Cortinarius vibratilis

Cortinarius vibratilis
Genul Cortinarius, aici C. vibratilis
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Cortinariaceae
Gen: Cortinarius
Subgen: Myxacium
Specie: C. vibratilis
Nume binomial
Cortinarius vibratilis
Fr. Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus vibratilis Fr. (1821)
  • Myxacium vibratile (Fr.) P.Kumm. (1871)
  • Gomphus vibratilis (Fr.) O.Kuntze (1891)
  • Cortinarius vibratilis var. bresadolae Kühner (1959)
  • Cortinarius vibratilis var. langei Kühner (1959)
  • Cortinarius vibratilis f. velenovskyi Rob.Henry (1963)
  • Cortinarius vibratilis var. velenovskyi (Rob.Henry) Moënne-Locc. & Reumaux (2000)
Modifică text Consultați documentația formatului

Cortinarius vibratilis (Elias Magnus Fries, 1821 ex Elias Magnus Fries, 1838) din încrengătura Basidiomycota, în familia Cortinariaceae și de genul Cortinarius,[1][2] este o specie de ciuperci necomestibile mai rară, care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește în grupuri, adesea în smocuri pe sol acru până neutru și umed, preponderent în păduri de conifere, dar, de asemenea, în cele mixte. Intră în simbioză cu molizi. Specia se găsește și pe lângă deșeuri de lemn. Timpul apariției este din (iulie) august până în octombrie (noiembrie).[3][4]

Taxonomie

Elias Fries

Numele binomial a fost determinat de renumitul savant suedez Elias Magnus Fries drept Agaricus vibratilis în volumul 1 al trilogiei sale Systema Mycologicum din 1821.[5]

Apoi, în 1838, Fries însuși a transferat specia la genul Cortinarius sub păstrarea epitetului, de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum din 1838,[6] fiind și numele curent valabil (2022). Toate celelalte denumiri create precum variațiile descrise (vezi infocaseta) sunt acceptate sinonim.

Epitetul specific este derivat din cuvântul latin (latină vibrare=între altele: a sclipi, a străluci,[7] referindu-se la aspectul cuticulei.

Descriere

Bresadola - Cortinarius vibratilis
  • Pălăria: cu un diametru de 4-7 (9) cm este slab higrofană, destul de cărnoasă, primar în centru, dar subțire la marginea pentru mult timp răsucită spre jos, la început boltită emisferic, cu marginea răsucită înspre interior, devenind apoi convexă și în sfârșit plat-convexă cu marginile răsucite în sus, formând în general o cocoașă centrală tocită bine dezvoltată. Cuticula este netedă, golașă, puternic unsuroasă și vâscoasă, în special în tinerețea buretelui, iar pe vreme uscată lucioasă și lipicioasă. Coloritul care poate fi galben crom, galben-portocaliu, brun-portocaliu sau ruginiu, devine la bătrânețe închis gri-brun, având adesea în jurul marginii o bordură mai deschisă, chiar albicioasă.
  • Lamelele: destul de apropiate sunt subțiri, cu multe lameluțe intercalate, slab bombat aderate lat la picior, fiind învăluite la început de o cortină albă și vâscoasă, formată din fibre foarte fine ca păienjeniș, resturile vălului parțial. Coloritul este la început alb până la deschis albicios-maroniu, devenind cu avansarea în vârstă ocru-gălbui și la bătrânețe deschis brun de scorțișoară. Muchiile sunt fierăstruite.
  • Piciorul: fragil și gol pe dinăuntru cu o înălțime de 4-7 (8) cm și o grosime de 0,5-1 cm nu este complet cilindric, fiind spre bază îngroșat. Nu prezintă un inel veritabil ci doar un cordon subțire de culoare mai închisă, rest al vălului parțial. Suprafața este albă și mătăsoasă, fiind mai presus de toate în stadiu tânăr învăluită de un strat vâscos, rămânând spre vârf făinoasă.
  • Carnea: în pălărie destul de groasă și fermă, la bătrânețe și în tijă mai fragedă, este albă până palid gălbuie. Odată tăiată se poate îngălbenii ceva. Mirosul este imperceptibil, dar gustul extrem de amar, uneori și iute. [3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori colorați ocru-gălbui ca de paie, lat elipsoidali până alungit ovoidali, foarte fin verucoși cu un aspect aproape neted și punctați negru pe exterior, granulați pe dinăuntru, cu o mărime de (6) 7-7,5 (9) x 4-5 microni, pulberea lor având un colorit ruginiu. Basidiile clavate poartă 4 sterigme fiecare și măsoară 25-30 x 7-8 microni. Cheilocistidele (elemente sterile situate pe muchia lamelor) și pleurocistide (elemente sterile situate în himenul de pe fețele lamelor) lipsesc. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) în stratul superior de hife (numit ixocutis) sunt strânse, îngrămădite, incolore până ocracee.[8][9]
  • Reacții chimice: cuticula și coaja piciorului se decolorează cu anilină purpuriu până brun-purpuriu și cu hidroxid de potasiu în pălărie brun, dar în rest fără reacție.[10]
  • C. vibratilis, lamele și picior
    C. vibratilis, lamele și picior
  • C. vibratilis mai în vârstă: lamele și picior
    C. vibratilis mai în vârstă: lamele și picior
  • C. vibratilis foarte tineri
    C. vibratilis foarte tineri
  • C. vibratilis, smoc
    C. vibratilis, smoc

