Însemnele Uniunii Europene

Drapelul Uniunii Europene

Simbolurile Uniunii Europene sunt specificate în proiectul de constituție a Uniunii Europene, în Partea IV, Dispoziții Generale și Finale, articolul 1. Majoritatea acestor simboluri au fost create de Consiliul Europei între anii 1950 - 1960 fiind adoptate de Uniunea Europeană.

Drapelul European

Cercul celor 12 stele aurii pe fond albastru. Această emblemă a fost adoptată în 1955 de către Comitetul Miniștrilor în urma propunerii Adunării Parlamentare. Prin dispoziția acestora, cele 12 stele simbolizează unitatea popoarelor Europei. Numărul lor este invariabil, douăsprezece fiind simbolul perfecțiunii și plenitudinii.

Sigla Uniunii Europene este un steag albastru dreptunghiular a cărui lungime este o dată și jumătate mai mare decât înălțimea. Cele 12 stele galbene ale steagului UE, situate la intervale egale, formează un cerc imaginar al cărui centru se află la intersecția diagonalelor dreptunghiului (stelele sunt poziționate asemenea cifrelor pe cadranul unui ceas). Raza acestui cerc este egală cu o treime din înălțimea steagului. Fiecare stea are cinci vârfuri așezate pe circumferința unui cerc imaginar a cărui rază este egală cu 1/18 din înălțimea steagului. Toate stelele sunt așezate având unul din vârfuri dispus vertical și îndreptat în sus și alte două vârfuri așezate pe o linie care face un unghi drept cu catargul steagului.

Imnul european

În ianuarie 1972, Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei a adoptat un imn european. Imnul este interpretat cu prilejul ceremoniilor europene. Alegerea acestei melodii ca imn subliniază aspirația spre valorile comune, unitatea în diversitate și idealurile de libertate, pace și solidaritate care stau la baza Uniunii Europene.

Ziua Europei

Data de 9 mai a fost aleasă ca Ziua a Europei[1] de Consiliul European de la Milano, din 1985, apreciindu-se ca punctul de pornire al construcției Europei unite a fost declarația prin care, la 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de Externe al Franței, a propus Germaniei, vechi inamic al țării sale, dar și altor state, să contribuie la realizarea "unei solidarități de facto" și să pună "bazele concrete ale unei federații europene indispensabile pentru menținerea păcii". În primăvara anului 1950 Robert Schuman, ministrul afacerilor externe al Franței, primește de la omologii din Statele Unite ale Americii și Marea Britanie o misiune istorică: crearea unui plan care să ducă la reintegrarea Germaniei Federale în familia europeană. Problema delicată pe care o avea de rezolvat îl face să recurgă la sprijinul unui cunoscut diplomat: Jean Monnet. Aflat în casa sa din Moselle, în luna aprilie a aceluiași an, Robert Schuman meditează la acest proiect. A doua zi, în drum spre Paris, se hotarâse: „ Proiectul e interesant; va fi proiectul meu ”, îi mărturisea șefului sau de cabinet. Și astfel, în dimineața lui 9 mai, un emisar secret înmâna cancelarului german Konrad Adenauer un document confidențial care cuprindea o copie a proiectului. Acordul lui Adenauer a venit imediat: Germania dorea să devină partener al Franței în acest proiect ce-și propunea să schimbe soarta Europei.
La ora 16.00, în aceeași zi de 9 mai 1950, în Salonul Orologiului din Quai d’Orsay, Robert Schuman citea proclamația care prin îndrăzneala ei avea să schimbe destinul Europei. Franța și Germania decideau să pună în comun rezervele de cărbune și oțel și invitau toate țările europene interesate să li se alăture. Pentru unii planul Schuman era utopia unui „aventurier politic”, pentru alții un vis nebunesc, astăzi însă este o realitate pe care o trăim cu toții.
Astăzi, 9 mai este un simbol european, și, împreună cu moneda unică euro, steagul albastru cu cele 12 steluțe galbene, deviza " Unitate în diversitate " și imnul - celebra "Oda Bucuriei" din Simfonia a - IX- a de L.van Beethoven - formează simbolurile identității politice a Uniunii Europene.

