Geoparcul „Ținutul Buzăului”
Prin Poiana Cozanei
Localizarea Geoparcului pe harta țării (punctul marchează centrul administrativ)
Poziția	Județul Buzău, România
Cel mai apropiat oraș	Buzău
Coordonate	45°17′N 26°41′E () / 45.283°N 26.683°E
Suprafață	1036 km²
Înființare	2022 (recunoaștere internațională) 2010 (recunoaștere locală)
Website oficial
Modifică date / text

Geoparcul „Ținutul Buzăului” este un geoparc UNESCO,^[1] din județul Buzău^[2][3] ce a fost creat în vederea conservării, promovării și valorificării elementelor naturale deosebite din zonă, a valorilor de patrimoniu cultural și istoric și pentru susținerea dezvoltării sociale și economice a comunelor pe principiul dezvoltării durabile.

Din punct de vedere administrativ, teritoriul acestuia include o zonă rurală care aparține administrativ de 18 comune din zona de deal și munte din nord-vestul județului Buzău, fiind o zonă complet rurală^[4][5] cu circa 45000 de locuitori.^[6] Comunele sunt: Berca, Scorțoasa, Pârscov, Cozieni, Pănătău, Colți, Bozioru, Brăești, Odăile, Cănești, Chiliile, Lopătari, Mînzălești, Bisoca, Valea Salciei, Sărulești, Vintilă Vodă și Beceni, iar suprafață ocupată este de 1035.9 km².^[7]

Programul de constituire în zonă a unui geoparc a fost inițiat în anul 2007, fiind coordonat inițial de Consiliului Județean Buzău în parteneriat cu Universitatea din București.^[2][3] În anul 2009 s-a constituit asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ținutul Buzăului, formată din reprezentanți ai celor 18 comune constituente,^[4][8] iar în anul 2010, geoparcul a fost recunoscut oficial la nivel de județ prin Decizia 51/29.01.2010 a Consiliului Județean Buzău.^[8] În același an a fost adoptată prima strategie de dezvoltare, concepută de o echipa interdisciplinară condusă de Universitatea din București, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român și cu ANTREC Buzău.^[2] În anul 2013 s-a format echipa oficială a Geoparcului Ținutul Buzăului, cu rol de implementare și coordonare (Geo-Team).^[9] Prin proiectul de colaborare româno-norvegiană GeoSust, derulat în perioada iulie 2014 – aprilie 2017, au fost aduși laolată în sprijinul inițiativei specialiști din domeniile știintelor pământului, științelor vieții, științelor sociale și economice, artelor și IT.^[10][11]

În anul 2015 a fost inaugurat primul punct de vizitare al geoparcului, Muzeul Timpul Omului din Mânzălești^[12][13] și s-a lansat site-ul oficial www.tinutulbuzaului.org, fiind creată și prima harta turistică a geoparcului.^[14] Anul următor s-a inaugurat al doilea punct de vizitare, Muzeul 7 Locuri de Poveste din Lopătari.^[12] La 13 aprilie 2022, a fost recunoscut în mod oficial statutul de Geoparc Internațional UNESCO și caracterul de teritoriu cu resurse naturale și culturale de importanță internațională.^[1] Aceasta presupune reevaluare și revalidare la fiecare patru ani, pentru a fi verificat progresul în dezvoltarea comunităților.^[15]

Rolul Geoparcului este acela de a construi un model de economie locală durabilă, bazată pe echilibrul dintre protecția și folosirea mediului, pe valorificarea patrimoniului natural și cultural, a resurselor umane locale și pe revitalizarea comunităților rurale.^[16]

Zona este foarte bogată din punct de vedere natural, cel mai interesant lucru find diversitatea speciilor. Atracția cea mai mare este dată de peisajele care se găsesc aici.^[17] Zona este, de asemenea, bogată din punct de vedere cultural, cea mai importantă resursă a teritoriului fiind legătura dintre natură și cultură.^{[5][18][19][20]} Această legătura se exprimă atât în plan material (meșteri în chihlimbar, meșteri pietrari, meșteri sculptori în lemn, etc), dar mai ales pe plan imaterial, prin poveștile care au apărut pe baza fenomenelor și elementelor geologice.^[12] Multe dintre aceste povești aduc laolaltă creaturi fantastice precum balauri, căpcăuni, uriași, spirite și multe altele.^[5][18][19] În plus, zona este valoroasă și din punct de vedere peisagistic.^[21]

Geodiversitatea:

• Zona este foarte cunoscută pentru Vulcanii noroioși, complexul de la Meledic (sarea și peșterile în sare), Focul Viu - Lopătari, Pădurea Lacurile Bisoca, siturile SCI Natura 2000 (Bisoca, Mânzălești-Meledic, Vulcanii noroioși, Lunca Buzăului), diverse forme erozionale (Masa lui Bucur, Sfinxul de la Buștea, Tronul lui Negru Vodă, ...etc.), lacurile, chihlimbarul de la Colți, relieful spectaculos cu “ziduri ale uriașilor” sau “colți de piatră” și alte fenomenele geologice ce apar in zona Vintilă Vodă, Colți și Bozioru, peisajele domoale și izvoarele sărate, izvoarele de petrol.
• Teritoriul are o structură geologică extrem de complexă, rocile sedimentare întâlnite la suprafață acoperind o istorie ce începe acum mai bine de 70 de milioane de ani, calauză pentru evoluția lanțului carpatic.

Biodiversitatea:

• Zona este situată la confluența a trei zone biogeografice: continentală stepică și alpină.
• Partea nordică și nord-estică se află în zona pădurilor montane de fag și molid, în timp ce în zona central-sudică - în arealul vulcanilor - există elemente de tip stepic.
• Cea mai mare parte a teritoriului este însă un mozaic haotic de petice de pădure, tufișuri, pajiști și terenuri arabile, rezultat al activității omului. Rămășițele de pădure matură sau fânețele, sunt fiecare în parte zone de refugiu pentru floră și faună

Diversitatea culturală:

• Este un spațiu aflat la interferența a trei provincii - Ardealul, Moldova și Țara Românească - Ținutul Buzăului având câte ceva din toate, dar in același timp și propria identitate.
• Predomină spațiul rural pe fondul așezării satelor în lungul văilor, ce asociază existența unor puternice și vechi centre religioase și monahale, cu existența unor cătune izolate unde vechile tradiții au fost mult timp transmise din generație in generație.

Administrativă:

• Este situat in Regiunea de dezvoltare Sud-Est, in partea de nord a județului Buzău.
• Actual cuprinde arealul comunelor: Beceni, Berca, Bozioru, Bisoca, Brăești, Chiliile, Cănești, Colți, Cozieni, Lopătari, Mânzălești, Odăile, Pârscov^[22], Pănătau^[22], Scorțoasa, Sărulești, Valea Salciei, Vintilă Vodă. Însumat, are o suprafață de 109826 ha și o populație de 52500 locuitori^[22].
• Centrul Geoparcului va fi în comuna Berca^[22].

