Telefon mobil

Exemple de telefoane mobile

Un telefon mobil sau telefon celular (întâlnit și sub formele substantivizate „un celular”, „un mobil”) este un aparat electronic portabil, un dispozitiv mobil, care funcționează fără fir (prin radio) pe baza rețelelor GSM sau CDMA și este folosit în general pentru comunicații personale la distanță mare. Telefoanele portabile care nu se bazează pe rețele GSM sau CDMA nu trebuie numite „mobile”, deși sunt deplasabile, v. mai jos.

Miniaturizarea continuă a permis ca în zilele noastre în telefoanele mobile să se mai integreze o serie întreagă de funcțiuni suplimentare, ca de ex. dictafon, aparat de fotografiat și filmat, aparat de accesat Internetul și webul, GPS, radio și multe altele, astfel rezultând un nou gen de telefon mobil, foarte „inteligent”, numit smartphone.

Telefonul a devenit portabil la 20 februarie 1942, când americanul Donald M. Mitchell a cerut eliberarea unui brevet pentru telefonul său mobil, „Radio portabil pentru transmisie și recepție”. Dispozitivul transmitea folosind unde scurte, avea o rază de acțiune limitată și cântărea nu mai puțin de 2,5 kg. Au mai trecut 35 de ani până când telefoanele mobile au început să fie folosite pe scară largă, de oamenii obișnuiți. Inventatorul primului telefon mobil este considerat dr. Martin Cooper, fostul manager de sistem din cadrul companiei Motorola.[1][2] Primul apel de pe un telefon mobil a fost făcut de Cooper la 3 aprilie 1973. Abia în 1983 Motorola a prezentat primul telefon mobil comercial din lume, Dyna TAC 8000X.

În ziua de azi telefonia celulară sau mobilă se bazează pe standardul de comunicații și rețeaua GSM.


Prin contrast, există și sisteme de telefonie fără fir care nu se numesc „mobile”, deși și ele continuă să funcționeze dacă utilizatorul se deplasează:

  • sisteme DECT - pentru distanțe mici de până la cca 30 m, în locuință sau la locul de muncă,
  • sisteme bazate pe benzi speciale radio, v. Radio CB,
  • sisteme instalate de ex. pe avioane și vapoare care pentru radiotelefonie folosesc sateliți de telecomunicații
  • sisteme speciale militare și de poliție.

Istorie

Energie

Telefoanele mobile au în general ca sursă de energie baterii electrice reîncărcabile, mai exact numite acumulatori electrici. Energia necesară reîncărcării lor se ia printr-un dispozitiv încărcător de acumulatori de la rețeaua de (220V) curent alternativ.

Caracteristici

Pentru modul de funcționare al unui sistem celular v. articolul GSM, secțiunea Caracteristici tehnice.

Telefon mobil prin satelit

Un telefon mobil prin satelit

Telefonie prin satelit sau telefon mobil prin satelit este un tip de telefon mobil care se conectează direct la un satelit de comunicații în locul rețelei GSM.

Radiațiile mobilelor și cancerul

Efecte asupra sănătății

În 2011 Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (IARC) a clasificat radiația telefonului mobil pe scara IARC ca un Grup 2B - posibil carcinogen. Acest lucru înseamnă că "ar putea exista un risc" al carcinogenității și deci mai multe cercetări referitoare la expunerea îndelungată la telefonul mobil trebuiesc efectuate.[3] După aceea, OMS a precizat că "până în prezent, nu s-au stabilit efecte adverse ca urmare a folosirii telefonului mobil".[4]

În iunie 2011 o echipă de 31 oameni de știință din 14 țări, inclusiv Statele Unite, a luat o poziție după ce a analizat studiile trecute despre siguranța telefoanelor mobile. Echipa a găsit suficiente dovezi pentru a cataloga expunerea la risc a utilizatorului ca „posibil cancerigenă pentru om” [5]. Ei au găsit suficiente dovezi de creștere a frecvenței gliomului și a cancerului de tip acoustic neuroma brain, dar nu au putut trage alte concluzii cu privire la alte tipuri de cancer.

