Labia mică

Labia mică

Labiile mici sunt evidențiate prin linie întreruptă
Detalii
Latinălabium minor pudendi
Originea embrionarăPliuri urogenitale
Parte dinVulvei
SistemAparatul genital feminin
Artere labiale anterioare, artere labiale posterioare
Vene pudendale interne
Nerv labial anterior, nerv labial posterior
Ganglionii limfatici inghinali
Resurse externe
Gray'sp.1265
TAA09.2.01.007
FMA20374
Terminologie anatomică

Labiile mici (lat. Labium minora pudendi) sau nimfele (nymphae), buzele vaginale mici, sunt două pliuri tegumentare situate între labiile mari, în fanta (fisura) vulvară. Labiile mici prezintă variații mari în dimensiune, formă și culoare.

Nume

Denumirea acestor organe provine de la cuvintele latinești labium – „buză” și minora – „mică”. Ele sunt denumite așa deoarece sunt mai subțire în raport cu labiile mari (Labia majora). Totuși, la multe femei labiile mici ies în afara labiilor mari și nu ar corespunde denumirii. Din acest motiv, în unele publicații se folosește și termenul de labii interne.

Cuvântul nimfă (nympha) în limba greacă veche are semnificația de „mireasă”, „fecioară” sau „fată nemăritată”. În evul mediu acest cuvânt era utilizat pentru a desemna vulva în totalitate. Cu timpul, sensul termenului „nimfă” s-a rezumat la buzele mici. Deci, pentru descrierea acestor pliuri tegumentare pot fi utilizate expresiile: labii mici, buze vaginale mici și nimfe, mai frecvent este întâlnită, în literatura de specialitate, prima opțiune.

Morfologie

Buzele vaginale mici sunt două cute de piele care înconjoară lateral orificiul vaginal și urinar, unind-se în partea anterioară și posterioară a vulvei. În extremitatea anterioară, fiecare labie mică se bifurcă în două repliuri pieloase ce înconjoară glandul clitorisului – cea mai sensibilă regiune a aparatului erectil feminin. Repliul superior al glandului, ale unei labii se unește cu cel al labiei opuse formând prepuțul clitoridian (praeputium clitoridis). Ramificațiile tegumentare de dedesubtul glandului clitoridian alcătuiesc împreună frâul clitoridian (frenulum clitoridis). În partea posterioară, labiile se unesc în frâul (frenulum) labial (frenulum labiorum pudendi) sau furșetă. În unele cazuri furșeta lipsește și labiile mici se reduc treptat, unindu-se cu labiile mari.

Din punct de vedere morfologic, fiecare labie mică posedă câte două fețe și două margini. Fața externă vine în contact cu fața internă a labiilor mari. Labiile mici sunt despărțite de labiile mari prin șanțul nimfo-labial. Fețele interne a labiilor mici contactează între ele. Între labiile mici, pe linie mediană, se află șanțul nimfo-himenial, la baza căruia, prin îndepărtarea labiilor mici, se face vizibil vestibulul vaginal. Pe suprafața vestibulului se deschid canalele glandelor vestibulare (Skene, Bartholin), orificiile urinar și vaginal.

Marginea externă (inferioară) este liberă, convexă și pigmentată foarte intens. Marginea superioară aderă la baza vulvei. Buzele vaginale mici au o lungime medie de circa de 30-40 mm, lățimea de 10-30 mm și grosimea de 4-5 mm, atestându-se o variabilitate individuală.

Anatomie

Labiile mici sunt alcătuite din două straturi de piele între care se află o placă alcătuită din țesut conjunctiv, fibre elastice și vase sangvine puternic ramificate. Abundența vaselor sangvine creează un țesut erectil, similar țesutul spongios. Dermul labiilor mici este bogat terminații nervoase libere și receptori senzitivi, precum: corpusculii voluptății (corpusculii sexuali) - varietate a corpusculilor Krause, corpusculii Pacini și Meissner. Suprafața labiilor, în cazuri rare, poate fi netedă sau, cel mai des, rugoasă, roză sau brună. Tegumentul este lipsit complet de pilozitate și glande sudoripare, dar este bogat în glande sebacee. La fetițe nou-născute labiile mici proeminează, ca mai apoi, odată cu creșterea, devin acoperite complet de labiile mari. În perioada pubertară trec prin numeroase modificări individuale pentru fiecare femeie.

