Ioan Ștefan Gherghel (n. , Baia Mare, România) este un înotător român, deținător a multiple recorduri naționale și internaționale, vicecampion mondial și european în probele de 200m fluture și reprezentantul României la trei ediții a Jocurilor Olimpice.
Carieră
A început înotul în orașul natal, Baia Mare, la vârsta de 6 ani la Bazinul "Gheorghe Demeca" sub îndrumarea profesorului Ladislau Nagy. Tot aici a trecut mai apoi prin mâna profesorilor Andreea Hidecuti, Francisc Iacob, Georgeta Bachner și Ioan Bachner, acesta din urmă având cel mai mare impact asupra sportivului, după cum declară chiar el 80% din tot ce a învățat în acest sport îi datorează domnului profesor Ioan Bachner. Mai târziu a înotat la Pitești unde l-a avut ca profesor pe Petre Deac (2000-2006).
A fost elev al Liceului cu Program Sportiv Baia Mare (LPS) în perioada 1992- 1996. În anul 2000 a absolvit cursurile Școlii Naționale de Antrenori, iar din 2001 a fost student al Universității din Alabama (SUA) de unde a absolvit în 2006. În Alabama s-a antrenat cu Don Wagner și Sonya Porter și a obținut o serie de titluri, printre care cel de Campion NCAA(National Collegiate Athletic Association) doi ani consecutiv, în 2002 și 2003. În aceeași perioadă (2002-2003) a obținut și titlul de Campion SEC
Este deținătorul a multiple recorduri naționale la toate probele procedeului fluture și are în palmares peste 80 de titluri de Campion Național, obținute din 1997 până în prezent.
A reprezentat România la numeroase competiții internaționale unde pe lângă medaliile cucerite a stabilit și noi recorduri (la masters) atât europene cât și mondiale.
Din 1999 face parte din Lotul Național și Lotul Olimpic Român și a reprezentat țara noastră la 3 ediții ale Jocurilor Olimpice: Sydney 2000, Atena 2004 și Beijing 2008, cel mai bun rezultat obținut la aceste competiții înscriindu-l pe înotător în primii 5 din lume la 200m fluture.
În paralel cu activitatea competițională Ioan Ștefan Gherghel se ocupă și de antrenorat, iar rezultatele nu au întârziat să apară, astfel unul dintre sportivii lui, Alexandru Coci, este deja component al Lotului Olimpic Român și reprezintă România la Olimpiada de la Londra din 2012. Din ianuarie 2007 până în iunie 2012, Gherghel a fost antrenor secund al Universității din Alabama (SUA), obținând cu sportivii săi numeroase medalii la SEC (South Eastern Conference). Actualmente antrenează la Universitatea din Arizona (SUA).
În România este legitimat la clubul CSM Brașov atât ca sportiv, cât și ca antrenor.
Medalii și titluri obținute
deținătorul recordului mondial la 100m fluture, “Master World Championships” (Campionatele Mondiale de Masters), Suedia 2010
3 medalii de aur la 50m, 100m Fluture și 200m mixt , “Master World Championships” (Campionatele Mondiale de Masters), Suedia 2010
3 medalii de argint la 100m, 200m liber, 200m ștafetă mixt, “Master World Championships” (Campionatele Mondiale de Masters), Suedia 2010
medaliat cu bronz la 50m liber, “Master World Championships” (Campionatele Mondiale de Natație Masters), Suedia 2010
deținătorul recordului european la 100m fluture, “Master World Championships” (Campionatele Mondiale de Natație Masters), Suedia 2010
^World Aquatics database[*][[World Aquatics database (database of the international swimming association World Aquatics)|]]Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)