Oszkár Jászi

Oszkár Jászi

Fotografie a lui Jászi de la începutul secolului XX
Date personale
Nume la naștereJakubovits Oszkár Modificați la Wikidata
Născut2 martie 1875
Carei (maghiară Nagykároly), Austro-Ungaria
Decedat13 februarie 1957
Oberlin, Ohio, Statele Unite ale Americii
ÎnmormântatFarkasréti temető[*][[Farkasréti temető (Hungarian cemetery in Budapest)|​]] Modificați la Wikidata
PărințiFerenc Jászi (1838-1910)
Roza Liebermann (1853-1931)
Frați și suroriViktor Jászi (1868- 1915)
Alice Jászi (1877 - 1935) – nume de căsătorie Madzsar
Căsătorit cuAnna Lesznai (1913-1918)
Recha Wohlmann (1924–?)
CopiiAndrew Jászi
CetățenieAustro-Ungaria
Ungaria
Statele Unite ale Americii
EtnieEvreu
ReligieCalvină
OcupațieFuncționar public
Politician
Profesor universitar
Istoric
Locul desfășurării activitățiiViena[1] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba maghiară[2] Modificați la Wikidata
Ministru al Naționalităților
În funcție
31 octombrie 1918 – 19 ianuarie 1919
Prim-ministruMihály Károlyi
Precedat deFuncție nou creată
Succedat deDénes Berinkey

Partid politicPartidul Național Civic Radical (maghiară Országos Polgári Radikális Párt)
Alma materUniversitatea din Budapesta
SocietățiSocietatea sociologilor
ProfesieSociolog

Oszkár Jászi (născut Jakubovits), cunoscut și ca Oscar Jászi, (n. 2 martie 1875, Carei (maghiară Nagykároly), Austro-Ungaria – d. 13 februarie 1957, Oberlin, Ohio, Statele Unite ale Americii)[3] a fost un sociolog, politician, profesor universitar și istoric maghiar, cunoscut pentru încercarea sa de salvare a statului ungar prin oferirea unei largi autonomii naționalităților, la sfârșitul Primului Război Mondial.

Adept al radicalismului liberal burghez, a militat pentru o largă reformă socială, politică și etnică a statului ungar la începutul secolului al XX-lea. A fost membru al Consiliului Național Maghiar în timpul Revoluției Crizantemelor și, ulterior, ministru fără portofoliu, responsabil cu afacerile naționalităților, în guvernul condus de Mihály Károlyi.

A condus, în zilele de 13-14 noiembrie 1918, la Arad delegația Ungariei, încercând să negocieze cu reprezentanții Consiliului Național Român Central rămânerea românilor transilvăneni în cadrul Ungariei, cu o largă autonomie.

După Primul Război Mondial, Oszkár Jászi a emigrat în Statele Unite ale Americii. Din cauza ideilor sale, regimurile autoritare din Ungaria de după sfârșitul primei mari conflagrații l-au considerat un inamic.

Copilăria, educația și familia

Tatăl său, Ferenc Jászi (1838-1910), a fost un medic de familie și potrivit cuvintelor fiului său, un „onorabil, liber cugetător”. Acesta era evreu și și-a schimbat numele original de Jakubovits în Jászi în 1881.[4] În aceeași perioadă, familia acestuia s-a convertit la calvinism.[5] Mama sa, Roza Liebermann (1853-1931), a fost cea de-a doua soție a lui Ferenc Jászi. A avut un frate numit Viktor (1868- 1915) – avocat și profesor la Debrețin - atât la Colegiul Reformat, cât și la Universitatea locală - și o soră, Alice (1877-1935) – profesoară de dans și una dintre personalitățile fondatoare ale terapiei de reabilitare în Ungaria.

Jászi a urmat liceul piariștilor din Carei,[3] unde a fost coleg de școală cu poetul Endre Ady, cu doi ani mai tânăr decât viitorul politician. Cei doi au devenit prieteni, dar mai târziu, în perioada lor de maturitate.[6]

Descurcându-se foarte bine, a absolvit liceul cu un an mai devreme, în 1892, la șaptesprezece ani.[3] Ulterior a studiat științele politice la Universitatea din Budapesta, în epoca lui Ágost Pulszky, fiind, de asemenea, puternic influențat de Gyula Pikler, deși mai târziu el i-a respins acestuia din urmă „anti-pozitivismul istoric doctrinar”.[7] în timpul facultății a admirat figuri precum József Eötvös și Pál Gyulai, aliniindu-se astfel principiilor europene ale liberalismului maghiar, orientat împotriva clericalismului și naționalismului gălăgios al celor care căutau independența față de Austria.[8] A absolvit universitatea în 1896.[5]

Din 1913 până în 1918 a fost căsătorit cu poeta, pictorița și graficiana Anna Lesznai, cu care a avut trei fii, printre care și pe viitorul germanist Andrew Jászi. S-a recăsătorit. ulterior, în 1924, cu Recha Wohlmann.

Cariera

Criticul sistemului

După întoarcerea sa acasă a lucrat un deceniu ca funcționar la departamentul economic din Ministerul Agriculturii. A avut un salariu mic la început, dar mult timp liber, ceea ce i-a permis să studieze politicile agricole din Ungaria și să-și dea seama de caracterul rigid și nemilos de clasă al administrației țării. În calitate de funcționar public, nu îi era permis să scrie pe subiecte politice, astfel încât articolele sale au început să apară sub pseudonimul „Oszkár Elemér”. În vara anului 1899, împreună cu câțiva prietenii de-ai săi, a planificat apariția unui nou periodic, care să prezinte problemele sociale într-o lumină mai veridică decât în cea din revistele științifice. Numele periodicului a fost Huszadik Század (Secolul XX) și a apărut din ianuarie 1900. Jászi a fost forța motrice intelectuală a periodicului, publicând, ocazional, articole combative în care a declarat război viziunii științifice înguste și politicii reacționare.[9] Un an mai târziu, în ianuarie 1901, Jászi și prietenii săi au fondat Societatea sociologilor, care a devenit imediat un loc de întâlnire pentru dezbateri incisive. În jurul Societății și a periodicului s-a strâns și dezvoltat un grup orientat spre critică democrat-liberală asociat curentului ideologic și politic al radicalismului burghez, aflat la modă în acele timpuri.

La începutul anului 1904 i-a apărut cartea Artă și Moralitate și Jászi a sperat să se califice ca privatdozent, cu scopul de a debuta într-o carieră universitară. Curând, însă, a intrat în politică și s-a concentrat pe încercarea de a crea un partid socialist care să facă, în același timp, apel la naționalismul maghiar. A plecat la Paris în ianuarie 1905, unde a făcut cunoștință cu limba franceză academică și cu viața politică, fiind profund impresionat de mediul parizian în cele șase luni petrecute acolo.[10]

Tot în aceeași perioadă a scris un articol despre Metoda sociologică a celor două opinii, în care a susținut abordarea lui Émile Durkheim. A scris, de asemenea, un alt articol în care-l ataca pe Marx în calitate de mare fetiș al socialismului, ceea ce l-a înstrăinat de o parte dintre prietenii săi radicali. A revenit din capitala Franței cu sentimentul că ungurii reprezintă „ecouri tardive și palide ale eforturilor vestice, fără tendințe intelectuale cu rădăcini maghiare, capabile de a avea un impact substanțial asupra civilizației lumii”.[11]

Politicianul

S-a întors în Ungaria în 1905 în mijlocul unei crize constituționale. Partidul Liberal al lui István Tisza, aflat la guvernare timp de trei decenii, a pierdut alegerile din februarie, iar împăratul Franz Josef a refuzat să invite opoziția să formeze un nou guvern. În același timp, el l-a numit pe feldmareșalul baron Géza Fejérváry ca prim-ministru, iar opoziția a făcut apel la rezistență națională. În luna august, Jászi și unii dintre prietenii săi au fondat o Ligă pentru Vot Universal prin vot secret, aceasta reprezentând debutul carierei sale politice. În iunie 1906 a demisionat din postul său de la minister.

În numărul din ianuarie 1907 al Secolului XX, Jászi a scris un articol program intitulat „În direcția noii Ungarii”, conturând o politică radicală de independență și de autonomie economică îndreptată împotriva Monarhiei Habsburgice. În același articol a susținut autonomia municipalităților, reforma educației publice, secularizarea moșiilor bisericii, libertatea de gândire, libertatea presei, libertatea întrunirilor, dreptul la grevă, precum și oprirea maghiarizării minorităților și a politicii de incitare naționalistă.

În 1908 Jászi și prietenii săi au devenit francmasoni, iar Jaszi conducător al unei loje separate, această conexiune fiind principalul motiv pentru care francmasoneria a fost legată în Ungaria de schimbarea progresivă.[12] În 1912 a fost numit profesor asistent de sociologie la Universitatea din Cluj,[5] unde a continuat să se rafineze și să-și propage opiniile sale politice. Conform lui Hugh Seton-Watson, „Jászi a sperat că, dacă degenerata clasă politică ar putea fi înlăturată de la putere, pământul ar fi distribuit țăranilor și dreptul de vot ar fi acordat tuturor cetățenilor, ar putea apărea o nouă Ungarie, în care cultura maghiară ar putea coexista în mai multe limbi”.[13]

La 6 iunie 1914, Jászi a unit un număr de grupuri progresiste în Országos Polgári Radikális Párt (Partidul Național Radical Civic), sub o platformă prin care se solicita votul universal, o reformă agrară radicală, autonomia vamală și controlul statului asupra educației. Adunarea constitutivă s-a ținut la Budapesta, iar Jászi a devenit președintele partidului.

Șase săptămâni mai târziu a izbucnit Primul Război Mondial și noul partid a sprijinit mișcarea pacifistă și a cerut înființarea unei federații a statelor din întreaga Europă, un fel de precursoare a Ligii Națiunilor.[14] Din toamna anului 1915 până la jumătatea anului 1917 Jászi a fost corespondent de război pe front.

Ministrul

Harta etnică a Ungariei în anul 1910

În timpul Revoluției Crizantemelor din 1918, Jászi a intrat în guvernul Károlyi ca ministru fără portofoliu al naționalităților, din partea Consiliului Național Maghiar (Magyar Nemzeti Tanács). Demersurile sale din această funcție s-au centrat pe convingerea liderilor diferitelor popoare, în principal ai românilor, slovacilor și rutenilor, să-și păstreze oamenii în interiorul granițelor Ungariei, oferindu-le autonomie maximă în cadrul unui model de stat asemănător Elveției. Tentativa acestuia însă a eșuat.[15] În timpul negocierilor de la Arad dintre guvernul maghiar și liderii majorității românești din Transilvania (13-14 noiembrie 1918) a fost liderul delegației ungare.

Jászi a demisionat din guvernul Károlyi în luna ianuarie 1919, crezând că nu au cum să existe progrese serioase în problema naționalităților, în condițiile partajării Ungariei de către puterile Antantei victorioase.

„Am sperat că eliberarea de poverile birocratice și de obligațiile de solidaritate cu cabinetul să-mi permită să-mi exprim punctele de vedere mai energic”

, a amintit Jászi mai târziu în memoriile sale.[16] A devenit, ulterior, consilier-șef de politică externă al lui Károlyi și a fost, de asemenea, numit, în primăvara anului 1919, în funcția de președinte al Consiliului Afacerilor Externe.

Mai târziu, Jászi a sperat în înființarea unui Confederații Dunărene a naționalităților.

La 21 martie 1919, în locul guvernului Károlyi, a fost instaurat regimul condus de Béla Kun, începând, astfel, cea de-a doua fază a revoluției maghiare. În memoriile sale de mai târziu, Jászi a afirmat că i-a îndemnat pe membrii Partidului Radical, dizolvat în urma revoluției comuniste, să nu accepte responsabilități politice sau morale pentru regimul comunist, dar, în același timp, să nu încerce să copieze și tipul de sabotaj al acestuia, al intelectualității ruse. Lăsând politica deoparte, membrii partidului au fost sfătuiți să se gândească la asistarea noului regim în domeniile administrativ și economic.[17]

Profesorul

La începutul anului 1919[3], Oszkár Jászi a fost numit profesor de sociologie la Universitatea din Budapesta.[5]

Jászi a emigrat din Ungaria la 1 mai 1919 și s-a stabilit inițial la Viena. În memoriile sale, acesta și-a justificat plecarea prin incapacitatea sa de a tolera negarea completă a libertății de gândire și de conștiință care a caracterizat regimul comunist, precum și prin previzionarea unui iminent colaps al regimului, care ar fi fost urmat de un regim contrarevoluționar violent.[18] În perioada vieneză, a fost, împreună cu Mihály Károlyi, unul dintre liderii comunității democratice de emigranți și editor al ziarului Bécsi Magyar Újság. A călătorit în Cehoslovacia, Iugoslavia și România ducând demersuri pentru izolarea și răsturnarea regimului contrarevoluționar al lui Miklós Horthy, precum și pentru înființarea unei Confederații Dunărene.[5]

Între 1923-1924 a făcut un tur în Statele Unite, în timpul căreia a vizitat mai multe universități, orașe și comunități maghiare, cu aceleași obiective.[5] Devenit un critic atât al Republicii Sovietice Ungare, cât și al regimului Horty, autoritățile ultimului regim l-au considerat unul dintre inamicii principali.

În 1925 a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde a fost numit profesor de științe politice la Oberlin College până în 1942, când s-a pensionat, după ce în 1931 a căpătat cetățenie americană. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a prezidat Federația Maghiarilor Democrați, încercând să unească diverse facțiuni politice și sociale, mai puțin pe cele care au urmat linia Habsburgilor și a lui Horthy. Până în 1947[5] nu a mai încercat să intre în Ungaria, deși, anual, a vizitat Europa.

În SUA a scris o serie de cărți, dintre care cea mai cunoscută este Destrămarea Monarhiei Habsburgice, publicată în 1929 de Chicago University Press. S-a străduit, în timp, să contribuie la clarificarea rolului jucat de Karolyi în revoluție și s-a apucat să scrie biografia acestuia, pe care nu a mai apucat să o finalizeze.

În 1956 era deja grav bolnav.[3]

Relațiile cu românii și cu instituțiile lor

Recenzii în limba română

Ideile lui Oszkár Jászi în sensul acordării unei largi autonomii minorităților din Austro-Ungaria s-au bucurat de o largă popularitate, inclusiv în rândurile românilor transilvăneni. Cassiu Maniu, fratele lui Iuliu Maniu, a publicat în anul 1907, la Arad, broșura intitulată Recenziunea operei lui Oszkár Jászi, despre formarea statelor naționale.

Fosta Prefectură din Arad. În această clădire au avut loc negocierile între delegația guvernului maghiar și Consiliul Național Central Român de la mijlocul lunii noiembrie 1918

Concepțiile politice ale lui Jászi referitoare la problemele Europei Centrale au fost publicate în România interbelică, în special în numerele pe anul 1922 din Revista Vremii politice, literare și economice, publicație editată de Grigore Gafencu.

Negocierile de la Arad

În zilele de 13-14 noiembrie 1918 s-a întâlnit la Arad cu reprezentanții Consiliului Național Român Central pentru a negocia cu aceștia rămânerea cu o largă autonomie în cadrul Ungariei, care ar fi urmat să fie organizată sub forma unui stat asemănător Elveției. Negocierile s-au desfășurat la sediul Comitatului Arad (actualul rectorat al Universității din Arad). Conducătorul delegației române a fost Ștefan Cicio-Pop.

Propunerea a fost respinsă de Iuliu Maniu, care a cerut „desfacerea totală”.[19]

In memoriam

Mormântul din cimitirul budapestan Farkasréti, în care este depusă cenușa lui Oszkár Jászi

În 1989 un comitet de inițiativă a militat pentru înființarea Asociației pentru Politică Externă Jászi Oszkár, recunoscută oficial în ianuarie 1991. Tot în 1991 cenușa sa a fost adusă din SUA și înhumată potrivit voinței sale în pământ maghiar, în cimitirul Farkasréti din Budapesta, într-un mormânt comun cu cel al părinților săi. La ceremonie au participat președintele Republicii Ungare și cel al Adunării Naționale.

Publicații

  • Revolution and Counter-Revolution in Hungary, London, 1924.
  • The Dissolution of the Habsburg Monarchy. Chicago: University of Chicago Press, 1929.
  • Proposed Roads to Peace. New York: The Abingdon Press, 1932.
  • Against the Tyrant: The Tradition and Theory of Tyrannicide. With John D. Lewis. Chicago: Free Press, 1957.
  • Homage to Danubia. Lanham, MD: Rowman & Littlefield, 1995.

Referințe

  1. ^ „Oszkár Jászi”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  3. ^ a b c d e Jászi Oszkár; Parliamentary Library
  4. ^ Litván, A Twentieth-Century Prophet, pp. 3-4.
  5. ^ a b c d e f g Litván, György; Jászi, Oszkár; The YIVO Encyclopedia of Jews in Eastern Europe, yivoencyclopedia.org
  6. ^ Litván, A Twentieth-Century Prophet, p. 5.
  7. ^ Litván, A Twentieth-Century Prophet, pg. 6.
  8. ^ Litván, A Twentieth-Century Prophet, pg. 9.
  9. ^ Litván, A Twentieth-Century Prophet, pg. 19.
  10. ^ Litván, A Twentieth-Century Prophet, pg. 35.
  11. ^ Litván, A Twentieth-Century Prophet, pg. 41.
  12. ^ Chris Wrigley, Challenges of Labour: Central and Western Europe, 1917-1920 London: Routledge, 1993; pg. 76.
  13. ^ Hugh Seton-Watson, Nations and States: An Enquiry into the Origins of Nations and the Politics of Nationalism.
  14. ^ Jörg K. Hoensch, A History of Modern Hungary, 1867-1994.
  15. ^ Peter F. Sugar, Péter Hanák și Tibor Frank, A History of Hungary.
  16. ^ Oscar Jászi, Revolution and Counter-Revolution in Hungary.
  17. ^ Jászi, Revolution and Counter-Revolution in Hungary, pg. 111.
  18. ^ Jászi, Revolution and Counter-Revolution in Hungary, pg. 110.
  19. ^ Iuliu Maniu și culisele Marii Uniri, adevarul.ro, 1 decembrie 2015. Accesat la 14 aprilie 2017.

Bibliografie

Lectură suplimentară
  • Bakisian, Nina; Oscar Jászi in Exile: Danubian Europe Reconsidered; Hungarian Studies, vol. 9, no. 1/2 (1994), pp. 151–159.
  • Fischer, Holger; Oszkár Jászi und Mihály Károlyi. Ein Beitrag zur Nationalitätenpolitik der bürgerlich-demokratischen Opposition in Ungarn von 1900 bis 1918 und ihre Verwirklichung in der bürgerlich-demokratischen Regierung von 1918 bis 1919.; München 1978 (Studia Hungarica 17); ISBN 3-87828-130-7.
  • Haslinger, Peter; Arad, November 1918 : Oszkár Jászi und die Rumänen in Ungarn, 1900 bis 1918; Wien : Böhlau; 1993.
  • en Szász, Zoltán; History of Transylvania, Vol. III – From 1830 to 1919, XIV - Revolutions and national movements after the collapse of the monarchy (1918-1919); Institute of History of the Hungarian Academy of Science's; Atlantic Research and Publications, Inc.; 2001-2002; pp. 3–753

Legături externe

Vezi și

Read other articles:

本條目存在以下問題,請協助改善本條目或在討論頁針對議題發表看法。 此條目需要补充更多来源。 (2018年3月17日)请协助補充多方面可靠来源以改善这篇条目,无法查证的内容可能會因為异议提出而被移除。致使用者:请搜索一下条目的标题(来源搜索:羅生門 (電影) — 网页、新闻、书籍、学术、图像),以检查网络上是否存在该主题的更多可靠来源(判定指引)。 ...

 

 

Weapon for use in waters, triggered by the target's approach Naval mining redirects here. For civilian resource extraction, see deep sea mining. Polish wz. 08/39 contact mine. The protuberances near the top of the mine, here with their protective covers, are called Hertz horns, and these trigger the mine's detonation when a ship bumps into them. An explosion of a naval mine A naval mine is a self-contained explosive device placed in water to damage or destroy surface ships or submarines. Unli...

 

 

Artikel ini sebatang kara, artinya tidak ada artikel lain yang memiliki pranala balik ke halaman ini.Bantulah menambah pranala ke artikel ini dari artikel yang berhubungan atau coba peralatan pencari pranala.Tag ini diberikan pada November 2022. Alma FrancisLahirAlma Lenore Francis(1890-10-15)15 Oktober 1890Portland, Oregon, A.S.Meninggal21 Agustus 1968(1968-08-21) (umur 77)Portland, Oregon, A.S.MakamLone Fir CemeteryPendidikanSt. Helens HallPekerjaanAktrispenyanyiSuami/istri Robert Gord...

Set Mandelbrot (hitam) dalam lingkungan yang terus diwarnaiArtikel atau sebagian dari artikel ini mungkin diterjemahkan dari Mandelbrot set di en.wikipedia.org. Isinya masih belum akurat, karena bagian yang diterjemahkan masih perlu diperhalus dan disempurnakan. Jika Anda menguasai bahasa aslinya, harap pertimbangkan untuk menelusuri referensinya dan menyempurnakan terjemahan ini. Anda juga dapat ikut bergotong royong pada ProyekWiki Perbaikan Terjemahan. (Pesan ini dapat dihapus jika terjem...

 

 

Japanese baseball player Baseball player Takuro IshiiYokohama DeNA BayStars – No. 75Third baseman, Shortstop, CoachBorn: (1970-08-25) August 25, 1970 (age 53)Sano, Tochigi, JapanBatted: LeftThrew: RightdebutApril 13, 1989, for the Yokohama Taiyo WhalesLast appearance2012, for the Hiroshima Toyo CarpCareer statisticsBatting average.282Home runs102Hits2,432Stolen bases358 TeamsAs player Yokohama Taiyō Whales/Yokohama BayStars (1989–2008) Hiroshima Toyo Carp (2...

 

 

2000 film by Cameron Crowe This article is about the film. For other uses, see Almost Famous (disambiguation). Almost FamousTheatrical release posterDirected byCameron CroweWritten byCameron CroweProduced byCameron CroweIan BryceStarring Patrick Fugit Billy Crudup Frances McDormand Kate Hudson Jason Lee Anna Paquin Fairuza Balk Noah Taylor Philip Seymour Hoffman CinematographyJohn TollEdited byJoe Hutshing Saar KleinMusic byNancy WilsonProductioncompaniesDreamWorks PicturesColumbia PicturesVi...

The Wise Little Hen Serial Silly SymphoniesTheatrical release posterSutradaraWilfred JacksonProduserWalt DisneyPengisi suaraFlorence GillClarence NashPinto ColvigAnimatorArt BabbittDick HuemerDick LundyWard KimballStudioWalt Disney ProductionsDikeluarkan pada date(s) 9 Juni 1934 (1934-06-09) (78 years ago)Lama waktu7 minutes (one reel)BahasaInggris Debut Pertama Donal Bebek. The Wise Little Hen adalah salah satu bagian dari kartun Silly Symphonies yang dibuat oleh Walt Disney, berdasarka...

 

 

Fictional character from Neon Genesis Evangelion Fictional character Rei AyanamiNeon Genesis Evangelion characterRei with her Eva-00 (in the background) as a child (left), as a pilot (center) and as a student (right)First appearanceNeon Genesis Evangelion chapter 2: Reunion (1995)Created byGainaxVoiced byJapaneseMegumi HayashibaraEnglishAmanda Winn-Lee (ADV dub and Rebuild series; Prime Video dub)Brina Palencia (Rebuild series; Funimation dub)Ryan Bartley (Netflix dub)In-universe information...

 

 

Pour les articles homonymes, voir Jury (homonymie). Cet article est une ébauche concernant le droit. Vous pouvez partager vos connaissances en l’améliorant (comment ?) selon les recommandations des projets correspondants. Consultez la liste des tâches à accomplir en page de discussion. The Jury de John Morgan (1861) : jury criminel à Aylesbury, au Royaume-Uni. Un jury est un ensemble de citoyens, appelés des jurés, chargés de rendre un verdict dans un procès. Dans son se...

此條目可参照英語維基百科相應條目来扩充。 (2022年1月31日)若您熟悉来源语言和主题,请协助参考外语维基百科扩充条目。请勿直接提交机械翻译,也不要翻译不可靠、低品质内容。依版权协议,译文需在编辑摘要注明来源,或于讨论页顶部标记{{Translated page}}标签。 艾哈迈德·哈桑·贝克尔أحمد حسن البكر第4任伊拉克总统任期1968年7月17日—1979年7月16日副总统萨达姆·侯...

 

 

Cet article traite de l'équipe masculine. Pour l'équipe féminine, voir Équipe d'Azerbaïdjan féminine de football. Équipe d'Azerbaïdjan Généralités Association Fédération d'Azerbaïdjan de football Confédération UEFA Couleurs blanc et bleu Surnom Milli komanda (« L'équipe nationale ») Stade principal Stade olympique de Bakou Classement FIFA 113e (15 février 2024)[1] Personnalités Sélectionneur Arif Asadov (intérim) Capitaine Emin Makhmudov Plus sélectionné Ra...

 

 

Japanese manga series I Am a HeroFirst tankōbon volume cover, featuring Hideo Suzukiアイアムアヒーロー(Ai Amu a Hīrō)GenreAction[1][2]Horror[1][2]Psychological thriller[3] MangaWritten byKengo HanazawaPublished byShogakukanEnglish publisherNA: Dark Horse ComicsMagazineWeekly Big Comic SpiritsDemographicSeinenOriginal runApril 27, 2009 – February 27, 2017Volumes22 Live-action filmDirected byShinsuke SatoMusic byNima Fakh...

乔冠华 中华人民共和国外交部部长 中国人民对外友好协会顾问 任期1974年11月—1976年12月总理周恩来 → 华国锋前任姬鹏飞继任黄华 个人资料性别男出生(1913-03-28)1913年3月28日 中華民國江蘇省盐城县逝世1983年9月22日(1983歲—09—22)(70歲) 中华人民共和国北京市籍贯江蘇鹽城国籍 中华人民共和国政党 中国共产党配偶明仁(1940年病逝) 龚澎(1970年病逝) 章含...

 

 

Museum Louvre di Paris, Prancis, merupakan salah satu museum terbesar di dunia. Galeri Seni Nasional, Washington DC. Museum seni, museum kesenian, atau galeri seni adalah sebuah bangunan atau ruang kosong yang ditujukan untuk pameran karya seni, yang pada umumnya merupakan karya seni rupa. Museum seni dapat berupa publik atau privat, yang membedakan adalah kepemilikan benda koleksinya. Lukisan merupakan benda seni yang umum dipajang; namun, patung, seni dekoratif, furnitur, tekstil, kostum, g...

 

 

Agostino Depretis Agostino DepretisAgostino Depretis Primeiro-ministro da Itália Período 1º - 25 de Março de 1876até 24 de Março de 1878 2º - 19 de Dezembro de 1878até 14 de Julho de 1879 3º - 29 de Maio de 1881até 29 de Julho de 1887 Antecessor(a) 1º - Marco Minghetti 2º - Benedetto Cairoli 3º - Benedetto Cairoli Sucessor(a) 1º - Benedetto Cairoli 2º - Benedetto Cairoli 3º - Francesco Crispi Dados pessoais Nascimento 31 de Janeiro de 1813 Stradella Morte 29 de Julho de 1887 ...

artikel ini perlu dirapikan agar memenuhi standar Wikipedia. Tidak ada alasan yang diberikan. Silakan kembangkan artikel ini semampu Anda. Merapikan artikel dapat dilakukan dengan wikifikasi atau membagi artikel ke paragraf-paragraf. Jika sudah dirapikan, silakan hapus templat ini. (Pelajari cara dan kapan saatnya untuk menghapus pesan templat ini) Walter H. SchottkyWalter Hermann Schottky (1886-1976)Lahir23 Juli, 1886Zürich, SwitzerlandMeninggal4 Maret 1976Pretzfeld, Jerman BaratTempat ting...

 

 

Sosu Seowon Sosu Seowon adalah sebuah seowon di Yeongju, provinsi Gyeongsang Utara, Korea Selatan.[1] Sosu Seowon merupakan seowon pertama yang didirikan di Korea pada masa Dinasti Joseon pada tahun 1542, tahun ke-37 masa pemerintahan Raja Jungjong.[2] Seowon yang terletak di desa Najeuk, kabupaten Sunheung, kota Yeongju ini menjadi salah satu tempat awal perkembangan pendidikan dan Konfusianisme di Korea. Bangunan ini berfungsi sebagai altar pemujaan (祠宇:Sa-u) untuk pengh...

 

 

Serie A2 1979-1980Dettagli della competizioneSport Pallacanestro Edizione6ª OrganizzatoreLega Basket Federazione FIP Periodo7 ott 1979 —24 feb 1980 VerdettiPromozioni Gorizia Fortitudo Bologna Virtus Roma Pall. Trieste Retrocessioni Olimpia Cagliari Cronologia della competizioneed. successiva →     ← ed. precedente Modifica dati su Wikidata · Manuale Il campionato di Serie A2 di pallacanestro maschile 1979-1980 ha visto al via ...

بلدة لويل الإحداثيات 42°54′20″N 85°21′49″W / 42.905555555556°N 85.363611111111°W / 42.905555555556; -85.363611111111   [1] تقسيم إداري  البلد الولايات المتحدة[2]  التقسيم الأعلى مقاطعة كينت  خصائص جغرافية  المساحة 33.3 ميل مربع  ارتفاع 242 متر  عدد السكان  عدد السكان 6276 (1 أب...

 

 

Jacques Lemercier Jacques Lemercier (Pontoise, 1585 – Parigi, 13 gennaio 1654) è stato un architetto francese, tra i principali esponenti del cosiddetto classicismo barocco. Si formò a Roma, dove studiò a partire dal 1607. Successivamente divenne architetto reale e nel 1624 fu incaricato da Luigi XIII di ampliare il palazzo del Louvre, senza discostarsi dall'opera avviata da Pierre Lescot nel XVI secolo; l'elemento più interessante dell'opera di Lemercier è il cosiddetto Pavillon de l'...