Geografică:

• În cea mai mare parte a sa este situat în arealul Subcarpaților - subdiviziunea Subcarpaților Curburii - în zona centrală a acestora numită Subcarpații Buzăului.
• Pe o arie mai restrinsă, în partea nord-estică este o zonă de contact cu Munții Buzăului.
• Zona este strabătută de văi tributare Buzăului:

• Valea Slănicului, cu localitățile Beceni, Vintilă Vodă, Mânzălești, Lopătari, Sărulești și Bisoca
• Valea Sărățelului, cu localitățile: Berca, Scorțoasa, Cănești și Chiliile
• Valea Bălănesei, cu localitățile Cozieni, Bozioru, Brăești, Odăile
• Comuna Colți este situata pe Valea Sibiciului și afluenții acestuia, Colți, Aluniș și Muscelu.
• Comuna Valea Salciei este situată pe Valea Câlnăului, afluent al Buzaului, acesta la rândul, lui afluent al Dunarii.

• Se află la intersecția unor drumuri istorice ce leagă Muntenia, Transilvania și Moldova.

Punctul sudic de intrare în geoparc este la 130 km de București, iar cel nordic la 80 km de Brașov, acesta fiind și zonă de trecere pentru cei care tranzitează Transilvania în drum spre Deltă^[23].

Accesul este asigurat în primul rând rutier, pe structura de suport a^[24]:

• DN10 (Brașov – Buzău) aflat la sud pe valea Buzăului. Din aceasta în lungul văilor Slănicului, Sărățelului și Bălănesei se desprind drumuri județene. Dumul de pe valea Sibiciului are statut de drum comunal.
• DN2 (sau Drumul European E85) dinspre București - Suceava, în partea de est. Din acesta se desprind drumuri județene pe valea Câlnăului și Râmnicului.

Există o mare densitate de drumuri comunale și forestiere. Mai ales cele comunale dar uneori și cele județene au porțiuni greu practicabile din cauza alunecărilor de teren, inundațiilor^[25] și dificultăților de întreținere.

Alternativele de abordare ale Geoparcului implică în principiu^[24] drumuri axiale pe văile apelor. În general între axiale există posibilități de legătură peste creste, uzual cu statut de drumuri județene^[24].

De-a lungul văii Buzăului, există acces pe calea ferată 504 Buzău – Nehoiașu (stații sau halte la^[26]: Buzău, Buzău Nord, Vernești, Cândești, Berca, Ojasca, Unguriu, Măgura, Pârscov, Bădila, Rușavăț, Viperești, Cislău, Gura Bâscei, Mărunțișu, Pătârlagele, Valea Sibiciului, Șețu, Păltineni, Nehoiu, Nehoiașu).

Relieful, cu altitudini cuprinse între 300 și 1400 m, este constituit pe roci sedimentare de vârsta Paleogen - Cuaternar^[27].

Pintenii montani paleogeni provin din Carpații Orientali^[28].

Zona subcarpatică este constituită din formațiuni geologice neogene cutate^[28]. Dealurile înalte sunt modelate în depozite de fliș paleogen,predominant siliciclastic si uneori în depozite de molasă miocenă, formate din gresii cu intercalații de argile, tufuri, gipsuri și sare. Dealurile mijlocii și scunde cuprind numeroase intercalații de roci argiloase. În unele părți apar calcare sarmatice și conglomerate^[28].

Culmea Ivănețu orientata nord–est sud–vest, se află la sud de Bâsca RozileI și se mentine la circa 1000 m. Cateva vârfuri mai importante formate din gresie depașesc aceasta valoare (Ivănețu 1191 m, Arsenie 1115 m, Varful Oii 1038 m, Zboiu 1114 m), iar în șeile dintre ele înalțimea oscilează între 800 si 950 m^[29]. Altitudinea maximă - 1191 m - este în vârful Ivănețu^[30].

Pe versanții tuturor văilor datorită abundenței rocilor moi, plastice, alunecarile au o desfășurare remarcabilă. Se impun în peisaj “limbile de alunecare” ce ocupă aproape în intregime albia văilor și sectorul de obârșie cu înfățișarea unor circuri largi. În locurile unde văile s-au adîncit în gresii ele prezintă cascade și chei.

La sud de vârful Ivănețu există un larg platou (Plaiul Nucului) la 850 – 950 m, martor dintr-o extinsă suprafață de nivelare. Pe el se află câteva suprafețe cu rol de microdepresiuni, mai reprezentativă fiind aceea în care se afla cantonat Lacul Mociaru. Aceasta a rezultat prin dizolvarea sării din adânc urmată de procese de tasare.

La contactul dintre munte și Subcarpați în bazinul văii Jgheabului - afluent al Slănicului, există câteva platouri la 500 – 650 m unde sarea apare la zi. Dizolvarea a creat aici forme carstice de o frumusețe și complexitate deosebite^[29].

Arealul este localizat în Subcarpații de Curbură, orientarea întregului areal fiind în general SV- NE. Aria subcarpatică dintre Râmnicul Sărat și Slănic este inclusă Subcarpaților Vrancei, în timp ce arealul subcarpatic cuprins între Slănic și râul Buzău este inclus Subcarpaților Buzăului^[31].

Limita nordică dintre Subcarpați și zona montană, urmărește marginea sudică a Pintenului Ivănețu, în lungul depresiunii de contact sau de flanc, ce se desfășoară pe aliniamentul Sibiciu- Brăești- Lopătari, dominată altitudinal în partea vestică de martorii de retragere ai abruptului montan Vârful Goși, Culmea Vătraiului, Vârful Hoților, Muchia Hoților, Coastele Pinului, Vârful Malul Alb, Vârful Pietriș^[32].

Limita sudică^[32] urmărește valea râului Buzău în partea de sud și sud-vest, până la Săpoca, având un grad ridicat de despletire, dominând alternanța bazinetelor de eroziune cu sectoare înguste.

Grupa centrală subcarpatică^[33] subcarpatică (Dealurile Botanului, ce aparține Subcarpaților Buzăului), este cuprinsă între văile Buzăului și Slănicului și are altitudinile cuprinse între 400-820 m^[30], cu maxime în Dealul Blidișel (821 m) , vârful Pițigoiul(806m), vârful Bocu (824m); în partea centrală vârful Botanul are 799m. Eroziunea produsa de apele Sărățel, Bălăneasa, Sibiciu a dus la divizarea într-o serie de subunități:

• Dealurile Muscelului sunt delimitate de Bălăneasa, Sibiciu și Buzău.In componenta acestor dealuri intra culmile Blidișel( 821m),Muchea (746m) și Ursoaia.
• Dealurile Dalma sunt cuprinse între Sărățel și Bălăneasa.În partea centrală se afla vârful Botanului, iar în partea de est Dealurile Dalmei care se continuă cu Dealul Posobești(707 m). Spre sud-est bazinetul Plopeasa se dezvoltă pe un afluent al Sărățelului, iar către sud acesta se continuă cu un culoar mărginit în est de Muchia Florica cu vârful Muchia Stânii (449m).
• Dealurile Bocului cuprind partea de nord-est a grupei centrale , având înălțimi ce urcă la peste 800m: vârful Bocului (825m), Dealul Glodul (807m), vârful Pițigoiul (806m). Aceste dealuri sunt fragmentate de văile Slănicelului și Grabicinei în câteva subunități. Partea centrală este ocupată de Dealul Bocului propriu-zis, în partea de sud s-a dezvoltat bazinetul Păcurile, iar in nord se află Dealul Pițigoiul-Glodului. Acesta se continuă spre est cu Dealul Glodineasa. Din Dealul Pițigoiului pornesc spre sud o serie de culmi joase, care se extind intre văile Slănicelului și Sărațelului. Este vorba de Dealurile Siliștea și Dealurile Trestioarei, care se caracterizează printr-o altitudine mult mai joasă decât cele din jur (circa 500m), apărând în ansamblu ca o zonă înaltă depresionară.
• Dealurile Pâclelor sunt delimitate de Slănic și pâraiele Sărățel- Băligoasa. Au o direcție aproape nord-sud și prezintă două culmi paralele ce se unesc la nord în dealul Tocilei( 598m).
• Din grupa centrală face parte și culoarul depresionar Rătești-Scorțoasa-Vintilă Vodă, care incepe din Valea Buzaului de la satul Rătești și se întinde pîna la comuna Vintilă Vodă. Este delimitat de Dealurile Dalmei, Bocului, Bisocii și Pâclelor.

