A fost lector la Boston College în 1999 și 2000.[6] A devenit apoi profesor asistent și director al școlii de vară la European College of Liberal Arts din Berlin (devenit ulterior Bard College Berlin).[6] A fost post-doctoral fellow la Universitatea Notre-Dame, Institutul Erasmus (2001-2002) și la Universitatea Harvard (2002-2003), fiind și profesor invitat la Deep Springs College în Statele Unite ale Americii, în perioada mai-iunie 2003.[6]
În declarația sa de interese, Theodor Paleologu a declarat că posedă apartamente la București precum și terenuri în comunele Matca și Corod, amândouă din județul Galați. Theodor Paleologu a mai declarat că dispune de drepturi de autor de la editurile Polirom și Humanitas. A fost căsătorit cu Sara Nassif, de origine libaneză, cu care are un băiat.[8]
În ianuarie 2013 a fondat Casa Paleologu, școală privată în cadrul căreia ține și găzduiește cursuri în domeniile umaniste.[7]
La alegerile parlamentare din 2016 a candidat ca independent, dar nu a obținut mandatul având doar 8.278 voturi din 25.000 necesare.[11]
În 2019 a fost desemnat de către Partidul Mișcarea Populară drept candidat pentru Alegerile Prezidențiale,[12] obținând 5,72 % din voturile exprimate în primul tur.
Lucrări publicate
Volume originale
Despre conservatism, în volumul "Nostalgia Europei", coordonat de Cristian Bădiliță și Tudorel Urian (Ed. Polirom, Iași, 2003);
Joseph de Maistre sau bunul simț ca paradox, postfață la antologia "Joseph de Maistre, Providență și istorie" (Ed. Anastasia, București, 1998).
Sous l'oeil du Grand Inquisiteur– katékhon ou Antéchrist? Contribution à la théologie politique (Editions du cerf, Paris, Collection „Passages“).
De la Karl Marx la stenograme (Ed. Curtea Veche, București, 2005).
Era supărăcioșilor (Ed. Curtea Veche, București, 2009)
Povestea Casei Paleologu (Ed. Fundației Paleologu, București, 2013).
Traduceri
Carl Schmitt – Nehmen/Teilen/Weiden, în revista "Commentaire".