Ziua Europei reprezintă un bun prilej pentru a organiza diverse acțiuni și festivități, menite să apropie Uniunea Europeană de cetățenii ei, dar și pe cetățenii uniunii între ei.

Moneda Euro

La originea conceptului de monedă unică[2] se află tratatele care stau la baza Uniunii Europene. Tratatul de la Roma (1957) declară că piața comună este unul dintre obiectivele Comunității Europene ce va contribui la o “uniune mai strânsă între popoarele Europei”. Tratatul Uniunii Europene (1992 - Maastricht) introduce Uniunea Economică și Monetară și pune bazele monedei unice. Iar în decembrie 1995, Consiliul European de la Madrid decide ca moneda unică să poarte numele de “euro” iar din 1 ianuarie 1999, euro a devenit moneda europeană unică.

Începând cu 1 ianuarie 2002, Euro a intrat propriu-zis în circulație și în buzunarele cetățenilor europeni. În acel moment, doar 12 din cele 15 state membre au adoptat-o, ulterior li s-a alăturat Grecia și Slovenia, apoi, pe rând, alte state. Euro a devenit un simbol al Uniunii Europene. Monedele și bancnotele naționale ale statelor din Zona Euro au fost scoase din circulație pe 28 februarie 2002. Reprezentarea grafică a monedei unice a fost inspirată de litera grecească epsilon, ea trebuind să facă legătura atât cu leagănul civilizației și democrației europene, cât și cu prima literă din cuvântul "Europa". Cele două linii paralele din simbolul grafic sunt un indicator al stabilității euro.

Forma fizică a bancnotelor și monedelor:

Sunt 7 bancnote și 8 monede euro. Bancnotele sunt cu valori nominale de 500, 200, 100, 50, 20, 10 și 5 euro, iar monedele au valori de: 2 și 1 euro, 50, 20, 10, 5, 2 și 1 cent.

Realizată de Robert Kalina de la Banca Centrală Austriacă, grafica bancnotelor este puternic simbolică și strâns legată de moștenirea culturală europeană, fără să reprezinte însă monumente reale. Ferestrele și drumurile domină fața fiecărei bancnote ca simboluri ale spiritului de comunicare și deschidere din Uniunea Europeană. Spatele fiecărei bancnote prezintă poduri ilustrând diferite perioade în arhitectură, constituindu-se într-o metaforă a apropierii dintre popoarele europene și dintre Europa și restul lumii. Bancnotele sunt diferite ca mărime și sunt colorate în nuanțe de verde, galben, albastru, mov și portocaliu.

În ce privește monedele, o față a acestora va avea simboluri naționale, asupra cărora fiecare stat membru va decide. Fața comună tuturor monedelor reprezintă o hartă a Uniunii Europene, pe un fond de linii transversale la care sunt atașate stelele drapelului european. Monedele cu valori nominale de 1, 2 și 5 cenți pun accentul pe locul Europei în lume, în timp ce monedele de 10, 20 și 50 cenți descriu Uniunea ca o adunare de națiuni. Monedele de 1 și 2 Euro prezintă Europa fără granițe.

Măsurile de securitate pentru bancnote includ utilizarea de fibre fluorescente, fir de securitate și elemente sigure de autentificare cu ajutorul aparatelor specializate. Banca Centrală Europeană și celelalte bănci centrale naționale au în vedere inițiative pentru a se asigura că publicul larg este la curent cu aspectele de securitate în ce privește bancnotele, atât înainte, cât și după intrarea lor în circulație. Specificațiile tehnice ale monedelor, inclusiv calitățile lor electromagnetice, au fost determinate luând în considerare și aspecte legate de securitatea lor.