Se individualizează ca depresiuni interne (la contactul cu muntele) cu orientare E-V: Lopătari în nord și Pătârlagele la sud, iar ca depresiune externă (intracolinară) Policiori. Depresiunea Pârscov incepe aproximativ de la localitatea cu același nume și continuă până la Berca, unde valea schițează o ușoară îngustare impusă de traversarea anticlinalului Berca-Arbanași.

Grupa estică^[33] de dealuri (Dealurile Câlnăului, care aparțin Subcarpaților Vrancei)^[30] este delimitată de văile Slănic și Râmnic. Aici se remarcă dealurile Bisocii (970 m)la nord, Blăjani (483 m), Budei si Capățânii (592 m) spre sud. Grupa se poate subdivide în două mari subunități: una nordica,formata din sedimente mai vechi(mio-pliocene) și, o alta sud-estică formată din depozite levantine și cuaternare, mai moi, cu suprafețe mari și expuse degradării.

• Dealurile Bisocii compun in ansamblu subunitatea nordica. Cele mai înalte vârfuri sunt Bisoca (970m), Ulmușoru(943m), Șindrila (900m), iar spre sud Badicul (814m).
• A doua subdiviziune este orientată nord-sud. Astfel Culmea Blăjani situată între Câlnău și Slănic,începe cu dealul Cărătnăului(633m), și ajunge în dreptul localității Blăjani la 483m (vârful Blăjani) și 486m (vârful Mare). Dealurile Budei se alungesc între Rămnic și Câlnău Înaltimea lor crește către sud unde atinge 637 m la Piatra Albă. Dealul Căpățânei(591m) se află între Râmnic și Râmna.

Alunecările au o acțiune puternica asupra versanților și furnizează albiilor râurilor cantitați mari de materiale erodate. Eroziunea se desfășoară și prin procese intense de ravenare și de spălare, accentuate de despăduririle din zonă și de utilizarea necorespunzatoare a terenurilor. Procesele de eroziune sunt accentuate de precipitațiile torențiale din timpul verii și de cantitățile mari de apă rezultate în urma topirii zăpezilor^[27].

Trecerea de la Subcarpați spre la zona colinara se face lent la est de Buzau.

Teritoriul se inscrie in regimul de clima^[28] temperat continentală, cu o serie de particularități și nuanțe în raport cu zonele de relief.

Climatul^[34] de deal prezintă temperaturi medii anuale de 8-10 grade C; în luna iulie temperatura medie oscilează între 19-20 grade C. Precipitațiile medii anuale sînt de 600-700 mm/an. Se remarcă o creștere a valorilor temperaturilor medii anuale pe direcția nord-sud, de la regiunile înalte, către cele cu altitudini mai scăzute.

Mersul izotermelor evidențiază intrânduri de la sud către nord în cadrul depresiunilor mari și a culoarelor de vale și curbări inverse pe culmi. Cauza este legată de deschiderea largă către sud a principalelor artere hidrografice (Buzău, Bălaneasa, Slănic) , ce ușurează pătrunderea maselor de aer mai cald din câmpie. Totuși, temperaturile medii anuale mai ridicate sint specifice numai depresiunilor și bazinetelor subcarpatice amplasate pe văi largi, cum ar fi Pătârlagele, Pârscov, Cozieni, Gura Dimieni. Depresiunile și bazinetele dezvoltate în zona montană și pe rețeaua hidrografică secundară din subcarpați (Găvanu, Pinu, Trestioara) înregistrează temperaturi medii anuale mai scăzute față de zonele interfluviale, ca urmare a inversiunilor de temperatură deosebit de frecvente.

Ploile cele mai frecvente cad în intervalul aprilie-septembrie, cu un vîrf în luna iunie. În semestrul rece (octombrie-martie), cantitatea de precipitații căzută este mai redusa. În cadrul semestrului rece în special în zona dealurilor subcarpatice, luna octombrie se remarcă printr-o cantitate medie mai ridicată a precipitațiilor.

Burnița este în cele mai multe cazuri, un fenomen specific pantelor vestice și nord-vestice.

Nebulozitatea cea mai crescută se iregistrează în lunile de iarnă-primavară. Sezonul de vară și începutul toamnei se caracterizează printr-un timp senin, accentuat în zona subcarpatică drept urmare a efectelor foehnale. Numarul de zile cu cer acoperit crește din zona de munte către cea mai joasă.

Prezența numeroaselor depresiuni și bazinete creează condiții favorabile inversiunilor de temperatură , mai accentuate în sezonul rece. Înghețul apare astfel cel mai devreme in văi și depresiuni, persistând aici până în a doua decadă a lunii aprilie.

Circulația generală atmosferică ,dar mai ales configurația geomorfologică a zonei de curbură impun dezvoltarea vînturilor foehnale. Cel mai tîrziu, datorita fenomenului de fohn, înghețul apare în cea de a doua decadă a lunii noiembrie pe pantele dealurilor cu expunere sudică, durând până către finele lunii martie.

Prima zi cu zapadă apare înainte de luna noiembrie în zona montană; în subcarpați aceasta se înregistrează în jurul datei de 20 noiembrie.

Pe timp de iarnă la poala subcarpaților apar invazii de aer rece, cunoscute sub denumirea de Crivăț.

Din punct de vedere morfohidrografic, arealul Geoparcului este inclus bazinelor hidrografice ale râurilor Buzău și Râmnicul Sărat, afluenți pe dreapta ai râului Siret.

Coloana vertebrală a rețelei hidrografice^[28] o constituie râul Buzău, care adună în zona Geoparcului de pe pe stânga Sibiciul, Bălăneasa, Sărățelul, Slănicul și Câlnăul.

La nord Râmnicul - al doilea râu ca mărime din zonă - drenează de pe câțiva dintre versanții nordici ai Geoparcului apele.

Rețeaua hidrografică este completată de lacuri a căror geneză este legată de fenomenele de dizolvare-tasare în zonele cu sare cum sunt lacurile de pe Platoul Meledic, sau de lacuri precum Mociaru de pe versantul estic al Ivănețului ori lacurile dezvoltate în dolinele de pe dealul Bisocii, de la Policiori de pe Valea Grabicina sau de la Odaile ori Recea.