Fiziologie

Lubrifierea vulvei și dilatarea labiilor mici în timpul excitației

Buzele vaginale mici au o funcție majoră în activitatea sexuală. Datorită vascularizației bogate, ele constituie organe semierectile. Stimularea sexuală declanșează vasoconstricția venelor, de duce la umflarea și creșterea în dimensiuni a labiilor mici. Grosimea labiilor excitate poate crește de 2-3 ori. În faza de platou a răspunsului sexual, culoarea fețelor labiilor se schimbă de la roz până la un roșu intens. Totuși, modificările descrise diferă pentru fiecare femeie.

Terminațiile nervoase libere și corpusculii senzitivi asigură o sensibilitate înaltă a labiilor mici, fiind una din cele mai importante zone erogene importante, alături de clitoris (mai puțin bulbii vestibulari).

Glandele Bartholin elimină secreții fluide ce lubrifiază intrarea în vagin. În așa mod, se previne iritația mecanică a epiteliului vulvar și vaginal în timpul penetrării.

De asemenea, labiile mici au un rol în prevenirea pătrunderii microorganismelor patogene în canalul vaginal. Prepuțul și frâul protejează glandul clitorisului, care este foarte sensibil la atingere. În faza de platou și orgasm, glandul se retrage sub prepuț.

Variații

Diversitatea labiilor mici

Aspectul extern al buzelor vaginale mici prezintă variații individuale pentru fiecare femeie, într-un diapazon foarte larg. Labiile interne pot fi mai late și să extindă dincolo de fanta vulvară, devenind vizibile la exterior. Astfel, labiile mici par să fie mai mari decât labiile mari. De asemenea, se poate constata diferențe individuale pentru toți parametrii morfologici ai labiilor mici: lungimea, grosimea, suprafața tegumentului (neted sau rugos), culoarea (la femeile albe: roz, brună, gri sau chiar neagră) și simetria (una din labii poate să fie mai lată). Datorită acestei varietății, nu se poate vorbi de o formă „normală” a labiilor, decât dacă aceasta provoacă iritare și inflamare. Nu se poate indica existența unui etalon al frumuseții al organelor genitale externe.[1]

Labii mici dezvoltate

Totuși, din cauza răspândirii largi a producției pornografice, prin intermediul mass-mediei și pe internet (adesea imaginile fiind selectate sau editate digital) are loc formare concepțiilor greșite despre ceea ce înseamnă „normalul„.[2] Adesea, corpul nud feminin este prezentat cu labii externe ce acoperă complet celelalte structuri vulvare, iar labii mici sunt de dimensiuni reduse, invizibile la suprafață.[3] În lipsa unei informări corecte cu privire la cum ar trebuie să arate vulva, pot apărea efecte negative ale stării emoționale ale femeii. Acest lucru poate determina apariția unor tulburări emoționale și mentale, cum ar fi dismorfofobia, sentimentul de jenă de a ieși în public în haine strâmte sau în costum de baie, lipsa siguranței de sine, frica de apreciere negativă a corpului de către persoanelor din jur, inclusiv de către partenerii conjugali. În plus, a fost creată o nouă industrie în domeniul chirurgiei cosmetice/plastice genitale feminine, care oferă o „soluție” rapidă a problemei dimensiunii exagerate a labiilor. De fapt, intervenția chirurgicală este necesară doar femeilor cu malformații ale organelor genitale sau în cazul apariția iritațiilor și inflamațiilor uro-genitale datorate dimensiunilor și formei labiilor. [3][4]

Vulvă cu labii „lărgite”

Percepția estică a a dimensiunii buzelor vaginale variază considerabil, unele persoane subliniind frumusețea buzelor mici mărite, în timp ce alte preferă labii mici reduse.

