În 2008, a făcut cunoștință cu muzicianuliugoslavGoran Bregović, compunând două dintre piesele celui de-al treisprezecelea său album de studio, Champagne for Gypsies.[5] La data de 27 iulie 2015, a lansat o altă versiune pentru videoclipul piesei „Free Love”, exclusiv pentru revista Playboy. De asemenea, a apărut pe coperta revistei respective în numărul lunilor iulie-august.[6][7]
Copilărie
Anca Pop s-a născut la data de 22 octombrie1984. La vârsta de doar trei ani, părintii săi au decis să fugă din România, trecând Dunărea, în Serbia. Acolo au stat într-o tabără de refugiați politic timp de 7 luni, înainte de a emigra în Canada. Odată cu ajungerea sa în Ontario, Canada, a început să fie atrasă de muzică, iar la vârsta de 7 ani a început să ia lecții de mandolină și canto. În paralel a făcut și sport, a luat lecții de desen și literatură. Mai târziu, ea și părinții săi au revenit în România pe la sfârșitul comunismului.[8][9]
Carieră
2004-12: Începutul carierei și colaborarea cu Goran Bregović
În anul 2004, un demo de-al său a fost auzit de către președintele casei de discuri 604 Records Jonathan Simkin, care a încurajat-o să scrie melodii pentru materialul său discografic de debut. Anca Pop a declarat că s-a întors în România pentru inspirație.[10][11] În anul 2008, Anca Pop l-a cunoscut pe muzicianul iugoslav Goran Bregović cu care a început să compună diverse cântece pentru cel de-al treisprezecelea său album de studio, Champagne for Gypsies. În anul 2012 a fost lansată piesa „Jealous Monster” în mod independent, împreună cu un videoclip muzical care acompaniază piesa.[12]
2013-16: Semnarea la Roton Music și „Free Love”
După semnarea sa la casa de discuri Roton, Anca a lansat discul single de debut „Free Love” la data de 28 aprilie 2015, videoclipul muzical a fost lansat în aceeași zi.[13][3] Discul single s-a bucurat de succes în mare parte în Regatul Unit, fiind votat de un număr de peste 100.000 de persoane drept cea mai bună piesa pop a lunii iulie în cadrul unui sondaj realizat de site-ul OurStage.[14] În luna iulie a aceluiași an au fost lansate două versiuni pentru videoclipul piesei „Free Love”, unul pentru revista Playboy, iar cel de-al doilea pe o plajă.[6][7] La data de 24 martie 2016 a fost lansat „Super Cool”, cel de-al doilea extras pe single al albumului său omonim.[4] În luna mai din același an a fost invitată împreună cu Emil Rengle de către Warner Music Group la festivalul de film din Cannes, Franța cu posibilitatea de a obține o colaborare pe termen lung cu această casă de discuri.[15] Anca face o apariție cameo în videoclipul lui RENGLE „Click Click” care a fost publicat la data de 23 mai 2016.[16]
2017-2018: „Ring Around” și „Loco Poco”
La data de 25 ianuarie 2017 „Ring Around” a fost lansat ca cel de-al treilea extras pe single. Videoclipul piesei regizat de către Bogdan Păun și filmat în Macau, China a fost lansat în aceeași zi pe canalul de YouTube al casei sale de discuri Roton.[17][18][19] Anca a susținut mai multe concerte în diferite orașe din Japonia.[20] A fost invitată pentru a doua oară de către Warner Music Group la festivalul de film din Cannes, Franța, care a avut loc la data de 17 mai. Cel de-al patrulea disc single „Loco Poco” a fost lansat la data de 26 mai 2017 la nivel internațional.[21] Cântecul „Split the Bill” a fost lansat la data de 18 ianuarie 2019 ca al șaselea single extras de pe albumul său de debut, fiind, de asemenea, primul single care a fost lansat după moartea artistei.[22] La data de 8 februarie, a fost lansat piesa „Bank Machine” ca al doilea single care a fost lansat în urma decesului.[23] „Maria Magdalena” a fost lansat la data de 22 februarie, și conclude, de asemena, ultimul single care să fie lansat din seria de discuri single post-mortem.[24]
Viața privată
A locuit într-un apartament din București. A fost pasionată de spiritualitate și a căutat inspirație în Peru, India și Thailanda.[25] A avut o relație cu Fraga dar, într-un episod din Totul pentru dragoste, și-a declarat intenția de a nu se căsători.[26] La începutul anului 2019, sora ei a explicat că relația dintre Anca și Fraga era mai mult o prietenie, spunândː „Dacă se asculta atent, ele nu spun că sunt împreună ca și cuplu. Vorbesc despre o energie între ele [...] Anca nu s-ar fi justificat niciodată. Anca arunca «pastila», apoi lăsa lumea să interpreteze ce vrea. Eu nu sunt Anca. Eu mă justific și simt nevoia să o justific.”[27]
Decesul
Artista a decedat la data de 16 decembrie 2018 după ce a pierdut controlul volanului din motive necunoscute, iar mașina a plonjat în Dunăre, lângă comuna Svinița, în timp ce artista se îndreptase spre casă pentru a petrece sărbătorile care se apropriau împreună cu familia.[28] Poliția Județeană Mehedinți a confirmat decesul ei în următoarea zi.[29] Deși strada nu dispunea de parapeți, nu a fost considerată una cu punct de risc de accidente.[30] Trei scafandri, ajutați de către militari de la inspectoratul pentru situații de urgență au fost implicați pentru recuperarea cadavrului.[31] La scurt timp după deces, au apărut speculații în legătură cu faptul că ar fi vorba despre o sinucidere, lucru care a fost exclus de către sora ei, Tina Pop, care a declarat că: „nu s-a sinucis, dacă voia să se sinucidă, o făcea altfel.”[32] Înmormântarea a avut loc la data de 20 decembrie 2018, pe malul Dunării, în comuna Svinița, fiind dorința artistei de a fi îngropată cât mai aproape de locul decesului.[33][34]