Lista siturilor Natura 2000 din România
Imagine din Piatra Mare , sit Natura 2000 în bioregiune alpină
Lista siturilor Natura 2000 din România cuprinde ariile de protecție specială avifaunistică (SPA) și siturile de importanță comunitară (SCI) ce aparțin rețelei ecologice Natura 2000 în România, încadrate în cele cinci ecoregiuni (bioregiuni) existente pe teritoriul țării: alpină, continentală, panonică, pontică și stepică.
Situri Natura 2000
Situri de Importanță Comunitară (SCI ) constituite conform Directivei Habitate a Uniunii Europene (Directiva 92/43 din 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a faunei și florei sălbatice)[ 1] și completată prin Ordinul Ministrului Mediului și Dezvoltării Durabile nr. 1.964/2007[ 2] , prin Ordinul nr. 2.387 din 29 septembrie 2011 (pentru modificarea Ordinului ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1.964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România)[ 3] și prin Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile nr. 46 din 2016[ 4]
Arii de Protecție Specială Avifaunistică (SPA ) – constituite conform Directivei Păsări a Uniunii Europene (Directiva 79/409 din 1979 referitoare la protejarea și conservarea păsărilor sălbatice)[ 5] prin Hotărârea de Guvern nr. 1284 din 2007 (privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în Romania)[ 6] și completată prin Hotărârea de Guvern nr. 971 din 2011 (privind modificarea și comletarea HG 1284/2007, privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în Romania)[ 7]
Numele sitului
Localizare (județ)
Suprafață (ha)
Cod SCI / SPA
Arii protejate suprapuse sitului
Imagini
Acumulările Belcești
2.099
ROSPA0109
Acumulările Rogoșești - Bucecea
2.106
ROSPA0110
Aliman - Adamclisi
19.468
ROSPA0001
Allah Bair - Capidava
11.645
ROSPA0002
Aninișurile de pe Tărlung
181
ROSCI00001
Apuseni[ 8]
75.943
ROSCI00002
Parcul Natural Apuseni , Avenul din Hoanca Urzicarului , Izbucul de la Cotețul Dobreștilor , Izbucul Mătișești , Izbucul Tăuzului , Peștera Coiba Mare , Peștera Ghețarul de la Vârtop , Peștera Scărișoara , Peștera Vârfurașu , Izbucul Tăuzului , Avenul Borțigului , Complexul Carstic din Valea Ponorului , Fâneața Izvoarelor Crișul Pietros , Groapa de la Bârsa , Valea Galbenei , Peștera Cetatea Rădesei , Pietrele Boghii , , Poiana Florilor , Platoul Carstic Padiș , Valea Sighiștelului , Valea Galbenei , Platoul Carstic Lumea Pierdută , Peștera Ghețarul de la Focul Viu , Peștera lui Micula , Peștera Ciur Izbuc , Peștera Smeilor de la Onceasa , Săritoarea Bohodeiului , Vârful Biserica Moțului , Molhașul Mare de la Izbuc
Arboretele de castan comestibil de la Baia Mare[ 9]
2.087
ROSCI00003
Avrig - Scorei - Făgăraș
3.024
ROSPA0003
Balta Albă – Amara – Jirlău – Lacul Sărat Câineni[ 10]
6.300
ROSCI0005
Balta Albă - Amara – Jirlău[ 11]
2.023
ROSPA0004
Balta Mică a Brăilei (SPA)[ 12]
25.856
ROSPA0005
Balta Mică a Brăilei (SCI)[ 13]
20.872
ROSCI0006
Balta Tătaru
9.981
ROSPA0006
Balta Vederoasa
2.144
ROSPA0007
Bazinul Ciucului de Jos
2.693
ROSCI0007
Bârsău - Șomcuta
4.771,91
ROSCI0275
Bazinul Fizeșului
1.527
ROSPA0104
Băgău
3.129
ROSCI0004
Băneasa - Canaraua Fetei
9.096
ROSPA0008
Becicherecu Mic
2.066,7
ROSCI0277
Beftia
1.748
ROSCI0008
Berteștii de Sus - Gura Ialomiței
6.890
ROSPA0111
Beștepe - Mahmudia
3.663
ROSPA0009
Bisoca
1.163
ROSCI0009
Bistreț
1.916
ROSPA0010
Bistrița Aurie
375
ROSCI0010
Blahnița
43.711
ROSPA0011
Borzont
1.163
ROSCI0279
Braniștea Catârilor[ 14]
302
ROSCI0011
Brațul Borcea
13.097
ROSPA0012
Brațul Măcin[ 15]
10.235
ROSCI0012
Bucșani
513
ROSCI0014
Bucegi[ 16]
38.787
ROSCI0013
Parcul Natural Bucegi , Bucegi (Abruptul Bucșoiu, Mălăești, Gaura) , Locul fosilifer de la Vama Strunga , Abruptul prahovean Bucegi , Locul fosilifer Plaiul Hoților , Orzea - Zănoaga , Cheile Tătarului, Munții Bucegi , Peștera - Cocora (Valea Horoabei - Cocora) , Turbăria Lăptici , Zănoaga - Lucăcilă , Peștera Răteiului , Poiana Crucii , Munții Colții lui Barbeș
Buila-Vânturarița[ 17]
4.525
ROSCI0015
Parcul Național Buila-Vânturarița , Muntele Stogu , Peștera Caprelor , Peștera Liliecilor , Peștera Munteanu - Murgoci , Peștera Pagodelor , Peștera Rac , Peștera cu Lac , Peștera Valea Bistrița , Peștera Arnăuților , Peștera cu Perle , Peștera Clopot , Pădurea Valea Cheii
Buteasa
396
ROSCI0016
Calafat - Ciuperceni - Dunăre
29.206
ROSPA0013
Canaralele Dunării[ 18]
25.943
ROSCI0022
Canaralele de la Hârșova
7.406
ROSPA0017
Cascada Mișina[ 19]
219
ROSCI0023
Câmpia Careiului
23.597
ROSCI0020
Câmpia Cermeiului
24.424
ROSPA0014
Câmpia Crișului Alb și Crișului Negru[ 20]
39.499
ROSPA0015
Câmpia Gherghiței
7.588
ROSPA0112
Cânepiști [ 21]
6.212
ROSPA0113
Codrii seculari de la Strâmbu - Băiuț
2.960
ROSCI0285
Câmpia Ierului
21.283
ROSCI0021
Câmpia Nirului – Valea Ierului[ 22]
38.564
ROSPA0016
Căian
235
ROSCI0017
Căldările Zăbalei
375
ROSCI0018
Călimani - Gurghiu[ 23]
143.936
ROSCI0019
Ceahlău[ 24]
7.737
ROSCI0024
Cefa[ 25]
5.268
ROSCI0025
Cenaru[ 26]
426
ROSCI0026
Cheile Dobrogei
10.929
ROSPA0019
Cheile Doftanei
2.613,3
ROSCI0283
Cheile Glodului, Cibului și Măzii[ 27]
735
ROSCI0029
Cheile Lăpușului[ 28]
1.660
ROSCI0030
Cheile Șugăului - Munticelu [ 29]
335
ROSCI0033
Cheile Bicazului - Hășmaș (SPA)[ 30]
7.961
ROSPA0018
Cheile Bicazului - Hășmaș (SCI)[ 31]
7.642
ROSCI0027
Cheile Cernei
577
ROSCI0028
Cheile Nerei – Beușnița (SCI)[ 32]
37.719
ROSCI0031
Cheile Nerei-Beușnița (SPA)[ 33]
40.422
ROSPA0020
Cheile Rudăriei[ 34]
399
ROSCI0032
Cheile Turenilor[ 35]
134