Din 2003 până în 2004, cercetătorii de la Departamentul de Ginecologie al Spitalului Elizabeth Garret Anderson din Londra, au măsurat dimensiunile labiilor și ale altor structuri genitale la 50 de femei, cu vârsta între 18 și 50 de ani (cu o medie de 35,6 ani). Rezultatele sunt prezentate în tabelul de mai jos.[1]

Caracterul Amplitudinea, mm Media, mm
Lungimea labiilor mici 20-100 60,6
Lățimea labiilor mici 5-60 21,8

Alt studiu din 2013, realizat printre 458 de femei cu vârsta cuprinsă între 14 - 60 ani, oferă următoare date:

  • Amplitudinea variației lățimii labiilor mici ale pacientelor: 4-165 mm;
  • Simetria labiilor mici: 63% dintre femeile examinate prezentau labii asimetrice, la 54% dintre respondente diferența între labia stângă și dreaptă constituia până la 1 cm;
  • Culoare labiilor mici: 69,7% din femei posedă labii roz și 30,3% având o altă culoare, inclusiv maro, gri, violet și negru.[4]

În perioada lunilor mai 2012 - octombrie 2013, la Departamentul de Obstetrică și Ginecologie din Centrul Medical Kolding a fost efectuat un studiu care viza vizibilitatea și lățimea labiilor mici ale pacientelor. În plus, femeile au fost întrebate dacă își percepeau organele genitale ca fiind „normale” sau nu. În total, au fost chestionate 244 de femei. Peste 90% din numărul femeilor aveau labii cu lățimea de cel puțin de 2,6 cm. Circa la 56% din persoanele investigate prezentau labii minore proeminente și vizibile, adică, ieșeau în afara labiilor mari sau erau la nivelul acestora. În ceea ce privește percepția organelor genitale externe, 86,5% au considerat labiile lor ca fiind „normale”. În concluzie, autorii subliniază că manifestare la exterior a labiilor mici este frecventă. [3]

Hipertrofie

Hipertrofia labiilor mici

Hipertrofia labiilor mici reprezintă dezvoltarea lor „excesivă”, ieșind mult dincolo de labiile mari. Cât privește definiția „hipertrofiei labiale” nu există un consens între specialiști din domeniu (ginecologi, pediatri și chirurgi plastici). În 1983, ginecologul Friedrich Eduard G., de la Universitatea din Florida, a propus ca „hipertrofie” a labiilor mici să se considere cazurile în care lățimea dintre marginea internă și marginea externă a labiei este mai mare de 5 cm. cercetători au sugerat că lățime „normală” a buzelor vaginale mici trebuie să fie nu mai mare de 3-4 cm.[5][6] Alții au propus să se măsoare lățimea labiilor mici nu de la marginea lor internă, ci în raport cu labiile mari.[7]

Cu toate acestea, această formă de „hipertrofie” nu este o malformație sau anomalie ale organelor genitale. Mai degrabă, reprezintă o caracteristică individuală și normală a femeii.[5] De regulă, hipertrofia labială este inofensivă, numai în cazuri rare, labiile lărgite pot provoca disconfort, iritație sau dureri în timpul șezutului, practicării unor sporturi și a actului sexual etc. În situațiile când labiile supradezvoltate prezintă efecte negative, se poate recurge la labioplastie, procedură chirurgicală de scurtare/corecție a labiilor.[8][9]

Există puține date clinice pentru a putea identifica cauzele exacte ale variației dimensiunilor buzelor mici. Se presupune că mărimea lor este influențată de către hormoni, factori genetici, inflamații anterioare ale labiilor, varicoză vulvară etc.[10][9]

Elongare

În unele triburi din Africa de Est și de Sud se practică alungirea buzelor vaginale mici. Fenomenul a fost menționat pentru prima dată de către europeni la femeile khoikhoi, la care buzele mici ajungeau până la 20 cm în lățime, formând așa-numitul „șorțul hotentotelor”. În prezent această practică a fost semnalizată la mai multe popoare din Africa de Sud, Namibia, Lesotho, Zimbabwe, Zambia, Malawi, Mozambic, Tanzania, Burundi, Uganda, Rwanda, Republica Democrată Congo. Uneori, fetele se simt constrânse să-și alungească labiile din cauza fricii de stigmatizarea de către comunitate și lipsei unei perspective de a se căsători. În aceste comunități, bărbații consideră femeile cu labiile largi mai atractive.[11]

