Diaspora română
Distribuția etnicilor români din Sud-Estul Europei
Diaspora română este un termen care cuprinde întreaga populație a românilor din afara României și a Republicii Moldova ce dețin cetățenia română. De obicei, termenul nu îi numără pe acei români autohtoni care locuiesc în statele vecine, în special românii din Ucraina și Serbia . De asemenea, numărul diasporei pune la socoteală și cetățenii de origine română născuți în țările respective. Astfel, numărul tuturor românilor din străinătate este estimat la aproximativ 4-6 milioane de oameni, în funcție de înțelesul termenului „român”. Website-ul oficial al diasporei românești este https://diaspora.ro .
În 2006 , președintele de atunci al României, Traian Băsescu , a anunțat că diaspora română este estimată la aproximativ 8 milioane de oameni, cei mai mulți dintre ei locuind în fosta Uniune a Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), Europa de Vest (în special în Spania și Franța ), America de Nord , America de Sud , Australia și Noua Zeelandă .[ 1] Cu toate acestea, nu se știe cu certitudine dacă Băsescu a inclus în estimările sale și populații care nu s-ar identifica neapărat cu etnia română. Ca urmare, nu se știe dacă Băsescu a inclus evreii români, maghiarii din România , inclusiv etnicii maghiari care sunt nativi în nord-estul României (cunoscuți sub numele de ceangăi sau secuii , preponderent în județele Harghita , Covasna și Mureș ) și sașii sau șvabii (precum și alți germani-români ) de origini germane ca români când a raportat estimările, precum și a treia generație a persoanelor fizice în Statele Unite (SUA) și Canada .
În aprilie 2011, în Parlamentul României s-a constituit Comisia pentru Românii de pretutindeni .[ 2]
Comunitatea românească din Spania se află începând din anul 2013, pe un trend de scădere. Factorul principal care a determinat scăderea, a fost rata somajului istorică înregistrată în urma crizei din 2008. Ulterior, criza economică provocată de pandemia de coronavirus (COVID19) a închis peste un milion de locuri de muncă în primul trimestru din 2020. Aproximativ 100.000 de români , din marea Comunitate Românească din Spania , au ajuns dependenți de ajutorul dat de statul spaniol după ce și-au pierdut slujbele.
Românii din diaspora sunt organizați în Asociații de români. În lume sunt aproximativ 1000 de asociații românești.
Asociațiile formează la rândul lor federații. Cea mai mare federație este FADERE Federația asociațiilor de români din Europa.
Distribuție pe țări
Vezi și
Referințe
^ ro „Președintele României” . Accesat în 25 august 2009 .
^ Ce fac parlamentarii pentru românii din străinătate , 5 aprilie 2011, Irina Ursu, Ziare.com , accesat la 1 iunie 2013
^ „Romeni in Italia” . tuttitalia.it .
^ „Federal Statistical Office Germany - GENESIS-Online” . 26 decembrie 2021 .
^ „Población extranjera por Nacionalidad, provincias, Sexo y Año” .
^ „TS005: Passports held” . Office for National Statistics. Accesat în 28 martie 2023 .
^ „Place of birth for the foreign-born population in the United States” . American FactFinder . United States Census Bureau. Arhivat din original la 12 februarie 2020 . Accesat în 28 ianuarie 2020 .
^ „Immigration and Ethnocultural Diversity Highlight Tables” . Statistics Canada .
^ „Caracteristici - Populație 1” . Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova .
^ „National composition of population” . State Statistics Committee of Ukraine .
^ „Mehr als ein Viertel der Bevölkerung hat Wurzeln im Ausland” (PDF) . statistik.at . 24 august 2023 . Accesat în 22 septembrie 2023 .
^ „IMG1B - Population immigrée par sexe, âge et pays de naissance” . insee.fr . Accesat în 7 aprilie 2023 .
^ Origine | Statbel , statbel.fgov.be
^ „Despre comunitatea originarilor din România” . Ambasara Romaniei in Israel. Arhivat din original la 29 ianuarie 2021 . Accesat în 23 ianuarie 2021 .
