Planul Vance a fost un rezultat al misiunii diplomatice a fostului Secretar de Stat Cyrus Vance, trimis special al Secretarului General al Națiunilor Unite; el a fost asistat în timpul negocierilor de diplomatul american Herbert Okun[1] și de Subsecretarul General al Organizației Națiunilor Unite pentru afaceri politice speciale Marrack Goulding.[2] Misiunea a fost trimisă în RSF Iugoslavia și a avut ca scop negocierea sfârșitului ostilităților în Croația la sfârșitul anului 1991. Planul a propus o încetare a focului, protecția civililor în anumite zone desemnate ca zone protejate de Organizația Națiunilor Unite și o operațiune de menținere a păcii a Organizației Națiunilor Unite în Croația.[1]
Planul a fost prezentat prima oară președintelui RS Serbia, Slobodan Milošević. Milošević l-a analizat și a constatat că planul este pe deplin acceptabil și a promis că se va asigura că cei de la conducerea RSK îl vor susține în cele din urmă. El a aprobat planul pentru că a asigurat păstrarea câștigurilor teritoriale sârbe din 1991, a păstrat administrația sârbilor croați în zonele în care au fost desfășurate misiuni de menținere a păcii, lucru care a permis Armatei Populare Iugoslave - JNA să își concentreze atenția asupra Bosniei și Herțegovinei. Vance s-a întâlnit apoi cu ministrul iugoslav al apărării, generalul JNA Veljko Kadijević, care a aprobat planul după ce a fost îndemnat de Milošević să facă acest lucru.[1] După ce planul a fost acceptat de președintele croat Franjo Tuđman,[1] Acordul de la Geneva a fost semnat de Tuđman, Milošević și Kadijević la Geneva, Elveția, la 23 noiembrie 1991.[2] Acordul a avut o condiție prealabilă de desfășurare a forței de menținere a păcii ONU.[3] Acest acord cuprindea patru dispoziții; sfârșitul blocadei croate asupra cazarmelor JNA, retragerea personalului JNA și a echipamentului JNA din Croația, punerea în aplicare a unei încetări a focului și înlesnirea livrării ajutoarelor umanitare.[4]
Părțile semnatare ale acordului au convenit de asemenea asupra desfășurării unei misiuni de menținere a păcii a ONU în Croația, care a fost ulterior autorizată prin Rezoluția 721 din 27 noiembrie 1991 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite,[2] în urma unei cereri oficiale privind desfășurarea unei misiuni de menținere a păcii prezentată de guvernul iugoslav în ziua precedentă.[5]
Planul Vance a fost aprobat în conformitate cu Rezoluția 721 a Consiliului de Securitate al ONU, ca parte a Raportului Secretarului General al ONU prezentat la 11 decembrie,[6] ca Rezoluția 724 din 15 decembrie a Consiliului de Securitate al ONU. Această rezoluție a stabilit că nu au fost încă îndeplinite condițiile necesare pentru desfășurarea misiunilor de menținere a păcii. În schimb, ONU a desfășurat 50 de ofițeri de legătură pentru pregătirea misiunii,[7] în timp ce luptele au continuat în cursul anului 1991.[8] Blocarea cazarmelor JNA pe teritoriul controlat de HV a rămas în vigoare până în decembrie 1991.[9]
În ultima rundă de întâlniri care a durat zece zile, Vance a negociat un alt acord de încetare a focului ca un aranjament provizoriu susținut de o detașare a forțelor de menținere a păcii din partea ONU pentru a o supraveghea.[10] Ultimul obstacol în calea acordului a fost eliminat atunci când Tuđman a fost de acord să ridice blocada asupra ultimelor cazarme ale JNA din teritoriul deținut de HV pe 25 decembrie. S-au îndeplinit astfel condițiile lui Kadijević pentru punerea în aplicare a încetării focului, iar Milošević a declarat că nu mai are alte obiecții față de planul din 31 decembrie.[11]
Bellucci, Paolo; Isernia, Pierangelo (). „Massacring in Front of a Blind Audience? Italian Public Opinion and Bosnia”. În Sobel, Richard; Shiraev, Eric; Shapiro, Robert. International Public Opinion and the Bosnia Crisis. Lanham, Maryland: Lexington Books. pp. 173–218. ISBN978-0-7391-0480-4.