Membru al Partidului Național Român (P.N.R.) din 1880 și al Comitetului Central al acestuia din 7 octombrie 1890, a devenit, în anul 1905, vicepreședinte, apoi în anul 1919 președinte al acestui partid, după moartea lui Gheorghe Pop de Băsești. Judecat și condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare în procesul Memorandului (1894), a susținut intrarea în politica activă a P.N.R. În același an a fost ales deputat al cercului Ileanda-Mare pe care l-a reprezentat până în 1918 în Parlamentul de la Budapesta.
Președinte al Clubului Parlamentar din monarhia Austro-Ungară (1905-1918), a participat la elaborarea Declarației de la Oradea din 12 octombrie1918. A fost și vicepreședinte al Marii Adunări Naționale de la 1 decembrie 1918 și vicepreședinte al Marelui Sfat Național Român. Ulterior, a devenit membru al Partidului Poporului, apoi al Partidului Național Liberal, a fost ales ca deputat la alegerile din 1920 și 1931, și a deținut și funcția de vicepreședinte al Senatului României.
În 1884 s-a căsătorit cu Viorica Vaida-Voievod (care a murit în 24 septembrie 1903) și au avut o fetiță, care a murit copilă. În 1906, s-a recăsătorit cu Eleftera Porescu, directoarea Azilului „Regina Elisabeta” din București. [1]
.jpg)