Confuzii

Cortinarius vibratilis poate fi confundat de exemplu cu Cortinarius alboviolaceus (necomestibil), [11] Cortinarius allutus (comestibil),[12] Cortinarius anomalus (comestibil, de valoare scăzută),[13] Cortinarius bovinus (necomestibil),[14] Cortinarius callisteus (otrăvitor),[15] Cortinarius caninus (comestibil),[16] Cortinarius claricolor (comestibil),[17] Cortinarius collinitus (comestibil (inițial lamele albicioase, apoi maroniu-roșcate și picior acoperit la început de un văl lipicios liliachiu-purpuriu),[18] Cortinarius delibutus (comestibil), [19] Cortinarius elatior (comestibil, miros de miere),[20] Cortinarius largus (necomestibil, miros mai mult sau mai puțin pământos, gust blând),[21] Cortinarius livido-ochraceus (comestibil),[22] Cortinarius mucifluus (comestibil),[23] Cortinarius mucosus (comestibil),[24] Cortinarius multiformis (comestibil, lamele inițial albicioase, apoi cenușii până la maroniu-roșcate și piciorul inițial albicios, apoi ocru deschis),[25] Cortinarius stillatitius (comestibil),[26] Cortinarius subferrugineus (necomestibil),[27] Cortinarius triumphans sin. Cortinarius crocolitus (comestibil),[28] Cortinarius trivialis (necomestibil),[29] Cortinarius turmalis (comestibil, miros ceva fistichiu ca de drojdie sau de lapte acru, gust blând),[30] Cortinarius varius (comestibil)[31] sau chiar cu Tricholoma aurantium (necomestibil)[32] ori Tricholoma focale (otrăvitor).[33]