Ținutul Buzăului se bucură de o așezare deosebit de favorabilă din punct de vedere biogeografic, fiind situat în regiunea biogeografică continentală, însa la joncțiunea cu regiunile alpină și stepică. La aceasta poziție favorabilă trebuie adăugate și oportunitățile oferite de accidentele geologice și astfel avem tabloul complet al biodiversitaii buzoiene: peste comunitățile biologice de tip continental (păduri de foioase și pajiștile derivate) sau alpin (molidișuri, făgete și pajiști montane) se suprapun arii sărăturate și/sau aride, propice instalării elementelor stepice^[27].

Zona este habitat al^[28] pădurilor de foioase, care se găsesc în zonele deluroase, până lângă munți. Etajul se subdivide în câteva subetaje^[35]:

Subetajul fagului (700-1250/1300m) se extinde în asociere cu gorunul și înafara acestor limite. Între 1000-1200 m, fagul se găsește împreună cu coniferele^[28]. Extensiunea pădurilor de fag compacte și pure spre sud subliniaza cel mai bine în peisaj contactul dintre zona subcarpatică și cea montană pe aliniamentul: Chiojd-Sibiciu-Lopătari. Predomină evident pădurea de fag, în asociație cu aninul (Alnus incana), mesteacănul, paltinul (Acer pseudoplatanus), ulmul și cu arbuștii, (alunul, tulchin, soc negru și roșu), care în general apar în arealele despădurite și lipsesc complet în interiorul pădurii de fag. În zonele defrișate recent se dezvoltă asociații cu părușcă, fragi, zmeură, mure. Treptat ele sunt înlocuite de păduri de tranziție cu specii iubitoare de lumină (plopi, salcii, mesteceni), iar intr-o fază inaintată de refacere a padurii, de către fagi.

Subetajul gorunului corespunde zonei subcarpatice. Pădurea este dominată de gorun dar nu lipsește nici fagul, în special în zonele înalte sau în locurile umbroase. În asociație cu aceste doua specii cresc mesteacănul, plopul și arinul. Arbuștii (cătina, jneapănul) se îmbină cu plantele ierboase (festuca, bărboasa, firuța, mojdreanul, scumpia, liliacul).

Până la 500 m găsim: frasin, ulm, tei, salcâm etc.

În zona Vulcanilor noroioși se întâlnește gărdurărița (Nitraria schoberi). Este o planta remarcabilă prin adaptarea la solurile lutoase și nisipoase cu exces de săruri din regiunile aride. În România nu se află decât din zona Vulcanilor Noroioși: acest sit reprezinta punctul maxim de raspândire spre vest a acestei specii^[27].

Unele condiții topoclimatice specifice impuse de manifestarea efectului de fohn în Subcarpații de curbură și de orientarea spre SE a pantelor au permis păstrarea unor elemente termofile submediteraneene. Pe solurile bogate în săruri, s-a dezvoltat o vegetație formată din plante halofile: sărăcica (Salsola soda), brânca(Salicornia herbaceea), etc.

Colilia (Stipa) sau nagara caracteristică stepei, este reprezentata în România prin câteva specii (Stipa capillata, S.lessingiana, S.pulcheriima, S.joannis) din familia gramineelor. Dealurile Buzaului reprezinta ultimul punct de rezistența al stepelor de colilie din Muntenia^[27].

Pe teritoriul Geoparcului Ținutul Buzaului se cunosc 84 de specii de Fluturi de zi, dintre care două sunt ocrotite prin Directiva Floră-Faună-Habitate a Uniunii Europene (92/43 EEC din 21 mai 1992). Este vorba despre fluturi mărunți din familia Lycaenidae, Albăstrița pătată (Maculinea arion) și Fluturele de foc (Lycaena dispar), ambele specii fiind dependente de habitatele umede^[27]..

Scorpionul carpatin (Euscorpius carpathicus) prezent și aici, este raspândit exclusiv în vecinatatea Carpaților Sudici, din Banat pâna în Buzau^[27]..

Lumea animala este bogată, condițiile de viață din pădurile de fag și molid fiind deosebit de favorabile. În pădurile buzoiene se întâlnește frecvent cerbul, alaturi de porci mistreți, veverițe, râși, jderi. Pe potecile cele mai întunecate sau în zmeurișuri poate fi întalnit ursul brun carpatic, la care se adauga lupul, vulpea, iepurele, șoarecele de padure, precum și numeroase păsari(ieruncile, cocoșul de munte, mierlele, privighetori, ciocanitoarea și unele specii de vulturi).

În arealul subetajului gorunului sunt frecvente specii de animale existente și în subetajele anterioare , dupa cum unele provin din stepă și silvostepă. Numeroase sunt speciile de păsari (mierla, sturzul, potarnichea, ciocârlia, pițigoiul), reptile (șarpele orb, șopârla), batracieni, insecte.

Zona geoparcului este o zonă rurală, cu o tendință de imbătrânire a populației și de migrare, mai ales în străinătate.

Locuitori celor 16 comune sunt distribuiți inegal, comuna Berca fiind cea mai numeroasă și cu ponderea economică cea mai mare.

Principalele surse de venituri provin în ordinea importanței din: agricultură, creșterea animalelor, prelucrarea lemnului, industrie, comerț și activități de turism. Excepție face comuna Berca unde mulți locuitori lucrează în industrie, mai ales în cea extractivă.

Serviciile financiare precum bănci, birouri de schimb sunt disponibile în cea mai mare parte doar în orașe (Buzău, Patârlagele).

Resursele Subsolului sunt^[36]:

• Petrolul constituie în prezent principala bogăție
• La Berca se exploatează argila.
• În albia BuzĂului și a altor râuri se găsesc rezerve importante de pietrișuri și nisipuri.
• Zăcaminte de sare se gasesc la Mânzălești, Bisoca, Brătilești, Goidești.
• Chihlimbarul a fost semnalat în perimetrul Mlajet-Sibiciu-Colți-Bozioru-Ploștina-Terca.
• Ape minerale se află la Fișici, Lopatari.

Marea majoritate a localităților au același tip de probleme: alimentarea cu apă, drumurile, deșeurile, comunicațiile.

Pe plan mediu depopularea zonei reprezintă o amenințare.

Infrastructura de suport pentru turism este foarte slab dezvoltată. Pe de o parte este un avantaj pentru că blochează turismul de masă, dar pe de altă parte este și un dezavantaj pentru că cei care ar vrea să meargă acolo și ar fi dedicați unui turism alternativ și nu au unde să se cazeze. În ceea ce privește drumurile, acestea sunt destul de grele, fiind nevoie să se apeleze la mijloace alternative de deplasare precum bicicleta, căruța, motocicleta, calul sau pe jos^[27].

Punctele majore de intrare în Geoparc sunt la Berca, Pârscov, Colți, Beceni, Valea Salciei.

Particularități

• Sezonul turistic este limitat la 4 - 6 luni.
• Marea densitate de drumuri comunale și forestiere este un element pozitiv pentru turismul de promenadă și descoperire.
• Cu excepția Vulcanilor noroioși nici unul dintre situri nu are marcaje, panouri de semnalizare, puncte de informare, pliante. Singurele informații pot fi obținute din pagini web, de la autorități și de la localnici.
• Pentru patrimoniul cultural și istoric - inegal repartizat - în cea mai mare parte nu există situri arheologice amenajate.
• Nu există ghizi oficiali pentru teritoriu, activități de orientare și ghidaj pentru anumite grupuri de turiști fiind asigurate doar de proprietarii unor pensiuni sau cluburi.

