Leon M. Negruzzi

Leon M. Negruzzi
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Wiener Neustadt, Austria Inferioară, Austro-Ungaria Modificați la Wikidata
Decedat (88 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Paris, Franța Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațietraducător
poet
prozator[*]​ Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română
limba franceză Modificați la Wikidata
Activitate
StudiiUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Limbilimba franceză  Modificați la Wikidata
PatronajUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Leon M. Negruzzi (n. , Wiener Neustadt, Austria Inferioară, Austro-Ungaria – d. , Paris, Franța) a fost un poet, prozator și traducător român.

Biografie

S-a născut în orașul austriac Wiener Neustadt, ca fiul al generalului român Mihail L. Negruzzi și al soției sale, Lucia (născută Miclescu).[2] Provenea dintr-o familie românească veche, cu rădăcini adânci în cultura română: străbunicul său a fost Costache Negruzzi, iar unchiul său a fost Iacob Negruzzi.[2] A absolvit în 1916 studiile secundare la Liceul Internat din Iași și apoi, după Primul Război Mondial, Facultatea de Drept a Universității din Iași.[2]

S-a stabilit în Franța după 1925 și a lucrat la Éditions Albin Michel.[2] După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial și instaurarea unui regim comunist în țara sa natală, el a fost activ în informarea opiniei publice occidentale despre situația României sub ocupația sovietică.[2] În februarie 1952 a prezentat un Mémorandum des refugiés roumains adressé a l’Organisation des Nations Unies la Adunarea Generală a Națiunilor Unite; documentul a fost semnat de mai mulți scriitori români, printre care Aron Cotruș, Mircea Eliade, Claudiu Isopescu și Eugen Lozovan.[2]

Negruzzi a publicat relatări de călătorie, romane și poezii.[2] Criticul Mircea Anghelescu îl considera un „prozator de spiță voltairiană și observator fără iluzii al umanității”.[2] A tradus, de asemenea, romane românești în limba franceză,[2] printre care Șatra de Zaharia Stancu (publicată la Paris în 1970 și reeditată în 1973).[3][4] A murit la Paris.[2]

Opera

  • Flâneries en U.S.A., Paris, 1930 (trad. în limba română de E. Konya, București, 1934);
  • Les Aventures extraordinaires de Rodolphe Durant, I. Gang, Paris, 1933; II. Le Politicien, Paris, 1934 (trad. în limba română de Ben Corlaciu și Dana Konya-Negruzzi, București, 1974);
  • Nimic (în colab. cu Mihail L. Negruzzi), versuri, Iași, [1943];
  • Le Tour du monde d’Hippolyte-Louis Dupont-Lafaisse, Paris, 1957;
  • Existence, [Paris], f.a.

Traduceri

Note

  1. ^ a b Léon M. Negruzzi, Autoritatea BnF 
  2. ^ a b c d e f g h i j Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române M-Z, vol. II, Ed. Paralela 45, București, 2004, p. 209. ISBN: 973-697-758-7
  3. ^ Ovidiu Ghidirmic, Zaharia Stancu sau interogația nesfîrșită, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1977, p. 237.
  4. ^ Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 2: I-Z, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, pp. 348, 350.