Acest articol sau secțiune are mai multe probleme. Puteți să contribuiți la rezolvarea lor sau să le comentați pe pagina de discuție. Pentru ajutor, consultați pagina de îndrumări. Tonul este nepotrivit pentru o enciclopedie. Marcat din noiembrie 2019. Are bibliografia incompletă sau inexistentă. Marcat din mai 2019.  Nu ștergeți etichetele înainte de rezolvarea problemelor.

Ede Terényi
Date personale
Născut	12 martie 1935 Târgu Mureș, România
Decedat	26 noiembrie 2020 (85 de ani)[1] Cluj-Napoca, România
Cetățenie	România
Ocupație	compozitor pianist profesor universitar[*]​
Limbi vorbite	limba română limba maghiară
Activitate
Alma mater	Liceul Teoretic „Bolyai Farkas”[2] Academia de Muzică Gheorghe Dima
Modifică date / text

Ede Terényi (n. 12 martie 1935, Târgu Mureș, România – d. 26 noiembrie 2020, Cluj-Napoca, România), a fost un compozitor român de etnie maghiară. A fost, de asemenea, un muzicolog cu cercetări de limbaj sonor, stil și tehnici sonore singulare în peisajul științei muzicale autohtone, profesor cu o vastă experiență și unul dintre reprezentanții școlii muzicale clujene.

Studiile muzicale le-a început în orașul natal (1940-1952), continuându-le la Conservatorul din Cluj-Napoca unde a studiat compoziția. (1952-1958). Mai târziu a participat la cursurile de vară, Internationale Ferienkurse für neue Musik de la Darmstadt (1974, 1978), unde a frecventat seminariile de compoziție ale lui Xenakis, Stockhausen, Rihm și Ferneyhough. Din 1960 începe să predea la Conservatorul clujean, unde a ajuns să dețină titulatura de profesor universitar. A fost distins cu premii ale U.C.M.R. și cu premiul „George Enescu” al Academiei Române (1980).

Limbajul muzical al lui Ede Terényi a trecut prin mai multe etape. În primele lucrări se observă influența folclorului maghiar din Transilvania și a muzicii lui Bartók. În anii 1960, compozitorul își conturează limbajul muzical personal, prin transfigurarea elementelor bartokiene și a muzicii seriale weberniene într-o viziune în care filonul folcloric rămâne clar perceptibil. Spre sfârșitul anilor 1970 Terényi se îndreaptă către grafismul muzical. Treptat, această tendință către un desen din ce în ce mai concis al parametrilor muzicali își găsește complementaritatea în muzica veche autohtonă, mai precis a secolelor al XV-lea și al XVI-lea (Dansuri galante, 1977; Simfonia in memoriam Bakfark, 1978). Ulterior Terényi explorează posibilitățile de a aduce în prim-plan elemente arhaice într-o formă mai modernă (Suita Hofgreff, 1982).^[3]

Din creația autorului cităm variațiunile simfonice Pasărea măiastră „In memoriam Brâncuși) 1965, simfonia pentru orchestră de coarde In memoriam Valentin Bakfark (1978) și Legenda Transilvaniei. A scris o serie de piese pentru orgă (Semper felice, Glocken, Die Trometen des Gottes). În anul 1996 Terényi a compus Variations on a theme of Benjamin Britten, pentru 16 instrumente de coarde soliste, precum și piesa pentru patru percuționiști În buticul lui Don Quijote. Anul 1997 este marcat de alte două lucrări, Variations-Bernstein (pentru două piane și doi percuționiști) și Oază în deșertul nebun.

