A fost descendentul unei familii de origine aromână.[3] Urmează studiile secundare la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, iar cele superioare la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, unde își ia licența în filologie clasică în anul 1911. La recomandarea mentorului său, Vasile Pârvan, pleacă la o specializare la Berlin (1915-1916), iar între 1923-1924 la Roma, făcând parte din prima serie de bursieri ai Școlii Române din Roma. Între timp, se refugiase o perioadă, din cauza Primului Război Mondial, în Danemarca, învățând daneza, norvegiana și suedeza. Își susține doctoratul cu teza De Demosthenis in Philippum orationequarta. Numit agregat stagiar încă de la înființarea Universității din Cluj, va deveni profesor titular aici în 1926. Va fi, de asemenea, director al Seminarului de Filologie Clasică, decan al Facultății de Litere și Filosofie din Cluj (1932-1933) și director al Institutului de Studii Clasice din Cluj (1932-1934).
Clasicist de marcă, fin traducător din marii poeți epici și lirici ai clasicismului antic, din filosofii greci și latini, precum și din umaniști reprezentativi, el a contribuit masiv la cunoașterea literaturilor eline, latine și bizantine în România.
Opera
Volume
Aristofan și contemporanii săi, București, Cultura Națională, 1922
Gânduri și chipuri din Grecia veche, Cluj, Institutul de Arte Grafice „Viața”, 1927
Gânduri și chipuri din lumea antică, ediție îngrijită, prefață, note și comentarii de Veronica (Hicea) Mocanu, Cluj, Editura Dacia, 1980; reeditare, Cluj, Editura Clusium, 2001
Antologia liricilor greci, Cluj, Institutul de Arte Grafice „Viața”, 1927