Mobilul emite o radiație care este non-ionizantă, fiind asemănătoare cu cea a unui cuptor cu microunde de mică putere.[6]

Câteva studii

Rezultatele celui mai amplu studiu internațional despre telefoanele mobile au fost făcute publice în 2010. El a arătat că participanții la studiu care au folosit telefonul mobil timp de 10 ani sau mai mulți au dublat rata gliomului creierului, care este un tip de tumoare.[6] Organizația Mondială a Sănătății a mai publicat în 2010 un studiu realizat pe parcursul a zece ani, în care se arată că folosirea regulată a telefoanelor mobile cauzează cancer la creier. Potrivit studiului, jumătate de oră petrecută cu telefonul mobil la ureche în fiecare zi sporește riscul de apariție a cancerului la creier cu 40 %. [7]

Avertismentele companiilor de telefonie mobilă

Producătorii de telefoane mobile își avertizează clienții să-și țină aparatele departe de corp, iar experții în sănătate spun că există și alte mijloace de a reduce radiația telefoanelor mobile. Manualul de utilizare al Apple iPhone 4 spune: „când folosiți iPhone lângă corp pentru apeluri vocale sau pentru transmisie de date wireless, țineți iPhone la cel puțin 15 milimetri depărtare de corp.” BlackBerry Bold își sfătuiește utilizatorii să „țină BlackBerry-ul la cel puțin 25 mm depărtare de corp când transmite”. Logica de la baza acestor recomandări este următoarea: cu cât aparatul este mai departe de corp, cu atât acesta absoarbe mai puține radiații [6] .

Sfaturi

  • Pentru a mări distanța dintre celular și cap, și deci pentru a reduce iradierea acestuia, utilizatorii pot folosi
    • funcția de vorbit liber,
    • funcția de a vorbi printr-un fir cu microfon și minidifuzoare plasate în ureche în timp ce țin mobilul de ex. în buzunar,
    • o legătură de genul PAN / Bluetooth (tot prin radio, dar cu putere de emisie mult mai mică decât cea necesară la GSM).
  • În locul conexiunii sonore utilizatorii mai pot folosi SMS-ul. Asta însă este rareori satisfăcător.
  • Mobilele emit cele mai intense radiații atunci când încearcă să se conecteze cu turnurile de antene ale celulelor. Un mobil în mișcare sau un mobil într-o zonă unde semnalul este slab trebuie să emită cu o putere mai mare, astfel rezultând mai multe radiații. De aceea, dacă vor să reducă expunerea lor la radiații, utilizatorii trebuie să evite folosirea celularelor în lifturi, clădiri și zone rurale, spun experții.[6]

Alte efecte asupra sănătății

"Nomophobia", o fobie ce a fost denumită după prescurtarea de la no-mobile, este o afecțiune care, potrivit psihologilor, afectează tot mai mulți tineri care devin dependenți afectiv de telefoanele mobile.[8] Cei care suferă de această boală intră în sevraj când rămân fără smartphone, fiind pur și simplu cuprinși de panică sau disperare.[8] În plus oamenii cu nomofobie nu se pot concentra la job, nu sunt atenți când poartă o conversație și își verifică febril telefoanele pentru a vedea dacă au vreo notificare.[8]

Riscuri

În anul 2013, o însoțitoare de zbor a decedat, după ce a răspuns la un telefon mobil, iPhone, conectat la un încărcător care nu era produs de Apple.[9]

În iulie 2014, o tânără în vârstă de 18 ani din China a decedat, autoritățile fiind de părere că de vină a fost încărcătorul pentru telefonul mobil pe care aceasta îl folosea.[9]