ROSCI0034
Cheile Turzii[ 36]
326
ROSCI0035
Cheile Vârghișului[ 37]
834
ROSCI0036
Ciocănești – Dunăre
904
ROSPA0021
Ciomad - Balvanyos
5.993
ROSCI0037
Ciucaș
21.864
ROSCI0038
Ciuperceni-Desa[ 38]
39.765
ROSCI0039
Coridorul Jiului[ 39]
71.452
ROSCI0045
Cozia[ 40]
16.760
ROSCI0046
Cozia - Buila Vânturarița[ 41]
21.769
ROSPA0025
Parcul Național Buila-Vânturarița , Parcul Național Cozia , Peștera Rac , Peștera Liliecilor , Peștera cu Perle , Peștera Valea Bistrița , Peștera Arnăuților , Peștera Clopot , Pădurea Călinești - Brezoi , Muntele Stogu , Pădurea Valea Cheii
Coasta Lunii
694
ROSCI0040
Coasta Rupturile Tanacu[ 42]
328
ROSCI0041
Codru-Moma
24.650
ROSCI0042
Colinele Elanului
755
ROSCI0286
Comana (SPA)[ 43]
24.956
ROSPA0022
Comana (SCI)[ 44]
26.481
ROSCI0043
Confluența Jiu-Dunăre (sit SPA)
18.800
ROSPA0023
Confluența Olt-Dunăre (SPA)
20.960
ROSPA0024
Corabia – Turnu Măgurele
9.256
ROSCI0044
Creasta Nemirei
3.509
ROSCI0047
Crișul Alb
891
ROSCI0048
Crișul Negru
1.850
ROSCI0049
Crișul Repede amonte de Oradea
1.859
ROSCI0050
Cușma
44.284
ROSCI0051
Cursul Dunării-Baziaș-Porțile de Fier[ 45]
9.904
ROSPA0026
Cursul mijlociu al Someșului
33.259
ROSPA0114
Dăncioanea
379
ROSCI0052
Dealul Alah Bair[ 46]
194
ROSCI0053
Dealurile Agighiolului[ 47]
1.479
ROSCI0060
Dealul Cetății Deva
109
ROSCI0054
Dealul Cetății Lempeș - Mlaștina Hărman[ 48]
374
ROSCI0055
Dealul Ciocaș- Dealul Vițelului[ 49]
917
ROSCI0056
Dealurile Clujului de Est
8.889,6
ROSCI0295
Dealurile Homoroadelor
37.093
ROSPA0027
Dealul Istrița
577
ROSCI0057
Dealul lui Dumnezeu
579
ROSCI0058
Dealul Mare - Hârlău
25.112
ROSCI0076
Dealul Perchiu
185
ROSCI0059
Dealul Mocrei – Rovina – Ineu[ 50]
3.730
ROSCI0218
Defileul Crișului Negru[ 51]
2.203
ROSCI0061
Dealurile Târnavelor și Valea Nirajului[ 52]
86.073
ROSPA0028
Defileul Crișului Repede - Pădurea Craiului
39.410
ROSCI0062
Defileul Crișului Repede - Valea Iadului[ 53]
17.171
ROSPA0115
Defileul Jiului[ 54]
10.946
ROSCI0063
Defileul Mureșului
34.149
ROSCI0064
Defileul Mureșului Inferior – Dealurile Lipovei[ 55]
55.660
ROSPA0029
Defileul Mureșului Superior[ 56]
9.514
ROSPA0030
Delta Dunării (SCI)[ 57]
454.037
ROSCI0065
Capul Doloșman , Cetatea Histria , Complexul Vătafu - Lunghuleț , Complexul Sacalin Zătoane , Grindul și Lacul Răducu , Grindul Chituc , Grindul Lupilor , Insula Popina , Lacul Potcoava , Pădurea Caraorman , Pădurea Letea , Roșca - Buhaiova
Delta Dunării și Complexul Razim-Sinoie [ 58]
512.820
ROSPA0031
Capul Doloșman , Cetatea Histria , Complexul Vătafu - Lunghuleț , Complexul Sacalin Zătoane , Grindul și Lacul Răducu , Grindul Chituc , Grindul Lupilor , Insula Popina , Lacul Potcoava , Pădurea Caraorman , Pădurea Letea , Roșca - Buhaiova
Delta Dunării – zona maritimă[ 59]
123.374
ROSCI0066
Deniz Tepe (sit SPA)
1.900
ROSPA0032
Deniz Tepe (sit SCI)
414
ROSCI0067
Depresiunea Bozovici (sit SPA) [ 60]
9.659
ROSPA0149
Depresiunea și Munții Ciucului[ 61]
51.744
ROSPA0034
Depresiunea și Munții Giurgeului[ 62]
87.892
ROSPA0033
Diosig
384
ROSCI0068
Domogled-Valea Cernei (SPA)[ 63]
66.617
ROSPA0035
Rezervația Domogled , Coronini - Bedina , Iauna - Craiova , Parcul Național Domogled - Valea Cernei , Parcul Național Retezat , Peștera Martel , Peștera Lazului , Izvorul și stâncăriile de la Câmana , Cheile Corcoaiei , Tufărișurile mediteraneene Cornetul Obârșia-Cloșani , Vârful lui Stan , Pădurea Drăghiceanu , Pereții calcaroși de la Izvoarele Coșuștei , Piatra Cloșanilor , Geoparcul Platoul Mehedinți , Belareca , Ciucevele Cernei
Domogled-Valea Cernei (SCI)[ 64]
62.171
ROSCI0069
Rezervația Domogled , Coronini - Bedina , Iauna - Craiova , Iardașița , Belareca , Parcul Național Domogled - Valea Cernei , Parcul Național Retezat , Peștera Martel , Izvorul și stâncăriile de la Câmana , Cheile Corcoaiei , Tufărișurile mediteraneene Cornetul Obârșia-Cloșani , Vârful lui Stan , Geoparcul Platoul Mehedinți , Valea Țesna
Dorohoi - Șaua Bucecei
25.329,6
ROSPA0116
Drocea
26.108
ROSCI0070
Drocea - Zarand
40.677
ROSPA0117
Dunăre-Ostroave
16.224
ROSPA0039
Dunărea Veche – Brațul Măcin
18.759
ROSPA0040
Dunele marine de la Agigea[ 65]
11
ROSCI0073
Dunele de nisip de la Hanu Conachi
242
ROSCI0072
Dumbrăveni
2.056
ROSPA0036
Dumbrăveni – Valea Urluia – Lacul Vederoasa[ 66]
17.971
ROSCI0071
Dumbrăvița - Rotbav - Măgura Codlei[ 67]
4.536
ROSPA0037
Dunăre-Oltenița
6.022
ROSPA0038
Eleșteele Jijiei și Miletinului
18.990
ROSPA0042
Eleșteele Iernut – Cipău
454
ROSPA0041
Fântănița Murfatlar[ 68]
578
ROSCI0083
Fânațele Bârca
144
ROSCI0077
Fânațele de pe Dealul Corhan - Săbed
464
ROSCI0079
Fânațurile de la Glodeni[ 69]
75
ROSCI0080
Fânațele de la Bogdana
75,2
ROSCI0409
Fânațele Pietroasa - Podeni
105,4
ROSCI0300
Fânețele seculare Frumoasa[ 70]
10
ROSCI0081
Fânețele seculare Ponoare[ 71]
40
ROSCI0082
Făgetul Clujului - Valea Morii
1.667
ROSCI0074
Ferice - Plai
1.997
ROSCI0084
Frumoasa (SPA)[ 72]
130.980
ROSPA0043
Frumoasa (sit SCI)
137.359
ROSCI0085
Găina - Lucina
848
ROSCI0086
Grădiștea - Căldărușani - Dridu
6.442
ROSPA0044
Grădiștea Muncelului-Cioclovina (SPA)[ 73]
38.060
ROSPA0045
Grădiștea Muncelului-Cioclovina (SCI)[ 74]
39.818
ROSCI0087
Grindu - Valea Măcrișului[ 75]
3.258,3
ROSPA0118
Gruia - Gârla Mare
2.756
ROSPA0046
Gura Vedei – Șaica – Slobozia
9.514
ROSCI0088
Gutâi - Creasta Cocoșului
684
ROSCI0089
Harghita - Mădăraș
13.373
ROSCI0090
Herculian
12.881
ROSCI0091
Hârtibaciu Sud - Est
25.903
ROSCI0303
Horga - Zorleni
20.187,5
ROSPA0119
Hunedoara Timișană
1.537
ROSPA0047
Ianca - Plopu Sărat
