Guess Who

Guess Who

Guess Who în concert la București (2009)
Date personale
Nume la naștereLaurențiu Mocanu[1]
Născut (38 de ani)
București, România
București, România Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
OcupațieCântăreț.
Activitate
Gen muzicalHip hop
Ani de activitate1999–prezent.
Case de discuri20 CM Records
Cat Music
Music Expert Company
Okapi Sound
Interpretare cuAnonim Zekko,Cheloo,Ombladon,Bitză,Cedry2k,Grasu XXL,Marius Moga,Spike,Griffo,FreakaDaDisk,Agresiv,DOC,DJ Undoo, Florin Chilian, Nane, MefX, Tudor Chirila, Junky Zice, Maximilian, Fely, Irina Rimes, Horia Brenciu, Zeko, Camuflaj, Cabron, Smiley, Feli, Andia, Nosfe, Aura, Prny, ZHAO, Vlad Flueraru.
Prezență online

Laurențiu Mocanu (n. 2 iunie 1986, București),[2] cunoscut sub numele de Guess Who,[3] este un cântăreț de muzică hip-hop român.[2] În iulie 2010, Guess Who a câștigat premiul de „Cel mai bun artist hip-hop” la Romanian Music Awards.

Biografie

În 1999, el a fondat împreună cu Zekko formația Anonim, care a colaborat cu Spike și Paraziții. Mai târziu s-a alăturat și Griffo. Trupa a avut succes cu hituri precum „Extrema zilei” și „Înghețata”, piese de pe albumul de debut Hai să vorbim. Aceasta s-a destrămat în 2006, iar Laurențiu s-a concentrat pe cariera solo. La sfârșitul anului scoate cu Ombladon videoclipul „Noapte bună, București”, iar în 2007 fondează casa de producție Okapi Sound împreună cu mai mulți artiști.

Și-a lansat albumul de debut, intitulat Probe Audio, în 2009. De pe acest album au fost promovate „Tu” (cu Spike), „Gen” (cu euGen) și „Locul Potrivit”. Cea din urmă ajunge pe locuri fruntașe în majoritatea clasamentelor muzicale ale posturilor radio și de televiziune din România, fiind cea mai difuzată piesă a anului 2010. În anul următor, Guess Who pleacă cu Spike în TU-r, un turneu național desfășurat în 22 de orașe. În luna februarie apare pe single-ul „Azi NU” al lui Grasu XXL. Videoclipul a fost lansat la sfârșitul lunii mai. În luna septembrie pleacă tot cu Spike în reTu-r, al doilea turneu național, și lansează videoclipul pentru melodia „Unu Altu”, iar în noiembrie pe cel pentru „Manifest”, o piesă care a avut parte de succes la public.

Al doilea album din cariera sa, Tot Mai Sus, a apărut pe 20 septembrie 2011. Conține două piese noi care au fost turnate într-un singur videoclip: „Oriunde te duci” și „Știu deja”, și o melodie în colaborare cu Marius Moga numită „Tot Mai Sus”. Cele trei materiale au devenit hituri pe YouTube în doar câteva luni de la lansare. Pe 5 septembrie 2011 este lansată piesa „LaLa Song”, în colaborare cu Grasu XXL. Videoclipul melodiei a fost lansat pe 3 octombrie 2011 la MTV, iar mai târziu a fost urcat și online, pe YouTube. Pe 4 iunie 2012 se dă drumul la piesa „Lumea mea” interpretată de Guess Who și Spike, iar la ora 22:00 din ziua de marți - 31 iulie se lansează și videoclipul regizat de cel din urmă. Muzica sa este o combinație de versuri hilare și altele cu un puternic mesaj social.[4]

Pe lângă muzică, Laurențiu este interesat și de sport: „Mie mi-a plăcut când eram mic, am jucat și fotbal”. El joacă foarte bine și baschet, și a arătat acest lucru la sfârșitul lunii august a anului 2011 la PRO FM, după ce CRBL l-a provocat la o competiție de baschet.

Copilăria și Anonim

Laurențiu s-a născut în București, pe data de 2 iunie 1986 și este mezin în familie, având o soră mai mare pe nume Andreea.[2] A urmat cursurile liceelor I.L. Caragiale (de la care a fost exmatriculat) și Petru Rareș, din cartierul unde a copilărit.[5] Laur a început cursurile universitare la doua facultăți: Marketing și Relații Internaționale.[5]

În primul an de școală l-a cunoscut pe Zekko[6] (pe numele său real Dragoș Lungeanu). Cei doi au devenit buni prieteni și au fondat formația Anonim promovată de 20 CM Records, pentru ca în 1999 să înceapă înregistrările primelor lor piese.[7] Prima sa reprezentație a avut loc în 2001 și de atunci colaborările au curs, din ce în ce mai multe, de la an la an.[8] A colaborat cu Paraziții, Bitză, Grasu XXL sau Maximilian, piesele sale regăsindu-se pe 12 dintre albumele acestora.[8] Laur și Zekko ajung să colaboreze cu cei de la Paraziții, care le-au observat potențialul și erau interesați să promoveze artiști noi.[9] Anonim are parte în 2002 de prima apariție oficială: pe albumul Paraziții Irefutabil, cu piesa „Acțiunea Instrumentalul”.[9] Griffo se alătură pentru scurt timp celor doi membrii, plecând după lansarea piesei „Dacă Vrei” (2003, pe compilația Sabotaj).[9] În februarie 2005 Anonim își lansează prin Roton, Rebel și 20CM Records primul album de studio, Hai să vorbim, distribuit prin Sincron.[10] Lansarea albumului a întârziat din motive de ordin juridic; persoanele minore nu au voie să interpreteze cântece cu limbaj explicit.[11] Albumul nu are prea mulți invitați, pe cele 15 piese își fac apariția FreakaDaDisk, Cheloo, trupa Paraziții la complet, DJ Undoo și Spike.[10] Single-urile promovate, „Extrema zilei” (cu Paraziții) și „Înghețata”, au beneficiat și de 3 videoclipuri („Înghețata” a avut două versiuni).[7] În 2006 Guess Who a cântat în deschiderea concertului 50 Cent.[9]

