Satul este situat la o altitudine de 148 metri, în partea de nord-vest a raionului Chelmenți, pe malul râului Nistru.
Istorie
Localitatea Voronovița a făcut parte încă de la înființare din Ținutul Hotinului a regiunii istorice Basarabia a Principatului Moldovei, numindu-se inițial Vârnovița. Prima atestare documentară a satului a avut loc într-un document din anul 1652.
La începutul secolului al XIX-lea, conform recensământului efectuat de către autoritățile țariste în anul 1817, satul Voronovița (denumirea rusificată a satului Vârnovița) făcea parte din Ocolul Nistrului de sus a Ținutului Hotin[2].
Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța au fost anexate de către URSS la 28 iunie 1940. După ce Basarabia a fost ocupată de sovietici, Stalin a dezmembrat-o în trei părți. Astfel, la 2 august 1940, a fost înființată RSS Moldovenească, iar părțile de sud (județele românești Cetatea Albă și Ismail) și de nord (județul Hotin) ale Basarabiei, precum și nordul Bucovinei și Ținutul Herța au fost alipite RSS Ucrainene. La 7 august 1940, a fost creată regiunea Cernăuți, prin alipirea părții de nord a Bucovinei cu Ținutul Herța și cu cea mai mare parte a județului Hotin din Basarabia [3].
În perioada 1941-1944, toate teritoriile anexate anterior de URSS au reintrat în componența României. Apoi, cele trei teritorii au fost reocupate de către URSS în anul 1944 și integrate în componența RSS Ucrainene, conform organizării teritoriale făcute de Stalin după anexarea din 1940, când Basarabia a fost ruptă în trei părți.
Începând din anul 1991, satul Voronovița face parte din raionul Chelmenți al regiunii Cernăuți din cadrul Ucrainei independente. Conform recensământului din 1989, nu există date care să prezinte structura etnică a localității [4]. În prezent, satul are 652 locuitori, preponderent ucraineni.
Demografie
Componența lingvistică a comunei Voronovița
Ucraineană (99,39%)
Alte limbi (0,62%)
Conform recensământului din 2001, majoritatea populației comunei Voronovița era vorbitoare de ucraineană (99,39%), existând în minoritate și vorbitori de alte limbi.[5]
