Renumitul savant Christian Hendrik Persoon a inclus denumirea Boletus appendiculatus a lui Schaeff. (1774) pe care l-a stabilit ca varietate în volumul 2 al lucrării sale Synopsis methodica Fungorum, valabilă până recent (2014).[6]. Din punct de vedere tehnic, accesată decizie îl face pe Boletus radicans un sinonim sintetic al lui Boletus appendiculatus și varietatea soiului tipic. Cu toate acestea, conceptul de sancționare al lui Elias Magnus Fries a împiedicat acest lucru, deoarece el l-a acceptat pe Boletus radicans și a respins sinonimia cu Boletus appendiculatus pe care o considerase o formă a lui Boletus edulis. Alternativa ar fi fost acceptarea unui alt nume: Boletus radicans Fr., dar Fries însăși l-a denumit apoi Boletus pachypus.[7]
În anul 2014, Index Fungorum a acceptat Caloboletus radicans ca nou nume binomial, astfel descris de micologul italian Alfredo Vizzini în același an.[8] Dar Deutsche Gesellschaft für Mykologie („Asociația Germană de Micologie”) de exemplu nu acceptă Caloboletus ca nume binomial ci numai sinonim,[9] de asemenea A.M.I.N.T., („Asociația italiană pentru micologie și botanică”),[10] mai departe comitetul francez pentru denumirea ciupercilor[11] sau Inventaire National du Patrimoine Nature („Inventarul Național al Patrimoniului Natural”, tot Franța).[12] Se pare, că discuția încă nu este terminată. După ce taxonul Calocalopus nu apare nici în cărți reprezentative micologice de descriere, pe pagina aceasta, specia este denumită în momentul de față sub numele dat de Persoon.
Pălăria: are un diametru de 8-20 (30) cm, este largă, compactă și cărnoasă, inițial semisferică cu marginea răsfrântă în jos, la maturitate convexă cu margini proeminente, întinzându-se la bătrânețe în formă de pernă deseori neregulat îndoită. Cuticula mereu uscată care nu se poate decoji este în tinerețe fin lânoasă, devenind cu maturitatea netedă și goală. Coloritul ei este în tinerețe palid alb-cenușiu, devenind în vârstă murdar brun-gălbui până gri-brun. Unde este apăsată, se colorează albastru-verzui, decolorându-se după câteva minute maroniu.
Tuburile și porii: sporiferele au o lungime de 1-4 cm, sunt semicirculare sau ușor unghiulare, aderate la picior, în stadiu avansat bombate, fiind colorate auriu respectiv galben de lămâie, în vârstă murdar măsliniu. Porii mici și rotunjori sunt inițial de aceiași culoare cu tuburile, la bătrânețe brun-măslinii. Tuburile și porii devin la puncte de presiune imediat intensiv albastru.
Piciorul: are o lungime de 6 până la 12 cm și o grosime de 4 până la 7 cm. Litigiul este plin, compact, tare, bulbos, adesea în formă de măciucă, de colorit galben, spre bază mai închis, brun cu pete roșiatice și brumat, fiind acoperit cu o rețea nu prea pronunțată galben-maronie care lipsește câteodată. La bază prezintă un apendice evident, asemănător Boletus appendiculatus. Tija se colorează și ea albastru după o leziune.
Carnea: este ceva apoasă, compactă și tare în tinerețe, devenind cu vârsta moale, de colorit slab galben de lămâie, decolorându-se la tăiere sau după o leziune albăstrui. Mirosul este amărui dar nu neplăcut, gustul fiind în primele clipe după o probă savuros, devenind însă repede foarte amar.
Caracteristici microscopice: Sporii sunt fusiform-alungiți cu picături, galbeni și au o mărime de 10-15 x 4,5-6 microni.[4][5]
Reacții chimice: Cuticula se decolorează cu acid sulfuric alb de fildeș, iar culoarea părților albăstrite ale ciupercii dispar, carnea cu fenol roșu-maroniu, cuticula, tuburile și carnea cu Hidroxid de potasiu murdar brun și carnea cu sulfat de fier treptat gri-albastru.[13][14]
Se înțelege de singur, că hribul galben nu este comestibil. Este neapărat de menționat, că amărăciunea ciupercii nu se constată neapărat imediat după degustare. Din păcate se găsesc deseori exemplare călcate în picioare sau rupte. Nu distrugeți această ciupercă frumoasă, mult mai mult acceptați valoarea ei ecologică pentru arbori și pădure!
^Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 55, ISBN 3-85502-0450
^Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 68
^Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 116, ISBN 3-426-00312-0
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 507, ISBN 3-405-12116-7
^Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 82-83, ISBN 978-3-440-14530-2
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 476-477, ISBN 3-405-12116-7
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 488-489, ISBN 3-405-11774-7
^Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 76-78, ISBN 3-426-00312-0
^Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 89, 92
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 492-493, ISBN 3-405-12081-0
^Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 269
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 426-427, ISBN 3-405-12124-8
^Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 92-93
^Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 77-78, ISBN 3-426-00312-0
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 500-501, ISBN 3-405-11774-7
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 480-481, ISBN 3-405-11774-7
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 468-477, ISBN 3-405-12081-0
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 490-491, ISBN 3-405-12081-0
Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 526, ISBN 3-8289-1619-8
Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.JPG)
.JPG)
.jpg)