Alungirea buzelor vaginale este practicată pe parcursul mai multor ani pentru a obține un rezultat de durată. Fetele încep să alungească labiile la vârsta de 8-14 ani, când labiile sunt mai elastice. Procesul alungirii continuă până la atingerea maturității, adică în perioada căsătoriei. Alungirea se face prin întinderea manuală ale labiilor, prin intermediul masajului special și cu ajutor unor creme sau unguente pe baza de amestec de ierburilor, în dependență de regiunea geografică: (Solanum incanum, Solanum aculeastrum, Bidens pilosa, frunze de bananier și cartofi, ulei de ricin etc). Pasta obținută ameliorează durerea, înmoaie și măresc volumul labiilor pentru a facilita întinderea.[11][12]

Motivul pentru care femeile recurg la această practică este intensificarea plăcerii sexuale ale ambilor parteneri. La influența stimulilor sexuali, labiile mici alungite se dilată mai intens îngustând și mai mult introisul vaginal. Aceasta contribuie amplificare sensibilității tactile prin mărirea suprafața de contact a vulvei cu penisul în timpul penetrării.[13][14] În Rwanda, femeile care au buzele vaginale mai mare ating mai ușor orgasmul.[12]

Anterior, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a inclus alungirea labiilor în categoria mutilării genitale feminine. În 2008, OMS a recalificat practica ca o modificare corporală fără efecte negative.[13]

Omologie

Labia mică se dezvoltă din aceleași structuri embrionare, din care la bărbat se formează rafeul penian (inclusiv frenul prepuțului) și rafeul scrotal.[15][16]

Vezi și

Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de labia mică

Referințe

  1. ^ a b Lloyd, Jillian et al. Female genital appearance: 'normality' unfolds. In: British Journal of Obstetrics and Gynaecology, May 2005, Vol. 112, pp. 643–646. PMID 15842291
  2. ^ Jones, Bethany; Nurka, Camille. Labiaplasty and pornography: a preliminary investigation. In: Porn Studies, Volume 2, 2015, pp. 62-75. https://doi.org/10.1080/23268743.2014.984940
  3. ^ a b c Lykkebo AW, Drue HC, Lam JUH, Guldberg R. The Size of Labia Minora and Perception of Genital Appearance: A Cross-Sectional Study. In: Journal of Lower Genital Tract Disease. Volume 21, Number 3, 2017, pp. 198-203.
  4. ^ a b Labia Minora and Vulvar Appearance. Large Labia Project, 2013. www.largelabiaproject.org.
  5. ^ a b Gulia, Caterina et al. Labia minora hypertrophy: causes, impact on women’s health, and treatment options. International Urogynecology Journal, Volume 28, 2017, Issue 10, pp. 1453–1461. https://doi.org/10.1007/s00192-016-3253-8
  6. ^ Bragagnini Rodríguez, P.; et al. Hipertrofia de labios menores. Un problema creciente en la adolescencia. Cirugía pediátrica, 28, 2015, pp. 196-199
  7. ^ Smarrito, S. Classification of Labia Minora Hypertrophy: a retrospective study of 100 patient cases. JPRAS Open (2017), doi: 10.1016/j.jpra.2017.05.013
  8. ^ Karoon Agrawal, Pankaj Kumar Patel, Shamendra Anand Sahu. Premenarchal labia minora hypertrophy. Indian Journal of Plastic Surgery. 49 (2), 2016, pp. 245–248.
  9. ^ a b Crowder, C.; Buono, K.; Lane, F.L. Labia minora hypertrophy in monozygotic twins: embryology, definition, and surgical management. American Journal of Obstetrics & Gynecology, Volume 220, 2019, Issue 3, Supplement, pp. S782
  10. ^ Barrett, Mary M.; Carlson, J. Andrew. A Clinicopathologic Study of Labia Minora Hypertrophy: Signs of Localized Lymphedema Were Universal. Journal of Lower Genital Tract Disease, Volume 18, 2014, pp. 13–20. doi: 10.1097/LGT.0b013e31828d3989
  11. ^ a b Martínez Pérez, Guillermo; Bagnolb, Brigitte; Tomás Aznara, Concepción. Autoerotism, homoerotism, and foreplay in African women who practice labia minora elongation: a review. In: International Journal of Sexual Health, Volume 26, 2014, pp. 314-328 https://doi.org/10.1080/19317611.2014.910585
  12. ^ a b Koster, M.; Price, L.L. Rwandan female genital modification: Elongation of the Labia minora and the use of local botanical species. In: Culture Health & Sexuality, 10 (2), 2008, pp. 191-204. https://doi.org/10.1080/13691050701775076
  13. ^ a b Akumu, Patience. Labia elongation: Invaluable culture or dangerous practice? Arhivat în , la Wayback Machine.. The Observer, 16 iunie 2010.
  14. ^ Khau, Mathabo. Female sexual pleasure and autonomy: What has inner labia elongation got to do with it?. In: Sexualities, 15 (7), pp. 763-777.https://doi.org/10.1177%2F1363460712454068
  15. ^ Baskin, Laurence; Shen, Joel; Sinclair, Adriane; Cao, Mei; Liu, Xin; Liu, Ge; Isaacson, Dylan; Overland, Maya; Li, Yi (), „Development of the human penis and clitoris”, Differentiation, Development of human male and female urogenital tracts (în engleză), 103, pp. 74–85, doi:10.1016/j.diff.2018.08.001, ISSN 0301-4681, PMC 6234061Accesibil gratuit, PMID 30249413, accesat în  
  16. ^ McNulty, John A. (). „Sex Organ Homologies”. LUMEN. Health Sciences Division, Loyola University Chicago. Accesat în . 

