Regiunile de dezvoltare sunt opt mărimi statistice, fără personalitate juridică, create în anul 1998 prin asocierea consiliilor județene din România pentru a coordona dezvoltarea regională necesară pentru ca România să adere la Uniunea Europeană. Regiunile de dezvoltare ale României corespund cu diviziunile de nivel NUTS-II din UE. Deși devin din ce în ce mai semnificative în domeniul de dezvoltare regională, aceste regiuni nu au nici un statut administativ, neavând un consiliu legislativ sau corp executiv. Regiunile de dezvoltare nu sunt unități administrativ-teritoriale, nu au personalitate juridică, fiind rezultatul unui acord liber între consiliile județene și cele locale. Funcția lor este de a aloca fondurile PHARE de la UE, pentru dezvoltare regională, și de a interpreta și cerceta statistici regionale. De asemenea, regiunile de dezvoltare coordonează proiecte infrastructurale regionale și au devenit membre ale Comitetului Regiunilor când România a aderat la UE, în 2007.
Istoric
Conform Hotarârii de Guvern nr. 488 din 24 mai 2001 privind organizarea și funcționarea Institutului Național de Statistică (modificată ulterior) au fost create 8 direcții generale pentru statistică regională, care, alături de cele 34 de direcții județene de statistică, au ca scop dezvoltarea statisticii regionale.
Organizare
Regiunile de dezvoltare ale României
Actele normative cu privire la organizarea statistică a României definesc structurile asimilabile NUTS, după cum urmează:
Nivel NUTS I: macroregiuni se folosește în prezent
Nivel NUTS II: 8 regiuni de dezvoltare, cu o populație medie de 3 milioane locuitori
Nivel NUTS III: 41 de județe și Municipiul București, care reflectă structura administrativ teritorială a României
Nivel NUTS IV: nu se folosește, deoarece nu s-au identificat asocieri de unități teritoriale
Nivel NUTS V: 265 municipii și orașe, 2.686 comune, cu 13.092 sate, care reflectă structura administrativ teritorială a României.