Din creația sa muzicologică menționăm ampla monografie dedicată generației compozitorilor anilor 1930, publicată la Budapesta (1996). Alte cercetări ale sale în domeniul muzicologiei vizează aspecte de paramuzicologie, o nouă dimensiune a științelor muzicale, preconizând secolul al XXI-lea. A susținut conferințe, referate, comunicări științifice în țară și peste hotare (Ungaria, Germania), emisiuni de radio și televiziune. A publicat studii, articole, cronici muzicale în Muzica, Utunk, Korunk (Cluj), Igaz Szó (Târgu-Mureș), Revue Musicale Suisse (Berna) etc.^[3]

In memoriam József Attila op. 2 (1967), cantată pentru voce și orchestră

Cântece de nuntă/Nuntă ardelenească (1959, rev. 1969), suită pentru cor mixt și orchestră populară, versuri populare

Cântece populare maghiare din Lopadea (1962), suită pentru voce și orchestră populară

Cântece de dragoste (1963), suită pentru soprano, tenor, cor mixt și orchestră de cameră, versuri populare

Te slăvesc Partid Iubit (1971), cantată pentru cor de copii, cor mixt și orchestră, versuri de Bartalis János

Nunta soarelui (1973), cantata pentru cor de femei și orchestră, versuri populare de colindă

Te Deum (1990), cor mixt și orgă/orchestră

Missa în La (1990), cor mixt și orchestră

Parafraze de missă pe melodii din secolul XVII, cor mixt, solo și orchestră

Concentrino (1958, rev. 1969), orchestră de cameră și orgă electronică

Pasărea măiastră, op. 3 (1965), variațiuni simfonice

Concert pentru pian și orchestră (1969, rev. 1989)

Concerto per Ars Nova (1976), concert pentru 13 instrumentiști

Concerto da camera (1976), cvartet de coarde și orchestră de cameră

Simfonia de coarde „În memoriam Valentin Bakfark”, op.14 (1978)

Capriccio per Do magiore (1977), orchestră de coarde

Vivaldiana (1983), concert neo-baroc

Rapsodia barocă

Rapsodii händeliene

Creanga de aur, concert neobaroc

Eminesciana – Pădurea de argint, concert neobaroc

Poarta soarelui, concert neobaroc

Focurile toamnei, concert neobaroc

Spațiu și lumină (1983), simfonie pentru orchestră mare

Hofgreff-symphony (1989)

Munți - păduri - vise, orchestră mare

Legenda Transilvaniei (1990)

Concert pentru harpă și orchestră (1990)

Simfonia Brâncuși

Concertoul reginei Mab, concert neobaroc

Sonatina pentru vioară și pian (1955, rev. 1965)

Joc cu șase sunete (1958), pian

Sonata aforistică „Omagiu lui Bella Bartok”, op. 1a (1961)

Preludiu nr.1 pentru flaut solo, op. 1b, omagiu lui Claude Debussy (1968)

Trei piese pentru pian preparat (1963)

Compoziție Bach (1968), orgă

Variațiuni pe o temă de Misztotfalusi Kis Miklos din sec. XVII, op.6 (1970), orgă

Trezine di Dante (1972), pentru bariton, trombon și pian, versuri traduse de Eta Boeriu

Cvartet de coarde nr.1, op.8  (1974)

Sonatina Burlescă pentru violoncel și pian, op.11 (1974)

Dansuri galante, op. 12 (1974), flaut, oboi, violoncel și clavecin

Jocuri pianistice, op.10 (1976), 20 piese pentru pian

Chaconna, op.15 (1979), variațiuni pentru orgă pe o temă de Messiaen

Sonată pentru doi percuționiști, op.17 (1980)

Sonată pentru vioară și pian pe teme bartókiene, op. 18 (1980)

Swinging, suite/tahiti (1985), cvartet de percuție

For four (1986), cvartet de percuție

Parade (1988), cvartet de jazz, pian și contrabas

Stabat Mater (1991), două voci feminine, orgă și instrumente de percuție

Cele șapte cuvinte ale lui Cristos (1991), soprană, bariton, orgă și instrumente de percuție

Figures (1993), clarinet și instrumente de percuție

White traiectory (1994)

In solemnnitate corpore Christi (1994), orgă

Messianescue (1994), orgă

Dai Trompeten des Gottes (1995), orgă și trompetă

Scai-skeep (1995), instrumente de percuție

Musica design 1 (1995), formație camerală

În buticul lui Don Quijote (1996), intrumente de percuție

Bernstein-variations (1997), două piane și instrumente de percuție

Oază în deșertul nebun (1997), scene dramatice pentru soprană, clarinet și pian

Două coruri pentru voci de femei (1954, 1957, rev. 1968) versuri populare

Două cântece de dragoste (1968) cor mixt, versuri populare (cuprinde: Spune mândro spune, Vine doru prin grădină)

Cinci cântece pentru pionieri (1964, rev. 1969), coruri pe două trei voci egale și pian

Trei madrigale (1972), cor mixt, versuri de József Attila, în românește de Ana Văileanu-Nicoară.