Referințe

  1. ^ „Martin Cooper - Inventor Of The Cellphone” Arhivat în , la Wayback Machine.. cellular.co.za. Accesat în data de 8 octombrie 2009.
  2. ^ „Martin Cooper - History of Cell Phone”[nefuncțională]. About.com. Accesat în data de 8 octombrie 2009.
  3. ^ http://www.iarc.fr/en/media-centre/pr/2011/pdfs/pr208_E.pdf IARC clasifică câmpurile electromagnetice de frecvențe radio ca fiind posibil carcinogene pentru oameni"(PDF). Comunicatul de presă nr. 208 al OMS. Agenția Internațională de Cercetare a Cancerului, 2011-05-31
  4. ^ http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs193/en/ Campurile electromagnetice si sanatatea: telefoanele mobile
  5. ^ Mobilul, cancerigen? Vezi reactia jucatorilor din telecom, Alex Goaga, 2 iunie 2011, wall-stret.ro, accesat la 11 septembrie 2011
  6. ^ a b c d „WHO: Cell phone use can increase possible cancer risk - CNN.com”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  7. ^ „OMS: Radiațiile de la telefoanele mobile pot cauza cancer | REALITATEA .NET”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  8. ^ a b c Nomofobia, noua BOALĂ care afectează posesorii de TELEFOANE mobile, 1 august 2014, Silvana Chiujdea, Evenimentul zilei, accesat la 1 august 2014
  9. ^ a b Fată de 18 ani, UCISĂ în somn de ÎNCĂRCĂTORUL de la telefonul mobil. Cum s-a întâmplat, 1 august 2014, Eva David, Evenimentul zilei, accesat la 1 august 2014

Bibliografie

Legături externe

Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de telefon mobil

Vezi și

Read other articles:

Callichroma seiunctum Klasifikasi ilmiah Kerajaan: Animalia Filum: Arthropoda Kelas: Insecta Ordo: Coleoptera Famili: Cerambycidae Genus: Callichroma Spesies: Callichroma seiunctum Callichroma seiunctum adalah spesies kumbang tanduk panjang yang tergolong famili Cerambycidae. Spesies ini juga merupakan bagian dari genus Callichroma, ordo Coleoptera, kelas Insecta, filum Arthropoda, dan kingdom Animalia. Larva kumbang ini biasanya mengebor ke dalam kayu dan dapat menyebabkan kerusakan pada ba...

 

Alejandro Mayorkas Menteri Keamanan Dalam Negeri Amerika SerikatMulai menjabat2 Februari 2021PresidenJoe BidenWakil PresidenKamala Harris Wakil Menteri Keamanan Dalam Negeri Amerika Serikat ke-6Masa jabatan23 Desember 2013 – 28 Oktober 2016PresidenBarack Obama PendahuluJane Holl LutePenggantiElaine DukeDirektur Layanan Kewarganegaraan dan Imigrasi Amerika SerikatMasa jabatan12 Agustus 2009 – 23 Desember 2013PresidenBarack Obama PendahuluJonathan Scharfen (pelaksana tugas...

 

Wakil Bupati JeparaTrus karya tataning bumi (Jawa) Terus bekerja keras membangun daerahPetahanaTidak adasejak 22 Mei 2022Masa jabatan5 tahunDibentuk2002Pejabat pertamaK.H. Ali Irfan MuhtarSitus webjepara.go.id Berikut ini adalah daftar Wakil Bupati Jepara dari masa ke masa. No Wakil Bupati Mulai Jabatan Akhir Jabatan Prd. Ket. Bupati 1 K. H.Ali Irfan Muhtar 2002 2007 1   Drs. H.Hendro MartojoM.M. 2 K. H.Ahmad MarzuqiS.E. 2007 2012 2   3 Dr. H.SubrotoS.E., M.M. 10 April 2012 26 ...

رئيس مجلس وزراء البوسنة والهرسك Predsjedavajući Vijeća ministara Bosne i Hercegovine قائمة رؤساء وزراء البوسنة والهرسكشعار البوسنة والهرسك شاغل المنصب زوران تيجلتيا منذ 23 ديسمبر 2019 البلد البوسنة والهرسك  عن المنصب المعين مجلس نواب البوسنة والهرسك مدة الولاية لا توجد تأسيس المنصب 6 يونيو 2000 �...

