Gheorghe Grigore Cantacuzino se trăgea din vechea familie nobilă Cantacuzino, fiind un descendent al voievozilor români respectiv împăraților bizantini Cantacuzino. A fost fiul vornicului Grigore Iordache Cantacuzino (1800-1849) și al Luxandrei Cantacuzino, născută Krețulescu.
A studiat la București și Paris, unde și-a luat doctoratul în drept, în anul 1858. După ce s-a întors în țară a fost numit judecător la Tribunalul Ilfov, după care a devenit consilier la Curtea de Apel Bucuresti, functie din care a demisionat la data de 4 mai 1864.
Monstruoasa coaliție, magistrat
În calitatea sa de membru al lojei masoniceSages d'Heliopolis, din anul 1865, a participat activ la coaliția politică, cunoscută ca Monstruoasa coaliție, care a dus la îndepărtarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la conducerea României. Dupa lovitura de stat de la 11 februarie1866 a reintrat în magistratură, ca președinte al Curții de Apel București.
Funcții publice
A fost ales deputat în Adunarea Constituantă de la 1866, unde a făcut parte din comitetul însărcinat cu elaborarea Constituției din 1866.
A fost ales de mai multe ori deputat și senator în Parlamentul României, iar în perioada aprilie 1869 - ianuarie 1870 a fost primar al Bucureștiului. Una din inițiativele sale în perioada cât era primar a fost și ridicarea monumentului denumit Fântâna George Grigorie Cantacuzino din Parcul Carol I. A deținut în două rânduri funcția de ministru de Interne (11 aprilie 1899 - 9 ianuarie 1900 si 22 decembrie 1904 - 12 martie 1907) și pe cea de președinte al Consiliului de Miniștri. A mai deținut funcțiile de: ministru Lucrărilor Publice (16 decembrie 1873 - 7 ianuarie 1875) și pe cea de ministru al Justiției (24-27 ianuarie 1870). După moartea lui Lascăr Catargiu a devenit șeful Partidului Conservator. În iulie 1900 a prezidat ședința partidului în care s-a aprobat fuzionarea acestei formațiuni politice cu Partidul Constituțional ("junimist"). În aprilie 1907 s-a realizat fuziunea tuturor formațiunilor politice consevatoare, iar Cantacuzino a fost nevoit să cedeze șefia noului Partid Conservator lui Petre P. Carp.
^Chirulescu, Marian; Popescu, Paul D.; Radu, Mihaela (). Personalități prahovene. Dicționar biobibliografic. Darkoprint, Ploiești. p. 104.Mentenanță CS1: Nume multiple: lista autorilor (link)
^Berindei, Dan (), „Urmașii lui Constantin Brâncoveanu și locul lor în societatea românească. Genealogie și istorie”, Constantin Brâncoveanu, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, p. 285Parametru necunoscut |editorn-last= ignorat (ajutor)
Bibliografie suplimentară
Nicolescu, Nicolae C. (), Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006), București: Editura Meronia, pp. 90–92
Slavici, Ioan (), „Gheorghe Gr. Cantacuzino”, Opere. Volumul 10, Text stabilit și variante de C. Mohanu. Note de Dimitrie Vatamaniuc., București: Editura Minerva
.svg)