Anonim a luat după aceea o pauză pe o perioadă nedeterminată: Guess Who, Zekko și Griffo sunt în continuare prieteni buni, însă se concentrează în prezent pe proiectele personale.[9] Printre planificările pentru ultimul eveniment din turneul național TU-r care a avut loc pe 24 aprilie (detalii la secțiunea „Începutul carierei solo și Locul Potrivit/Probe Audio”) s-a numărat și o reuniune a trupei Anonim (Mocanu și Zekko) cu ocazia a 5 ani de la lansarea albumului Hai să vorbim.[12] „Te-ai gândit la o reuniune Anonim? În ultima vreme ai fost însoțit pe scenă de Griffo” (este o întrebare pusă lui Guess Who într-un interviu).[13] Răspunsul lui este:

„E foarte greu să pornești spiritul de cântat într-un om care nu mai vrea să mai cânte... Dragoș [Dragoș Lungeanu - numele real al lui Zekko] momentan lucrează, are de gând să facă un album solo, mi-a arătat ceva foarte mișto.[13]

Locul Potrivit/Probe Audio

Probe Audio înseamnă trei ani de probe de studio/ texte/ instrumentale/ certuri/ concerte/ reușite/ piedici. Am lângă mine o echipă de oameni talentați: Agresiv și Grasu XXL, cu care m-am sfătuit, am conceput, am lucrat, am terminat. Probe Audio este albumul de debut, startul, interviul, examenul meu pentru... ce va urma!

Guess Who despre Probe Audio[2]
Tu-r[14]
Dată Locație
11 februarie București - Jet Set Events Hall
12 februarie Constanța - Club Wish
13 februarie Brăila - Green Club
18 februarie Roman - Club Save
19 februarie Botoșani - City Central
20 februarie Suceava - Club Babylon
25 februarie Craiova - Soho the Club
26 februarie Pitești - Club Zion
27 februarie Rovinari - Club XS
4 martie Cluj Napoca - Club Ring
5 martie Sibiu - Club Kapital
6 martie Alba Iulia - E-Sensy Club
11 martie Baia Mare - Gold Time
12 martie Oradea - No Problem
13 martie Satu Mare - Club Insomnia
18 martie Brașov - No Problem
19 martie Bacău - Club Zebra
20 martie Focșani - Club Apollo
24 martie Arad - Club Space
25 martie Timișoara - Youtopia
26 martie Hunedoara - Club Mojo
27 martie Târgu Mureș - Club Apollo

Ombladon scoate la sfârșitul lui 2006 videoclipul „Noapte bună, București” în colaborare cu Laurențiu,[8] aceasta fiind ultima colaborare pe care artistul o are cu 20 CM Records/Roton (single-ul promova cel de-al doilea album Ombladon, Cel mai prost din curtea școlii).[7] În 2007 fondează casa de producție Okapi Sound împreună cu mai mulți prieteni artiști și începe să lucreze la viitorul său album.[7][15] În primăvara anului 2009 lansează împreună cu Spike videoclipul piesei „Tu”, piesă care va fi inclusă mai târziu pe albumele lor.[16]

Pe 29 mai 2009 susține un concert la Hala de Muzică cu ocazia lansării albumului său de debut, Probe Audio.[17] La lansare sunt prezenți artiști precum Grasu XXL, Spike, Maximilian, Griffo, Lucia Dumitrescu, Agresiv și DJ Oldskull.[17] Albumul conținea colaborări cu Griffo, FDD (FreakaDaDisk), Spike, Tiberiu Popovici (Eugen), Grasu XXL, Mitză (Agresiv) și Lucia Dumitrescu[18] și putea fi cumpărat de pe site-ul oficial al interpretului. Printre piesele promovate de pe el se numără „Tu” și „Gen”. În august a filmat al doilea videoclip al său, pentru piesa „Gen”.[19] Videoclipul a fost filmat la studiourile MediaPro.[19]

În septembrie 2009 începe colaborarea cu agenția de management și impresariere Music Expert Company.[20] La sfârșitul lunii lansează un nou single, „Locul Potrivit”, la matinalul postului radio Kiss FM.[19] Este vorba de o reeditare a piesei „Noi în anul 2000”, slagar semnat Horia Moculescu.[5] În noiembrie filmează videoclipul piesei „Locul Potrivit” la Buftea, în regia lui Marian Crișan.[19] Melodia a fost în 2010 cea mai difuzată piesă în limba română pe posturile radio / TV din România, conform companiei de monitorizare Media Forest.[21]