 

Kastel Semenanjung TrakaiMenara selatan kastelLokasi di LituaniaLokasiLituaniaKoordinat54°38′46″N 24°56′13″E / 54.646°N 24.937°E / 54.646; 24.937Koordinat: 54°38′46″N 24°56′13″E / 54.646°N 24.937°E / 54.646; 24.937 Kastel Semenanjung Trakai (Lithuanian: Trakų pusiasalio piliscode: lt is deprecated ) merupakan salah satu kastel yang terletak di Trakai, Lituania. Kastel ini berlokasi di sebuah semenanjung di antara Danau G...

 

العلاقات البنمية الفانواتية بنما فانواتو   بنما   فانواتو تعديل مصدري - تعديل   العلاقات البنمية الفانواتية هي العلاقات الثنائية التي تجمع بين بنما وفانواتو.[1][2][3][4][5] مقارنة بين البلدين هذه مقارنة عامة ومرجعية للدولتين: وجه المقارنة بنما ...

Artikel ini sebatang kara, artinya tidak ada artikel lain yang memiliki pranala balik ke halaman ini.Bantulah menambah pranala ke artikel ini dari artikel yang berhubungan atau coba peralatan pencari pranala.Tag ini diberikan pada Oktober 2022. Museum Biji dan Herbarium Bogoriense merupakan museum bertema flora yang menyajikan awetan tanaman basah dan kering atau yang biasa disebut herbarium.[1] Awetan basah diperoleh dengan cara memasukan tanaman ke cairan pengawet, kemudian dilakuka...

 

Town in Texas, United StatesNavarro, TexasTownLocation of Navarro, TexasCoordinates: 31°59′56″N 96°22′45″W / 31.99889°N 96.37917°W / 31.99889; -96.37917CountryUnited StatesStateTexasCountyNavarroArea[1] • Total0.67 sq mi (1.73 km2) • Land0.67 sq mi (1.73 km2) • Water0.00 sq mi (0.00 km2)Elevation417 ft (127 m)Population (2010) • Total210 ...

 

18th-century black Welsh gardener. John YstumllynPortrait of John Ystumllyn, dated to 11 May 1754, depicting Ystumllyn as a teenagerDied1786Burial placeSt Cynhaearn's Church, Ynyscynhaearn, Gwynedd, WalesOccupationGardener John Ystumllyn (c. 1738–1786), also colloquially known as Jac Du or Jack Black, was an 18th-century gardener and the first well-recorded black person of North Wales. John was of uncertain origin, possibly a victim of the Atlantic slave trade, and from either West Af...

This article needs additional citations for verification. Please help improve this article by adding citations to reliable sources. Unsourced material may be challenged and removed.Find sources: Ion Dincă – news · newspapers · books · scholar · JSTOR (February 2013) (Learn how and when to remove this message) Ion Dincă Ion Dincă (November 3, 1928 – January 9, 2007) was a Romanian communist politician and Army general who served as Deputy Prime Min...

 

Algorithm for the minimization of Boolean functions Hasse diagram of the search graph of the algorithm for 3 variables. Given e.g. the subset S = { a b c , a b ¯ c , a ¯ b c , a ¯ b c ¯ , a ¯ b ¯ c } {\displaystyle S=\{abc,a{\overline {b}}c,{\overline {a}}bc,{\overline {a}}b{\overline {c}},{\overline {a}}{\overline {b}}c\}} of the bottom-level nodes (light green), the algorithm computes a minimal set of nodes (here: { a ¯ b , c } {\displaystyle...

 

Weightlifting is one of the sports at the quadrennial Commonwealth Games competition. It has been a Commonwealth Games sport since 1950. It is a core sport and must be included in the sporting programme of each edition of the Games. A total of 17 events were contested at the 2010 Commonwealth Games in Delhi, 8 for men 7 for women and two powerlifting events. The first women's events were introduced in 2002. Between 1990 and 2002 a medal was awarded for each of the snatch and clean and jerk p...