^ „CBS StatLine - Bevolking; generatie, geslacht, leeftijd en herkomstgroepering, 1 januari” . Statline.cbs.nl . Accesat în 5 octombrie 2017 .
^ Danmarks Statistik, Statistikbanken: FOLK1C: Folketal den 1. i kvartalet efter område, køn, alder (5-års intervaller), herkomst og oprindelsesland. Hentet 14. juli 2023.
^ „Census 2022 - FY016 - Population Usually Resident and Present in the State” . Accesat în 30 septembrie 2023 .
^ „Folkmängden efter födelseland, ålder och kön. År 2000 – 2021” . Statistikdatabasen . Arhivat din original la 11 octombrie 2021 . Accesat în 11 martie 2022 .
^ migrations, Secrétariat d’État aux, Archives dès 2008 (în franceză), www.sem.admin.ch
^ „Становништво према националној припадности” . РЗС . Arhivat din original la 24 mai 2018 . Accesat în 23 mai 2018 .
^ https://www.statistics.gr/documents/20181/17286366/A1602_SAM03_TB_DC_00_2011_A02_F_BI.xlsx/
^ [https://www.abs.gov.au/census/find-census-data/quickstats/2021/3211_AUS
^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z aa ab Eroare la citare: Etichetă <ref>
invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite un
^ „Preliminary Results of the Census of Population, 2011” . Statistical Service of the Republic of Cyprus .
^ „Sefstat 2022” (PDF) .
^ „Data on number of foreigners: R04 Foreigners in the Czech Republic by citizenship in the years 1994–2022 (as at 31 December)” . Czech Statistical Office. Accesat în 18 decembrie 2023 .
^ „Immigrants and Norwegian-born to immigrant parents” . Statistics Norway .
^ "Foreign citizens residing in Hungary " Hungarian Statistical Bureau
^ „Қазақстан Республикасының әлеуметтік-экономикалық дамуы” . Статистика комитеті . Arhivat din original la 23 mai 2018 . Accesat în 23 mai 2018 .
^ „Comunitatea românească” . Ambasada României în Republica Federativă a Braziliei . Arhivat din original la 28 ianuarie 2020 . Accesat în 28 ianuarie 2020 .
^ „Štatistický prehľad legálnej a nelegálnej migrácie v Slovenskej republike - I. polrok 2023” .
^ „Population par nationalités détaillées au 1er janvier” .
^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z aa ab ac ad ae af ag ah ai aj Anca Melinte (24 septembrie 2015 ). „Câți români au părăsit România pentru a trăi în străinătate” . Viața liberă .
^ „Origin and background country by sex, by municipality, 1990–2021” . Statistics Finland. Arhivat din original la 1 iunie 2022 . Accesat în 8 iunie 2022 .
^ https://migracje.gov.pl/ Format:Bare URL inline
^ „Bulgaria - International immigration 2019” .
^ „Comunitatea românească” . Ambasada României în Regatul Hașemit al Iordaniei . Arhivat din original la 28 ianuarie 2020 . Accesat în 28 ianuarie 2020 .
^ „Mannfjöldi eftir bakgrunni, kyni og aldri 1996-2020” .
^ Jure Snoj (15 august 2019 ). „Population of Qatar by nationality - 2019 report” . Priya DSouza Communications . Arhivat din original la 25 decembrie 2018 . Accesat în 28 ianuarie 2020 .
^ „2018 Census totals by topic – national highlights” . Stats NZ . 23 septembrie 2019 . Arhivat din original la 23 septembrie 2019 . Accesat în 28 ianuarie 2020 .
^ „国籍・地域別 在留資格(在留目的)別 在留外国人” . e-Stat .
^ „Comunitatea românească” . Ambasada României în Republica Arabă Siriană . Arhivat din original la 23 mai 2018 . Accesat în 23 mai 2018 .
^ „Updated: Filipinos, Serbs top list of third country nationals working in Malta” . The Malta Independent . 12 octombrie 2016 .
^ „Comunitatea românească” . Ambasada României în Republica Libaneză .
^ „Republica Islamică Afganistan” . Ministerul Afacerilor Externe .