Se pot practica forme de turism^[30]:

• Rural și agroturism: susținut de o rețea agroturistică destul de dezvoltată
• Ecumenic

• Mănăstirile Rătești, Poiana Mărului, Găvanu, Berca)
• Complexul de așezări rupestre din zona Colți-Aluniș-Nucu-Bozioru-Brăești

• Trekking: Cu predilecție în Masivul Ivănețu și în zona schiturilor rupestre.
• Cultural: poate fi vizitat Muzeul de etnografie și folclor al Văii Slănicului situat în comuna Mânzălești, iar pe parcursul anului în anumite localități se desfășoară serbări folclorice, legate în special de zile de sărbătoare religioasă.
• Turism cinegetic
• Balneo-medical în zona Fișici unde în trecut au existat amenajări specifice și, mai puțin la restul izvoarelor minerale.

Pe teritoriul Geoparcului există 1 tabără școlară în funcțiune la Arbănași - comuna Beceni. ^[30]. De asemeni în comuna Bisoca, campusul Sf. Sava situat în apropiere de Lacu Limpede deservește periodic serii de elevi defavorizați social^[37].

Simboluri cunoscute ale zonei:

• Cârnații de Pleșcoi
• Țuică|Țuica de Buzău
• Brânza de Chiliile
• Chihlimbarul de Colți

Accesul în zonă se face dinspre Buzău pe DJ203K, drum asfaltat până la Lopătari. Din acesta, pornesc derivații spre valea Râmnicului în apropiere de intrarea în Vintilă Vodă:

• DJ204C (28 km până la Jitia unde face joncțiunea cu DN2N, este asfaltat până în apropiere de Bisoca)
• DJ204M pe valea Jgheabului în apropiere de Mânzălești - face joncțiunea cu DJ204C în apropiere de intratarea în comuna Bisoca, este neasfaltat
• DJ220 spre Valea Salciei care pornește din DJ204C în apropiere de Sărulești.

Dinspre Râmnicu Sărat:

• Pe valea Câlnăului se merge spre Buda pe DJ203H apoi pe DJ220 până la Valea Salciei
• Pe valea Râminculuii se ajunge DN2 până la Obrejița, apoi DJ202E spre NV pană la intersecția cu DN2N aflată la Bordeștii de Jos, apoi pe acesta

Zidul Uriașilor se află spre izvoarele râului Câlnău, în comuna Valea Salciei. Este vorba despre un zid din roci masive dure și relativ netede care includ scoici - resturi ale unei plaje de acum 11 milioane de ani a mării preistorice Paratethys. Ansamblul (în aparență un martor de eroziune diferențială) dă impresia că a fost construit de mâna omului. Se întinde pe o lungime de aproximativ zece kilometri și are destul de multe întreruperi^[38][39].

Acces^[40]:

• Din Râmnicu Sărat spre Buda pe DJ203H apoi pe DJ220 până la Valea Salciei și ulterior pe un drum comunal
• Din Buzău se trece podul de la Mărăcineni și se angajează la stânga DJ203K până în apropiere de Vintilă Vodă, după care se merge la dreapta pe DJ204C spre Bisoca și ulterior din nou la dreapta spre Sările pe DC161.

Mănăstirea Poiana Mărului de rit ortodox, este situată pe teritoriul administrativ al satului Băltăgari din Comuna Bisoca^[41]. A fost ctitorită în anul 1730 de către Constantin Mavrocordat fiind un important centru monastic și cultural în secolul al XVIII-lea. Se evidențiază ca fiind printre puținile biserici cu pictură atât exterioară cât și interioară, pe lemn.

Acces^[40]:

• 53 km din Râmnicu Sărat DN2 până la Obrejița, apoi DJ202E spre NV pană la intersecția cu DN2N aflată la Bordeștii de Jos, apoi pe acesta pană la Jitia. De aici mai sunt câțiva km pana la mănastire mergând spre Bisoca, pe DJ204C ce trece prin vadul râului Râmnic.
• 68 km din Buzău DJ203K spre Vintila Vodă, apoi înainte de acesta la dreapta DJ204C spre Bisoca. Din Bisoca pana la mănastire se coboară spre Jitia.

Masa lui Bucur sau masa ciobanului Bucur^[42], este un monument al naturii situat în satul Pleși, comuna Bisoca.

În această zonă blocurile de piatră au o mare frecvență ca urmare a proceselor periglaciare din cuaternar. Pe coama Muntelui Piatra Penei care ajunge până la altitudinea de 1145 m în punctul numit ”Masa lui Bucur”, se află un astfel de bloc cu o suprafață pseudoplană și un greutate de cca. 150 tone, care este așezat pe alte 3 pietre mai mici, creând imaginea unei mese dacice cu trei picioare.

Unele legende spun că de aici a plecat ciobanul Bucur, cel care a înființat orașul București, azi capitala României, altele leagă denumirea de haiducul Bucur.

Pădurea Lacurile Bisoca este o rezervație mixtă forestieră botanică și geologică, situată pe raza comunei Bisoca din județul Buzău, pe teritoriul satului Recea. Este importantă prin arboretul de pin silvestru ( Pinus sylvestris) existent aici, arboret asociat unui grup de lacuri cu apă dulce formate în doline dezvoltate pe gresie, cu fund din nămoluri sedimentate. Din grupul inițial, Lacul Limpede este singurul care a supraviețuit colmatării.

Este^[43] o rezervație forestieră de 216 ha ce se află în bazinul superior al pârâului Jgheab (afluent de stînga al Slănicului), pe fața estică a culmii Breazău. Este importantă pentru valoarea geofondului și genofondului forestier prin specia de Pin silvestru (Pinus sylvestri). Valoarea peisagistică și Mănăstirea Găvanu - cu interes istoric - completează valoarea rezervației.

Mănăstirea Găvanu este o ctitorie moșnenească-țărănească, Mănăstirea Găvanu^[44] are un istoric, ce începe din 1707.

Poiana mănastirii^[45] este unul dintre locurile deosebite ale Buzăului, prin poziționarea la baza unui deal subcarpatic spectaculos, precum și prin izolarea deosebită în care se află.

Dacă până în anul 1988 pătrunderea spre Găvanu era greoaie, din anul 1989 prin drumul forestier de 3 km ce pornește inițial de pe valea Jghiabului de la Coita și merge printre interesante aflorimente de gresie, se poate ajunge și cu mijloace auto.

Accesul final spre poarta așezământului se face per pedes apostolorum.

Este vorba de^[46] Izvorul Ruginii a cărui apă curge spre Jgheab, și se varsă în acesta la Gura-Bădicului.

Apele de la Buștea, îmbuteliate în trecut, s-au exportat în Franța până în anul 1939. Conform etichetei aplicate pe sticle - scrisă în limbile română și franceză - apa se numea "Izvorul întineririi"

Monument al naturii, "Sfinxul" de pe Breazău (cunoscut și sub denumirea de Sfinxul de la Buștea) este^[47] o stancă de aproximativ 5-6 m înălțime cu aspectul unui cap uman vizibilă de la câțiva kilometri depărtare. Este situat pe culmea Breazău aflată pe stânga văii Slănicului, culme care atinge înălțimea maximă în vârful Breazău (1239 m).