Belgian mounted police. Crime in Belgium is countered by the Belgian Police and other agencies. Crime by type Murder Further information: List of countries by intentional homicide rate In 2012, Belgium had a murder rate of 1.8 per 100,000 population.[1] There were a total of 182 murders in Belgium in 2012.[1] Theft Muggings, purse snatchings, and pocket picking occur frequently, particularly in major cities. Thieves often loiter in transportation hubs like the Metro (subway) ...

 

American actress (born 1982) Simone MissickMissick in 2018BornSimone Cook (1982-01-19) January 19, 1982 (age 42)[1][2]Detroit, Michigan, U.S.OccupationActressYears active2003–presentSpouse Dorian Missick ​(m. 2012)​ Simone Missick (née Cook; born January 19, 1982) is an American film and television actress. She is best known for her role in the Marvel Cinematic Universe as Detective Misty Knight in Luke Cage, a role she also plays in T...

 

Representación de una escena erótica de un hombre practicando sexo anal con una mujer, realizada por el pintor francés Édouard-Henri Avril (1848-1928). Actualmente en español, la sodomía es sinónimo de coito anal. Édouard-Henri Avril: Griego antiguo penetrando una cabra. La sodomía implicaba varias prácticas sexuales relacionadas la zoofilia y el sexo no reproductivo en el mundo antiguo. Sodomía es una palabra de origen bíblico, derivada del episodio del Génesis que relata las ci...

Lines which intersect at a single point Lines A, B and C are concurrent in Y. In geometry, lines in a plane or higher-dimensional space are concurrent if they intersect at a single point. The set of all lines through a point is called a pencil, and their common intersection is called the vertex of the pencil. In any affine space (including a Euclidean space) the set of lines parallel to a given line (sharing the same orientation) is also called a pencil, and the vertex of each pencil of paral...

 

国立青少年教育振興機構 > 国立オリンピック記念青少年総合センター 国立オリンピック記念青少年総合センターYouth Education National Olympics Memorial Youth Center 施設全景情報用途 研修所設計者 国土交通省関東地方整備局営繕部・坂倉建築研究所大阪事務所[1][2]構造設計者 構造計画研究所[2]設備設計者 総合設備計画[2]施工 ハザマ・佐藤工業・松�...

 

PosescomunePoses – Veduta LocalizzazioneStato Francia Regione Normandia Dipartimento Eure ArrondissementLes Andelys CantoneVal-de-Reuil TerritorioCoordinate49°18′N 1°15′E49°18′N, 1°15′E (Poses) Superficie7,21 km² Abitanti1 157[1] (2009) Densità160,47 ab./km² Altre informazioniCod. postale27740 Fuso orarioUTC+1 Codice INSEE27474 CartografiaPoses Sito istituzionaleModifica dati su Wikidata · Manuale Poses è un comune francese di 1.157 abi...

Tunisian footballer and coach In this article, the surname is Ben Younes, not Younes. Imed Ben Younes Personal informationDate of birth (1974-06-16) 16 June 1974 (age 50)Place of birth Sfax, TunisiaHeight 1.74 m (5 ft 9 in)Position(s) ForwardSenior career*Years Team Apps (Gls)1993–1995 Sfax Railways Sports 1995–1998 ES Sahel 1998–2002 CS Sfaxien 2002–2003 Al-Wakrah 2003 ES Tunis 2004–2005 EOG Kram 2008–2009 Sfax Railways Sports International career1996 Tunisia ...

 

У этого топонима есть и другие значения, см. Сенатская площадь (значения). Сенатская площадь Санкт-Петербург 59°56′08″ с. ш. 30°18′13″ в. д.HGЯO Общая информация Страна Россия Район городаАдмиралтейский  Полицейская частьАдмиралтейская часть  Прежние назван�...