Tiamina sau vitamina B1, cunoscută și sub numele de aneurină datorită proprietăților sale antinevritice, este o vitamină hidrosolubilă din complexul vitaminic B. Supranumită și "vitamina bunei dispoziții" sau "vitamina performanței intelectuale", vitamina B1 este indispensabilă sănătății fizice și psihice, având efecte benefice asupra sistemului nervos, digestiv, dar și la nivelul mușchilor și chiar al inimii.[1]
Istorie
În 1910, savantul japonez Umetaro Suzuki a descoperit o fracțiune activă a vitaminei, în timpul cercetărilor sale asupra efectelor tărâțelor de orez în cazul pacienților cu beri-beri. El a patentat-o ca acid aberic, mai târziu orizanină. În 1935, acest compus a fost rafinat și corect descris ca tiamină.
În 1911, biochimistul polonez Kazimierz Funk a izolat substanța antinevritică din tărâțele de orez, pe care el a numit-o vitamină, din cauza grupării amino conținute. Chimistul olandez Barend Coenraad Petrus Jansen și colaboratorul său apropiat, Willem Frederik Donath, au izolat și cristalizat agentul activ în 1926,[2] a cărui structură a fost determinată de Robert Runnels Williams, un chimist american, în 1934.[3] Tiamina a fost sintetizată în 1936 de același grup.
Proprietăți fizice
Vitamina B1 este sensibilă la acțiunea căldurii, în mediu umed, la lumină și pH neutru și alcalin.[4] Este degradabilă la fierbere sau coacere.[5] De asemenea, este anihilată rapid în contact cu zahărul, cofeina, taninurile conținute în anumite plante, alcoolul și nicotina. Rafinarea cerealelor (decorticarea) și tratarea fructelor cu sulfiți distrug vitamina B1.[6]
În ser circulă în parte legată de albumină. Până la 85% din cantitatea de tiamină este preluată de eritrocite; excesul se elimină prin urină.[7]
Rol
Tiamin difosfat (ThDP), cunoscut și ca tiamin pirofosfat (TPP)
Sub formă de pirofosfat (TPP), vitamina B1 are rol de coenzimă în reacțiile de decarboxilare, esențiale pentru metabolismul protidic și glucidic.[8] Este indispensabilă pentru activitatea cerebrală și mielinizarea nervilor periferici.[9] Un alt tip de conexiune între vitamina B1 și sistemul nervos implică rolul său în producția de acetilcolină. Această moleculă, un neurotransmițător, este folosită de sistemul nervos ce transmite mesaje între nervi și mușchi. Acetilcolina nu poate fi produsă fără un aport adecvat de vitamina B1.[10]
Vitamina B1 diminuează durerea resimțită (adjuvant în tratarea zonei zoster).[11]
DZR
Doza zilnică recomandată (DZR) de vitamina B1 este de la 0,4 la 1,2 mg pe zi pentru copii, de 1,3 mg pentru adolescenți și pentru femei, și de 1,5 mg pentru subiecții de sex masculin; ele sunt mai ridicate în caz de sarcină, de alăptare și, de asemenea, în caz de alcoolism cronic (deoarece atunci, necesitățile cresc în timp ce aporturile alimentare sunt adesea insuficiente).
Surse de tiamină
Cea mai bogată sursă în vitamina B1 o constituie drojdia de bere. Printre sursele bogate în vitamina B1 se numără carnea de porc, ficatul de vită, anumite specii de pește (țiparul, tonul), cerealele integrale (tărâțele) și pâinea din cereale integrale (pâinea neagră, din tărâțe), orezul brun (nedecorticat), semințe de floarea-soarelui, nuci, alune, legume uscate (fasole, linte) și cartofi.[12]
Carența vitaminei B1
Carența vitaminei B1 apare în special în cazul consumului excesiv de dulciuri, de orez decorticat, de alcool, și în caz de surmenaj și de boli infecțioase. Această carență determină: afecțiuni cardiace, afecțiuni cerebrale, anorexie, anxietate, astenie, confuzie mintală, depresie, diminuarea memoriei, gastrită, insuficiență hepatică, lipsă de coordonare motorie, nevralgii, polineuropatii, scăderea imunității, scăderea tonusului muscular, tulburări ale vederii, tulburări psihice severe.
O carență gravă de vitamina B1 provoacă boala beri-beri, comună în țările în curs de dezvoltare, unde orezul este alimentul de bază. Boală rară în țările industrializate, ea nu se întâlnește decât la persoanele care au o alimentație foarte dezechilibrată, ca alcoolicii sau unele persoane în vârstă. Beri-beri se manifestă mai întâi printr-o oboseală și o pierdere în greutate. Boala poate evolua în continuare sub două forme:[13]
beri-beri uscat, care afectează, în principal, nervii și mușchii, are ca simptome principale o amorțire, o senzație de arsură a gambelor și o atrofie musculară. În cazurile mai grave, bolnavul nu mai poate merge, nici chiar să se mai ridice în picioare.
beri-beri umed, se traduce în principal printr-o insuficiență cardiacă: inima nemaiajungând să-și joace corect rolul de pompă, venele se congestionează și apar edeme pe gambe și uneori pe trunchi și pe față. În absența tratamentului, tulburările de ritm cardiac și o evoluție rapidă a insuficienței cardiace pot avea un deznodământ fatal.
Vitamina B1 și diabetul zaharat
Benfotiamina reprezintă forma liposolubilă a vitaminei B1. Această substanță este mult mai bine absorbită în organism în comparație cu cantități egale de vitamină B1 hidrosolubilă.[14] După absorbția la nivel intestinal, benfotiamina va fi transformată în vitamina B1 care este substanța activă.
Aproximativ 75% din pacienții cu diabet zaharat atât tip 1 cât și tip 2 prezintă o carență demonstrată de vitamina B1.[14] Această carență are trei cauze: aport scăzut de vitamina B1 datorită unei alimentații deficitare, clearance-ul renal ridicat datorat unui defect de reabsorbție a tiaminei la nivelul tubului contort proximal, precum și consum ridicat de tiamină, aceasta fiind implicată în metabolizarea glucozei și neutralizarea stresului oxidativ (ambele crescute la diabetici).
Benfotiamina corectează această carență în vitamina B1, având rol protector vascular și organic al inimii, creierului, nervilor și ochilor persoanelor cu diabet zaharat.[14]
Excesul de vitamina B1
Excesul de vitamina B1 se elimină rapid prin urină. Această vitamină nu se stochează în organism.[6] Singurele cazuri cunoscute de supradoză de tiamină sunt cele prin injectarea de tiamină. Injectarea tiaminei poate duce la reacții anafilactice.[1]
Administrarea unei doze de 100 de ori mai mare decât cea recomandată poate duce la: afectarea sistemului respirator, insomnii, slăbiciune generală, accelerarea pulsului, dureri de cap, iritabilitate.[15] În cazuri extreme, o supradoză de vitamina B1 poate fi fatală.[15] De asemenea, vitamina B1 în exces poate duce la pierderea din organism a celorlalte vitamine din complexul B.
Note
^ abPaula Rotaru (). „Vitamina B1”. Ce se întâmplă Doctore?.