1.982
ROSPA0048
Iazurile de pe valea Ibănesei – Bașeului – Podrigăi
2.705
ROSPA0049
Iazurile Miheșu de Câmpie – Tăureni
1.209
ROSPA0050
Iezerul Călărași
5.001
ROSPA0051
Igniș
19.598
ROSCI0092
Insulele stepice Șura Mică - Slimnic
367
ROSCI0093
Kogălniceanu - Gura Ialomiței
6.894,1
ROSPA0120
Izvoarele sulfuroase submarine de la Mangalia
382
ROSCI0094
Lacul Bâlbâitoarea (sit SCI)
3
ROSCI0096
Lacul Beibugeac (sit SPA)
470
ROSPA0052
Lacul Brateș (sit SPA)
15.682
ROSPA0121
Lacul Bugeac
1.392
ROSPA0053
Lacul Dunăreni[ 76]
1.261
ROSPA0054
Lacul Gălățui
813
ROSPA0055
Lacul Oltina
3.303
ROSPA0056
Lacul Negru[ 77]
101
ROSCI0097
Lacul Pețea
49
ROSCI0098
Lacul Siutghiol [ 78]
1.849
ROSPA0057
Lacul Stânca – Costești
2.161
ROSPA0058
Lacul Știucilor - Sic - Puini - Bonțida
3.798
ROSCI0099
Lacul Strachina [ 79]
2.014
ROSPA0059
Lacul Techirghiol
2.939
ROSPA0061
Lacurile de acumulare Buhuși - Bacău - Berești
5.576
ROSPA0063
Lacurile de acumulare de pe Argeș[ 80]
2.260
ROSPA0062
Lacurile de acumulare de pe Crișul Repede [ 81]
1.818
ROSPA0123
Lacurile de pe Valea Ilfovului [ 82]
597
ROSPA0124
Lacurile Fălticeni
727
ROSPA0064
Lacurile Fărăgău – Glodeni[ 83]
230
ROSCI0100
Lacurile Fundata - Amara[ 84]
2.036
ROSPA0065
Lacul și Pădurea Cernica [ 85]
3.743,7
ROSPA0122
Lacurile Tașaul - Corbu
2.701
ROSPA0060
Lacurile de pe Valea Ilfovului [ 86]
597
ROSPA0124
Lacurile Vaduri și Pângărați
452
ROSPA0125
Larion
3.023
ROSCI0101
La Sărătură[ 87]
16
ROSCI0095
Leaota [ 88]
1.393
ROSCI0102
Limanu - Herghelia
874
ROSPA0066
Lozna (sit SCI)
10.249
ROSCI0314
Lunca Barcăului
5.286
ROSPA0067
Lunca Bârsei
54,9
ROSCI0415
Lunca Buzăului
6.987
ROSCI0103
Lunca Inferioară a Turului
20.241
ROSPA0068
Lunca Joasă a Prutului[ 89]
5.852
ROSCI0105
Lunca Mureșului Inferior (sit SCI)
17.457
ROSCI0108
Lunca Mureșului Inferior (SPA)[ 90]
17.428
ROSPA0069
Lunca Mijlocie a Argeșului
3.614
ROSCI0106
Lunca Mircești[ 91]
33
ROSCI0107
Lunca Prutului – Vlădești – Frumușița[ 92]
14.389
ROSPA0070
Lunca Siretului Inferior
36.492
ROSPA0071
Lunca Siretului Inferior (SCI)[ 93]
25.081
ROSCI0162
Lunca Siretului Mijlociu
10.455
ROSPA0072
Lunca Inferioară a Crișului Repede
656
ROSCI0104
Livezile - Dolaț[ 94]
6.565
ROSPA0126
Lunca Bârzavei[ 95]
2.393
ROSPA0127
Lunca Timișului
9.919
ROSCI0109
Lunca Timișului [ 96]
13.404
ROSPA0128
Maglavit
3.661
ROSPA0074
Marea Neagră [ 97]
140.143
ROSPA0076
Mața - Cârja - Rădeanu [ 98]
5.735
ROSPA0130
Masivul Ceahlău [ 99]
27.837
ROSPA0129
Măcin - Niculițel[ 100]
67.361
ROSPA0073
Munții Maramureșului [ 101]
70.972
ROSPA0131
Munții Metaliferii [ 102]
26.671
ROSPA0132
Munții Călimani [ 103]
29.048
ROSPA0133
Măgura Odobești (sit SPA)
13.164
ROSPA0075
Măgurile Băiței
274
ROSCI0110
Măxineni (sit SPA)
1.504
ROSPA0077
Mestecănișul de la Reci
2.104
ROSCI0111
Mlaca Tătarilor
4
ROSCI0112
Mlaștina Hergheliei - Obanul Mare și Peștera Movilei[ 104]
232
ROSCI0114
Movila lui Burcel[ 105]
13
ROSCI0117
Mociar
4.017
ROSCI0320
Movilele de la Păucea
6
ROSCI0118
Mlaștina după Luncă[ 106]
309
ROSCI0113
Mlaștina Satchinez (SCI)[ 107]
2.290
ROSCI0115
Mlaștina Satchinez (SPA)[ 108]
268
ROSPA0078
Mlaștinile Murani[ 109]
302
ROSPA0079
Muntele Șes
34.881
ROSCI0322
Molhașurile Căpățânei[ 110]
816
ROSCI0116
Munții Almăjului – Locvei[ 111]
118.142
ROSPA0080
Balta Nera - Dunăre , Cazanele Dunării , Cracul Crucii , Cracul Găioara , Dealul Duhovnei , Dealul Vărănic , Gura Văii - Vârciorova , Locul fosilifer Bahna , Locul fosilifer Svinița , Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița , Parcul Natural Porțile de Fier , Râpa cu lăstuni din Valea Divici , Rezervația naturală Baziaș , Valea Oglănicului , Valea Mare
Munții Apuseni-Vlădeasa
93.082
ROSPA0081
Avenul Borțigului , Complexul Carstic din Valea Ponorului , Cheile Albacului , Cheile Gârdișoarei , Cheile Ordâncușei , Fâneața Izvoarelor Crișul Pietros , Groapa de la Bârsa , Groapa Ruginoasa , Izbucul Tăuzului , Izbucul Cotețul Dobreștilor , Izbucul Mătișești , Molhașul Mare de la Izbuc , Parcul Natural Apuseni , Piatra Bulzului , Pietrele Galbenei , Peștera Cetatea Rădesei , Peștera Vârfurașu , Peștera Poarta lui Ionele , Peștera Mare de pe Valea Firei , Peștera Scărișoara , Peștera Ghețarul de la Vârtop , Peștera din Piatra Ponorului , Peștera Coiba Mare , Pietrele Boghii , Poiana Florilor , Platoul Carstic Padiș , Platoul Carstic Lumea Pierdută , Valea Galbenei , Valea Sighiștelului , Vârful Buteasa , Vârful Biserica Moțului
Munții Bodoc-Baraolt[ 112]
56.657
ROSPA0082
Munții Ciucului (SCI)[ 113]
59.640,8
ROSCI0323
Munții Făgăraș[ 114]
198.618
ROSCI0122
Avenul Piciorul Boului , Golul alpin Valea Rea - Zârna , Golul alpin Moldoveanu - Capra , Golul Alpin al Munților Făgăraș între Podragu - Suru , Lacul Buda , Lacul Hârtop I , Lacul Hârtop II , Lacul Jgheburoasa , Lacul Mănăstirii , Lacul Iezer, Munții Făgăraș , Lacul Scărișoara Galbenă , Parcul Național Piatra Craiului , Peștera de la Piscul Negru , Valea Bâlii
Munții Gutâi [ 115]
28.406
ROSPA0134
Munții Maramureșului[ 116]
106.909
ROSCI0124
Munții Măcinului [ 117]
16.894
ROSCI0123
Munții Rarău-Giumalău[ 118]
2.157
ROSPA0083
Munții Rodnei (SPA)[ 119]
54.832
ROSPA0085
Munții Rodnei (SCI)[ 120]
48.062
ROSCI0125
Munții Semenic – Cheile Carașului[ 121]
36.240
ROSPA0086
Munții Țarcu (sit SCI)[ 122]
58.657
ROSCI0126
Munții Trascăului
93.189
ROSPA0087
Cheile Gălzii , Cheile Geogelului , Cheile Piatra Bălții , Cheile Întregalde , Cheile Vălișoarei , Cheile Pravului , Cheile Tecșeștilor , Cheile Plaiului , Cheile Siloșului , Cheile Râmețului , Cheile Poșăgii , Cheile Turzii , Cheile Turenilor , Cheile Runcului , Cheile Pociovaliștei , Cheile Ampoiței , Cheile Găldiței și Turcului , Cheile Văii Cetii , Iezerul Ighiel , Laricetul de la Vidolm , Pârâul Bobii , Pădurea Sloboda , Poienile cu narcise de la Tecșești , Piatra Cetii , Peștera Huda lui Papară , Șesul Craiului - Scărița-Belioara , Vânătările Ponorului
Munții Retezat (SPA)[ 123]
38.140
ROSPA0084
Munții Vrancei (SPA)[ 124]
38.190
ROSPA0088
Muntele Mare (sit SCI)
1.654
ROSCI0119
Muntele Tâmpa[ 125]
214
ROSCI0120
Muntele Vulcan[ 126]
100
ROSCI0121
Muntioru - Ursoaia
160
ROSCI0127
Muscelele Argeșului [ 127]
10,015
ROSCI0326
Nădab – Socodor- Vărșad[ 128]
6.661
ROSCI0231
Nisipurile de la Dăbuleni [ 129]
11.032
ROSPA0135
Nordul Gorjului de Est[ 130]
49.160
ROSCI0128
Nordul Gorjului de Vest[ 131]
86.958
ROSCI0129
Cheile Sohodolului , Cornetul Pocruiei , Cotul cu Aluni , Dealul Gornăcelu , Izvoarele Izvernei , Izbucul Jaleșului , Muntele Oslea , Parcul Național Defileul Jiului , Parcul Național Domogled - Valea Cernei , Pădurea Tismana-Pocruia , Piatra Andreaua , Peștera Gura Plaiului , Rezervația botanică Cioclovina
Obcina Feredeului (sit SPA)
63.737
ROSPA0089
Obcinele Bucovinei
32.246
ROSCI0328
Oituz - Ojdula
15.319
ROSCI0130
Oltenița – Mostiștea - Chiciu
11.540
ROSCI0131
Oltenița - Ulmeni [ 132]
12.351
ROSPA0136
Oltul Mijlociu - Cibin - Hârtibaciu
2.826
ROSCI0132
Ostrovu Lung - Gostinu
2.489
ROSPA0090
Pajiștile de la Mănărade
298,2
ROSCI0428
Pajiștile lui Suciu
16.005
ROSCI0187
Pajiștile Sărmășel - Milaș - Urmeniș
200
ROSCI0333
Parâng[ 133]
30.434
ROSCI0188
Pârâul Barlangos
66
ROSCI0189
Pădurea Babadag[ 134]
58.473
ROSPA0091
Pădurea Balta - Munteni
86
ROSCI0134
Pădurea Bârnova
12.887
ROSPA0092
Pădurea Bârnova - Repedea
12.216
ROSCI0135
Pădurea Bădeana[ 135]
61
ROSCI0133
Pădurea Bălteni - Hârboanca[ 136]
526
ROSCI0158
Pădurea Bejan[ 137]
102
ROSCI0136
Pădurea Bogății
6.352
ROSCI0137
Pădurea Bogata
6.329
ROSPA0093
Pădurea Bolintin
5.737
ROSCI0138
Pădurea Breana - Roșcani[ 138]
157
ROSCI0139
Pădurea Călugărească[ 139]
677
ROSCI0140
Pădurea Ciornohal
270
ROSCI0141
Pădurea Dălhăuți
203
ROSCI0142
Pădurea Dorobanțul [ 140]
647,3
ROSCI0423
Pădurea Esechioi – Lacul Bugeac[ 141]
2.966
ROSCI0149
Pădurea de gorun și stejar de la Dosul Fânațului
108
ROSCI0143
Pădurea de gorun și stejar de pe Dealul Purcăretului
42
ROSCI0144
Pădurea de la Alparea
459
ROSCI0145
Pădurea de stejar pufos de la Hoia [ 142]
8
ROSCI0146
Pădurea de stejar pufos de la Mirăslău
56
ROSCI0147
Pădurea de stejar pufos de la Petiș
92
ROSCI0148
Pădurile de stejar pufos de pe Târnava Mare
240
ROSCI0186
Pădurea Floreanu – Frumușica – Ciurea[ 143]
18.978
ROSCI0152
Pădurea Gârboavele
219
ROSCI0151
Pădurea Glodeni
1.402
ROSCI0154
Pădurea Glodeasa
544
ROSCI0153
Pădurea Goroniște[ 144]
952
ROSCI0155
Pădurea Goșman[ 145]
17.156
ROSCI0156
Pădurea Hagieni[ 146]
1.374
ROSPA0094
Pădurea Hagieni – Cotul Văii[ 147]
3.618
ROSCI0157
Pădurea Homița
57
ROSCI0159
Pădurea Icușeni[ 148]
10
ROSCI0160
Pădurea Macedonia
4.625
ROSPA0095
Pădurea Medeleni[ 149]
131
ROSCI0161
Pădurea Mogoș - Mâțele
65
ROSCI0163
Pădurea Pogănești[ 150]
181
ROSCI0165
Pădurea și pajiștile de la Mârzești
200
ROSCI0171
Pădurea Miclești
8.631
ROSPA0096
Pădurea Pătrăuți[ 151]
8.746
ROSCI0075
Pădurea Plopeni
91
ROSCI0164
Pădurea Radomir [ 152]
1.233
ROSPA0137
Pădurea Reșca Hotărani[ 153]
1.631
ROSCI0166
Pădurea Roșcani[ 154]
56
ROSCI0167
Pădurea și Lacul Stolnici
1.527
ROSCI0341
Pădurea Sarului
6.793
ROSCI0168
Pădurea Seaca - Movileni[ 155]
51
ROSCI0169
Pădurea Stârmina[ 156]
2.769
ROSCI0173
Pădurea Studinița
66
ROSCI0174
Pădurea și Valea Canaraua Fetii – Iortmac[ 157]
13.631
ROSCI0172
Pădurea și mlaștinile eutrofe de la Prejmer[ 158]
345
ROSCI0170
Păduricea de la Santău
89
ROSCI0185
Pădurea Tălășmani
53
ROSCI0175
Pădurea Tătăruși[ 159]
55
ROSCI0176
Pădurea Topana
891
ROSCI0177
Pădurea Torcești
130
ROSCI0178
Pădurea Uricani[ 160]
114
ROSCI0181
Pădurea Verdele[ 161]
261
ROSCI0182
Pădurea Vlădila
407
ROSCI0183
Pădurea Zamostea - Lunca[ 162]
299
ROSCI0184
Perșani
2.261
ROSCI0352
Peștera Limanu[ 163]
12
ROSCI0191
Peștera Măgurici[ 164]
96
ROSCI0192
Peștera Tăușoare
102
ROSCI0193
Penteleu
11.268
ROSCI0190
Pescăria Cefa – Pădurea Rădvani[ 165]
12.254
ROSPA0097
Piatra Craiului[ 166]
15.867
ROSCI0194
Piatra Mare
4.274
ROSCI0195
Piatra Șoimului - Scorțeni - Gârleni [ 167]
37.445
ROSPA0138
Piemontul Făgăraș[ 168]
71.256
ROSPA0098
Piemontul Munților Metaliferi - Vințu [ 169]
8.388
ROSPA0139
Pietrosul Broștenilor – Cheile Zugrenilor[ 170]
469
ROSCI0196
Plaja submersă Eforie Nord – Eforie Sud
140
ROSCI0197
Platoul Mehedinți[ 171]
53.594
ROSCI0198
Complexul carstic de la Ponoarele , Cornetul Babelor și Cerboanei , Cornetul Piatra Încălecată , Cheile Topolniței și Peștera Topolniței , Cornetul Bălții , Cornetul Văii și Valea Mănăstirii , Geoparcul Platoul Mehedinți , Izvorul și stâncăriile de la Câmana , Pădurea Borovăț , Pădurea Drăghiceanu , Pădurea de liliac Ponoarele , Pădurea Gorganu , Pereții calcaroși de la Izvoarele Coșuștei , Piatra Cloșanilor , Parcul Național Domogled - Valea Cernei , Parcul Natural Porțile de Fier , Peștera Epuran , Peștera Lazului , Pădurea Borovăț , Rezervația Domogled , Tufărișurile mediteraneene de la Isverna , Vârful lui Stan
Platoul Meledic[ 172]
151
ROSCI0199
Platoul Vașcău
4.983
ROSCI0200
Podișul Hârtibaciului (sit SPA)[ 173]
237.515
ROSPA0099
Podișul Nord-Dobrogean (sit SCI)[ 174]
84.812
ROSCI0201
Podișul Secașelor[ 175]
7.014
ROSCI0211
Poiana cu narcise de la Negrași[ 176]
5
ROSCI0203
Poienile cu narcise de la Dumbrava Vadului[ 177]
399
ROSCI0205
Poiana Muntioru[ 178]
24
ROSCI0204
Porțile de Fier[ 179]
125.543
ROSCI0206
Cazanele Dunării , Cracul Găioara , Cracul Crucii , Dealul Duhovnei , Dealul Vărănic , Geoparcul Platoul Mehedinți , Gura Văii - Vârciorova , Locul fosilifer Bahna , Locul fosilifer Svinița , Parcul Natural Porțile de Fier , Râpa cu lăstuni din Valea Divici , Rezervația naturală Baziaș , Valea Oglănicului
Postăvarul
1.303
ROSCI0207
Porumbeni
7.051,7
ROSCI0357
Putna-Vrancea[ 180]
38.213
ROSCI0208
Racâș-Hida[ 181]
239
ROSCI0209
Rarău-Giumalău[ 182]
2.547
ROSCI0212
Râpa Lechința
283
ROSCI0210
Râul Caraș
589,5
ROSCI0361
Râul Nera între Bozovici și Moceriș
396,5
ROSCI0375
Râul Prut (sit SCI)[ 183]
11.861
ROSCI0213
Râul Tur
20.521
ROSCI0214
Recifii Jurasici Cheia[ 184]
5.686
ROSCI0215
Reghiu Scruntar[ 185]
112
ROSCI0216
Retezat[ 186]
43.561
ROSCI0217
Rusca Montană[ 187]
12.747
ROSCI0219
Săcuieni
733
ROSCI0220
Sărăturile de la Foeni - Grăniceri
177,1
ROSCI0388
Sărăturile din Valea Ilenei[ 188]
112
ROSCI0221
Sărăturile Jijia Inferioară – Prut[ 189]
10.613
ROSCI0222
Sărăturile Ocna Veche[ 190]
133
ROSCI0223
Scroviștea (sit SCI)
3.391
ROSCI0224
Scroviștea (sit SPA) [ 191]
3.356
ROSPA0140
Seaca - Optășani[ 192]
2.110
ROSCI0225
Semenic - Cheile Carașului[ 193]
37.555
ROSCI0226
Sighișoara – Târnava Mare[ 194]
85.815
ROSCI0227
Siriu (sit SCI)
6.230
ROSCI0229
Silovestepa Olteniei[ 195]
9.297
ROSCI0202
Șindrilița (sit SCI)
858
ROSCI0228
Slănic (sit SCI)
1.408
ROSCI0230
Someșul între Rona și Țicău
503,4
ROSCI0435
Someșul Mare Superior
149
ROSCI0232
Someșul Rece (sit SCI)
8.529
ROSCI0233
Soveja
4.567
ROSCI0395
Stânca - Ștefănești
1
ROSCI0234
Stânca Tohani
50
ROSCI0235
Stepa Casimcea
22.261
ROSPA0100
Stepa Saraiu - Horea
4.186
ROSPA0101
Strei - Hațeg
24.968
ROSCI0236
Structuri marine metanogene - Sf. Gheorghe
6.122
ROSCI0237
Suatu – Cojocna - Crairât[ 196]
4.146
ROSCI0238
Subcarpații Vrancei [ 197]
35.823
ROSPA0141
Suhaia (sit SPA)
4.473
ROSPA0102
Tășad (sit SCI)
1.557
ROSCI0240
Târnovu Mare - Latorița
1.366
ROSCI0239
Teremia Mare - Tomnatic [ 198]
6.628
ROSPA0142
Tinovul Apa Roșie
66
ROSCI0242
Tinovul Apa Lină - Honcsok
7.906
ROSCI0241
Tinovul Șarul Dornei[ 199]
41
ROSCI0249
Tinovul de la Dealul Albinelor
29
ROSCI0243
Tinovul de la Fântâna Brazilor
41
ROSCI0244
Tinovul de la Românești
21
ROSCI0245
Tinovul Luci[ 200]
271
ROSCI0246
Tinovul Mare Poiana Stampei[ 201]
695
ROSCI0247
Tinovul Mohoș - Lacul Sf. Ana[ 202]
439
ROSCI0248
Tisa Superioară (sit SCI)[ 203]
6.303
ROSCI0251
Tisa Superioară (sit SPA) [ 204]
2.832
ROSPA0143
Toplița-Scaunul Rotund Borsec[ 205]
5.466
ROSCI0252
Trascău [ 206]
50.064
ROSCI0253
Cheile Ampoiței , Cheile Caprei , Cheile Gălzii , Cheile Geogelului , Cheile Piatra Bălții , Cheile Întregalde , Cheile Vălișoarei , Cheile Mănăstirii , Cheile Pravului , Cheile Tecșeștilor , Cheile Plaiului , Cheile Piatra Bălții , Cheile Siloșului , Cheile Râmețului , Cheile Poșăgii , Cheile Runcului , Cheile Pociovaliștei , Cheile Ampoiței , Cheile Găldiței și Turcului , Iezerul Ighiel , Laricetul de la Vidolm , Pârâul Bobii , Pădurea Sloboda , Poienile cu narcise de la Tecșești , Poiana cu narcise de la Negrileasa , Piatra Cetii , Piatra Bulzului , Peștera Huda lui Papară , Șesul Craiului - Scărița-Belioara , Vânătările Ponorului
Tufurile calcaroase din Valea Bobâlna[ 207]
16
ROSCI0254
Turbăria de la Dersca[ 208]
12
ROSCI0255
Turbăria Ruginosu Zagon[ 209]
350
ROSCI0256
Tusa – Barcău (sit SCI)[ 210]
10
ROSCI0257
Ținutul Pădurenilor
7.174
ROSCI0250
Uivar - Diniaș [ 211]
10.043
ROSPA0144
Valea Alceului
3.634
ROSPA0103
Valea Câlniștei [ 212]
2.538
ROSPA0146
Valea Călmățuiului (sit SCI)
17.923
ROSCI0259
Valea Călmățuiului (sit SPA) [ 213]
20.515
ROSPA0145
Valea Cepelor
761
ROSCI0260
Valea Florilor (sit SCI)
190
ROSCI0261
Valea Iadei[ 214]
2.946
ROSCI0262
Valea Ierii (sit SCI)
6.302
ROSCI0263
Valea Izei și Dealul Solovan
46.873
ROSCI0264
Valea lui David
1.435
ROSCI0265
Valea Mostiștea (sit SPA)
6.578
ROSPA0105
Valea Oltețului[ 215]
1.537
ROSCI0266
Valea Oltului Inferior (SPA)[ 216]
52.786
ROSPA0106
Valea Roșie
819
ROSCI0267
Valea Vâlsanului (sit SCI)
9.480
ROSCI0268
Vama Veche - 2 Mai[ 217]
7.196
ROSCI0269
Vânători-Neamț (SCI)[ 218]
30.206
ROSCI0270
Vânători-Neamț (SPA)[ 219]
30.841
ROSPA0107
Văile Brătiei și Brătioarei
202
ROSCI0258
Vedea - Dunăre[ 220]
22.472
ROSPA0108
Vitănești - Răsmirești
1.108
ROSPA0148
Vorona
381
ROSCI0271
Vulcanii noroioși de la Pâclele Mari și Pâclele Mici[ 221]
929
ROSCI0272
Zarandul de Est
20.256,2
ROSCI0406
Zona marină de la Capul Tuzla
1.738
ROSCI0273
Note
^ Directiva 92/43 din 1992, privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică , eur-lex.europa.eu
^ Ordinul MMDD nr. 1964 din 2007, privind instituirea regimului de arie naturala protejată a siturilor de importanță comunitară ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în Romania
^ Ordinul MMDD nr. 2.387 din 29 septembrie 2011 pentru modificarea Ordinului ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1.964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România
^ Ordinul nr. 46/2016 privind instituirea regimului de arie naturală protejată și declararea siturilor de importanță comunitară ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România , lege5.ro - 3 aprilie 2023
^ Directiva 79/409 din 1979, privind conservarea speciilor de păsări sălbatice , eur-lex.europa.eu
^ Hg nr. 1284 din 2007 (privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în Romania
^ Hotărârea de Guvern nr.971 din 2011 (privind modificarea și comletarea HG 1284/2007, privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în Romania)
^ Apuseni - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Arboretele de castan comestibil de la Baia Mare - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Balta Albă – Amara – Jirlău – Lacul Sărat Câineni - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Balta Albă - Amara – Jirlău - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Balta Mică a Brăilei (SPA) - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Balta Mică a Brăilei (SCI) - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Braniștea Catârilor - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Brațul Măcin - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Bucegi - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Buila - Vânturarița - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Canaralele Dunării - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Cascada Mișina - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Câmpia Crișului Alb și Crișului Negru - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Câmpia Gherghiței - Sit Natura 2000 , biodiversitate.mmediu.ro
^ Câmpia Nirului – Valea Ierului - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Călimani Ghurghiu - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Ceahlău - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Cefa - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Cenaru - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Cheile Glodului, Cibului și Măzii - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Cheile Lăpușului - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Cheile Șugăului - Munticelu - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Cheile Bicazului Hășmas (SPA) - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Cheile Bicazului Hășmaș (SCI) - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Cheile Nerei – Beușnița (SCI) - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Cheile Nerei-Beușnița (SPA) - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Cheile Rudăriei - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Cheile Turenilor - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Cheile Turzii - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Cheile Vârghișului - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Ciuperceni-Desa - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Coridorul Jiului - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Cozia - Sit Natura 2000 - Biodiversitatea în România
^ Cozia - Buila Vânturarița - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Coasta Rupturile Tanacu - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Comana (SPA) - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Comana (SCI) - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Cursul Dunării-Baziaș-Porțile de Fier - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Dealul Alah Bair - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Dealurile Agighiolului - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Dealul Cetății Lempeș - Mlaștina Hărman - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Dealul Ciocaș- Dealul Vițelului - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Dealul Mocrei – Rovina – Ineu - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Defileul Crișului Negru - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Dealurile Târnavelor și Valea Nirajului - Sit Natura 200
^ Defileul Crișului Repede-Valea Iadului - Sit Natura 2000 , biodiversitate.mmediu.ro
^ Defileul Jiului - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Defileul Mureșului Inferior – Dealurile Lipovei - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Defileul Mureșului Superior - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Delta Dunării (SCI) - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Delta Dunării și Complexul Razim Sinoie - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Delta Dunării – zona maritimă - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Depresiunea Bozovici - Sit Natura 2000 , biodiversitate.mmediu.ro
^ Depresiunea și Munții Ciucului - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Depresiunea și Munții Giurgeului -Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Domogled-Valea Cernei (SPA) - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Domogled-Valea Cernei (SCI) - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Dunele marine de la Agigea - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Dumbrăveni – Valea Urluia – Lacul Vederoasa - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Dumbrăvița - Rotbav - Măgura Codlei -Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Fântănița Murfatlar - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Fânațurile de la Glodeni - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Fânețele seculare Frumoasa - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Fânețele seculare Ponoare - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Frumoasa (SPA) - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Grădiștea Muncelului-Cioclovina (SPA) - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Grădiștea Muncelului-Cioclovina (SCI) - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Grindu - Valea Măcrișului - Sit Natura 2000 , biodiversitate.mmediu.ro
^ Lacul Dunăreni - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Lacul Negru - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Lacul Siutghiol - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Lacul Strachina - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Lacurile de acumulare de pe Argeș - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Lacurile de acumulare de pe Crișul Repede (sit SPA) , biodiversitate.mmediu.ro
^ Lacurile de pe Valea Ilfovului (sit SPA) , biodiversitate.mmediu.ro
^ Lacurile Fărăgău – Glodeni - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Lacurile Fundata - Amara - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Lacul și Pădurea Cernica (sit SPA) , biodiversitate.mmediu.ro
^ Lacurile de pe Valea Ilfovului (sit SPA) , biodiversitate.mmediu.ro
^ La Sărătură - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Leaota - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Lunca Joasă a Prutului - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Lunca Mureșului Inferior (SPA) - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Lunca Mircești - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Lunca Prutului – Vlădești – Frumușița - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Lunca Siretului Inferior (SCI) - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Livezile - Dolaț (sit SPA) , biodiversitate.mmediu.ro
^ Lunca Bârzavei (sit SPA) , biodiversitate.mmediu.ro
^ Lunca Timișului (sit SPA) , biodiversitate.mmediu.ro
^ Marea Neagră - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Mața - Cârja - Rădeanu (sit SPA) , biodiversitate.mmediu.ro
^ Masivul Ceahlău (sit SPA) , biodiversitate.mmediu.ro
^ Măcin - Niculițel - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Munții Maramureșului (sit SPA) , biodiversitate.mmediu.ro
^ Munții Metaliferi (sit SPA) , biodiversitate.mmediu.ro
^ Munții Călimani (sit SPA) , biodiversitate.mmediu.ro
^ Mlaștina Hergheliei - Obanul Mare și Peștera Movilei - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Movila lui Burcel - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Mlaștina după Luncă - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Mlaștina Satchinez - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Mlaștina Satchinez (SPA) - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Mlaștinile Murani (SPA)- Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Molhașurile Căpățânei - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Munții Almăjului – Locvei - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Munții Bodoc-Baraolt - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Munții Ciucului , biodiversitate.mmediu.ro
^ Munții Făgăraș - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ [1] , biodiversitate.mmediu.ro
^ Munții Maramureșului - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Munții Măcinului (SCI) - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Munții Rarău-Giumalău - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Munții Rodnei - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Munții Rodnei - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Munții Semenic – Cheile Carașului - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Munții Țarcu - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Munții Retezat - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Munții Vrancei - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Muntele Tâmpa - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Muntele Vulcan - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ PLAN DE MANAGEMENT AL SITULUI NATURA 2000 ROSCI0326 MUSCELELE ARGEȘULUI , mmediu.ro
^ Nădab – Socodor- Vărșad - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Nisipurile de la Dăbuleni- Sit Natura 2000 , biodiversitate.mmediu.ro
^ Nordul Gorjului de Est - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Nordul Gorjului de Vest - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Oltenița - Ulmeni - Sit Natura 2000 , biodiversitate.mmediu.ro
^ Parâng - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Pădurea Babadag - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Pădurea Bădeana - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Pădurea Bălteni - Hârboanca - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Pădurea Bejan - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Pădurea Breana - Roșcani - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Pădurea Călugărească - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Pădurea Dorobanțul Sit Natura 2000
^ Pădurea Esechioi – Lacul Bugeac - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Pădurea de stejar pufos de la Hoia - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Pădurea Floreanu – Frumușica – Ciurea - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Pădurea Goroniște - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Pădurea Goșman - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Pădurea Hagieni - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Padurea Hagieni – Cotul Văii - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Pădurea Icușeni - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Pădurea Medeleni - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Pădurea Pogănești - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Pădurea Pătrăuți - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Pădurea Radomir - Sit Natura 2000 , biodiversitate.mmediu.ro
^ Pădurea Reșca Hotărani - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Pădurea Roșcani - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Pădurea Seaca - Movileni - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Pădurea Stârmina - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Pădurea și Valea Canaraua Fetii – Iortmac - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Pădurea și mlaștinile eutrofe de la Prejmer - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Pădurea Tătăruși - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Pădurea Uricani - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Pădurea Verdele - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Pădurea Zamostea - Lunca - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Peștera Limanu - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Peștera Măgurici - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Pescăria Cefa – Pădurea Rădvani - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Piatra Craiului - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Piatra Șoimului - Scorțeni - Gârleni - Sit Natura 2000 , biodiversitate.mmediu.ro
^ Piemontul Făgăraș - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Piemontul Muntilor Metaliferi - Vințu - Sit Natura 2000 , biodiversitate.mmediu.ro
^ Pietrosul Broștenilor – Cheile Zugrenilor - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Platoul Mehedinți - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Platoul Meledic - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Podișul Hârtibaciului - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Podișul Nord-Dobrogean - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Podișul Secașelor - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Poiana cu narcise de la Negrași - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Poienile cu narcise de la Dumbrava Vadului - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Poiana Muntioru - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Porțile de Fier - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Putna-Vrancea - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Racâș-Hida - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Rarău-Giumalău - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Râul Prut - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Recifii Jurasici Cheia - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Reghiu Scruntar - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Retezat - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Rusca Montană - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Sărăturile din Valea Ilenei - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Sărăturile Jijia Inferioară – Prut - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Sărăturile Ocna Veche - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Scroviștea (sit SPA) - Sit Natura 2000 , biodiversitate.mmediu.ro
^ Seaca - Optășani - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Semenic - Cheile Carașului - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Sighișoara – Târnava Mare - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Silovestepa Olteniei - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Suatu - Cojocna - Crairât - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Subcarpații Vrancei (sit SPA) - Sit Natura 2000 , biodiversitate.mmediu.ro
^ Teremia Mare - Tomnatic - Sit Natura 2000 , biodiversitate.mmediu.ro
^ Tinovul Șarul Dornei - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Tinovul Luci - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Tinovul Mare Poiana Stampei - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Tinovul Mohoș - Lacul Sf. Ana - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Tisa Superioară - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Tisa Superioară - Sit Natura 2000 , biodiversitate.mmediu.ro
^ Toplița-Scaunul Rotund Borsec - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Trascău - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Tufurile calcaroase din Valea Bobâlna - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Turbăria de la Dersca - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Turbăria Ruginosu Zagon - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Tusa – Barcău - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Uivar - Diniaș - Sit Natura 2000 , biodiversitate.mmediu.ro
^ Valea Câlniștei - Sit Natura 2000 , biodiversitate.mmediu.ro
^ Valea Călmățuiului - Sit Natura 2000 , biodiversitate.mmediu.ro
^ Valea Iadei - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Valea Oltețului - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Valea Oltului Inferior - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Vama Veche - 2 Mai - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Vânători-Neamț (SCI) - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Vânători-Neamț (SPA) - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Vedea – Dunăre - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
^ Vulcanii noroioși de la Pâclele Mari și Pâclele Mici - Sit Natura 2000 , natura2000.mmediu.ro
Vezi și
Legături externe
Reportaje