A urmat cursurile școlii primare și ale Liceului „Gh. Roșca Codreanu” (promoția 1908) din Bârlad. Licențiat al secției fizico–chimice a Facultății de Științe din Iași (1912), după care a urmat alte studii universitare la Paris.[2]
Asistent universitar la catedra de Aplicațiile electricității la Universitatea din București. Între 1 septembrie1917 – noiembrie 1919 a funcționat la Catedra de fizică a Liceului „Gh. Roșca Codreanu” din Bârlad. A fost clasificat primul pe țară la examenul de capacitate (1919).
Devine șef de lucrări la catedra universitară sus-amintită (1919). Face studii de specialitate la Paris cu profesorii Gabriel Lippmann, Marie Curie, Paul Langevin, Aimè Cotton, Charles Fabry, lucrând în Laboratoire de récherches physique. Devine doctor în Științe Fizice la Sorbona (5 martie1924) și până atunci avea publicate 30 de lucrări.
Reia catedra sa din București, iar la 15 ianuarie1925 este numit profesor titular la catedra de Gravitate, Căldură și Electricitate a Universității din Iași, la care a predat până la pensionarea sa (1 octombrie1962).Aici a fondat unul dintre cele mai înzestrate laboratoare de electricitate și magnetism, unde a avut că asistenți pe unii dintre cei mai dotați studenți ai sai.
A fost decanul Facultății de Electrotehnică a Politehnicii „Gheorghe Asachi” din Iași de la înființarea ei (decembrie 1937), până la 1 februarie 1941, când trece decan al Facultății de Științe a Universității Iași. A fost membru al Academiei Române (1955), premiat al Academiei Române (1920); Doctor honoris causa al Politehnicii din Iași (1 februarie 1967), membru al Comisiei mondiale pe anul 1970 de propuneri pentru Premiul Nobel la Fizică, membru al multor societăți științifice române și străine.
Este descoperitor al magnetonului Bohr-Procopiu (1919) (alături de Bohr), dar pornind de la ipoteza cuantelor formulată de Max Planck, pe care a verificat-o măsurând momentul magnetic al celor mai simple gaze moleculare biatomice, plasate într-un câmp magnetic[4]. Este descoperitor al Efectului Procopiu. Savantul de valoare mondială a încetat din viață în Iași la 22 august1972, lăsând publicate 177 de lucrări științifice.