Deviza Uniunii Europene

„Unitate în diversitate”[3] este deviza Uniunii Europene și este rodul unui concurs la care au participat, cu propuneri, 80.000 de tineri, între 10 și 20 de ani. A fost folosită pentru prima dată în 2000 și a fost pentru prima dată menționată oficial în Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa, încheiat în 2004. Articolul I – 8 enumeră simbolurile UE. Semnificația devizei este ca, prin Uniunea Europeană, europenii își unesc eforturile pentru a lucra împreună pentru menținerea păcii și pentru prosperitate, și că numeroasele culturi, tradiții și limbi diferite care coexistă în Europa sunt un atu pentru continentul nostru.

Uniunea Europeană este fondată pe principiul unitate în diversitate: diversitatea culturilor, obiceiurilor, credințelor și limbilor. Tocmai această diversitate face ca Uniunea Europeană să fie ceea ce este: un spațiu al diversității celebrate ca sursă de bogăție și nu un creuzet în care diferențele se topesc.

Deviza este tradusă în cele 25 de limbi oficiale cât și în latină:[4]

Note

  1. ^ „Ziua Europei”. Site Studio website. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ „Moneda Euro”. Site Studio website. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ „Deviza Uniunii Europene”. Site Studio website. Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ European motto In varietate concordia, Eurominority
  5. ^ EUROPA - Sracfhéachaint ar an AE - Siombailí an AE - Aontaithe san éagsúlacht


Read other articles:

French philosopher Jean HyppoliteBust of Jean Hyppolite by Jean-Marie MeslinBorn8 January 1907 (1907-01-08)Jonzac, Poitou-Charentes, FranceDied26 October 1968 (1968-10-27) (aged 61)Paris, FranceAlma materÉcole Normale SupérieureEra20th-century philosophyRegionWestern philosophySchoolContinental philosophyMain interestsHistory of philosophy Jean Hyppolite (French pronunciation: [ʒɑ̃ ipɔlit]; 8 January 1907 – 26 October 1968) was a French philosopher know...

 

This article is about the Queensland Government agency with responsibility for water storage and treatment in South East Queensland. For the water grid in the same region, see SEQ Water Grid. SeqwaterThe dam spillway gates of Wivenhoe Dam, an asset of seqwaterStatutory authority overviewFormed1 July 2008 (2008-07-01)Preceding agenciesQueensland Water CommissionSEQ Water Grid ManagerLinkWaterJurisdictionSouth East QueenslandHeadquartersIpswich, Queensland, AustraliaMottoWater fo...

 

Ini adalah nama Batak Toba, marganya adalah Tambunan. Amri Tambunan Bupati Deli Serdang ke-13Masa jabatan2004–2014PresidenSusilo Bambang YudhoyonoGubernurSyamsul ArifinGatot Pujo NugrohoBupati Deli Serdang|WakilYusuf SembiringZainuddin MarsPendahuluAbdul HafidPenggantiAshari Tambunan Informasi pribadiLahir(1949-01-23)23 Januari 1949Tanjungbalai, Sumatera UtaraMeninggal15 April 2016(2016-04-15) (umur 67)Medan, Sumatera UtaraKebangsaanIndonesiaAlma materAPDN MedanUniversitas Sumatera...

Bus rapid transit route in Vancouver, Washington, U.S. The Vine on Mill PlainA westbound Red Line bus at 157th Avenue StationOverviewSystemThe VineOperatorC-TranStatusOpenBegan serviceOctober 1, 2023 (October 1, 2023)RouteLocaleVancouver, Washington, U.S.StartTurtle Place, Downtown VancouverViaMill Plain BoulevardEndMill Plain Transit CenterLength10 mi (16 km)Stations37ServiceLevelDaily Route diagram Legend Mill Plain Transit Center Tech Center Drive 164th Avenue 157th Av...

