În fonetică, o consoană se numește fricativă (sau constrictivă, spirantă) dacă la pronunțarea sa canalul fonator se strâmtează astfel încât aerul să se poată scurge tot timpul emisiunii. Strâmtarea fluxului de aer poate fi produsă de exemplu prin apropierea buzei inferioare de incisivii superiori ca în cazul consoanelor [f] și [v] sau prin apropierea unei părți a limbii de dinți sau de cerul gurii. Un caz special este cel al consoanelor glotale [h] și [ɦ], uneori numite pseudo-fricative, pentru care nu există de fapt nici o acțiune de constrângere a fluxului de aer.
Consoanele fricative se clasifică în consoane sibilante și nesibilante. Primele sunt articulate prin dirijarea forțată, cu ajutorul limbii, a curentului de aer spre marginea ascuțită a dinților și producerea unui sunet șuierător, ca în cazul consoanelor [s] și [z]. Dimpotrivă, consoanele nesibilante nu au acest caracter, ca de exemplu în cazul consoanelor [f] și [v].
Lokasi Pengunjung: 3.147.60.148