Veaceslav Ioniță s-a născut la 4 octombrie 1973 în Strășeni, RSS Moldovenească. Dupa școala generală din Strășeni a urmat și absolvit Academia de Studii Economice din Moldova. În prezent este conferențiar univeristar la catedra de Management Social în cadrul ASEM și expert pe probleme economice în cadrul Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale IDIS "Viitorul".
Veaceslav Ioniță este autorul numeroaselor publicații ce țin de domeniul administrației publice, finațelor publice locale, descentralizării fiscale.
În anul 2009 este ales parlamentar pe listele PLDM și numit în funcția de președinte al ″Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe″. Pe 25 septembrie 2014, Ioniță a fost exclus din fracțiunea parlamentară a PLDM, după ce acesta a prezentat presei documente care ar demonstra că de la Banca de Economii a Moldovei au fost furate aproximativ 450 de milioane de lei de către președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat.[2]
Lucrări
Managementul cunoștințelor, Chișinău 2005
Ghidul primarului, Chișinău 2005
Ghidul orașelor din republica Moldova, Chișinău 2004
Regulatory Governance in SEE Countries: Progress and Challenges, OECD 2004
Основы государственного администрирования, Chișinău 2001.