 

جريج فان أفرمت (بالهولندية: Greg Van Avermaet)‏  معلومات شخصية الميلاد 17 مايو 1985 (العمر 38 سنة)بلجيكا الطول 1.81 م (5 قدم 11 بوصة)* مركز اللعب ثاقب  [لغات أخرى]‏  الجنسية  بلجيكا الوزن 74 كـغ (163 رطل) الحياة العملية الدور دراج الفرق بي إم سي راسينغ (2011–2020)لوتو سود�...

 

45th season in franchise history; second Super Bowl appearance and win 2020 Tampa Bay Buccaneers seasonOwnerThe Glazer familyGeneral managerJason LichtHead coachBruce AriansHome fieldRaymond James StadiumResultsRecord11–5Division place2nd NFC SouthPlayoff finishWon Wild Card Playoffs(at Washington) 31–23Won Divisional Playoffs(at Saints) 30–20Won NFC Championship(at Packers) 31–26Won Super Bowl LV(vs.[A] Chiefs) 31–9Pro BowlersOLB Jason Pierre-PaulAP All-ProsLB Devin Wh...

Mountain range in New Zealand For the band with the same name, see The Remarkables (band). Double Cone redirects here. For other uses, see Double cone. The RemarkablesThe Remarkables and Lake Wakatipu from Queenstown.Highest pointPeakDouble ConeElevation2,319 m (7,608 ft)Coordinates45°04′19″S 168°48′29″E / 45.072°S 168.808°E / -45.072; 168.808DimensionsLength40 km (25 mi)NamingEtymologyNamed for being one of two ranges in the world ...

 

此条目序言章节没有充分总结全文内容要点。 (2019年3月21日)请考虑扩充序言,清晰概述条目所有重點。请在条目的讨论页讨论此问题。 哈萨克斯坦總統哈薩克總統旗現任Қасым-Жомарт Кемелұлы Тоқаев卡瑟姆若马尔特·托卡耶夫自2019年3月20日在任任期7年首任努尔苏丹·纳扎尔巴耶夫设立1990年4月24日(哈薩克蘇維埃社會主義共和國總統) 哈萨克斯坦 哈萨克斯坦政府...

 

Evicting spiritual entities from a person or area For other uses, see Exorcism (disambiguation). St. Guy Heals a Possessed Man (1474) Exorcism (from Ancient Greek ἐξορκισμός (exorkismós) 'binding by oath') is the religious or spiritual practice of evicting demons, jinns, or other malevolent spiritual entities from a person, or an area, that is believed to be possessed.[1] Depending on the spiritual beliefs of the exorcist, this may be done by causing the enti...

This article has multiple issues. Please help improve it or discuss these issues on the talk page. (Learn how and when to remove these template messages) This article needs to be updated. Please help update this article to reflect recent events or newly available information. (September 2010) This article needs additional citations for verification. Please help improve this article by adding citations to reliable sources. Unsourced material may be challenged and removed.Find sources: Co...

 

Japanese television series This article needs additional citations for verification. Please help improve this article by adding citations to reliable sources. Unsourced material may be challenged and removed.Find sources: Intrigue in the Bakumatsu – Irohanihoheto – news · newspapers · books · scholar · JSTOR (January 2010) (Learn how and when to remove this message) Intrigue in the Bakumatsu – IrohanihohetoPromotional poster of Intrigue in the Baku...

 

هذه المقالة يتيمة إذ تصل إليها مقالات أخرى قليلة جدًا. فضلًا، ساعد بإضافة وصلة إليها في مقالات متعلقة بها. (يونيو 2018) فرقة إلينTrouping with Ellen (بالإنجليزية) إعلان للفيلممعلومات عامةالصنف الفني سينما صامتة — فيلم دراما تاريخ الصدور 1924 اللغة الأصلية الإنجليزية العرض أبيض وأسود ا�...