Se ajunge folosind drumul de pe valea Slănicului – DJ 203 K, care pornește de pe DN2 (E85) de la Mărăcineni spre Săpoca (imediat înainte de a intra pe podul de peste Buzău), urmând ruta Beceni-Vintilă Vodă-Mânzălești-Lopătari. Pînă la Lopătari drumul este asfaltat. Din satul Luncile al comunei Lopătari, DJ203K suie spre vest pe sub pintenul Ivănețului, pentru a se intersecta cu drumul care vine de pe valea Bălănesei și a coborî spre valea Bâscei.

Apele Slănicului trec prin locuri care sunt repere ale unei istorii geologice caracteristice oceanului dispărut Tethys, istorie ce se întinde stratigrafic în bazinul râului în timp pe mai bine de 35 de milioane de ani^[48].

Oceanul Tethys^[49] a reprezentat un bazin ecuatorial care a separat supercontinentele Laurasia și Gondwana în timpul Paleozoicului. În timpul Eocenului superior, ca urmare a coliziunii dintre plãcile continentale acesta s-a fragmentat. Domeniul mediteranean de astăzi este un ultim vestigiu al oceanului. În nordul acesteia s-a format o noua mare, cu extindere intercontinentalã. Ea a fost numitã Paratethys.

În zona Niculești - Vintilă Vodă - Beșlii, în albia râului Slănic se întâlnesc o mulțime de locuri cu scoici și melci conservați în piatră. Sunt animale marine cu vechime între 1-12 milioane ani din străvechiul Paratethys, din ce în ce mai vechi pe măsură se urcă în amonte^[32].

Urme ale oceanului Tethys sunt relifate de Valurile de piatră de la Lopătari. Trebuie doar traversat Slănicul pe puntea de la intrarea în satul Lopătari. Se vede cum falezele de pe marginea râului au margini vălurite - pietre cu de urme de valuri de acum 16 milioane de ani^[32].

Malu Roșu, satul Luncile

Legenda spune că ar fi roșii de la sângele unor fete ce s-au aruncat în hău pentru a nu fi luate roabe de către turci^[32]. În realitate sunt povârnișuri spectaculoase din stânci roșcate dure formate din menilit, de culoare roșiatică datorată oxizilor de fier. Sunt asociate cu pădure de mesteacăn, pin și paltin ^[50].

Este construită din bârne de stejar și este acoperită cu trestie. Crucile din piatră au litere chirilice. Are o vechime de peste 300 de ani.

Piatra Albă „La Grunj” este un monument al naturii cu statut de rezervație geologică situat la confluența râului Slănic cu pârâul Jgheab, pe raza comunei Mânzălești. Este un martor de eroziune hidraulică si eoliană format prin acumulare de marnă albă cinerită.

Platoul Meledic este o rezervație naturală mixtă situată pe teritoriul comunelor Lopătari și Mânzălești.

Se identifică atât prin multiple formațiuni carstice dezvoltate în sare, cât și prin uvale în care s-au cantonat lacuri carstice cu fund impermeabil, cele mai reprezentative fiind Lacul Mare și Lacul Castelului. În străfundurile platoului și în zona limitrofă pârâului Jgheab se află 47 de peșteri^[51], dintre care „6S Meledic” aflată în partea nordică a platoului, este a doua peșteră în sare ca lungime, din lume^[52].

Lacul Mare, pe marginea căruia se află o pensiune și un camping, are în apropiere 25 de sculpturi din lemn aparținând unei tabere de sculptură^[53].

Sunt izvoare sulfuroase, în satul Brebu din comuna Lopătari.

În comuna Mânzălești, în jurul Platoului Meledic sunt izvoare clorosodice.

Focul Viu este un fenomen natural datorat emanației de gaze naturale care iese la suprafață prin fisurile scoarței terestre formând flăcări ce ard, aprinse fiind de razele solare (sau de către oameni daca flacăra se stinge).

Se află pe versantul vestic a culmii Breazău, aflat pe stânga văii Slănicului la NNE de satul Terca (Comuna Lopătari)

Este o stâncă aflată pe versantul estic al Culmii Războiului (Masivul Ivănețu), în arealul limitrof satului Ploștina din comuna Lopătari, pe dreapta Slănicului.

Plaiul și Culmea Războiului - aflate în prelungirea vârfului Ivănețu spre nord-est, oferă frumoase puncte de belvedere asupra masivelor Penteleu și Podu Calului

Vârful Ivănețu - este cel mai înalt vârf al masivului.

Lacul Mocearu^[54][55] este situat în arealul administrativ al comunei Chiliile, la sud‐vest de Lopătari. Este înconjurat de pădure, fiind limitrof satului Plaiul Nucului. Accesul se realizează printr-o derivație cu statut de drum comunal, din DJ203K de pe porțiunea Lopătari - Plaiul Nucului.

De formă relativ circulară și adâncime redusă, a rezultat în urma unor procese de tasare a unor formațiuni marno-grezoase ce acopereau un sâmbure de sare^[56].

Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mari și cei de la Pâclele Mici sunt arii protejate cu statut de rezervație de tip geologic și botanic, situate între Dealurile Pâclelor, în comuna Berca respectiv comuna Scorțoasa.^[57][58]. Accesul este posibil mergând mai întâi spre nord pe valea Sărățulului până la Policiori și de acolo la dreapta spre est, pe un drum asfaltat.

Vulcanii Noroioși de la Beciu, sunt situați spre capătul anticlinalului Berca – Pâcle - Beciu – Arbănași. Se accesează pe un drum destul de dificil și mai puțin cunoscut - din zona Pâclelor Mici se trece prin satul Beciu spre Dealul Balaurului, pe drumul spre Arbănași, comuna Beceni.

"Fierbătorile" de la Berca se află deasupra stadionului din satul cu același nume. Sunt excavații cvasicirculare cu dimensiuni variabile, care degajă noroi fluid sau apă noroioasă cu urme de petrol. Gazele agită materialul fluid din crater, dând impresia că acesta fierbe. Acestea mai poartă numele și de „bolboroși”.

Se află pe Valea Grabicina în arealul comunei Scorțoasa și sunt formate ca urmare a alunecărilor de teren^[59].

În Satele Berca și Pâclele (comuna Berca) sunt iodate și clorosodice

În satul Păcuri (comuna Cănești) sunt sulfuroase, clorosodice

Se află în satul Păcuri (Com. Cănești).

De aici din satul Negoșina (comuna Cănești), unii dintre oamenii de pe Valea Sărățelului își procură sarea necesară în gospodărie.

În satul Budești din comuna Chiliile, pe culmea ce stă strajă satului - spre vârful Pinul cel Mare - se pot admira o serie de sculpturi în piatră: "Tronul Domnitorului Negru - Vodă", "Sculptori" - Vântul și Anotimpurile (sculptură în piatră cu copac) și "Babele de la Chiliile"^[55].

Sunt un grup de blocuri imense de calcar aparținând Jurasicului superior, monumente ale naturii. Sunt situate pe Valea Buzăului între Rușavăț (comuna Viperești) și Bădila (comuna Pârscov) și formează o rezervație geologică și paleontologică^[60].

