În fonetică, consoana fricativă alveolară sonoră este un sunet consonantic care apare în unele limbi vorbite. Simbolul său fonetic este [z]. În limba română se notează cu litera Z și apare în cuvinte precum zimbru /'zim.bru/, roză /'ro.zə/, orez /o'rez/.
Deși multe dintre limbile vorbite în Europa folosesc această consoană, este de remarcat absența ei în limbile scandinave (suedeza, norvegiana și daneza). Aceste limbi au litera Z, dar o folosesc pentru a nota sunetul surd [s] în cuvinte de origine străină.
Perechea surdă a acestui sunet este consoana fricativă alveolară surdă [s].
Pronunție
În funcție de forma și poziția limbii, această consoană poate să fie sibilantă (șuierătoare) ca în limba română sau nesibilantă. În acest din urmă caz se notează [ð̠]; apare de exemplu într-un dialect al limbii engleze vorbit la Liverpool, ca alofon al consoanei [d].
Consoană alveolară sau dentală?
În lucrările mai vechi de fonetică și chiar în unele actuale, acest sunet este adesea clasificat ca fiind o consoană dentală. Diferența nu constă în articularea propriu-zisă alveolară sau dentală a sunetului, ci în definiția uneori imprecisă a acestor termeni. Dacă prin loc de articulare se înțelege locul unde se produce efectiv sunetul, /z/ este într-adevăr o consoană dentală. Dacă definiția se referă la poziția articulatorului activ (în cazul acesta vîrful limbii) atunci /z/ este o consoană alveolară, pentru că limba se află în spatele dinților în dreptul alveolelor. Atît dinții cît și limba joacă un rol esențial în articularea sunetului acestuia; limba creează un jet subțire de aer pe care îl dirijează spre muchia ascuțită a dinților pentru a produce turbulențe audibile de înaltă frecvență. Plasarea limbii în orice altă poziție face sunetul de nerecunoscut.