Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Acest articol se referă la Tratatele de pace de la Paris (1947), tratatul care a fost semnat între Aliați și statele Axei. Pentru alte sensuri, vedeți Tratatul de la Paris (dezambiguizare).
Conferința de Pace de la Paris (29 iulie - 15 octombrie1946) a fost urmată de Tratatele de Pace de la Paris semnat pe 10 februarie, 1947 dintre Aliați și statele Axei, în urma celui de-al doilea război mondial.
Au fost semnate tratate separate între aliați și fiecare din țările care colaboraseră cu axa. Astfel, deși între România și Ungaria a existat o situație de conflict armat, nu a existat niciun tratat de pace direct între România și Ungaria, terminarea stării de război fiind menționată separat în tratatele semnate cu aliații.
Tratatele le-au permis Italiei, României, Ungariei, Bulgariei și Finlandei să își reasume responsabilitățile ca state suverane în relațiile internaționale.
Au fost incluse o serie de clauze care defineau despăgubirile de război, drepturile minorităților și ajustări teritoriale incluzând sfârșitul imperiului colonial al Italiei din Africa și modificări ale frontierelor: Ungaro-Cehoslovace, Româno-Ungare, Sovieto-Române, Bulgaro-Române și Sovieto-Finlandeze.
Clauzele stipulau că semnatarii vor lua toate măsurile necesare "pentru a asigura tuturor persoanelor de sub jurisdicția sa indiferent de rasă, sex, limbă sau religie, drepturile umane și libertățile fundamentale, inclusiv libertatea de expresie, a presei, a religiilor, a opiniei politice și a întâlnirilor publice".
Fiecare guvern se obliga să împiedice renașterea fascismului sau a oricărei organizații "politice, militare sau semi-militare, al căror scop ar fi acela de a împiedica accesul la drepturile democratice."
Transferuri teritoriale
Finlanda pierdea aproximativ 10% din suprafața sa în favoarea Uniunii Sovietice. Această cerere a sovieticilor a fost privită ca o mare nedreptate în rândul aliaților, deoarece în acest caz URSS era agresorul (în cadrul pactului Hitler-Stalin) și datorită simpatiei de care se bucura Finlanda mulțumită victoriilor din 1939-1940.
Uniunea Sovietică a emis pretențiile maxime din partea adversarilor, cu excepția Bulgariei, cu care avea cea mai bună relație dintre vechii adversari. În cazurile României și a Ungariei însă, pretențiile au fost foarte mari.[necesită citare]
Daunele de război, la valorile din 1938:
Destrămarea Uniunii Sovietice și a Iugoslaviei la începutul anilor 1990 nu a dus la nicio renegociere a Tratatelor de pace de la Paris. Cu toate acestea, în 1990 Finlanda a anulat unilateral restricțiile pe care tratatul le impusese armatei sale.[2]