Vasile Pavelcu (n. 4 august 1900, Costuleni, Imperiul Rus, azi Republica Moldova – d. 21 februarie 1991, Iași) a fost un psiholog român, membru titular (din 1974) al Academiei
Române.[1]
După școala primară și liceul urmate la Chișinău și studiile universitare de matematică la Kiev era nevoit datorită schimbărilor sociale din 1918 să se refugieze în România inscriindu-se la Facultatea de Filosofie a Universității din Iași.
Carieră universitară
Și-a susținut doctoratul la Iași în 1936 cu teza Limitele afectivității.
În anul 1928 a fost numit asistent la Catedra de Pedagogie a Universității din Iași, tot în același timp și ca profesor de psihologie. În 1942 a obținut postul de conferențiar, apoi prin concurs în 1943 devine profesor titular de psihologie. A fost decan al Facultății de Litere și Filosofie, decan al Facultății de Psihologie și șeful catedrei de Psihologie până la pensionare.
Opere
- Cunoașterea de sine și cunoașterea personalității, 1982
- Principii de docimologie, 1968
Distincții
În iunie 1969 i s-a conferit titlul de Profesor universitar emerit al Republicii Socialiste România „în semn de prețuire a personalului didactic pentru activitatea meritorie în domeniul instruirii și educării elevilor și studenților și a contribuției aduse la dezvoltarea învățămîntului și culturii din patria noastră”.[2]
Note
