Numele binomial a fost determinat drept Cortinarius turmalis de faimosul savant suedez Elias Magnus Fries în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum din 1838,[5] fiind și numele curent valabil (2022).
Sinonime acceptate sunt: Cortinarius claricolor var. turmalis (Lucien Quélet, 1886),[6]Gomphos turmalis (Otto Kuntze, 1891),[7]Cortinarius claricolor var. caperatus și Cortinarius claricolor var. subclaricor (Robert Henry, 1958),[8]Phlegmacium claricolor var. turmale (Meinhard Michael Moser, 1960)[9] precum Cortinarius claricolor f. turmalis (Andrzej Nespiak 1975),[10] cu toate bazând pe descrierea lui Fries. Alți taxoni pentru această specie nu sunt cunoscuți.
Epitetul specific este derivat din cuvântul latin (latinăturmalis=între altele: în grupuri, în pâlc),[11] datorită aparenței preponderent în smocuri a ciupercii.
Pălăria: fermă și cărnoasă cu un diametru între 4-10 (14) cm este la început boltită emisferic cu marginile nestriate răsucite pentru mult timp înspre interior, dar devine repede convexă și în sfârșit aproape plată, nu rar ceva neregulată, prezentând ocazional o cocoașă largă și tocită. Cuticula care poate fi îndepărtată ușor de pălărie este uscată, netedă și mătăsoasă, dar pe vreme umedă lipicioasă până slab unsuroasă, niciodată vâscoasă, fiind presărată de resturi albe ale vălului parțial doar în tinerețe. Coloritul este galben-maroniu până ocru-brun, la margine cu un cordon mai mult sau mai puțin accentuat albicios.
Lamelele: subțiri, aglomerate, drepte, cu lameluțe intercalate și aderate strâns la picior, sunt acoperite în tinerețe de o cortină albă, formată din fibre foarte fine ca păienjeniș. Muchile fertile devin cu avansarea în vârstă crenate. Coloritul inițial crem care schimbă cu timpul în gri-gălbui până deschis gri-brun, devine la bătrânețe mai mult sau mai puțin ruginiu.
Piciorul: de 5-7 (9) cm lungime și 1-2,5 cm grosime este neted, aproape cilindric, nu rar slab îndoit și îngroșat la bază, tare, destul de gros și plin pe dinăuntru. Prezintă în prima treime a tijei o formă inelară la început murdar albicioasă, apoi ocru-brună, rest al vălului. Coloritul murdar albicios capătă mai târziu pete sau dungi ocru-maronii, miceliul bazal fiind roz.
Carnea: cărnoasă și compactă care nu se decolorează după tăiere este albă până crem, în locuri unde au ros animale ocru-brună. Are un miros fistichiu, amintind de drojdie, lapte acru sau chiar dezgustător ca de picioare fetide și un gust blând.[3][4]
Caracteristici microscopice: are spori netezi, ocru-gălbui, alungit ovoidali, ceva în formă de migdale cu un apicol îngust și rotunjit și cu o picătură mare uleioasă pe dinăuntru, măsurând 8-9 x 4-6 microni. Pulberea lor este ruginie. Basidiile clavate cu 4 sterigme fiecare au o dimensiune de 25-30 x 6-7 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) de mărime asemănătoare au forma de măciucă cu vârfuri rotunjite.[12]
Reacții chimice: carnea pălăriei se decolorează cu hidroxid de potasiu de 30%-40% spălăcit ocru, iar cuticula brun închis sau castaniu, carnea tijei rămânând fără nici o reacție și carnea cu fenol murdar vinaceu.[13][14]
^ abHans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 368-369, ISBN 978-3-440-14530-2
^Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala 1838, p. 257 [1]
^Lucien Quélet: „Enchiridion Fungorum in Europa Media et Praesertim in Gallia Vigentium”, Editura Octave Doin, Paris 1886, p. 72
^Otto Kuntze: „Revisio generum plantarum”, vol. 3/2, Editura Arthur Felix, Leipzig 1898, p. 854
^Robert Henry în: „Bulletin trimestrielle de la Société mycologique de France” vol. 74, Paris 1958, p. 271
^Meinhard Michael Moser: „Die Pilze Mitteleuropas - Die Gattung Phlegmacium (Schleimköpfe)”, vol. 4, Editura Julius Klinkhardt, Bad Heilbrunn 1960, p. 150
^Andrzej Nespiak: „Flora Polska, Grzyby (Mycota)”, vol. 7, Editura Wydawnictwo PWN, Varșovia – Cracovia 1975, p. 78
^Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1221, ISBN 3-468-07202-3
^Giacomo Bresadola : „Iconographia Mycologica, vol. XIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 602
^Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 422, ISBN 3-85502-0450
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 156-157, ISBN 3-405-12124-8
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 128-129, ISBN 88-85013-25-2
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 226-227 - 1, ISBN 3-405-12116-7
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 214-215, ISBN 3-405-11774-7
^Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 370-371, ISBN 978-3-440-14530-2
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 136-137, ISBN 3-405-12124-8
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 132-133, ISBN 3-405-12081-0
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 172-173 - 2, ISBN 3-405-12124-8
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 182-183, ISBN 88-85013-25-2
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 230-231, ISBN 88-85013-46-5
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 148-149, ISBN 88-85013-25-2
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 228-229 - 1, ISBN 3-405-12116-7
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 136-137, ISBN 88-85013-25-2
Bibliografie
Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
Roberto Lotina Benguria: „Mil setas ibéricas”, Editura Bizkaiko Foru Aldundia - Diputación Foral de Bizkaia, Bilbao 1985, ISBN: 978-8450518061
Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
Roger Heim : „Champignons d'Europe: généralités, ascomycètes, basidiomycètes”, Editura Société nouvelle des éditions Boubée, Paris 1984, ISBN: 978-2850040429
German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
J. Loiseau: „ Chercheur de champignons: introduction à la mycologie, méthodes practiques pour la recherche et la détermination des champignons sur le terrain”, vol. 2, Editura Vigot frères, Paris 1975
Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
_Fr_117638.jpg)
.JPG)
_Fr_39406.jpg)
.jpg)
.JPG)
.jpg)
_Fr_387089.jpg)
_Fr_59784.jpg)
_Fr_459023.jpg)