Defunct American car manufacturer from 1908 to 1923 Chalmers Motor CompanyIndustryAutomobileFounded1908FounderHugh ChalmersDefunct1923FateMerged with Maxwell automobile renamed ChryslerHeadquartersDetroit, Michigan, USProductsOpen touring carSedanLimousine Chalmers Motor Company Jefferson Avenue factory, Detroit, 1913 The Chalmers Motor Company was an American automobile manufacturer headquartered in Detroit, Michigan. Founded in 1908 by Hugh Chalmers, the company was known for producing high...

 

  لمعانٍ أخرى، طالع اتفاقية الجزائر (توضيح). اتفاقية الجزائرالرئيس الجزائري هواري بومدين يتوسط كل من نائب الرئيس العراقي آنذاك صدام حسين وشاه إيران محمد رضا بهلوي في الجزائر عام 1975معلومات عامةالنوع معاهدة التوقيع 6 مارس 1975المكان الجزائر، الجزائرالمفاوضون هواري بومد�...

 

Japanese poet and photographer Kitasono Katué (北園 克衛, Kitazono Katsue, October 29, 1902–June 6, 1978) was a renowned Japanese poet and photographer.[1] He was born in the city of Ise, Mie Prefecture, Japan. References ^ (in Japanese) Tokyo Metropolitan Museum of Photography, editor. 328 Outstanding Japanese Photographers (『日本写真家事典』, Nihon shashinka jiten). Kyoto: Tankōsha, 2000. ISBN 4-473-01750-8 Authority control databases International FAST IS...

「白泉社」あるいは「博水社」とは異なります。 株式会社白水社Hakusuisha Publishing Co., Ltd. 白水社種類 株式会社本社所在地 日本〒101-0052東京都千代田区神田小川町3-24設立 1915年(大正4年)11月3日業種 情報・通信業法人番号 7010001026887 事業内容 書籍出版及び販売代表者 代表取締役社長 及川直志資本金 9,000万円従業員数 36名(2022年4月1日現在)外部リンク https://www.hakusuish...

 

Part of a series onChild soldiers Main articles Child soldiers History Girl soldiers Piracy Impact Rehabilitation and reintegration Issues Abduction Sexual abuse Trafficking Prostitution Post-traumatic stress disorder Instances (examples) World War II Africa Cambodia Central African Republic Democratic Republic of Congo India Myanmar Palestine Sierra Leone Somalia Sri Lanka Yemen Legal aspects Paris Principles Convention on the Rights of the Child Optional protocol Movement to end the use of...

 

Diocèse de Blois(la) Dioecesis Blesensis Cathédrale Saint-Louis de Blois. Informations générales Pays France Église catholique Rite liturgique romain Type de juridiction diocèse Création 1697 Affiliation Église catholique en France Province ecclésiastique Tours Siège Blois Diocèses suffragants aucun Conférence des évêques Conférence des évêques de France Titulaire actuel vacant Langue(s) liturgique(s) français Calendrier grégorien Territoire Loir-et-Cher Population totale ...

Este artículo o sección necesita referencias que aparezcan en una publicación acreditada. Busca fuentes: «Embrague» – noticias · libros · académico · imágenesEste aviso fue puesto el 14 de agosto de 2018. Embrague acoplado/desacoplado. Partes del embrague. El embrague (denominado también clutch o sus variantes cloche, croche) es un sistema que permite tanto transmitir como interrumpir la transmisión de una energía mecánica a su acción final de manera volun...

 

L'histoire de l'art écossais retrace la production des œuvres d'arts visuels à l'intérieur des frontières politiques modernes de l'Écosse, depuis les temps les plus reculés. Il se distingue de l'art britannique et de l'art européen par un certain nombre de caractéristiques, qui ont évolué au cours des époques. On peut considérer qu'il débute avec les premières sculptures et objets du Néolithique en passant par ceux de l'âge du bronze et du fer, notamment les ornement en or, l...