Suită mică pentru cor de copii și jucării, versuri de V. Sándor

50 Canoane pe voci egale (1974)

Nouă madrigale (1974), cor mixt, versuri de Balasi Balint, în românește de Adrian Pop (cuprinde: Inventio poetica, Villanella)

Voyelles-vocales (1974), cor mixt cu diferite instrumente, ad libitum, versuri de Arthur Rimbaud

Trei Coruri (1974), cor de femei, versuri populare

Carmina Napocensia (1977), cor mixt, text în limba străină

Salut prietenesc de la Ady Endre (1977), cor mixt de femei, versuri de Ady Endre

Gagliarda (1980), cor mixt de femei, versuri de József Atila, traducere de Iosif Herțea.

Floare albă (1952) cor pe două și trei voci egale, versuri populare maghiare, traduse de Cristina Bohaciu

Cantată lirică (1966, rev. 1968), ciclu de lieduri pentru voce și flaut, versuri de Horváth Imre

In memoriam Ady, op. 5, nr. 1 (1969), bariton și pian, versuri de Ady Endre

Medalii, op. 5, nr. 2 (1969), ciclu de lieduri pentru voce și pian, versuri de József Attila

Trei cântece (1973), soprană și pian, versuri de József Attila

Muzică pe versuri de Ady, op. 13 (1977), ciclu de șase cântece pentru bariton și pian, versuri de Ady Endre

Patru cântece populare din comuna Sic, op.19 (1981), soprană și pian, versuri populare

Șase cântece ceangăiești, op. 19b (1981), soprană și pian, versuri populare

Micropantomimes, op.20 (1981), mezzosoprană și pian, versuri de Balla Zsófia

„Problema polivalenței în armonizarea modernă” în Lucrări de Muzicologie, nr.1, Cluj, 1965

„Tipuri de cadențe finale în muzica contemporană” în Lucrări de Muzicologie, nr.4, Cluj, 1968

„Succesiuni acordice specifice muzicii moderne” în Lucrări de Muzicologie, nr.5, Cluj, 1969

„Structuri de straturi acordice în muzica contemporană” în Lucrări de Muzicologie, nr.6, Cluj, 1970

„Compozitori, lucrări, stiluri” în Scrieri muzicologice/Zenetudományi irások, Cluj, 1977

Zene marad-e a zene. Zenei essék/Eseuri muzicale, București, 1978

„Lumea armonică a Simfoniei de cameră de George Enescu” în Lucrări de Muzicologie, Cluj, nr.8-9, 1979

„Armonia – factor determinant al evoluției culturii muzicale europene” în Lucrări de muzicologie, Cluj, nr.10-11, 1979

„Conceptul armonic al lui Sigismun Toduță în lumina muzicii sale corale” în Lucrări de muzicologie, Cluj, nr.14, 1979

„Contribuții la teoria armoniei muzicii secolului al XX-lea” în Zenetudományi irások, vol.2, București, Edit. Kriterion, 1981

Perioadele de creație ale compozitorului Veress Sándor, Budapeszt, Zenemükiado Vallalalt, 1982

Generația 1927-1942 „Forras” a compozitorilor maghiari din România, București, Edit. Kriterion, 1983

„Modelul armonic central în Sonata nr.3 pentru vioară și pian de George Enescu” în Lucrări de Muzicologie, Cluj, nr.17-18, 1985.

• „Ede Terényi”, Discogs, accesat în 4 noiembrie 2019