Bibliografie

  • Munteanu, Octavian; Secară, Diana; Brătilă, Elvira. Tratat de ginecologie pediatrică. București: Editura Universitară "Carol Davila", 2015. 349 p. ISBN 978-973-708-637-2
  • Cernețchi, Olga; Eșanu, Taisia; Sârbu, Zinaida. Ginecologie obstetrică. Chișinău: Centrul Editorial-Poligrafic Medicina, 2006. 330 p. ISBN 978-9975-918-34-3

Legături externe

Read other articles:

Shilling TanzaniaShilingi ya Tanzania (Swahili) 1000 shillingBank Tanzania ISO 4217KodeTZSDenominasiSubsatuan 1/100sentiSimbolx/yUang kertas500, 1000, 2000, 5000, 10000 shilingiUang koin50, 100, 200 shilingiDemografiPengguna TanzaniaEmisiBank sentralBank Tanzania Situs webwww.bot.go.tzValuasiInflasi11,6% SumberThe World Factbook, 2009 est. Shilling Tanzania (bahasa Swahili: Shilingi; tanda: TSh; kode: TZS) adalah mata uang resmi Tanzania yang diterbitkan oleh Bank T...

 

Dolphin naiantDolphin hauriant In heraldry, the dolphin is an ornamental creature in the form of a large fish, bearing little resemblance to the true natural dolphin, a marine mammal. The dolphin is found as a charge in early heraldic representations, often with an arched back and fish-like fins. Its attitude is usually shown as either naiant – (Old French, now present participle nageant, swimming) that is, horizontally as though swimming in water – or hauriant – that is, shown upright...

 

Pour les articles homonymes, voir Palmerston. Palmerston North Te Papa-i-oea Vue générale Administration Pays Nouvelle-Zélande Île île du Nord Région Manawatū-Whanganui Autorité territoriale Palmerston North City Council Maire Jono Naylor Démographie Population 82 400 hab. (Juin 2011 estimer[1]) Densité 245 hab./km2 Géographie Coordonnées 40° 21′ 16″ sud, 175° 36′ 56″ est Superficie 33 600 ha = 336 km...

دوري الدرجة الأولى الروماني 2004–05 تفاصيل الموسم دوري الدرجة الأولى الروماني  النسخة 87  البلد رومانيا  التاريخ بداية:30 يوليو 2004  نهاية:11 يونيو 2005  المنظم اتحاد رومانيا لكرة القدم  البطل نادي ستيوا بوخارست  الهابطون نادي براشوف،  ويونيفرسيتاتيا كرايوفا&#...