Specii asemănătoare în imagini

  • !Cortinarius alboviolaceus!
    !Cortinarius alboviolaceus!
  • Cortinarius allutus
    Cortinarius allutus
  • Cortinarius anomalus
    Cortinarius anomalus
  • !Cortinarius bovinus!
    !Cortinarius bovinus!
  • !!Cortinarius callisteus!!
    !!Cortinarius callisteus!!
  • Cortinarius.caninus
    Cortinarius.caninus
  • Cortinarius claricolor
    Cortinarius claricolor
  • Cortinarius collinitus
    Cortinarius collinitus
  • Cortinarius delibutus
    Cortinarius delibutus
  • Cortinarius elatior
    Cortinarius elatior
  • !Cortinarius largus!
    !Cortinarius largus!
  • Cortinarius livido-ochraceus
    Cortinarius livido-ochraceus
  • Cortinarius mucifluus
    Cortinarius mucifluus
  • Cortinarius mucosus
    Cortinarius mucosus
  • Cortinarius multiformis
    Cortinarius multiformis
  • Cortinarius stillatitius
    Cortinarius stillatitius
  • !Cortinarius subferrugineus!
    !Cortinarius subferrugineus!
  • Cortinarius triumphans
    Cortinarius triumphans
  • !Cortinarius trivialis!
    !Cortinarius trivialis!
  • Cortinarus turmalis
    Cortinarus turmalis
  • Cortinarius varius
    Cortinarius varius
  • !Tricholoma aurantium!
    !Tricholoma aurantium!
  • !!Tricholoma focale!!
    !!Tricholoma focale!!

Valorificare

Specia este din cauza gustului extrem de amar și câteodată și iute absolut necomestibilă. Cine a gustat vreodată această ciupercă, nu o vă mai uita niciodată. Este pe bună dreptate cel mai amar păloșel. Este probabil chiar cea mai amară ciupercă în general. Amărăciunea poate rămâne în gură până la 30 de minute sau mai mult.<ref>Pilzsuche<ref>

Note

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 136-137 - 2, ISBN 88-85013-25-2
  4. ^ a b Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p, 204-205 - 2, ISBN 978-3-440-13447-4
  5. ^ Elias Magnus Fries: „Systema Mycologicum”, vol. 1, Editura Ex Officina Berlingiana, Lundae 1821, p. 227
  6. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 277 [1]
  7. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1264
  8. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 633
  9. ^ Mushroom Expert
  10. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 457, ISBN 3-85502-0450
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 182-183, ISBN 3-405-12081-0
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 130-131, ISBN 3-405-12081-0
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 186-187 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 216-217, ISBN 88-85013-25-2
  15. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 222-223, ISBN 978-3-440-13447-4
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 172-173, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 138-139, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 202-203, ISBN 3-405-11774-7
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 182-183, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 130-131, ISBN 88-85013-25-2
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 146-147, ISBN 3-405-12124-8
  22. ^ Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 789, ISBN 3-8289-1619-8
  23. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 178-179, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  24. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 132-133, ISBN 88-85013-25-2
  25. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 418, ISBN 3-85502-0450
  26. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 230-231, ISBN 88-85013-46-5
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 176-177, ISBN 3-405-12124-8
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 136-137, ISBN 3-405-12081-0
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 208-209, ISBN 3-405-12116-7
  30. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 215-216, ISBN 88-85013-37-6
  31. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 210-211, ISBN 3-405-11774-7
  32. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 348-349, ISBN 3-405-12081-0
  33. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 600-601, ISBN 3-405-12081-0

Bibliografie

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • „Analele Științifice ale Universității "Al. I. Cuza" din Iași: biologie vegetală”, sect. a 2-a, vol. 44-45, Editura Universității "Al. I. Cuza, Iași 1998, p. 130
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler - 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen“, Editura Kosmos, Stuttgart 2008, ISBN 978-3-440-11472-8
  • Andreas Gminder, Tanja Böhning: „Welcher Pilz ist das?“, Editura Kosmos Naturführer, Halberstadt 2020, ISBN 3-4401-6452-7
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • Gustav Lindau: „Kryptogamenflora für Anfänger: Die höheren Pilze (Basidiomycetes)“, vol. 1, Editura Julius Springer, Berlin 1928, cu 607 schițe în text
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Yves-François Pouchus: „Guide de poche de mycologie officinale”, Editura Lavoisier, Paris 2012, ISBN: 978-27430-1474-2

Legături externe