Este situată în arealul administrativ al comunei Viperești, fiind o rezervație localizată la aproximativ 500 metri de Blocurile de calcar de la Bădila. Reprezintă interes atât prin catena de sare care aici, arată o fereastră geologică, cât și prin arbustul de cătină albă care vegetează pe excesul salin și substratul mineral excesiv^[61].

Ctitorie a Capitanului Dragomir la sfârșitul secolului al XVI-lea, deține o colecție de artă veche bisericească^[62]. Se află pe stînga Buzăului pe versantul situat între acesta și porțiunea finală a Sărățelului.

Se află la Pârscov, în satul în care s-a nascut la 13 octombrie 1884 poetul, dramaturgul, publicistul și editorul Vasile Voiculescu, personalitate remarcabilă a literaturii românești, membru al Academiei Romane^[63].

Sunt 2 areale de vulcani noroioși situate în comuna Cozieni în satele omonime.

În satul Fișici (comuna Bozioru) se înâlnesc izvoare sulfuroase.

Spre satul Nucu^[64], pe drumeagul de căruță ce însoțește în aval Gârla Nucului, se întâlnesc izvorașe minerale ("ciuciure" în limbajul localnicilor), de o mare varietate coloristică, olfactivă și gustativă.

În Poiana Cozanei, poteca ce urmărește peretele sud-estic al stâncii, întâlnește câteva izvoare sulfuroase^[65].

Brăești: Sulfuroase și feruginoase

Este format din vestigii rupestre medievale^[66], aflate mai ales în împrejurimile comunelor^[67] Bozioru, Colți, Cozieni și Brăești, în zona Aluniș – Nucu – Fișici – Rugionasa. Amenajările au servit atât ca spații de locuit cât și ca locuri de cult, cel mai probabil începând cu sec. III – IV d. Hr. Utilizarea lor a continuat și în sec. XVI – XVII. Prin similitudine – zona face parte din ceea ce mai este cunoscut și sub denumirea de "Athosul Românesc"^[67]

Piatra cu semne: Este un bolovan situat pe culmea Arsenia limitrof schitului Piatra Îngăurită , pe care se conturează multiple impresiuni ce seamănă cu variate urme de animale.^[68]

Poiana Cozanei se află mai sus de satul Nucu, pe firul apei, după îngrămădirea de stânci ce par să închidă valea. Este împresurată de ziduri de stâncă. În imediata vecinătate domină abruptul vârfului Colcovan (Piatra fetelor) numit și Piatra Șoimului - deoarece ascunde într-o firidă neaccesibilă locul de cuibărire al șoimilor^[65].

Tiharia

Pereți verticali (numiți și "ziduri ciclopice"), limitrofi poienii^[68] și care sunt formați pe alternanțe de strate dure (gresie cu ciment silicios , calcare) cu altele moi (marne, pietrișuri slab consolidate), dispuse vertical.

Pieptenele

Este un grup de 7 contraforturi de gresie întrepătrunse de văi împădurite, situate asemenea dinților unui pieptene în arealul limitrof poienii.^[68]

Pe culmea Ivănețu sunt mai multe lacuri care au luat naștere între valuri de alunecare. Cele mai numeroase se află pe valea Hânsarului. Dintre ele se detașează Lacul Tâlharilor (sau Lacul Hânsaru) , mai mare, aflat pe treapta superioară de alunecare (900 m), la baza unei vechi râpe de desprindere și trei ochiuri circulare (cu diametru de 5—12 m) dispuse pe treptele mijlocii ale corpului alunecării^[56].

Lacul Mistreților se află pe latura sudică a culmii Crucea Spătarului, la mică distață de schitul Fundătura.^[68]

Către cresta Babelor de la Ulmet^[69] se merge de la marginea comunei Bozioru spre Valea cu Teiu, ajungându-se în zona "pietrelor vii"^[70].

Peisajul cu țancuri și pereți verticali stâncoși din satul Ruginoasa comuna Brăești, adăpostește câteva relicve rupestre^[71].

În abruptul perete al Colțului Pietrei se găsesc

• Peștera - o grotã naturală cândva locuită (mai greu accesibilă)
• Ușa Pietrei – o nișă în forma unei uși săpată de mâna omului dar neterminatã.

Pe malul opus în dreptul școlii, pe micul țanc al Culmii Ghiocei se găsesc două firide supraetajate - “La Policiori”.

• Structuri geologice divers cutate se află pe drumul dintre satele Fișici și Nucu din comuna Bozioru. La nici 10 minute de la motelul din Fișici, apare pe dreapta un versant de gresie de Tarcău complet dezgolit, frumos modelat de agenții climatici, iar la nord de satul Nucu, în punctul "La Contraforturi" (la circa 50 min. de la motel) apar alte impresionante formațiuni stâncoase^[64].
• Sarea Pinului: Zona în care sătenii din satul Pinu - comuna Brăești, au decopertat pământul și au dat de un depozit de sare naturală^[72].
• Stânci frumoase^[73] la:

• Pietrele Mirăului (stânci ce domină satul Brăești către nord)
• La Oale – Un mic sector în care albia Pârscovelului lîngă satul Ruginoasa, se îngusteazã și ferestruiește porțile de piatrã care au voit să-i taie calea. În gresia de Tarcău pârâul a sculptat în albia sa niște marmite ovale care dau locului denumirea amintită^[74]
• Masa Scoicilor (între Pietrele Mirăului), Stâlpii Tainiței

• Cascada Săritoarea - aflată într-o în stâncă de aproximativ 30 m între Brătilești și Plaiul Nucului^[74].
• Stâncile de gresie de la Brătilești - Loc unde pasionații de bouldering vin să își încerce măiestria în stâncile de gresie de Kliwa^[75].

Atestarea documentară atribuie ctitorirea ciobanilor - Simion si Vlad - în inima unei imense stanci compacte din culmea Martiriei, o ramificatie a muntelui Crucea Spatarului. Tehnica cioplirii, un însemn solar și altarul de jertfă, denotă prezența aici ântai a unui sanctuar geto-dacic, și apoi a unui lăcaș de propovaduire ortodoxă^[76].

Mic Muzeu local al Chihlimbarului, dar și o expoziție cu vânzare de bijuterii confecționate din chihlimbarul exploatat altădată în zonă^[77].

Sunt o serie de obiective^[78]:

• Valea Păcurii. Imediat după intrarea pe valea Colților, pe partea draptă a drumului ce urcă spre sat, prăpăstii și văi abrupte se deschid impunător. Este o colecție de piatră de culori variate. Printre aceste pietre, adesea șerpuiesc râuri colorate bizar: curgeri negre de păcură, curgeri albe de ape bogate în sulf și curgeri sângerii de ape bogate în rugină naturală.
• Șisturile disodilice (pietrele-solzi) Zona este un deal stâncos, în trecut un abis întunecat și toxic, lipsit de oxigen, dintr-o mare preistorică.
• Piatra Corbului – Motoca aflată pe drumul spre Aluniș unde peisajul pare să se transforme în chei.
• Valea Salciei - pârâu cu emisar Colți, pe valea căruia apar o serie de stânci interesante.

