Dimitrie Păcurariu

Dimitrie Păcurariu
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Șcheia, Suceava, România Modificați la Wikidata
Decedat (76 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
OcupațieProfesor universitar, eseist
Limbi vorbitelimba română[1] Modificați la Wikidata
Activitate
StudiiUniversitatea Babeș-Bolyai

Dimitrie (Dim.) Păcurariu (n. , Șcheia, Suceava, România – d. , București, România) a fost un eseist, istoric și critic literar român, care a predat ca profesor universitar la Universitatea din București și, de asemenea, la Universitatea Hyperion.

Biografie

A fost elev la Liceul „Ștefan cel Mare“ din Suceava și apoi la Liceul „Mihai Viteazul“ din București, apoi student al Universității din Cluj, al cărei absolvent a devenit în anul 1949. A lucrat apoi la Biblioteca Academiei Române, pentru ca din anul 1952 să aleagă cariera didactică, la Facultatea de Filologie a Universității din București, unde a parcurs toate gradele universitare până la cel de profesor (1967). În 1954 s-a căsătorit cu Jeanna Păcurariu (n. 25.12.1925 – d. 12.02.2014), șefa redacției de matematică a Editurii Academiei Române. Fiul lor, Dan Păcurariu (n. 21.11.1961-d. 2023),[2] a fost arhitect, profesor la Universitatea Hyperion din București. In anul 2016 a fost condamnat pentru omor[3] si a decedat in inchisoare in anul 2023.[4]

În anii 1963–1964, Dimitrie Păcurariu a fost profesor la Universitatea Sorbona din Paris, iar între anii 1965 și 1967 la Universitatea din Viena. În perioada 1967–1975 a fost decan al Facultății de Filologie a Universității București. A fost invitat la universitățile din Praga, Budapesta, Amsterdam, Berlin, Roma, Napoli. A condus peste 40 de lucrări de doctorat. Din 1990 și până în 2002 a fost profesor și decan al Facultății de Filologie (până în 1996 Filologie – Ziaristică) a Universității Hyperion din București. Aici, a organizat 11 sesiuni științifice de comunicări, cu participare internațională, lucrările prezentate în cadrul acestora fiind publicate în tot atâtea volume, coordonate de el și apărute între 1992 și 2002.

Școala cu clasele I-VIII din Scheia a primit numele de Dimitrie Păcurariu.

Opera lui Dimitrie Păcurariu

Lucrările lui Dimitrie Păcurariu și circa 100 de articole tratează probleme diverse: cercetări privind opera și scrierile inedite ale unor scriitori români, stilistica literaturii române (identificând, în premieră, un important curent clasic în literatura română), poziția literaturii române în contextul literaturii europene și mondiale, probleme de teoria literaturii și de antropologie culturală.

Volume

  • Ion Ghica. Documente literare inedite, ESPLA, București, 1959
  • Ion Ghica, Editura pentru Literatură, București, 1965
  • Al. I. Odobescu, Editura Tineretului, București, 1966
  • Dimitrie Bolintineanu, Editura Tineretului, București, 1969
  • Clasicismul românesc, Editura Minerva, București, 1971
  • Clasicism și romantism. Studii de literatură română modernă, Editura Albatros, București, 1973
  • Studii și evocări, Editura Cartea Românească, București, 1974
  • O carte și șapte personaje (în colaborare cu Claude Pichois), Editura Cartea Românească, București, 1976
  • Clasicism și tendințe clasice în literatura română, Editura Cartea Românească, București, 1979
  • Dicționar de literatură română. Scriitori, reviste, curente (coordonator și coautor), Editura Univers, București, 1979
  • Scriitori și direcții literare. I, Editura Albatros, București, 1981
  • Scriitori și direcții literare. II, Editura Albatros, București, 1984
  • Teme, motive, mituri și metamorfoza lor, Editura Albatros, București, 1990 (lucrare distinsă cu Premiul „Lucian Blaga“ al Academiei Române)
  • Despre timp și spațiu în literatură, Editura Hyperion XXI, București, 1994
  • Din povestirile lui Anton Păduraru, proză, Editura „Didactica Nova”, Craiova, 1998
  • Curente literare românești și context european, Editura Victor, București, 2000
  • Comparatismul azi (coordonator și coautor), Editura Victor, București, 2000
  • Poeme simple, poezii, Editura „Didactica Nova”, Craiova, 2000

Note

Wikicitat
Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Dimitrie Păcurariu.

Read other articles:

Acara Peluncuran Indonesia Through Stamps, di Gedung Sapta Pesona, Kementerian Pariwisata, 3 Mei 2015. Indonesia Through Stamps (ITS) adalah buku berbahasa Inggris yang memuat artikel-artikel singkat dan padat tentang budaya, sejarah, tokoh, kekayaan dan keindahan alam, flora dan fauna, sumber daya manusia serta aktivitas Indonesia di dunia internasional.[1] Sesuai dengan namanya, tiap artikel dalam buku ini diberi ilustrasi gambar prangko (stamps) Indonesia yang terbit sejak 1945. Bu...

 

2023 single by Kali UchisMoonlightSingle by Kali Uchisfrom the album Red Moon in Venus ReleasedFebruary 23, 2023GenreNeo soul[1]Length3:07LabelGeffenSongwriter(s) Karly Loaiza Magnus August Høiberg Benjamin Levin Producer(s) Cashmere Cat Benny Blanco Leon Michels Kali Uchis singles chronology I Wish You Roses (2023) Moonlight (2023) Muñekita (2023) Music videoMoonlight on YouTube Moonlight is a song by American singer Kali Uchis. It was released on February 23, 2023 as the second a...

 

The Jade and the PearlSutradaraJanet ChunProduserNg YuChan Hing KaChin Siu WaiPemeranRaymond LamCharlene ChoiJoey YungWong Cho-lamPerusahaanproduksiShaw Brothers StudioTelevision Broadcasts LimitedEmperor Motion PicturesTanggal rilis 30 Juli 2010 (2010-07-30) 5 Agustus 2010 (2010-08-05)Negara Hong KongBahasaKantonis The Jade and the Pearl (Hanzi tradisional: 翡翠明珠; Hanzi: 翡翠明珠; Pinyin: Fěicuì Míngzhū; Jyutping: Fei2 ceoi3 ming4 zu1) adalah sebuah film drama-ko...

Марк Э. Смит The Fall — британская рок-группа, образовавшаяся в 1976 году в Манчестере, Англия, и на протяжении всего времени своего существования 57 раз менявшая состав[1]. Единственным постоянным участником коллектива всё это время оставался его основатель, вокалист, фр...

 

Letak Jeju di Korea Selatan Kota Jeju merupakan ibu kota Provinsi Jeju di Korea Selatan dan merupakan kota terbesar di Pulau Jeju. Pada tahun 2003, kota ini memiliki jumlah penduduk sebanyak 360.116 jiwa dan memiliki luas wilayah 976,56 km². Dengan kepadatan penduduk 1.014,8 jiwa/km². Kota kembar Wakayama, Jepang Arakawa, Jepang Beppu, Ōita, Jepang Sanda, Hyōgo, Jepang Guilin, RRC Yangzhou, RRC Suzhou, RRC Yantai, RRC Hunchun, RRC Las Vegas, Amerika Serikat Santa Rosa, Amerika Serika...

 

This article needs additional citations for verification. Please help improve this article by adding citations to reliable sources. Unsourced material may be challenged and removed.Find sources: Crown Equerry – news · newspapers · books · scholar · JSTOR (September 2023) (Learn how and when to remove this template message) The Crown Equerry (left, on horseback) escorts The Queen when carriages are used in procession. The Crown Equerry is the operationa...

BeatoLuigi Maria PalazzoloPriestLahir10 Desember 1827Bergamo, Kerajaan Lombardy-VenetiaMeninggal15 Juni 1886(1886-06-15) (umur 58)Bergamo, Kerajaan ItaliaDihormati diGereja Katolik RomaBeatifikasi19 Maret 1963, Basilika Santo Petrus, Kota Vatikan oleh Paus Yohanes XXIIIPesta15 Juni22 Mei (Bergamo)AtributCassock imamPelindungKesusteran Kaum PapaYatim piatuKeuskupan Bergamo Luigi Maria Palazzolo (10 Desember 1827 – 15 Juni 1886) adalah seorang imam Katolik Roma asal Italia....

 

Republik Sosialis VietnamCộng Hòa Xã Hội Chủ Nghĩa Việt Nam (Vietnam) Bendera Lambang Semboyan: Độc lập – Tự do – Hạnh phúc (Kemerdekaan, Kebebasan, Kebahagiaan)Lagu kebangsaan:  Tiến Quân Ca (Himne Barisan Tentara) Perlihatkan BumiPerlihatkan peta ASEANPerlihatkan peta BenderaLokasi  Vietnam  (hijau)di ASEAN  (abu-abu tua)  –  [Legenda] Ibu kotaHanoi21°2′N 105°51′E / 21.033°N 105.850°E&...

 

Baetic SystemMulhacén seen from the Vereda de la Estrella in Sierra Nevada National ParkHighest pointPeakMulhacénElevation3,478.6 m (11,413 ft)ListingGibraltar Arc GeographySchematic representation of the Baetic System of mountain ranges CountrySpain and little bit in Gibraltar (UK)Regionmostly Andalusia,small parts in Murcia,Castile-La Mancha,Valencian Communityand Gibraltar (only Rock)Range coordinates37°N 5°W / 37°N 5°W / 37; -5Parent range...

Physiological and psychological changes in preparation for sexual intercourse Turn-on redirects here. For other uses, see Turn On. Martin van Maële's print Francion 15 Sexual arousal (also known as sexual excitement) describes the physiological and psychological responses in preparation for sexual intercourse or when exposed to sexual stimuli. A number of physiological responses occur in the body and mind as preparation for sexual intercourse, and continue during intercourse. Male arousal wi...

 

National Historic Site of the United States in Washington, D.C. Pennsylvania Avenue National Historic SitePennsylvania Avenue N.W. in 2006: Freedom Plaza and its marble inlay of the L'Enfant Plan's 1791 street-grid diagram of Washington, D.C., visible on pavement (foreground), 1111 Pennsylvania Avenue (on left behind trees), Old Post Office Pavilion (on right), and the United States Capitol (background)LocationWashington, D.C., U.S.Coordinates38°53′37″N 77°01′26″W / ...

 

Inability to reproduce by natural means This article is about the medical condition in humans. For the soil, see Soil fertility. Medical conditionInfertilitySpecialtyUrology, gynecologyCausesCommon in females: annouvulation, blocked fallopian tube, hormonal imbalance Common in males: low sperm count, abnormal sperm morphologyFrequency113 million (2015)[1] Infertility is the inability of an animal or plant to reproduce by natural means. It is usually not the natural state of a healthy ...

Film studio of the Salvation Army from 1898 to 1910 This article includes a list of general references, but it lacks sufficient corresponding inline citations. Please help to improve this article by introducing more precise citations. (June 2011) (Learn how and when to remove this message) Limelight DepartmentCompany typeSubsidiaryIndustryMotion picturesFoundedMelbourne, Australia (1891)HeadquartersMelbourne, AustraliaParentThe Salvation Army The Limelight Department was one of the world's fi...

 

У этого термина существуют и другие значения, см. Байи. Жан Сильвен Байифр. Jean Sylvain Bailly мэр Парижа[d] 15 июля 1789 — 18 ноября 1791 Преемник Жером Петион де Вильнев seat 31 of the Académie française[d] 1783 — 1790 Предшественник Луи Элизабет де ла Вернь де Трессан Преемник Сийес, Эммануэль-...

 

Sports season 1976 F.I.M. Grand Prix motorcycle racing season Previous 1975 Next 1977 1976 World Champions500cc – Barry Sheene (Suzuki)350cc - Walter Villa (Aermacchi Harley-Davidson)250cc – Walter Villa (Aermacchi Harley-Davidson)125cc – Pier Paolo Bianchi (Morbidelli)50cc – Ángel Nieto (Bultaco) Barry Sheene (pictured top in Assen) and Walter Villa (pictured at the Nürburgring) became the 1976 500cc and 250cc world champion. The 1976 Grand Prix motorcycle racing season was the 28t...

Planet containing a significant amount of water or other liquid For other uses, see Ocean World (disambiguation). Not to be confused with World ocean. Earth's surface is dominated by the ocean, which forms 75% of Earth's surface. An ocean world, ocean planet or water world is a type of planet that contains a substantial amount of water in the form of oceans, as part of its hydrosphere, either beneath the surface, as subsurface oceans, or on the surface, potentially submerging a...

 

Teaching animals specific responses to specific conditions or stimuli This article needs additional citations for verification. Please help improve this article by adding citations to reliable sources. Unsourced material may be challenged and removed.Find sources: Animal training – news · newspapers · books · scholar · JSTOR (August 2011) (Learn how and when to remove this message) Animal trainerEarly 20th century animal trainer Dolores Vallecita with ...

 

See also: List of beaches in California La Jolla Shores Beach This is a list of beaches in San Diego County, located in Southern California in the United States. The beaches are listed in order from north to south, and they are grouped (where applicable) by the community in which the beach is situated. Some beaches in the San Diego area are long continuous stretches of sandy coastline, others, like many of the beaches in the Village of La Jolla (which was built on a large rocky promontory), ...

Church in Lancashire, EnglandSt Mary'sSt Mary's Church from the north-westSt Mary'sLocation in Fleetwood53°55′22″N 3°00′38″W / 53.9227°N 3.0105°W / 53.9227; -3.0105OS grid referenceSD 3373647872LocationFleetwood, LancashireCountryEnglandDenominationRoman CatholicWebsitehttps://www.stmarys-fleetwood.org.uk/ArchitectureFunctional statusActiveHeritage designationGrade IIDesignated31 March 1978 (1978-03-31)Architect(s)E. W. PuginCompleted1867Con...

 

Learned society and professional body This article is about the London-based learned society and professional body for physicists. For other uses, see Institute of Physics (disambiguation). Institute of PhysicsAbbreviationIOPFormation14 February 1874; 150 years ago (1874-02-14)HeadquartersLondon, N1United KingdomCoordinates51°31′56″N 0°07′14″W / 51.53233°N 0.12059°W / 51.53233; -0.12059Membership 23,000 (2019)[1]PresidentSheila Row...