Diateza este o categorie gramaticală flexionară caracteristică verbului, care exprimă raportul sintactic dintre subiectul gramatical, procesul exprimat de verb, agentul procesului (care poate fi diferit de subiectul gramatical) și obiectul[1] acestuia.
În gramaticile tradiționale ale limbii române, unii autori iau în seamă diateza activă, diateza pasivă și diateza reflexivă[2], iar alții acceptă caracterul reflexiv al unor verbe, dar contestă existența diatezei reflexive[3].
Această diateză arată că procesul este realizat sau enunțat de subiectul gramatical, atunci când există un asemenea subiect, și este suferit de obiect, dacă acesta există, diferit de subiectul gramatical. Se distinge formal de celelalte diateze prin lipsa vreunui morfem specific[4]. Verbele active pot fi[5]:
Această diateză arată că subiectul gramatical suferă procesul realizat de un autor neprecizat sau de un complement de agent, altul decât subiectul gramatical. Această diateză are ca morfem verbul auxiliar a fi, verbul de conjugat fiind la participiu, acordat cu subiectul. Exemple[6]:
Pot fi puse la diateza pasivă verbele active tranzitive, complementul direct de la diateza activă devenind subiect, iar subiectul – complement de agent. De exemplu Cartea a fost cumpărată de mine rezultă din transformarea propoziției Eu am cumpărat cartea. Excepții sunt unele verbe ca a binevoi, a comporta, a durea etc.
În mod tradițional, diateza reflexivă este considerată a fi acea formă a verbului care se distinge morfologic prin faptul că este asociată cu formele neaccentuate de dativ și de acuzativ ale pronumelui reflexiv, cu sau fără funcție sintactică. Din punctul de vedere al conținutului, se caracterizează prin opt sensuri sau valori, ceea ce face să fie contestată existența diatezei reflexive, verbele cu această formă fiind incluse în celelalte diateze.
Categoriile de verbe reflexive după faptul că pronumele reflexiv are sau nu funcție sintactică, și după sensul exprimat, sunt[7]:
Avram 1997, care nu acceptă existența diatezei reflexive, include verbele reflexive obiective, reciproce, eventive, dinamice și impersonale printre cele de diateza activă, iar pe cele cu sens pasiv printre cele de diateza pasivă, dar nu ia în seamă verbele participative și pe cele posesive. Totodată, consideră că la unele verbe eventive, pronumele reflexiv este analizabil (exemplu: El se îmbogățise).
Gramaticile limbii grecești vechi descriu trei diateze, activă, pasivă și medie, cu morfeme relativ specifice, deși diateza medie și cea pasivă se disting numai la timpurile viitor și aorist. Diatezele activă și pasivă sunt analoge celor din română. Diateza medie cuprinde verbe care corespund unor verbe din alte limbi ca cele din exemplele următoare, în limba franceză[8]:
În gramaticile practice ale limbii franceze se menționează două diateze[9]. Cea activă este analogă cu cea din gramaticile limbii române. Diateza pasivă se formează, pe de o parte în mod analog cu cea din română (Le « Barbier de Séville » a été composé par Rossini „«Bărbierul din Sevilla» a fost compusă de Rossini”)[10], pe de altă parte prin două perifraze verbale: se faire + verbul cu sens lexical plin la infinitiv (L’orateur s’est fait huer par la foule „Oratorul a fost huiduit de mulțime”)[11] și se voir + infinitiv: Ils se sont vu retirer le permis pour six mois „Le-a fost suspendat / Li s-a suspendat permisul pentru șase luni”[12].
Verbele cu pronume reflexiv sunt considerate aparte, constituind două categorii principale. Într-una din ele intră verbe numite în mod esențial reflexive sau pronominale, folosite numai cu pronume reflexiv fără funcție sintactică. Exemple: s’absenter „a absenta”, s’écrier „a striga”[13]. Cealaltă cuprinde verbe numite în mod ocazional reflexive sau pronominale, care pot avea mai multe sensuri (valori). Cele principale sunt[14]:
Alte sensuri[15]:
În gramatici ale limbilor sârbă și croată se iau în seamă diatezele activă și pasivă[16], cele cu pronume reflexiv fiind considerate o categorie aparte, fără a constitui o diateză. Printre acestea se disting[17]:
În lucrările mai vechi privitoare la limba maghiară[19] sunt luate în seamă mai multe feluri de verbe, fără a se distinge terminologic printre acestea diatezele. Acestora le corespund patru feluri de verbe[20]:
În unele lucrări mai recente se folosește termenul „igenem” corespunzător exact cu cel de diateză și se încearcă rezolvarea ambiguităților cauzate de caracterul eterogen al verbelor considerate tradițional reflexive. Astfel, Jászó 2007 ia în seamă trei diateze, precizând că limitele dintre ele nu sunt nete, și în cadrul a două dintre ele stabilește mai multe feluri de verbe[22]:
Lokasi Pengunjung: 18.119.133.181