 

Protected area in New South Wales, AustraliaMoore Park Nature ReserveNew South WalesIUCN category IV (habitat/species management area) dry rainforest at Moore Park Nature ReserveMoore Park Nature ReserveNearest town or cityKyogleCoordinates28°26′14″S 152°52′45″E / 28.43722°S 152.87917°E / -28.43722; 152.87917Postcode(s)2474Elevation78 m (256 ft)Area9 ha[1]Managing authoritiesNSW National Parks & Wildlife ServiceWebsiteMoore Park Natur...

 

artikel ini perlu dirapikan agar memenuhi standar Wikipedia. Tidak ada alasan yang diberikan. Silakan kembangkan artikel ini semampu Anda. Merapikan artikel dapat dilakukan dengan wikifikasi atau membagi artikel ke paragraf-paragraf. Jika sudah dirapikan, silakan hapus templat ini. (Pelajari cara dan kapan saatnya untuk menghapus pesan templat ini) Halaman ini berisi artikel tentang organisasi nasionalis Turki. Untuk hewan, lihat Serigala abu-abu. Grey WolvesÜlkü OcaklarıPemimpinDevlet Bah...

Aire d'attraction de Romans-sur-Isère Localisation de l'aire d'attraction de Romans-sur-Isère dans le département de la Drôme. Géographie Pays France Région Auvergne-Rhône-Alpes Départements Drôme - Isère Caractéristiques Type Aire d'attraction d'une ville Code Insee 141 Catégorie Aires de 50 000 à moins de 200 000 habitants Nombre de communes 30 soit 29 (Drôme) + 1 (Isère) Population 65 544 hab. (2021) modifier  L'aire d'attraction de Romans-sur-...

 

Ilustrasi Pancajanya pada dinding suatu kuil. Pancajanya (Dewanagari: पाञ्चजन्य; ,IAST: Pāñcajanya, पाञ्चजन्य), dalam kepercayaan Hindu, adalah nama sangkakala milik Dewa Wisnu, pemelihara alam semesta menurut kepercayaan Hindu, dan merupakan salah satu dari empat atribut-Nya.[1] Pancajanya melambangkan Panca-mahabuta, atau lima unsur pokok,[2] dan diyakini menghasilkan suara dari zaman penciptaan saat ditiup.[3] Sastra H...

 

追晉陸軍二級上將趙家驤將軍个人资料出生1910年 大清河南省衛輝府汲縣逝世1958年8月23日(1958歲—08—23)(47—48歲) † 中華民國福建省金門縣国籍 中華民國政党 中國國民黨获奖 青天白日勳章(追贈)军事背景效忠 中華民國服役 國民革命軍 中華民國陸軍服役时间1924年-1958年军衔 二級上將 (追晉)部队四十七師指挥東北剿匪總司令部參謀長陸軍�...

1993 studio album by Dee Dee BridgewaterKeeping TraditionStudio album by Dee Dee BridgewaterReleased1993Recorded8–10 December 1992StudioPlus XXX Studios, Paris, FranceGenreJazzLength57:00LabelVerve 519 607-2ProducerDee Dee BridgewaterDee Dee Bridgewater chronology In Montreux(1992) Keeping Tradition(1993) Love and Peace: A Tribute to Horace Silver(1995) Professional ratingsReview scoresSourceRatingAllMusic[1]The Penguin Guide to Jazz[2]The Rolling Stone Jazz & Bl...

 

МифологияРитуально-мифологическийкомплекс Система ценностей Сакральное Миф Мономиф Теория основного мифа Ритуал Обряд Праздник Жречество Мифологическое сознание Магическое мышление Низшая мифология Модель мира Цикличность Сотворение мира Мировое яйцо Мифическое �...

 

この項目には、一部のコンピュータや閲覧ソフトで表示できない文字が含まれています(詳細)。 数字の大字(だいじ)は、漢数字の一種。通常用いる単純な字形の漢数字(小字)の代わりに同じ音の別の漢字を用いるものである。 概要 壱万円日本銀行券(「壱」が大字) 弐千円日本銀行券(「弐」が大字) 漢数字には「一」「二」「三」と続く小字と、「壱」「�...

