Lucia Demetrius (n. 16 februarie1910 – d. 29 iulie1992) a fost o prozatoare, poetă, traducătoare și autoare dramatică română.
A fost fiica scriitorului Vasile Demetrius (coleg de clasă la liceul Sfântul Sava cu Gala Galaction, care l-a convins să-și schimbe numele din Dumitrescu în Demetrius[6]) și a Antigonei (născută Rabinovici). A luat parte la ședințele cenaclului Sburătorul, condus de Eugen Lovinescu. A fost favorita criticului, de care a fost legată chiar printr-o relație amoroasă.[necesită citare]
Studii
A urmat școala centrală Maria Brâncoveanu între 1921 și 1928, apoi și-a luat licența în litere în 1931 și filosofie în 1932, urmând apoi Conservatorul de Artă Dramatică din București, la clasa lui Ion Manolescu.[7]
Carieră
Debutează pe scenă în trupa dramaturgului George Mihail Zamfirescu, 13 plus 1, pentru a reveni ulterior ca dramaturg. Studiază Estetica la Paris, din 1934. În perioada 1936-1938 devine funcționară la Uzinele Malaxa. Este profesoară de artă dramatică la Conservatorul de artă dramatică în perioada 1944-1949 și regizor de teatru la Teatrele din Sibiu, Brașov și Bacău, între anii 1950-1952. A colaborat cu Mărgărita Miller-Verghy. Ca dramaturg, în perioada stalinistă după 1949, Lucia Demetrius a îmbrățișat cu deschidere maximă teatrul realist socialist, pentru ca după 1965 să revină la teatrul de idei sau de analiză sufletească.
Distincții
A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.[8]
Operă selectivă
Tinerețe, roman, 1936
Marea fugă, roman, 1938
Destine, nuvele, 1939
Intermezzo, versuri, 1939
Album de familie, nuvele, Editura Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1945
Flori de hârtie, 1947
Oglinda, nuvele, 216 pagini, ESPLA, 1957
Nunta Ilonei, nuvele, 1960
Primăvara pe Târnave, roman, 1960-1963, vol I-II
Întâmplare de la târg, 1962
Limpezire, 1962
Făgăduielile, nuvele, 1964
Colocviu sentimental, 1967
Ce aduc zorile, nuvele, 1968
După prăpăd, 1968
Lumea începe cu mine, roman, 1968
Anotimpuri, 1970
La ora ceaiului, nuvele, 1970
Acuarele, 1971
Scrisoare către fetele tinere, 1971
Tinerețe, 1971
O femeie ca multe altele, 1972
O poveste adevărată, 1973
Sunt un pământean, nuvele, 1973
Întoarcerea la un miracol, 1974
Răspântiile, nuvele, 1976
Întâlnire cu tinerețea, nuvele, 1977
Fericita călătorie, 1979
Triptic, (Oglinzi aburite, Portretele au coborât din rame, Ultimul vlăstar), 1981-1984
Te iubesc, viață!, 1984
Operă postumă
Lucia Demetrius: Memorii, 554 p., Ediție îngrijită de Ion Nistor, Editura Albatros, București, 2005, ISBN 973-24-1043-4
Dramaturgie
Turneu în provincie, piesă de teatru, 1946
Dramaturgie proletcultistă
Cumpăna, piesă de teatru, 1949
Vadul nou, 1951
Premiera, piesă de teatru, 1952
Oameni de azi, 1952
O noapte grea, 1954
Cei de mâine, 1956
Oameni și jivine, 1956
Trei generații, 1956
Ultima Tauber, 1956
Arborele genealogic, 1957
Vlaicu și feciorii lui, 1959
Intâlnire peste ani ,1964
În alte limbi
A boldog ember halála (Moartea fericitului), traducere în limba maghiară de Papp Ferenc, Irodalmi Könyvkiadó, București, 1965.[9]
Traduceri
Nikolai Gogol, Căsătoria - O întâmplare absolut incredibilă în două acte (teatru), traducere de Lucia Demetrius[10], București, 1957;
Victor Hugo, Mizerabilii, (roman, 3 volume), traducere de Lucia Demetrius și Tudor Măinescu, note explicative de N. N. Condeescu, Editura Cartea Românească, București, 1981;
Ivan Bunin, Nuvele,București, 1936;
Louis Frederic Rouquette, Împărăția tăcerii albe,București, 1937;
Al. Dumas, Acuzatul,București, 1938;
Louis Bromfield, Vin ploile,I-II, București, 1941 (în colaborare cu Vasile Demetrius);
Thomas Raucat, Aventură în Japonia,București, 1942;
B. Giambattista, Povestea poveștilor,București, 1943;
Charles Perrault, Povești,București, 1943;
J.H. Louwyck, Insula de ceață,București, 1946;
Marcel Achard, Corsarul,București;
Lev Tolstoi, Învierea,București, 1948, Povestiri din campanie,București, 1949 (în colaborare cu Elena Culacov);
Ivan Turgheniev, Nuvele,București, 1948 (în colaborare cu Elena Culacov);
Vera Bianki, Notărița,București, 1948 (în colaborare cu Elena Culacov);
W. Shakespeare, Cum vă place,București, 1949;
K.A. Treniov, Liubov Iarovaia,București, 1954 (în colaborare cu Sonia Filip);
A. Ulianinski, Pieseîntr-un act,București, 1954 (în colaborare cu Sonia Filip);
K.S. Stanislavski, Munca actorului cu sine însuși,București, 1955 (în colaborare cu Sonia Filip);
Guy de Maupassant, Nuvele și schițe,București, 1956, Bulgăre de seu,București, 1960, Mont-Oriol,București, 1971;
A.S. Makarenko, Povestiri și schițe. Articole despre literatură. Corespondența cu Maxim Gorki,București, 1959 (în colaborare cu Radu Donici);
H. de Balzac, Crinul din vale,București, 1967, O fiică a Evei,București, 1969;
Julien Green, Miezul nopții,București, 1970, Manuel,prefață de Laurentiu Ulici, București, 1972;
Rene Barjavel, Tarendol,București, 1974;
G. Flaubert, Educația sentimentală,prefață de Irina Mavrodin, București, 1976.
^Popa, Marian (). Dicționar de literatură română contemporană. Albatros. p. 211.
^Decretul nr. 138 din 20 aprilie 1971 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România privind conferirea unor ordine ale Republicii Socialiste România, art. 11.
^Domokos Sámuel, A román irodalom magyar bibliográfiája / Bibliografia maghiară a literaturii române, Irodalmi Könyvkiadó, Bukarest, 1966, pag. 419.
Săndulescu, Al. (), Întoarcere în timp: memorialiști români, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, București: Editura Muzeul Național al Literaturii Române, pp. 359–368
Elena Ruxandra Petre, Lucia Demetrius: ascensiunea și declinul unei scriitoare, 338 pagini, Editura Magic Print, 2009