PROFILPELAJAR.COM

Date personale
Ștefan Brâncoveanu
Ștefan Brâncoveanu. Medalion extras din Del Chiaro.^[1]
Născut	1685
Decedat	26 august 1714 (29 de ani)
Cauza decesului	decapitare
Părinți	Constantin Brâncoveanu Marica Brâncoveanu
Modifică date / text

Ștefan Brâncoveanu (n. 1685 – d. 15/26 august 1714, Constantinopol) a fost al doilea fiu al boierului Constantin Brâncoveanu, cu soția sa Marica.

Biografie

S-a născut pe vremea când tatăl lui nu ajunsese încă domn al Țării Românești.

Ștefan s-a căsătorit la 27 februarie 1709 cu Bălașa, fiica boierului moldovean Ilie Cantacuzino, mariajul făcând parte din politica matrimonială a lui Constantin Brâncoveanu.^[2]^[3] Căsnicia nu a ținut mult timp, întrucât Bălașa a murit la 22 noiembrie 1712, lăsând în grija soțului o fiică, botezată Maria.^[2]

La fel ca și în cazul fratelui său mai mare, istoria consemnează puține informații despre el. Împreună cu Constantin II, Ștefan a pus la 9 iunie 1699 (pe stil vechi) piatra de temelie a bisericii mari a Mânăstirii Brâncoveni, clădită în memoria bunicii lor dinspre tată.^[4]^[5]

Ștefan Brâncoveanu a fost singurul dintre fiii domnului care și-a însoțit tatăl în periplul din 1703 la Adrianopole. Astfel a participat la audiențele acordate de marele vizir și sultan, fiind îmbrăcat în semn de onoare cu haine scumpe.^[6]

Un alt fapt redat de surse este că împreună cu fratele mai mare (și cu un alai de boieri) a ieșit la 24 aprilie 1704 în întâmpinarea lordului Paget, sol englez care vizita Bucureștii.^[7]

A fost ridicat de turci în aprilie 1714 și dus împreună cu întreaga familie la Constantinopol, după mazilirea tatălui său.^[8] Conform mărturiei secretarului personal al domnului, Anton-Maria Del Chiaro, Ștefan a voit să fugă în Transilvania și de acolo pe la Viena până în Italia, însă a fost convins de Brâncoveanu să abandoneze încercarea, întrucât turcii vor fi dat ordine la graniță să nu fie lăsat nimeni să treacă fără pașaport.^[9] A fost închis la Edikule, în Istanbul, Ștefan fiind la fel ca și frații săi torturat în fața părinților.^[10] În cele din urmă, pe 15 august 1714 a fost decapitat (la fel ca și cei trei frați, boierul Ianache Văcărescu și domnul mazilit) în fața sultanului Ahmed al III-lea, trupurile fiindu-le aruncate în mare.

La 20 iunie 1992 a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Română, fiind venerat alături de frații și tatăl său sub numele de „Sfinții Mucenici Brâncoveni”.^[11] Este reprezentat în pictura votivă a Mânăstirii Hurezi.^[12]

Note

^ Iorga 1930, p. 134.
^ ^a ^b Chiriță 1932, p. 305.
^ Berindei 1989, p. 276.
^ Chiriță 1932, p. 303.
^ Greceanu, Radu logofătul (1970), Istoria Domniei lui Constantin Basarab Brîncoveanu Voievod (1688-1714), Studiu introductiv și ediție critică întocmite de Aurora Ilieș, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, p. 128
^ Greceanu 1970.
^ Chiriță 1932, p. 304.
^ Giurescu 1946, p. 178.
^ Del Chiaro Fiorentino 2005, p. 124.
^ Xenopol 1932, p. 70.
^ Liliana Teică (21 martie 2014), „Constantin Brâncoveanu, ultimul domn ortodox al Țării Românești”, www.tvr.ro, arhivat din original la 14 iulie 2014, accesat în 24 iunie 2014
^ Iorga 1930, p. 133.

Bibliografie

Commons

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Ștefan Brâncoveanu

Berindei, Dan (1989), „Urmașii lui Constantin Brâncoveanu și locul lor în societatea românească. Genealogie și istorie”, În Cernovodeanu, Paul și Constantiniu, Florin, Constantin Brâncoveanu, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, pp. 275–285
Chiriță, Ilie (1932), „Urmașii lui Brâncoveanu-Vodă”, Arhivele Olteniei, (anul XI) (nr. 63-64): pp. 303–318 ^{[nefuncțională]}
Del Chiaro Fiorentino, Anton-Maria (2005), Revoluțiile Valahiei, Traducere din anul 1929 de S. Cris-Cristian, Iași: Editura Tehnopress
Giurescu, Constantin C. (1946), Istoria Românilor. Volumul III, Partea întâi. Dela moartea lui Mihai Viteazul până la sfârșitul Epocei fanariote (1601-1821), Ediția a doua, revăzută și adăogită, București: Fundația Regală pentru Literatură și Artă
Greceanu, Radu logofătul (1970), Istoria Domniei lui Constantin Basarab Brîncoveanu Voievod (1688-1714), Studiu introductiv și ediție critică întocmite de Aurora Ilieș, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România
Iorga, N. (1930), Domnii Români, După portrete și fresce contemporane adunate și publicate de președintele comisiunii N. Iorga, Sibiiu: Editura și Tiparul Krafft & Drotleff S.A. pentru Arte Grafice, pp. XII–XIII și 130–139
Xenopol, A. D. (1929), Istoria românilor din Dacia Traiană, Volumul VIII: Domnia lui C. Brancovanu (1689-1714), Ediția a III-a, revăzută de autor, îngrijită și ținută la curent de I. Vlădescu, București: Editura «Cartea Românească», pp. 7–76