Biserica sală a fost construită, într-o primă etapă, spre sfârșitul secolului al XV-lea. În anul 1602 a fost distrusă, alături de 60 de case, de către mercenarii generalului Basta. A fost reconstruită, lărgită între anii 1740-1750, iar în 1780 a fost împodobită cu elemente baroce. Interiorul a fost total transformat, capacitatea fiind mărită prin construirea unor tribune deasupra unor pseudonave laterale. Bolțile sunt decorate cu stucaturi specifice barocului.
La început biserica a fost înconjurată de un zid de piatră care a fost demolat în anul 1800 și din materialul rezultat a fost construit, în locul turnului de lemn, un turn de cărămidă și piatră, de 32 m înălțime, care adăpostește două clopote, cel mare în greutate de 700 de kg[2].
După exodul sașilor transilvăneni, biserica a fost cumpărată în anul 1978 de comunitatea ortodoxă de la Episcopia Evanghelică cu suma de 225.000 lei, modificată la interior conform cerințelor cultului ortodox și a primit hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. A fost sfințită ca lăcaș de cult ortodox în anul 1983 de arhiepiscopul Teofil Herineanu.
Avram Alexandru, Câteva considerații cu privire la bazilicile scurte din bazinul Hârtibaciului și zona Sibiului, în Revista monumentelor și muzeelor de istorie, 1981, numărul 2.
Juliana Fabritius-Dancu, Cetăți țărănești săsești din Transilvania, în Revista Transilvania, Sibiu, 19.
Hermann Fabini: Atlas der siebenbürgisch-sächsischen Kirchenburgen und Dorfkirchen. Band I. Heidelberg, 2002.
Iambor Petre, Așezări fortificate din Transilvania (sec. IX-XIII), Cluj-Napoca, 2005.
Thomas Nägler, Așezarea sașilor în Transilvania, Editura Kriterion, București, 1992.
Adrian Andrei Rusu, Castelarea carpatica, Editura MEGA, Cluj-Napoca, 2005.
George Oprescu, Bisericile, cetăți ale sașilor din Ardeal, Editura Academiei, București, 1956.
Țiplic Ioan-Marian, Organizarea defensivă a Transilvaniei în evul mediu (secolele X-XIV), Editura Militară, București, 2006.