Valea Râmnicului superior (Depresiunea „Între Râmnice”):

• Lacurile carsto-saline: Complexul - Vintileasca (Lacul Mare), Lacul Giurgiu, Lacul de la Cruce, Lacul de la Buduroi, Lacul lui Mirică. și complexul din satul Dealul-Sării - Lacul cu Răchiți și Lacul de la Muchea-Naltă.
• Spectaculoasa alunecare de la “Huma Roșie” sau “Sarea Roșie”
• Pietrele Fetii, Pietrele Mâței și Zidul Uriașilor de la Dealul Roșu
• Izvoarele minerale de la Jitia și Vintileasca
• Schitul Muntioru, Rezervația Poiana Muntioru, Cascada Muntioru

Valea Bâscei: Stânca Buduloaiei (Persescu) , Piatra Corbului, Cheile Tigvei, Cascada Tigvei, Stălpii Tainiței, Lacul Negru

Valea Buzăului: Lacul de acumulare de la Siriu, Cascada Pruncea (Casoca), Mănăstirea Cârnu, Herghelia Cislău, Padurea Crivineni, Puntea suspendată Pătârlagele-Zaharești, Biserica de lemn "Sf. Dumitru" din satul Muscel - Orașul Pătârlagele, Ansamblul bisericii Intrarea Maicii Domnului în Biserică din satul Ciuta - comuna Măgura

Culmea Ciolanu: Mănăstirea Ciolanu, Schitul Cetățuia, Tabăra de sculptură Măgura, Biserica de la Buda-Crăciunești,

Municipiul Buzău și împrejurimile: Dealul cu Lilieci - Cernătești, Pădurea Spătaru, Stațiunea Sărata Monteoru, Dealul Istrița

Munții Buzăului: Masivele Penteleu, Podu Calului și Siriu

Hărți

• Harta atracțiilor turistice din "Ținutul Buzăului" accesat 2012.06.29
• Harta turistică a zonei Lopătari accesat 2012.07.08
• Hartă Trasee turistice zona Mânzălești-Bisoca-Lopătari^{[nefuncțională]} accesat 2012.07.07

Informații generale

• Geoparc Tinutul Buzaului intre feerie aventura și dificultați Partea 4 - Potențialul turistic - Ce-am putea vedea accesat 2012.04.16
• Geoparc Tinutul Buzaului intre feerie aventura și dificultați Partea 4 - Potențialul turistic - Ease of Access Center accesat 2012.04.16
• Geoparc Tinutul Buzaului intre feerie aventura și dificultați Partea 1 – Dificultățile accesat 2012.04.16
• Geoparc Tinutul Buzaului intre feerie aventura și dificultați Partea 3 – Feeria accesat 2012.04.16
• Ținutul Buzăului - Episodul 1 Arhivat în 18 aprilie 2012, la Wayback Machine. accesat 2012.04.16
• Ținutul Buzăului - Episodul 2 Arhivat în 19 martie 2012, la Wayback Machine. accesat 2012.04.16

La fața locului

• Cycling Romania's Carpathian mountains, Kevin Rushby, The Guardian, Friday 30 March 2012 accesat 2012.06.29
• Diana Gavrilă, călăuză prin Munții Buzăului, Adevărul, 7 iunie 2011 accesat 2012.06.29

Articole

• FOTO VIDEO De asta iubim România: Munții Buzăului - călătorie în țara vulcanilor, a chihlimbarului și a legendelor despre uriași, Iulian Bunilă, 19 iulie 2013, Adevărul accesat 2013.08.16

• Geoparcul Dinozaurilor „Țara Hațegului”

• Geoparc "Ținutul Buzăului" - Direcții de dezvoltare socio-economică, Studiu efectuat de Centrul Geomedia al Universității București,Contractul nr 97 / 21.12.2007 de Consultanță de specialitate pentru creare a unui geoparc in Județul Buzau^{[nefuncțională]} accesat 2012.04.16
• Evoluția spațială și temporală a peisajelor și a patrimoniului rural în Subcarpații dintre Râmnicu Sărat și Buzău, Mihăiță- Iulian Niculae, 2011, Teză de doctorat Universitatea din București-Facultatea de Geografie-Școala Doctorală Simion Mehedinți-Natura și dezvoltarea durabilă accesat 2012.06.29
• Program de valorificare a potențialului turistic al județului Buzău accesat 2012.07.08
• Ghid turistic virtual al Județului Buzău accesat 2012.04.16

Literatură suplimentară

• Diana-Liana Gavrilă, Enigme ale trecutului îndepărtat în Munții Buzăului - Munții Buzăului între mister și realitate, Editura Alpha MDN, 2013, ISBN 978-973-139-233-2
• Popa, Răzvan-Gabriel; Popa, Diana-Alice; Andrășanu, Alexandru; Haukeland, Per-Ingvar; Iuga, Anamaria; Pământul și Omul în Ținutul Buzăului; Editura Ars Docendi; 2015; ISBN 978-973-558-868-7
• en Comănescu Laura, Nedelea Alexandru (2012) - The assessment of geodiversity – a premise for declaring the geopark Buzăului County (Romania), Journal Earth System Science, 121, no. 6, pp. 1493-1500, ISSN: 0253-4126 (ISI).
• en Comănescu Laura, Nedelea Alexandru, Dobre Robert, Ilinca Viorel, (2012), The assessment of geodiversity in tectonic active areas: the geopark Buzăului County (Romania), 16-th Joint Geomorphological Meeting- Morphoevolution of tectonically active belts, p. 45-49, ISBN 978-88-548-4914-3, Aracne Editrice, Roma.
• en Comănescu Laura, Nedelea Alexandru, Starea actuală a Geoparcului Ținutul Buzăuluiș 16-17 noiembrie 2013, București, Environment, Society and Geospatial Technology, Annual Scientific Meeting

v • d • m Parcuri naționale și naturale din România Parcuri naționale Buila-Vânturarița  • Călimani  • Ceahlău  • Cheile Bicazului - Hășmaș  • Cheile Nerei - Beușnița  • Cozia  • Delta Dunării  • Domogled - Valea Cernei  • Defileul Jiului  • Munții Măcinului  • Piatra Craiului  • Munții Rodnei  • Retezat  • Semenic - Cheile Carașului Parcuri naturale Apuseni  • Bucegi  • Cefa  • Comana  • Defileul Mureșului Superior  • Geoparcul Platoul Mehedinți  • Geoparcul Dinozaurilor „Țara Hațegului”  • Geoparcul „Ținutul Buzăului”  • Grădiștea Muncelului - Cioclovina  • Lunca Joasă a Prutului Inferior  • Balta Mică a Brăilei  • Lunca Mureșului  • Munții Maramureșului  • Porțile de Fier  • Putna - Vrancea  • Vânători-Neamț  • Văcărești Lista parcurilor naționale și naturale din România

v • d • m Rezervații naturale în județul Buzău Tip floristic și faunistic Dealul cu Lilieci Cernătești Tip forestier Pădurea Crivineni  • Pădurea Brădeanu  • Pădurea cu tisă Tip geologic Focul Viu - Lopătari1  • Platoul Meledic  • Piatra Albă „La Grunj”1 Tip geologic și botanic Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mari  • Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mici Tip geologic-paleontologic Chihlimbarul de Buzău1 Tip geologic și zoologic Balta Albă (rezervație)  • Balta Amară Tip mixt Pădurea Lacurile Bisoca Tip speologic Blocurile de calcar de la Bădila1  • Sarea lui Buzău1 1. Rezervații naturale declarate monument al naturii