Pe 8 decembrie 2009 relansează împreună cu GSP (Gazeta Sporturilor) și casa de discuri Cat Music albumul Probe Audio: acesta a fost redenumit Locul Potrivit/Probe Audio și conținea în plus single-ul și videoclipul „Locul Potrivit”, un remix Agresiv al piesei „Gen” și două piese noi („Visează” în colaborare cu Camuflaj și „07.03.2006”).[22] Concomitent a fost lansat și albumul nou al lui Spike – Rămânem Prieteni,[22] amândouă fiind distribuite prin intermediul GSP-ului în 60.000 de exemplare.[23]

În februarie 2010 pornește împreună cu Spike în TU-r, un turneu național desfășurat în 22 de orașe (21 fără orașul în care a avut loc concertul inaugural),[14] la care s-au strâns peste 16.000 de fani.[24] Concertul inaugural a avut loc pe 11 februarie în Jet Set Events Hall (București) și a constat de fapt în lansarea albumului lui Spike, Rămânem Prieteni; cei doi au plecat în alte 21 de orașe,[14] iar turneul s-a încheiat pe 24 aprilie în locul unde s-a ținut primul eveniment.[24] La ultimul concert a fost lansată o piesă numită „PI2DE”.[25] Tot în februarie a fost lansat single-ul „Azi NU” de Grasu XXL cu Guess Who,[26] inclus pe albumul Grasu XXL, Oameni.[27] Acesta beneficiază și de un videoclip regizat de Marian Crișan, lansat la sfârșitul lunii mai a anului 2010.[27] Guess Who a câștigat în 2010 categoria Best Hip-Hop la Romanian Music Awards (eveniment ținut în centrul orașului Craiova pe 10 iulie; organizat de Music Channel și Radio 21) cu melodia „Locul Potrivit” (a câștigat alături de Spike) și a fost nominalizat la Best Web (pentru detalii vedeți secțiunea „Premii și nominalizări).

În septembrie 2010 a început împreună cu Spike al doilea turneu național, numit reTU-r.[28] Acesta a fost ultimul turneu în formula Guess Who și Spike, urmând ca la terminarea acestuia, în concerte, cei doi artiști să-și întâlnească separat fanii.[28] În aceeași lună a lansat videoclipul piesei „Unu Altu” -[29] o piesă mai veche care a fost refacută și relansată special pentru publicul din mainstream (radio/TV). Clipul a fost filmat la Buftea la începutul lunii august, fiind regizat de Spike.[29] În noiembrie 2010 a lansat încă un videoclip: „Manifest”,[30] o piesă nouă realizată special pentru fani, pentru mediul online (internet).[31] Videoclipul acesteia s-a filmat în august 2010.[13] În câteva luni de la lansare, videoclipul a strâns pe YouTube peste 6 milioane de vizualizări și a ajuns să fie cea mai difuzată piesă din România pe radio/TV, conform Media Forest.[32] Ulterior, el a declarat într-un interviu:

„«Manifest» a fost conceput doar pentru internet. Intenția n-a fost niciodată să ajungă pe radio sau TV, pentru asta am lansat videoclipul la «Unu Altu». Roata s-a întors, «Manifest» a depășit 6 milioane de views [vizualizări] pe YouTube și este nr 1 la difuzări pe posturile radio/TV.[31]

Tot Mai Sus

Una dintre piesele albumului Tot Mai Sus se numește „Diamantele se sparg” și este o colaborare cu Horia Brenciu și Grasu XXL.[33] Relația celor trei s-a consolidat după ce Horia l-a cunoscut pe Guess Who într-o benzinărie, iar pe Grasu XXL pe Facebook.[34]

Guess Who a anunțat că speră ca cel de-al doilea album din cariera să fie lansat în prima jumătate a anului 2011,[28] deși acesta a fost lansat abia pe 20 septembrie 2011.[35] La începutul lunii mai 2011 a spus pe pagina sa de Facebook că „luna mai va fi plină de surprize...[36]” Tot în mai 2011 s-a lansat online un dublu videoclip Guess Who, la două piese noi care au fost incluse pe noul său album: „Oriunde te duci” și „Știu deja”.[37] Acestea au fost compuse de Guess Who împreună cu Grasu XXL și Agresiv și sunt primele trackuri de pe al doilea album.[37] Videoclipurile au fost realizate special pentru mediul online, fiind regizate de Iulian Moga și filmate la sfârșitul lunii aprilie într-o vilă din centrul Bucureștiului.[37] Cu ocazia apariției noilor materiale video, Guess Who a anunțat și lansarea unui single pentru canalele mainstream (radio/TV), intitulat „Tot Mai sus” (cu Marius Moga).[38] Acesta a fost lansat în luna mai și poartă numele celui de-al doilea album din cariera sa, care a fost lansat de casa de discuri Music Expert Company împreună cu GSP (Gazeta Sporturilor).[37] Albumul conține colaborări cu Spike, Doc, Grasu XXL, Agresiv, Horia Brenciu, Moga și Dax.[35]

Videoclipul single-ului „Tot Mai Sus” a fost filmat în ultimul weekend al lunii mai, în regia lui Iulian Moga, și a avut premiera pe 14 iunie pe MTV[39] și simultan pe canalul Okapi Sound de pe YouTube. La sfârșitul lunii iunie, în mai puțin de 2 luni de la lansare, noile materiale Guess Who („Oriunde te duci” și „Știu deja”, precum și „Tot Mai Sus”) au strâns pe contul oficial Okapi Sound de pe YouTube peste 5 milioane de vizualizări.[40] În 2011, Guess Who este nominalizat la categoria Best Male și este declarat câștigător al premiului Best Hip Hop de la Romanian Music Awards (evenimentul a avut loc pe 16 septembrie la Brașov, el fiind organizat de Music Channel și Radio 21) cu melodia „Manifest”(pentru detalii vedeți secțiunea „Premii și nominalizări”).