Державний комітет телебачення і радіомовлення України (Держкомтелерадіо) Приміщення комітетуЗагальна інформаціяКраїна  УкраїнаДата створення 2003Керівне відомство Кабінет Міністрів УкраїниРічний бюджет 1 964 898 500 ₴[1]Голова Олег НаливайкоПідвідомчі ор...

 

Adriaen IsenbrantVierge à l'Enfant Fondation BembergNaissance Vers 1480-90BrugesDécès Juillet 1551BrugesAutres noms Ysenbrandt, maître de la Vierge des Sept DouleursActivité peintreLieu de travail BrugesInfluencé par Gérard DavidŒuvres principales Triptyque de l'Assomption de la Viergemodifier - modifier le code - modifier Wikidata Adriaen Isenbrant[1] (entre 1480 et 1490 - juillet 1551, Bruges), est un peintre de la Renaissance flamande. L'identification réalisée à l'occasion de l...

 

Le avventure di Taddeo l'esploratoreUna scena del filmTitolo originaleLas aventuras de Tadeo Jones Lingua originalespagnolo Paese di produzioneSpagna Anno2012 Durata93 min Rapporto1,85:1 Genereanimazione, avventura, azione, commedia, fantastico RegiaEnrique Gato SceneggiaturaJavier López Barreira, Gorka Magallón, Ignacio del Moral, Jordi Gasull, Neil Landau ProduttoreJordi Gasull, Nicolás Matji, Edmon Roch, Álvaro Augustín, Ezequiel Nieto, César Vargas Produttore esecuti...

Ethnic group Ethnic group Teochew People潮州人 / 潮汕人 / 汕頭人 / 揭阳人Total population25,000,000[1]Regions with significant populations Mainland China10 million Hong KongMinority population ThailandLargest group of Thai Chinese CambodiaLargest group of Chinese Cambodians (200,000–800,000) SingaporeOne of the three largest groups of Chinese Singaporeans MyanmarOne of the three largest groups of Burmese Chinese MalaysiaOne of the large...

 

Untuk keuskupan bernama sama dalam Gereja Katolik, lihat Keuskupan Armidale (Katolik). Keuskupan ArmidaleLokasiProvinsi gerejawiNew South WalesKoordinat30°S 150°E / 30°S 150°E / -30; 150StatistikJemaat34InformasiRitusAnglikanKatedralKatedral Santo Petrus ArmidaleKepemimpinan kiniUskupRick LewersSitus webarmidaleanglicandiocese.com Keuskupan Armidale adalah sebuah keuskupan Gereja Anglikan Australia yang terletak di negara bagian New South Wales. Keuskupan ters...

 

Realm of the Crown of Castile from 1236 to 1833 Kingdom of CórdobaReino de CórdobaRealm of the Crown of CastileRegion of the Kingdom of Spain1236–1833 Coat of arms Map of the Kingdom of Córdoba, based on the Respuestas Generales del Catastro de Ensenada (1750-54). • TypeManoralism History • Capture of Córdoba 1236• Territorial division of Spain 1833 Preceded by Succeeded by Almohad Caliphate Province of Córdoba (Spain) Province of Ciudad Real Today part o...

An editor has launched a copyright investigation involving this section. The text under investigation is currently hidden from public view, but is accessible in the page history. Please do not remove this notice or restore blanked content until the issue is resolved by an administrator, copyright clerk, or volunteer response agent. The purported copyright violation copies text from https://vra-uk.org/node/6 (Copyvios report); as such, this page has been listed on the copyright problems page. ...

 

Washington Monthly là một tạp chí phi lợi nhuận xuất bản hàng tháng về các chủ đề chính trị và chính phủ Hoa Kỳ. Được thành lập năm 1969[1] và có trụ sở tại Washington, DC, tạp chí này được biết đến với bảng xếp hạng hàng năm về các trường đại học Hoa Kỳ, được xem như là một sự thay thế cho bảng xếp hạng của Forbes và US News & World Report. Washington Monthly nhận được ...