Specia a fost descrisă și desenată pentru prima dată de micologul german August Batsch drept Agaricus lividorubescens în volumul 2 al operei sale Elenchus Fungorum latine et germanice - Continuatio secunda din 1789.[5]
Dar comitetele de nomenclatură au decis că numele binomial are să fie Agaricus uvidus, determinat de marele savant suedez Elias Magnus Fries în volumul 2 al lucrării sale Observationes mycologicae din 1818.[6]
Apoi, în 1838, Fries însuși a transferat soiul la genul Lactarius sub păstrarea epitetului în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum din 1838.[7] Taxonul Lactarius uvidus este numele curent valabil (2020).
Toate celelalte încercări de redenumire și variații descrise (vezi infocaseta) sunt acceptate sinonim, dar nefolosite.
Epitetul este derivat din cuvântul latin (latinăuvidus=jilav, ud, umed),[8] referindu-se la locul în care se găsește ciuperca.
Descriere
Pălăria: are un diametru de 4–7 (10) cm, este nu prea cărnoasă, fragilă, pentru mult timp convexă cu marginea răsfrântă spre picior și cu puțin puf albicios, apoi, din ce în ce mai plată și chiar adâncită, uneori cu un gurgui larg și vizibil, dar nu prea proeminent. Cuticula este netedă, lipicioasă până slab unsuroasă, pe vreme umedă forte vâscoasă, de fapt fără zone concentrice, sugerând însă ocazional unele liliaceu-brune. Coloritul pălăriei, în centru mai închis, variază între palid gri-violet și gri-brun, dar poate fi și ocru până bej. La bătrânețe se decolorează brun-carneu. Când pălăria este atinsă, devine repede violet-negricioasă.
Lamelele: sunt dese, subțiri, bifurcate și intercalate, orizontale sau slab arcuite, cu muchii netede, fiind ori aderate larg la picior, ori puțin decurente de-a lungul lui. Coloritul este albicios-roz până albicios-crem, dar, la cea mai mică atingere, devin brun-violet.
Piciorul: are o înălțime de 4-7 (10)cm și o lățime de 1-2 cm, este robust, cilindric precum adesea puțin subțiat spre bază, tânăr plin, iar la bătrânețe gol pe dinăuntru. Suprafața netedă, unsuros-lipicioasă ca cuticula, este albicioasă până gri, uneori pătată ocru. Nu prezintă un inel.
Carnea: fragedă, spongioasă și albă este sub cuticulă gri-liliacee și se decolorează după tăiere violet, mirosul fiind slab fructuos, dar gustul amar, astringent, însă numai moderat iute.
Laptele: care curge abundent la început, este alb, dar, în contact cu aerul, se colorează în violet închis, fiind amar, iute și astringent ca carnea. Fără contact cu el nu schimbă culoarea.[3][4]
Caracteristici microscopice: are spori rotunjori cu o mărime de 9-10 x 8-9 microni, ușor amilozi (ce înseamnă colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod), hialini (translucizi), o suprafață cu crestături numai parțial reticulate, fiind presărată de negi mici de până la 1 µm. Pulberea lor este alb-gălbuie. Basidiile cu 4 sterigme fiecare sunt clavate și măsoară 40-45 (60) x 8 (11)-10 (13) microni. Cistidele (celule de obicei izbitoare și sterile care pot apărea între basidii și himen, stratul fructifer) sunt fusiforme cu o mărime de 60-70 x 7-9 microni.[9] Muchiile eterogene prezintă pe lângă basidii o mulțime de cheilocistide (elemente sterile situate pe muchia lamelor) clavate, uneori în formă de sticlă care măsoară 30-65 x 6-10 microni, dar numai puține pleurocistide (elemente sterile situate în himenul de pe fețele lamelor) și ele fusiforme de 50-100 × 10-12 microni. Nu prezintă cheilocistide (elemente sterile situate pe muchia lamelor). Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) constau din hife puternic gelatinoase, ascendente și neregulat încolăcite, late de 1-5µm. Dedesubt se mai pot descoperi hife paralele cu o lățime de 2-4µm, și ele gelatinoase.[10][11]
^ abcBruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 370-371 - 1, ISBN 3-405-12116-7
^August Batsch: „Elenchus Fungorum latine et germanice - Continuatio prima”, vol. 2, Editura Johann Jacob Gebauer, Halle (Saale) 1789, p. 51, tab. 36
^Elias Fries: „Observationes mycologicae”, vol. 2, Editura Ernest Mauritius, Greifswald, 1822, p. 191 [1]
^Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 338 [2]
^Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1237, ISBN 3-468-07202-3
^Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. 367
^Jacob Heilmann-Clausen și colaboratori: „The genus Lactarius - Fungi of Northern Europe”, vol. 2, Editura Danish Mycological Society, Copenhaga 1998, p. 96-97, ISBN 978-8-79835-814-5
^Josef Breitenbach & Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, vol. 6 – Russulaceae, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 2005, p. 116, ISBN 3-85604-060-9
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 362-363, ISBN 88-85013-37-6
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 396-397, ISBN 3-405-12081-0
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 360-361, ISBN 88-85013-25-2
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 376-377 - 1, ISBN 3-405-12081-0
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 364-365/1, ISBN 3-405-12116-7
^Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 336-337, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 384-385, ISBN 88-85013-25-2
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 304-305, ISBN 3-405-12124-8
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 380-381 - 2, ISBN 3-405-12081-0
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 312-313 - 1, ISBN 3-405-12124-8
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 390-391, ISBN 3-405-12081-0
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 364-365, ISBN 88-85013-25-2
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 364-365/2, ISBN 3-405-12116-7
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 306-307, ISBN 3-405-12124-8
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 370-371, ISBN 88-85013-25-2
Bibliografie
Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
_Fr_71973.jpg)
_Gray_571288.jpg)
.JPG)
_Fr_256398.jpg)