Grasu XXL a lansat pe 5 septembrie 2011 (în ziua de Luni) noul său single, „LaLa Song”, în colaborare cu Guess Who. „LaLa Song” a avut premiera pe Pro FM și pe canalul de YouTube al casei de producție Okapi Sound.[41] Într-o lună de la lansare, piesa a devenit deja un hit, strângând proape 1.500.000 de vizualizări pe YouTube.[42] Videoclipul melodiei a fost lansat pe 3 octombrie 2011 la MTV, iar mai târziu a fost urcat și online, pe youtube.com/okapisoundofficial.[43][44] Videoclipul a fost realizat de Spike și echipa sa (Evil Twin Studio) în primăvară, într-un club din București, unde s-au adunat peste o sută de fani pentru a participa la filmări.[42] Piesa va fi inclusă pe viitorul album al lui Grasu XXL, Unu.[41]

Guess Who este nominalizat cu melodia „Manifest” la categoria Best Romanian Act la MTV EMA (Europe Music Awards) ce au fost decernate la Belfast, în Irlanda de Nord, Regatul Unit, pe 6 noiembrie 2011.[45] A mai avut de asemenea 2 nominalizări la Premiile Muzicale Radio România Actualități din 2012.[46][47] Pe 4 iunie, Spike lansează un nou single: „Lumea mea”, avându-l și de aceasta dată alaturi pe Guess Who.[48] La Romanian Music Awards (RMA) 2012, Guess Who câștigă categoriile Best Hip-Hop (cu Grasu XXL) și Best Album.[49][50] După ce este promovată la RMA și în turneul Ursus Evolution,[51], piesa beneficiază din seara zilei de 31 iulie de videoclip, acesta fiind regizat de Spike.[52] Până la lansarea videoclipului pe urban.ro, melodia a acumulat aproximativ 2 milioane de vizualizări pe YouTube.[52]

Versuri și stil muzical

Fragmente audio:
    „Manifest”
    Manifest” alături de „Locul Potrivit” a reușit să revoluționeze piața muzicii hip-hop și să permită accesul acestui curent pe radio.[38] Se mai poate spune că single-ul a confirmat imensul succes la public al artistului.[53]
  • Probleme în ascultarea fișierului? Consultați pagina de ajutor.

Albumul este mult mai optimist [față de Locul Potrivit/Probe Audio]... se regăsesc și teme sociale, și caterincă, și multe din stările mele. Am zis tot ce am vrut pe el. Spre deosebire de primul, pe acesta cânt mai mult, experimentând și beaturi, și noi abordări, nefiind îngrădit de niciun standard. E muzică!

Guess Who despre Tot Mai Sus[54]

Tânărul s-a înfipt rapid în lumea „greilor” muzicii hip-hop din România, cu versuri memorabile – fie pentru că erau hilare, fie pentru că unele conțineau un puternic mesaj social.[4] După melodii de succes, cu Anonim, precum „Extrema Zilei”, Guess Who se lansează în 2007 ca artist solo și este bine primit de fani.[4]

Guess Who a reușit să spargă barierele stilistice ale genului, venind cu un sound fresh, adresându-se în special publicului deschis și capabil să accepte evoluția soundurilor ce domină în acest moment piața internațională.[55]

„Locul Potrivit”, cu un mesaj care rezonează profund cu problemele actuale ale românilor, l-a transformat într-o vedetă, l-a prezentat unui public mult mai mare decât ascultătorii de hip-hop, și a fost, în primele trei luni ale anului, cel mai difuzat clip autohton la televiziunile de profil.[56] Alături de „Manifest”, piesa a reușit să revoluționeze piața muzicii hip-hop și să permită accesul acestui curent pe radio.[38] Nefiind limitat din punct de vedere creativ și bucurându-se de aprecierea unui număr din ce în ce mai mare de admiratori, Guess Who lansează în paralel piese destinate celor care îi ascultă muzica încă de la debut, dar și materiale adresate publicului larg.[57] Colaborările artistului nu se rezumă doar la artiștii din zona hip-hop, rezultatul finit fiind considerat mult mai important decât prejudecățile ce vizează stilurile muzicale.[57]

Alte aspecte

Conflictul cu "Paraziții"

Lansarea videoclipului piesei „We Don't Care, We Don't Give a Fuck” semnată MarkOne1 împreună cu Cheloo a stârnit curiozitatea masivă a fanilor vizavi de mesajul dur al crucilor inscripționate cu numele lui Guess Who, Spike, Mini Moga, Connect-R și Grasu XXL. Cheloo apare cu cinci cruci pe care sunt scrise numele lui Connect-R, Spike, Guess Who, Grasu XXL și al regizorului Iulian Moga.[58] Trecerea lui Guess Who la mainstream i-a iritat pe cei de la Paraziții care au încheiat orice mijloc de colaborare cu acesta. Ba mai mult, Cheloo și Ombladon l-au înjurat și amenințat pe Guess Who.[59]

Susținerea campaniilor

Guess Who a fost numit în 2010 ambasadorul Puma.[7] Acesta a lansat la începutul lui 2011 câteva produse în ediție limitată, special pentru fani: tricouri și încăltăminte sport[7] disponibile pe un magazin online al său.[60]

