) sunt fusiforme cu o mărime de 55-60 x 7-8 microni și cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) de 60-75 x 6-8 microni sunt fusiforme.[11]
  • Reacții chimice: Carnea se colorează cu acid azotic imediat slab carneu, cu Hidroxid de potasiu slab gri-ocru, cu guaiacol mai întâi roșu de somon și după 20 minute vinaceu, cu sulfat de fier imediat gri-verzui deschis, cu sulfoformol încet albastru, și cu tinctură de Guaiacum slab gri-ocru, apoi gri-verzui și în sfârșit verde deschis.[12][13]
  • L. trivialis, lamele și picior
    L. trivialis, lamele și picior
  • L. trivialis tineri
    L. trivialis tineri
  • L. trivialis bătrân
    L. trivialis bătrân

Confuzii

Râșcovul de munte poate fi confundat preponderent cu specii asemănătoare necomestibile sau otrăvitoare, cu toate foarte iute precum cu 2 soiuri comestibile, dar nu prea gustoase. Exemple sunt: Lactarius azonites (necomestibil),[14] Lactarius blennius (necomestibil),[15][16] Lactarius circellatus (necomestibil),[17] Lactarius decipiens (necomestibil),[18] Lactarius flexuosus (necomestibil),[19] Lactarius fluens (necomestibil),[20] Lactarius fulvissimus (comestibil),[21] Lactarius glyciosmus (condiționat comestibil),[22] Lactarius lilacinus (necomestibil),[23] Lactarius mairei (ușor otrăvitor),[24] Lactarius mammosus sin. Lactarius fuscus (necomestibil),[25] Lactarius pallidus (necomestibil),[26] Lactarius pubescens (otrăvitor),[27] Lactarius pyrogalus (necomestibil),[28] Lactarius resimus (necomestibil), [29] Lactarius rufus (necomestibil),[30] Lactarius scrobiculatus (otrăvitor),[31] Lactarius uvidus (necomestibil),[32] Lactarius vietus (necomestibil)[33] și Lactarius zonarius (necomestibil).[34]

Specii asemănătoare în imagini

  • !Lactarius azonites!
    !Lactarius azonites!
  • !Lactarius blennius!
    !Lactarius blennius!
  • !Lactarius circellatus!
    !Lactarius circellatus!
  • ! Lactarius decipiens!
    ! Lactarius decipiens!
  • !Lactarius flexuosus!
    !Lactarius flexuosus!
  • !Lactarius fluens!
    !Lactarius fluens!
  • Lactarius fulvissimus
    Lactarius fulvissimus
  • Lactarius glyciosmus
    Lactarius glyciosmus
  • !Lactarius lilacinus!
    !Lactarius lilacinus!
  • !!Lactarius mairei!!
    !!Lactarius mairei!!
  • !Lactarius mammosus!
    !Lactarius mammosus!
  • !Lactarius pallidus!
    !Lactarius pallidus!
  • !!Lactarius pubescens!!
    !!Lactarius pubescens!!
  • !Lactarius pyrogalus!
    !Lactarius pyrogalus!
  • !Lactarius resimus!
    !Lactarius resimus!
  • !Lactarius rufus!
    !Lactarius rufus!
  • !!Lactarius scrobiculatus!!
    !!Lactarius scrobiculatus!!
  • !Lactarius uvidus!
    !Lactarius uvidus!
  • !Lactarius vietus!
    !Lactarius vietus!
  • !Lactarius zonarius!
    !Lactarius zonarius!

Valorificare

Acest burete este din cauza gustului său iute zgâriind și amar în mod normal absolut necomestibil. Totuși ingerat, poate provoca probleme gastrointestinale. În unele regiuni, mai ale în Finlanda (se spune, că ar fi a doua cea mai importantă ciupercă de pădure după hribii]][35]) se mănâncă după o preparare specială, adică după însilozare sau o spălare temeinică și o fierbere lungă (apa trebuie vărsată).[36] Firește, o ciupercă astfel tratată își pierde fiecare valoare culinară, doar umple stomacul.

Note

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ [http://www.mycobank.org/BioloMICS.aspx?TableKey=14682616000000067&Rec=116312&Fields=All Mycobank
  3. ^ Râșcov, Denumire RO 1
  4. ^ „Denumire RO 2”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ German Josef Krieglsteiner, Andreas Gminder, Wulfard Winterhoff: „Allgemeiner Teil: Ständerpilze: Leisten-, Keulen-, Korallen- und Stoppelpilze, Bauchpilze, Röhrlings- und Täublingsartige“, în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württemberg“, vol. 2, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2000, ISBN 3-8001-3531-0, p. 401
  6. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 392-393, ISBN 3-405-12081-0
  7. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 440-441, ISBN 978-3-440-14530-2
  8. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1216, ISBN 3-468-07202-3
  9. ^ Elias Fries: „Observationes mycologicae”, vol. 1, Editura Gerhard Bonnier, Havniae 1815, p. 61
  10. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 337 [1]
  11. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. 366
  12. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 542, ISBN 3-85502-0450
  13. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 455
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 376-377 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 364-365/1, ISBN 3-405-12116-7
  16. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 336-337, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  17. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 370-371, ISBN 88-85013-37-6
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 384-385, ISBN 88-85013-25-2
  19. ^ Bruno Cetto : „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 376-377 - 2, ISBN 88-85013-25-2
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 304-305, ISBN 3-405-12124-8
  21. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 382-383, ISBN 88-85013-25-2
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 380-381, ISBN 3-405-12081-0
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 310-311, ISBN 3-405-12124-8
  24. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 362-363, ISBN 88-85013-25-2
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 312-313 - 1, ISBN 3-405-12124-8
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 390-391, ISBN 3-405-12081-0
  27. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 364-365, ISBN 88-85013-25-2
  28. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 84-85, ISBN 978-3-440-13447-4
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 388-389, ISBN 3-405-12081-0
  30. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 364-365/2, ISBN 3-405-12116-7
  31. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 368-369, ISBN 3-405-12116-7
  32. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 370-371, ISBN 3-405-12116-7
  33. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 306-307, ISBN 3-405-12124-8
  34. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 368-369, ISBN 88-85013-37-6
  35. ^ „Arctiset romit”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  36. ^ Pilzbestimmer.de

Bibliografie

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe