S-a născut la 22 iulie 1926 în satul Gârbou din județul Someș (azi în județul Sălaj);[3][4] bunicul său era fabricant de cazane.[6] A jucat în spectacolele teatrale de amatori ale elevilor Școlii Secundare Comerciale din Gherla.[6] În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la vârsta de șaptesprezece ani, a fost capturat de sovietici și deportat ca prizonier de război în Uniunea Sovietică,[6][7] unde a fost ținut trei ani și jumătate, timp în care a făcut parte dintr-un grup umoristic.[6] Anii războiului i-au rămas permanent în memorie, iar Vadász a avut coșmaruri toată viața.[7] În 1948 a jucat în trupa teatrală de amatori a Uniunii Populare Maghiare din Dej, aflată sub conducerea dr. Kálmán Karády.[6]
Un grup de artiști maghiari, printre care s-a aflat și Endre Senkálszky, a efectuat în acel an un turneu național în căutare de talente și i-au recomandat lui Vadász să dea admitere la Institutul Maghiar de Artă din Cluj.[6][8] Vadász a picat la prima încercare, dar a fost admis în anul următor.[6] A urmat un an de studii la Institutul Maghiar de Artă din Cluj,[3] unde i-a avut colegi pe Alajos Ács, András Csiky, Emma Elekes, Béla Köllő, István Török și András Vándor.[8] Cu toate acestea, el a fost exmatriculat din institut înainte de sfârșitul primului an de studii.[6] S-a întors în orașul Dej, unde a lucrat o perioadă la un ziar, iar apoi, în 1951, prin intervenția profesorilor Ferenc Delly și Géza Imrédy, a fost angajat actor la Teatrul Popular Maghiar de Stat din Sfântu Gheorghe,[3][5][6] care era condus atunci de Andor Bokor.[6] Conform propriilor afirmații, a învățat actoria de la regizorul József Ligeti (1897–1985), care „și-a impus viziunea sa asupra personajului”.[6] În 1956 s-a căsătorit cu actrița Erzsébet Lázár (n. 1932), cu care a avut o fiică, Emese, (n. 3 octombrie 1959, Oradea).[7]
După cinci ani de stagiu la Sfântu Gheorghe,[4] Zoltán Vadász a câștigat împreună cu unii colegi premiul I la un concurs de teatru pentru tineri, care a fost organizat la Oradea, și a primit oferte să joace la teatrele maghiare din Oradea și Timișoara.[6] Vadász a făcut parte în perioada 1956–1960 din trupa maghiară (Szigligeti Társulat) a Teatrului de Stat din Oradea,[3][4][5][6] iar, după mutarea regizorului Ottó Rappaport la Cluj,[6] s-a transferat la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, unde a jucat începând din 1960[3][4][5][6] și până la pensionarea sa în 1987.[3][5] Acolo a colaborat foarte bine cu regizorul György Harag, care a modelat ferm interpretările rolurilor pe care le-a jucat Vadász.[6] Soția sa l-a urmat la Cluj, unde a obținut roluri minore în comparaie cu cele jucate pe scena din Oradea.[7]
Familia Vadász a locuit 15 ani în Piața Széchenyi din Cluj, iar mai apoi a cumpărat un teren pe strada Rákóczi,[7] unde a construit, împreună cu arhitectul János Sóvágó, prietenul din copilărie din Dej al actorului, o casă din piatră și bârne în stilul transilvanist specific lui Károly Kós, care înglobează elemente de influență românească, maghiară și săsească.[6] Casa familiei, care avea și o cramă, a fost vizitată de personalități artistice maghiare precum Tamás Major, Ferenc Bessenyei, György Ónodi, Ferenc András, György Harag și Sándor Héjja.[7] Actorul a combinat viața artistică cu viața simplă de familie, preferând în timpul liber să lucreze în grădină (vara) sau în atelier (iarna), unde confecționa diferite obiecte de bricolaj.[7]
Zoltán Vadász a murit în 19 noiembrie 1989[3][7][9] la Cluj-Napoca,[3][4] cu puțină vreme înainte de Revoluția Română din 1989, și a fost înmormântat în cimitirul Hajongard, fiind condus pe ultimul drum de sute de oameni.[7] Mormântul lui se află în spatele mormântului lingvistului maghiar Sámuel Brassai (d. 1897).[7]
Fiica actorului, Emese, soțul ei, care era pastor reformat, și cei doi copii ai lor (Hunor și Előd) au emigrat în Ungaria la scurtă vreme după moartea lui, iar văduva lui Vadász i-a urmat acolo un an sau doi mai târziu.[7] Soțul lui Emese s-a angajat ca pastor într-un sat din apropierea graniței, iar familia lor s-a mutat apoi la Debrețin, unde Emese a obținut o diplomă de licență în psihologie, la Siófok și în cele din urmă, în 2009, la Budapesta.[7] Emese a devenit interesată de artele plastice în perioada cât a făcut terapie ocupațională pentru pacienții unui spital și a realizat câteva expoziții proprii de sculptură și pictură.[7]
^Sursa Magyar életrajzi lexikon IV: 1978–1991 (A–Z) (Akadémiai, Budapesta, 1994) menționează că actorul a murit la 7 decembrie 1989, dar această informație este eronată din moment ce Magyar színházművészeti lexikon (Akadémiai, Budapesta, 1994) și chiar fiica actorului, într-un interviu publicat în 2018 de ziarul clujean Erdélyi Napló, precizează că data morții lui Zoltán Vadász este 19 noiembrie 1989.
Adrienne Darvay Nagy (). A mesebeli szentmadár. Képek a kolozsvári magyar színjátszás 200 éves történetéből. Héttorony Könyvkiadó – Kolozsvári Állami Magyar Színház. ISBN963 7855 42 4.