În primăvara lui 2011 a compus câteva versuri pentru campania publicitară Dilema Veche („Cap versus Minte”).[7] Spotul de promovare a revistei de cultură vrea să sublinieze că publicația nu este doar pentru elite.[61] „Cap versus minte”, care este un succes pe internet, a plecat de la ideea că reperele tinerilor sunt tot mai superficiale.[61] „Ai o dilemă, și nu esti singurul care crede că banul este singurul ce satisface toate poftele”, sunt primele versuri cântate de artistul Guess Who pe fundalul spotului de promovare al revistei Dilema Veche.[61] Melodia se derulează în timp ce pe ecran se succed imagini cu tineri preocupați de aspect.[62] „Uite-o dilemă ce nu ține de aspect”, completează Guess Who, după care vine și încheierea: „Degeaba ai capul pe umeri, dacă el, de fapt, e gol”.[62]

Campania de lansare a platformei Tech School, programul educațional inițiat de UPC România, beneficiază de promovare pe TV din vara lui 2012, iar spotul îl are ca protagonist pe Guess Who care îi incurajează pe copiii și tinerii pasionați de tehnologie sa-și urmeze visul și să-și înscrie ideile de proiecte pe platformă.[63] Spotul a fost filmat în Biblioteca Centrală Universitară din București, Sala Profesorilor.[63] „Guess Who este imaginea perfectă pentru această campanie, dar și un model pentru copii și tineri. El este dovada că atunci când ai talent și esti pasionat, nimic nu este imposibil. Guess Who este aproape de copii și tineri atât prin versurile melodiilor sale cât și prin implicarea în proiectul Tech School și prin mesajele pe care le postează pe platformă.” declară Ariana Badin, Director Comunicare, Marketing și PR, UPC România.[64]

Imagine generală

Întrebat de către un fan în aprilie 2010 într-un interviu de la U TV cum se tunde, rapperul a răspuns cu „Am o mașină de tuns veche de 3 ani și în 5 minute mă rezolv, imediat.”[65] Zekko l-a caracterizat astfel: „Mic, chelios, încăpățânat, foarte talentat la negative, îmi este un foarte bun prieten”.[6]

Viață personală și preferințe

Guess Who a fost foarte impresionat de albumul B.o.B Presents: The Adventures of Bobby Ray al lui B.o.B (sus)

Laurențiu Mocanu nu știe doar să cânte, știe și fotbal și baschet.[66] La sfârșitul lunii august a anului 2011, la PRO FM, Guess Who l-a „enervat” rău pe CRBL, care l-a provocat la slam-dunkuri.[66] Într-un interviu din 2009, întrebat dacă îi place sportul, acesta a răspuns: „Mie mi-a plăcut când eram mic, am jucat și fotbal. Jucăm[67] foarte mult fotbal pe PlayStation… și poker[68]. Spike, care era alături de el, i-a spus că „Ăla nu e sport. E stat pe canapea și dat din degete”.[68] Laurențiu a jucat fotbal la clubul Steaua București.[68] Cântărețul a mai spus că are un respect uriaș pentru Unirea Urziceni.[68] În același interviu, întrebat dacă are prietenă, el a răspuns cu „da”.[68]

Printre artiștii preferați ai lui Guess Who se numără Smiley și Mihai Mărgineanu.[68] Într-un interviu ținut în noiembrie 2010, cântărețul a declarat:

„B.o.B m-a spart cu albumul lui [B.o.B Presents: The Adventures of Bobby Ray], e spre pop dar mie îmi place muzica și nu mă limitez la un singur stil... Mă sparge „Ghost in the machine” foarte tare, m-a rupt în două aia. Mai îmi place Bruno Mars, tovarășul lui, care are o voce foarte mișto, cântă foarte mișto. E light albumul lui, bun de drum... mai mult pentru indrăgostiți. Pentru fete e cadoul perfect. Tinie Tempah m-a spart, e genial. Ascultați-i pe ăștia! Din România îmi place foarte mult albumul lui Doc, și concertul de lansare a fost foarte mișto. Ca recomandare: albumul Oameni al lui Grasu, cumpărați-l, ascultați-l. Îmi place piesa de la Taxi - „Cele două cuvinte”. Mi-a propus Teo Trandafir să apar în videoclipul ăla, dar a doua zi nu a mai răspuns Dan Teodorescu la telefon. Și mai îmi place albumul lui Horia Brenciu - 37.[13]

Printre antipatiile sale se numără stilul house-dance.[69] Rapperul a spus: „Nu știu cum voi evolua în viitor. Eu nu cânt doar rap, dar nu știu ce va fi în viitor, poate voi cânta rock, habar nu am. Va depinde foarte mult de feeling. Dar niciodată nu voi cânta house.”[69]

Discografie

Albume de studio

  • Hai să vorbim (2005) ca membru al trupei Anonim
  • Locul Potrivit / Probe Audio (2009)
  • Tot mai sus (2011)
  • Un Anonim Celebru (2017)
  • In Labirint (cu Grasu XXL) (2018)

Single-uri

  • Sindromul Tourette (feat. Cheloo) (2003)
  • Fericit (feat. Cheloo) (2006)
  • Noapte bună București (feat. Ombladon) (2007)
  • Tu (feat Spike) (2009)
  • Gen (2009)
  • Locul Potrivit (2009)
  • Unu altu (2010)
  • Manifest (2010)
  • Oriunde te duci (2011)
  • Știu deja (2011)
  • Lala Song (feat. Grasu XXL) (2011)
  • Tot mai sus (feat. Marius Moga) (2011)
  • Decât să minți (Feat. Mitză) (2012)
  • Lumea mea (feat. Spike) (2012)
  • Onoare (2012)
  • Cucubau (2013)
  • Dă o tare (feat. Cabron & Smiley) (2013)
  • Modalitate (feat. Nane) (2013)
  • Așa e jocul (2014)
  • Au mă frige! Remix (feat. Maximilian & Grasu XXL) (2014)
  • Dl. Destin (feat. Grasu XXL & Florin Chilian) (2015)
  • "O nouă piesă" (2016)
  • Karma (2016)
  • Prea curând (feat. Tudor Chirilă) (2016)
  • Stele (2017)
  • Un anonim celebru (2017)
  • Cupidon (feat. Irina Rimes) (2017)
  • Ce ma fac cu tine azi? (feat. Smiley) (2017)
  • Timp (2018)
  • Intruna intruna (feat. Junky Zice & Grasu XXL) (2018)
  • Cântă (feat. Feli) (2018)
  • Doamne ajută (feat. Grasu XXL) (2018)
  • Soareci în labirint (feat. Grasu XXL) (2018)
  • Sus (feat. Grasu XXL) (2019)
  • De acasă (2020)
  • Pietre prețioase (feat. Andia) (2022)
  • N-am de Dat (feat. Nosfe, Aura & Prny) (2022)
  • Ne Mai Vedem (feat. ZHAO) (2022)
  • Inspre bine (feat. Vlad Flueraru) (2022)
  • Personal (2022)
  • Ghici Ce? (2023)
  • NIMIC NOU (2024)

Premii și nominalizări

Anul Ceremonia Categoria Lucrarea nominalizată Rezultatul Note Referințe
2010
Best Hip-Hop „Locul Potrivit”
Câștigător (alături de Spike)
Au mai fost nominalizați băieții de la B.U.G. Mafia, Grasu XXL cu Alex Velea și Puya cu George Hora și Kamelia.
Best Web guess-who.ro
Nominalizat
Au mai fost nominalizate site-urile smileyonline.ro Arhivat în , la Wayback Machine., alexvelea.com și andreeabanica.com Arhivat în , la Wayback Machine., iar câștigătorul a fost inna.ro.
2011
Best Hip Hop
„Manifest”
Câștigător
Au mai fost nominalizați Grasu XXL, Puya, Spike și MarkOne1 cu Cheloo.
Best Male
Nominalizat
Smiley a fost câștigătorul, iar nominalizați au fost Alex Velea, Connect-R și CRBL.
Best Romanian Act
Au mai fost nominalizați Fly Project, Puya cu Connect-R și Smiley cu Pacha Man, iar Alexandra Stan a câștigat secțiunea, ea ducându-se mai departe la categoria Best European Act, deși a rămas doar nominalizată (câștigătoarea a fost germanca Lena Meyer-Landrut).
2012
Premiile Muzicale Radio România Actualități
Cel mai bun cântec pop-dance
„Tot Mai Sus”
Categoria a câștigat-o Alexandra Stan, iar nominalizați au mai fost Andra, Dj Project, Simplu și Crush cu Alexandra Ungureanu.
Artistul anului
————
Categoria a câștigat-o Direcția 5, iar nominalizați au mai fost Alexandra Stan și Pepe.
Romanian Music Awards
Best Hip-Hop
„LaLa Song” cu Grasu XXL
Câștigător
Au mai fost nominalizați Bitză cu Ombladon și FreakaDaDisk, Deliric 1 cu Doc, Maximilian cu MefX și Puya.
Best Album
Tot Mai Sus
Au mai fost nominalizați cei de la Direcția 5, LaLa Band, Alexandra Stan și Inna.

Note

  1. ^ La Observator, Laurențiu a afirmat că îl mai cheamă și Marian (numele nașului său).
  2. ^ a b c d „Guess Who. Poze și informații cu Guess Who”. . Accesat în .  Publicat pe showbiz.ro.
  3. ^ Numele artistic și l-a ales în urma unei întâlniri cu Cheloo de la trupa Paraziții. „Jucam Counter Strike și trebuia să ne alegem câte un nume. Într-o dimineata Cheloo m-a sunat și mi-a spus că are un nume pentru mine: Guess Who, mi-a plăcut așa că nu am avut nimic împotrivă.”.
    „SPECIAL „Noi în anul 2000": de la Horia Moculescu la generația Counter Strike. Ce visau părinții lor și la ce visează tinerii „bezmetici" din ziua de azi”. . Accesat în .  Publicat pe gândul.info.
  4. ^ a b c „GUESS WHO”. Accesat în .  Publicat pe peninsula.ro.
  5. ^ a b c „SPECIAL „Noi în anul 2000": de la Horia Moculescu la generația Counter Strike. Ce visau părinții lor și la ce visează tinerii „bezmetici" din ziua de azi”. . Accesat în .  Publicat pe gândul.info.
  6. ^ a b Elena Sontica (). „Anonim: „Nu suntem copiile paraziților". Arhivat din original în . Accesat în .  Publicat pe muzica.phg.ro.
  7. ^ a b c d e f g Pagina de pe Facebook este chiar a adevăratului artist român (verificați anunțurile de pe „Perete”). „Guess Who”. Accesat în .  Publicat pe facebook.com.
  8. ^ a b c „Guess Who”. Arhivat din original la . Accesat în .  Publicat pe radiosuper.ro.
  9. ^ a b c d e „Guess Who”. Arhivat din original la . Accesat în .  Publicat pe okapisoundfanclub.webs.com.
  10. ^ a b „Anonim - Hai Să Vorbim (2005)”. . Accesat în .  Publicat pe hiphopdinromania.org.
  11. ^ DJ Strike (). „Anonim - Hai să Vorbim”. Arhivat din original la . Accesat în .  Publicat pe 4elemente.ro.
  12. ^ „Guess Who și Zekko: ANONIM din nou pe scenă”. . Accesat în . [nefuncțională] Publicat pe radioonmusic.ro.
  13. ^ a b c d Pyuric (). „De vorbă cu ... Guess Who (interviu Monden.info)”. Arhivat din original la . Accesat în .  Publicat pe urban.ro.
  14. ^ a b c Mia Nicolescu (). „Guess Who și Spike pleacă in TU-r”. Accesat în .  Publicat pe apropo.ro.
  15. ^ „Okapi Sound”. Accesat în .  Publicat pe ro-ro.facebook.com.
  16. ^ Pyuric (). „Videoclip Guess Who & Spike - „Tu". Arhivat din original la . Accesat în .  Publicat pe urban.ro.
  17. ^ a b Pyuric (). „Guess Who lansează Probe Audio. Accesat în .  Publicat pe urban.ro.
  18. ^ iZZy (). „Guess Who - Probe Audio FULL ALBUM”. Accesat în .  Publicat pe vitanclub.net.
  19. ^ a b c d Pyuric (). „Filmări videoclip Guess Who „Locul Potrivit". Arhivat din original la . Accesat în .  Publicat pe urban.ro.
  20. ^ „Music Expert Company”. Accesat în .  Publicat pe facebook.com.
  21. ^ Edi (). „Top 50 piese românești în 2010”. Accesat în .  Publicat pe urban.ro.
  22. ^ a b republikaagency (). „Guess Who lansează Locul Potrivit/Probe Audio”. Arhivat din original la . Accesat în .  Publicat pe afterparty.ro.
  23. ^ „Vânzări-record pentru Guess Who și Spike”. . Accesat în .  Publicat pe showbiz.ro.
  24. ^ a b „Guess Who și Spike pleacă in TU-r”. Arhivat din original la . Accesat în .  Publicat pe myconcert.ro.
  25. ^ Valy (). „În TU-r cu multe PI2DE - despre concertul Guess Who & Spike @București”. Accesat în .  Publicat pe urban.ro.
  26. ^ „Guess Who – Unu Altu + Interviu”. Arhivat din original la . Accesat în .  Publicat pe youmago.ro.
  27. ^ a b Aka (). „Videoclipul piesei „Azi NU" va fi lansat în această noapte”. Accesat în .  Publicat pe bronews.com.
  28. ^ a b c Antrenor (). „Guess Who – Unu Altu + Interviu”. Arhivat din original la . Accesat în .  Publicat pe retu-r.ro.
  29. ^ a b „Guess Who a lansat videoclip pentru Unu Altu”. Arhivat din original la . Accesat în .  Publicat pe radio-inspire.com.
  30. ^ „Lansarea videoclipului Guess Who – Manifest”. noiembrie 2010. Arhivat din original la . Accesat în .  Publicat pe bestbrasov.ro.
  31. ^ a b Pyuric (). „Interviu GUESS WHO”. Arhivat din original la . Accesat în .  Publicat pe urban.ro.
  32. ^ Edi (). „Top 20 piese și videoclipuri românești (25 aprilie - 1 mai)”. Accesat în .  Publicat pe urban.ro.
  33. ^ „Piesa noua Guess Who cu Grasu XXL & Horia Brenciu”. . Accesat în .  Publicat pe radio21.ro.
  34. ^ „Europa FM LIVE in Garaj: Horia Brenciu, Grasu XXL si Guess Who - Diamantele se sparg”. . Accesat în .  Publicat pe youtube.com.
  35. ^ a b Valy (). „Guess Who - Tot Mai Sus (tracklist album)”. Arhivat din original la . Accesat în .  Publicat pe urban.ro.
  36. ^ „GuessWho”. . Accesat în .  Publicat pe facebook.com.
  37. ^ a b c d Pyuric (). „Guess Who - Oriunde te duci / Știu deja (premieră video)”. Arhivat din original la . Accesat în .  Publicat pe urban.ro.
  38. ^ a b c Pyuric (). „Noul single Guess Who: „Tot mai sus" (feat ?)”. Accesat în .  Publicat pe urban.ro.
  39. ^ „Guess Who feat. DeMoga – Tot mai sus (Videoclip)”. Accesat în .  Publicat pe bronews.com.
  40. ^ „Okapi Sound Official”. Accesat în .  Publicat pe youtube.com.
  41. ^ a b „SINGLE GRASU XXL ȘI GUESS WHO LA LA SONG”. septembrie 2011. Accesat în .  Publicat pe star-gossip.com.
  42. ^ a b mtv.ro „Premiera / Vezi aici videoclipul LaLa Song lansat de Grasu XXL la MTV!” Verificați valoarea |url= (ajutor). . Accesat în .  Publicat pe mtv.
  43. ^ Grasu XXL. „Filmări videoclip „LaLa Song". Accesat în .  Publicat pe facebook.com.
  44. ^ Grasu XXL - LaLa Song (feat Guess Who): Comments. Accesat la 5 octombrie 2011. Publicat pe youtube.com.
  45. ^ a b „Alexandra Stan a fost votată Best Romanian Act la MTV EMA 2011”. . Accesat în . [nefuncțională] Publicat pe cosmopolitan.ro.
  46. ^ a b Gabriela Scraba (). „Nominalizările celei de-a X-a ediții a Premiilor Muzicale RRA”. Accesat în .  Publicat pe romania-actualitati.ro.
  47. ^ a b „Artistul anului la Premiile Muzicale Radio România Actualități: Trupa DIRECȚIA 5”. . Accesat în .  Publicat pe topromanesc.ro.
  48. ^ „Spike”. . Accesat în .  Publicat pe facebook.com.
  49. ^ a b „Nominalizările la Romanian Music Awards 2012! Votează acum!”. Accesat în .  Publicat pe 1music.ro.
  50. ^ a b „RMA 2012. CÂȘTIGĂTORII ROMANIAN MUSIC AWARDS - VIDEO”. . Accesat în .  Publicat pe gandul.info.
  51. ^ „Spike și Guess Who – Lumea mea (Videoclip)”. . Arhivat din original la . Accesat în .  Publicat pe audculori.com.
  52. ^ a b „Spike și Guess Who lansează videoclipul „Lumea mea" marți pe Urban.ro!”. 27 iulie 2012, ora 14:53. Arhivat din original la 2012-07-30. Accesat în 1 septembrie 2012.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor) Publicat pe urban.ro.
  53. ^ „Guess Who - Locul Potrivit”. . Accesat în .  Publicat pe tirgumureseanul.ro.
  54. ^ Pyuric (). „Interviu GUESS WHO”. Arhivat din original la . Accesat în .  Publicat pe urban.ro.
  55. ^ „Audio: Guess Who: Tot mai sus (feat ?)”. . Arhivat din original la . Accesat în .  Publicat pe hiphoplive.ro.
  56. ^ Ruxandra Grecu (). „VIDEO Guess Who: „N-o să cânt până la bătrânețe despre relele din România". Accesat în .  Publicat pe adevarul.ro.
  57. ^ a b „Noul single Guess Who : „Tot mai sus" (feat ?)”. Arhivat din original la . Accesat în .  Publicat pe 1music.ro.
  58. ^ „Cheloo îi atacă dur pe Connect-R, Guess Who și Iulian Moga”. . Arhivat din original la . Accesat în .  Publicat pe radicalonline.info.
  59. ^ „Scandal intre Parazitii si Guess Who. Cheloo: Imi bag p..a in el”. Accesat în .  Publicat pe stiridecluj.ro.
  60. ^ „Tricouri Guess Who”. . Arhivat din original la . Accesat în .  Publicat pe tricourile.ro.
  61. ^ a b c Iulia Bunea (). „„Dilema Veche", pentru minte, nu pentru cap”. Financiar. Arhivat din original la . Accesat în .  Publicat pe adevarul.ro.
  62. ^ a b „„Dilema Veche", pentru minte, nu pentru cap”. . Accesat în . [nefuncțională] Publicat pe stiri.rol.ro.
  63. ^ a b Ioana Mihai (). „Guess Who susține platforma Tech School lansată de UPC Romania”. Accesat în .  Publicat pe iqads.ro.
  64. ^ Oana (). „Guess Who îi inspiră pe copii în noul spot Tech School”. Accesat în .  Publicat pe kudika.ro.
  65. ^ „Guess Who răspunde anumitor întrebări”. Interviuri. 22 aprilie. Accesat în 1 februarie 2012.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor); Legătură externa în |lucrare= (ajutor) Publicat pe bronews.com.
  66. ^ a b „VIDEO / „Tot mai sus”... pentru un slam dunk! Guess Who l-a provocat pe Cerebel la un meci de baschet!” Arhivat în , la Wayback Machine. (în română). 25 august 2011. Accesat la 6 octombrie 2011. publicat pe profm.ro.
  67. ^ La interviu, Guess Who se afla alături de Spike.
  68. ^ a b c d e f „Guess Who: „Mi-am uitat versurile într-un concert, vreo cinci piese". . Accesat în .  Publicat pe libertatea.ro.
  69. ^ a b „Guess Who urăște muzica house-dance”. . Accesat în .  Publicat pe showbiz.ro.
  70. ^ Cătălina Iancu (). „Romanian Music Awards 2010 - aceeași Mărie, cu altă nominalizare”. Arhivat din original la . Accesat în .  Publicat pe jurnalul.ro.
  71. ^ „Inna, marea câștigătoare a RMA 2010. Guess Who și Spike au câștigat cu Locul Potrivit secțiunea Best Hip-Hop- VIDEO”. Accesat în .  Publicat pe stiridecluj.ro.
  72. ^ „Câștigători Romanian Music Awards 2011”. Accesat în .  Publicat pe 1music.ro.
  73. ^ „Ei sunt nominalizații la Romanian Music Awards 2011!”. Accesat în .  Publicat pe 1music.ro.
  74. ^ „Nominated for Best EMA Worldwide Act Germany: Lena Best MTV European Act !” (în engleză). . Accesat în .  Publicat pe esctoday.com.

Legături externe

Wikicitat
Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Guess Who.