^ „Comunitatea românească” . Ambasada României în Kuweit . Arhivat din original la 28 ianuarie 2020 . Accesat în 28 ianuarie 2020 .
^ „Comunitatea românească” . Ambasada României în Republica Chile . Arhivat din original la 28 ianuarie 2020 . Accesat în 28 ianuarie 2020 .
^ „Comunitatea românească” . Ambasada României în Republica Arabă Egipt . Arhivat din original la 28 ianuarie 2020 . Accesat în 28 ianuarie 2020 .
^ „Comunitatea românească” . Ambasada României în Regatul Maroc .
^ a b OECD (2019 ). Talent Abroad: A Review of Romanian Emigrants . Paris: OECD Publishing. p. 67. doi :10.1787/bac53150-en .
^ „Comunitatea românească” . Ambasada României în Republica Tunisiană . Arhivat din original la 23 mai 2018 . Accesat în 23 mai 2018 .
^ [1]
^ a b Diana Grigore (27 ianuarie 2020 ). „MAE: 3 români sunt în Hubei. Starea lor de sănătate e bună. Alți 120 sunt în Hong Kong și 70 în Macao” . Mediafax .
^ „Comunitatea românească” . Ambasada României în Republica Sudan . Arhivat din original la 24 mai 2018 . Accesat în 23 mai 2018 .
^ „Comunitatea românească” . Ambasada României în Republica Armenia . Arhivat din original la 23 mai 2018 . Accesat în 23 mai 2018 .
^ „Comunitatea românească” . Ambasada României în Republica Belarus .
^ „Comunitatea românească” . Ambasada României în Republica Federală Democratică Etiopia . Arhivat din original la 23 mai 2018 . Accesat în 23 mai 2018 .
Lectură suplimentară
Exilul românesc: erodarea speranței : documente 1951-1975 , Ion Calafeteanu, Editura Enciclopedică, 2003
Români în exil, emigrație și diaspora: documente din fosta arhivă a C.C. al P.C.R. , Dan Taloș, Dumitru Dobre, Editura PRO HISTORIA, 2006
Românii din jurul româniei , Ion Gherman, Editura Vremea, 2003
Românii din afara granițelor , Corneliu Mihail Lungu, Arhivele Naționale ale României, Editura Viitorul Românesc, 2001
Enciclopedia exilului literar românesc 1945-1989 , Florin Manolescu, Compania, 2003
Scrittori români din exil 1945-1989: o perspectivă istorico-literară , Eva Behring, Editura Fundației Culturale Române, 2001
Între patrii: mărturii despre identitate și exil , Mirela Florian, Ioana Popescu, Muzeul Țăranului Român, Editura Polirom, 2006
Românii dincolo de sârma ghimpată , Ovidiu Suciu, Editura Solstițiu, 1999
Români celebri din străinătate: dicționar , Fănuș Băileșteanu, Editura România Press, 2005
Jurnalism românesc în exil și diaspora , Ilie Rad, Editura Tritonic, 2010
Documente franceze privind începutul organizării exilului românesc , Valeriu Florin Dobrinescu, Ion Pătroiu, Editura Vremea, 2003
Emigrația română din lumea anglo-saxonă , Valeriu Florin Dobrinescu, Editura Institutul European, 1993
Politică externă comunistă și exil anticomunist , Armand Goșu, Polirom, 2004
Emigrări românești din Transilvania în secolele XIII-XX. (Cercetări de demografie istorică) , Ștefan Meteș, Editura Științifică, București, 1971, 438 pagini - recenzie Arhivat în 1 iulie 2015 , la Wayback Machine .
Legături externe
Website www.diaspora.ro
Diaspora ca resursa [nefuncțională ] , 11 decembrie 2009, Marius Vasileanu, România liberă
Diaspora de ieri si de azi in stiinta romaneasca [nefuncțională ] , 3 iulie 2009, Petre T. Frangopol, România liberă
Celebritati internationale cu origine romaneasca - Mica enciclopedie AS , Formula AS - anul 2008, numărul 832
Celebritati internationale cu origini romanesti (II) - Mica enciclopedie AS , Formula AS - anul 2008, numărul 833
Comunitate Românească din Spania - Diaspora Madrid