Biserica se află în cătunul Văian (sat desființat, înglobat la Ciuperceni). Pentru datarea bisericii cert este văleatul 7209 (1701) trecut pe ușile împărătești; alte date vehiculate: 1737, 1848, sunt cele ale unor reparații[2].
Înfățișarea ei a fost radical transformată de numeroasele reparații. Astfel în timpul lucrărilor de reparație de la 1882-1883, au fost acoperiți cu tencuială pereții, în interior și exterior, și bolțile. A fost adăugată o prispă largă, simplu decorată, pe latura de vest[3]. A fost adăugată și o clopotniță peste acoperișul de tablă, nerenunțându-se la cea separată, pe două nivele, cel de sus fiind deschis. Forma pereților înscrie o navă dreptunghiulară, cu altarul decroșat pe sud și nedecroșat pe nord[4]; între pronaos și naos se află un perete plin, trăsătură arhaică care confirmă vechimea bisericii. Nava este acoperită de o boltă semicilindrică, iar altarul de o suprafață ușor curbată, intersectată de fâșii curbe[5].
Biserica are un patrimoniu pictat valoros; pe spatele ușilor împărătești, cu Buna Vestire pe fond arhitectonic, se află următoarea însemnare: „să se știe când s-au făcut și s-au zugrăvit aceste sfinte și dumnezeiești icoane în zilele Domnului nostru io Constantin Voievod meseța iunie din 7 leat 7209, iz pisah az mnogo geașnih Nicola zugrav ot Brâncoveni”. Două icoane din naos sunt semnate de popa Istratie: pe latura de sud, icoana „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” (1836), iar pe latura de nord „Sfânta Troiță” (1841)[6].
Icoanele împărătești: „Maria împărăteasă cu Pruncul” (și arhangheli în spatele tronului) și „Deisis” sunt opera lui Gheorghe zugravu, fiind realizate în anul 1854. Tot el este și autorulicoanelor din pronaos: Maica Domnului Hodighitria, Ioan Botezătorul, Sfântul Nicolae, Sfântul Gheorghe străpungând balaurul și Sfântul Dumitru, pe cal, cu sabia ridicată asupra împăratului păcătos (ultimele două icoane de o remarcabilă valoare artistică)[7].
Bibliografie
Studii regionale
Cristache-Panait, Ioana (). Arhitectura de lemn din județul Gorj. București: Arc 2000. ISBN 973-99718-2-2.