Familia Mocioni a avut de suferit în timpul revoluției pașoptiste, fiind nevoiți să își abandoneze proprietățile. După înfrângerea revoluției, Andrei Mocioni a fost numit comisar suprem districtual al Banatului. Atât el, cât și fratele său, Petru Mocioni, s-au retras din serviciul statului în 1856. Andrei s-a stabilit la Foeni de unde a pledat în continuare pentru egalitate politică, națională și confesională a popoarelor din Imperiul Habsburgic.[1]
Prin decretul de la 1 aprilie 1866 al Locotenenței Domnești, s-a înființat „Societatea Literară Română”, cu membri din toate provinciile locuite de români.[2] Din această societate, ce avea să devină ulterior Academia Română, a făcut parte și Andrei Mocioni, ca reprezentant al Banatului, alături de Vincențiu Babeș.[3]
Andrei Mocioni a decedat la data de 5 mai 1880 și a fost înmormântat în capela familiei din Foeni, slujba fiind oficiată de protopopul Meletie Drăghici.[4]
Activitate politică
Printre demersurile sale politice, se numără un memoriu înaintat împăratului Imperiului Habsburgic, Franz Joseph I, în care cerea autonomia Banatului și o petiție cu peste 12000 de semnături prin care se cerea încoporarea Banatului în Principatul Transilvaniei. La Conferința națională a fruntașilor politici români din Banat de la Timișoara din noiembrie 1860 s-a hotărât înființarea în Banat a unui „Căpitanat român”, însă împăratul habsburg nu a dat curs acestor solicitări și a decretat reanexarea provinciei la Ungaria.[5]
Andrei Mocioni a sprijinit reînființarea Mitropoliei Ardealului și eliberarea bisericii române ortodoxe de sub autoritatea sârbească. A făcut parte din delegația care a mers la Viena pentru a cere împăratului biserică națională și mitropolie autonomă.[6]
Preocupări filantropice
Andrei Mocioni și familia sa au sprijinit tineri români, le-au finanțat studiile la școli din țară și din străinătate. De asemenea, în 1863, în timpul marii secete din Banat, a ajutat 400 de familii și a intermediat obținerea unui sprijin financiar de la Viena și de la București pentru bănățeni.[7] A susținut apariția ziarului „Albina” la Viena și apoi la Pesta.[8]
Note
^ abOameni de seamă ai Banatului. Ediție îngrijită de Vasile Barbu. Societatea Literar Artistică „Tibiscus”, Uzdin, Serbia, 2018, pp. 83-85
^Nicolescu, Nicolae C. (2006), Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006), București: Editura Meronia, p. 215
^Analele Academiei Române, Seria II, 1906–1907, Institutul de Arte Grafice Carol Göbl, București 1907, p. 65
^Tiron, Tudor-Radu. „O contribuţie heraldică la istoria înaintaşilor omului politic Andrei Mocioni de Foen (1812-1880), membru fondator al Academiei Române”, p. 31, în Revista Bibliotecii Academiei Române, anul I, nr. 1, ianuarie-iunie 2016
